Direct court challenge to architects’ disciplinary sanction valid; sanction split upheld—fine for improper signature affirmed, copyright violation annulled.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată iniţial sub Dosar nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină, a solicitat instanţei anularea Hotărârii nr. 4/12.06.2015 şi suspendarea efectelor ei până la soluţionarea cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 333 din 08.02.2016 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în Dosarul nr. x/2015 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Maramureş şi s-a declinat competenţa materială pentru soluţionarea acţiunii în contencios formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină Consiliul Teritorial al Filialei Nord Vest al O.A.R. şi Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Nord Vest a O.A.R. în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Analizând în mod prioritar excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Maramureş, instanţa a apreciat-o ca fiind întemeiată.

În urma declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016.

Prin încheierea de amânare a pronunţării din data de 13 aprilie 2016 instanţa de fond - Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în urma deliberării, asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Cluj în soluţionarea cauzei, a reţinut că excepţia invocată este nefondată, relevându-se că, Curţile de apel potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt competente să soluţioneze o astfel de cauză, dată fiind împrejurarea că reclamantul a optat încă de la început pentru instanţa de la domiciliu, astfel fiind posibilă competenţa acestei instanţe în soluţionarea prezentei cauze.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată având în vedere dispoziţiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 184/2001, împotriva hotărârii Comisiei naţionale de disciplină, prin care s-a aplicat o sancţiune disciplinară prevăzută la alin. (2), a reţinut prima instanţă că se poate formula contestaţie la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, hotărârile prin care s-au aplicat sancţiuni disciplinare fiind exclusă de la aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul fiind în această situaţie se respinge excepţia.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor chemaţi în judecată prin precizarea de acţiune, s-a reţinut de asemenea, de prima instanţă că aceştia nu justifică calitate procesuală pasivă în cauză, reclamantul contestă Hotărârea nr. 4/12.06.2015 a C.N.D.O.A.R. situaţie în care se reţine că în temeiul art. 36 noul C. proc. civ. raportul juridic litigios fiind stabilit între reclamant şi organul central fată de care se reţine calitatea procesuală pasivă şi lipsa calităţii procesuale pasive a celor doi pârâţi.

Prin Sentinţa nr. 142/2016 din data de 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, s-au dispus următoarele:

"- Admite în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii O.A.R. - Comisia Naţională de Disciplină a Arhitecţilor din România, Consiliul Teritorial a Filialei Nord-Vest O.A.R., şi Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Nord-Vest O.A.R., şi, în consecinţă:

Dispune anularea parţială a Hotărârii nr. 4 din 12.06.2015 emisă de C.N.D.O.A.R. în ceea ce priveşte abaterea disciplinată menţionată la art. 48 din Codul deontologic.

Menţine restul dispoziţiilor hotărârii.

Obligă reclamantul să achite pârâţilor Consiliul Teritorial a Filialei Nord-Vest O.A.R., şi Comisia Teritorială de Disciplină a Filialei Nord-Vest O.A.R. 1.000 RON, cheltuieli de judecată.

Dispune suspendarea Hotărârii nr. 4/2015 până la soluţionarea definitivă a cauzei.".

Împotriva Sentinţei nr. 142/2016 din data de 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

La rândul său, recurentul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină formulează recurs atât împotriva Sentinţei civile nr. 142/2016 din data de 27 aprilie 2016 cât şi împotriva încheierii de amânare a pronunţării din data de 13 aprilie 2016, în privinţa soluţiei de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost invocată, invocându-se motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant A.

Motivele de recurs invocate de reclamant au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. solicitând casarea în parte a sentinţei atacate şi pe fond admiterea în integralitate a acţiunii astfel cum a fost formulată în sensul anulării în tot a Hotărârii nr. 4/12.06.2015 privind ambele abateri reţinute a fi săvârşite de către reclamant.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă de reclamant faptul că prima instanţă ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv nu i-a fost respectat dreptul la apărare în cadrul cercetării disciplinare aspect neanalizat de prima instanţă.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că hotărârea recurată pe soluţia de admitere în parte a acţiunii cuprinde motive străine de natura cauzei nefiind analizate toate probele administrate.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă greşita interpretare şi aplicare a legii respectiv interpretarea greşită a normelor de drept material cu privire la recunoaştere şi a efectelor acesteia faţă de abaterea disciplinară prevăzută de art. 37 din Codul deontologic.

Faţă de recursul declarat de reclamant, recurentul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepţia lipsei calităţii de reprezentant excepţia la care a renunţat să o susţină în şedinţa publică din 12.02.2019 şi pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul declarat de recurentul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină priveşte Sentinţa de fond nr. 142/2016 criticându-se ca nelegală soluţia de admitere în parte a acţiunii, încheierea de şedinţă din 13.04.2016 privind soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii şi printr-o precizare a recursului intitulată "cerere precizatoare" se critică şi sentinţa de completare a dispozitivului, sentinţa din 22.06.2016 prin care prima instanţă a analizat cuantumul cheltuielilor de judecată, solicitând obligarea reclamantului la suportarea integrală a cheltuielilor de judecată.

Motivele de recurs invocate de recurentul-pârât se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se interpretarea şi aplicarea greşită a legii şi în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) având ca obiect pct. 6 C. proc. civ. nemotivarea, privind soluţia de suspendare a deciziei de sancţionare.

Critică încheierea de amânare a pronunţării din 13.04.2016 priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile. În opinia recurentei-pârâte în cauză trebuia îndeplinită de recurentul-reclamant procedura prealabilă în lipsa ei acţiunea fiind inadmisibilă.

Critica privind Sentinţa civilă nr. 142/27.04.2016 priveşte aplicarea şi interpretarea greşită a legii respectiv dispoziţiile Legii nr. 8/1996 în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a acţiunii şi de anulare a Hotărârii de sancţionare nr. 4/2015 în ceea ce priveşte fapta prevăzută de art. 48 din Codul deontologic respectiv "însuşirea proprietăţii intelectuale" a unui alt coleg arhitect.

Se arată că prima instanţă în mod nelegal a înlăturat această abatere reţinând o situaţie ulterioară săvârşirii şi făcând greşita aplicarea art. 12 şi 13(1) lit. i) din Legea nr. 8/1996.

Aceasta în condiţiile în care abaterea trebuia canalizată în raport de împrejurările de la data săvârşirii neavând relevanţă acordul autorului sau faptul că acela nu are pretenţii băneşti faţă de reclamant. Iar în cauză manifestarea de voinţă iar privind eventualele pretenţii materiale pentru utilizarea sferei nu reprezintă un acord pentru utilizarea în sine nu este de natură a înlătura răspunderea reclamantului pentru săvârşirea abaterii de la codul deontologic.

Recursul pe cererea completatoare priveşte sentinţa din 22.06.2016 arătându-se că reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-pârât de la reclamant s-a făcut de instanţă cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. avându-se în vedere numai soluţia de admitere în parte a acţiunii şi nu munca efectiv prestată de avocat.

Se solicită admiterea recursului declarat de autoritatea pârâtă casarea sentinţei atacate şi a încheierii din 13.04.2016 în sensul respingerii acţiunii reclamantului în tot în principal ca inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile şi în subsidiar ca nefondată şi acordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată.

Analizând recursurile declarate de părţi, în raport de motivele invocate şi hotărârile recurate, Curtea le apreciază ca nefondate pentru următoarele considerente, urmând a le respinge.

Recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 142/2016 este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs invocate respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-reclamant critică soluţia de admitere numai în parte a acţiunii şi anularea în parte a Hotărârii de sancţionare nr. 4/2015 doar în ceea ce priveşte abaterea menţionată la art. 48 din Codul deontologic şi menţinerea abaterii disciplinare menţionată la art. 37 din Codul deontologic.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este încadrat deoarece lipsa solicitării unei declaraţii olografe a sa în cadrul cercetării disciplinare nu se încadrează în motivul de recurs invocat acela al nerespectării unor reguli de procedură de către instanţa a căror încălcare i-ar produce o vătămare de natură a justifica casarea cu trimitere a cauzei.

Aspectul invocat în cadrul acestui motiv de recurs priveşte aprecierea probelor de către prima instanţă urmând a fi analizat în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Curtea apreciind că în cauză nu poate fi reţinută existenţa unei motivări contradictorii de natură a nu susţine soluţia de admitere în parte a acţiunii astfel cum a fost formulată.

Prima instanţă a motivat în fapt şi în drept soluţia de fond dispusă prin care a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 4/2015 anulând abaterea menţionată la art. 48 din Codul deontologic şi menţinând abaterea prevăzută la art. 37 din acelaşi cod.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat instanţa de fond realizând o corectă aplicare a legii şi a materialului probator în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina reclamantului a abaterii prevăzute de art. 37 din Codul Deontologic.

În concret s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 37 din Codul deontologic privind interpretarea folosirii semnăturii de complezenţă apreciindu-se că reclamantul a săvârşit această faptă prin depunerea semnăturii de complezenţă pe proiectul în cauză nr. 69/2014.

Prima instanţă a reţinut cu privire la această faptă existentă recunoaşterii recurentului în sensul existenţei acestui act unilateral conform art. 1324 C. civ., act care a produs consecinţe juridice.

În recurs recurentul-reclamant reiterează aceleaşi apărări din faţa instanţei fond invocând faptul că a făcut din eroare sau ar fi viciat în alt mod.

În mod corect prima instanţă a făcut aplicarea art. 1324 şi 1326 C. civ. şi a constatat că recunoaşterea recurentului a fost valabilă ca act juridic unilateral şi şi-a produs efectele ajunsă destinatar, nemaiputând fi retractată de către reclamant.

Instanţa de contencios administrativ nu era competentă material în raport de obiect de a realiza interpretare manifestării de voinţă a reclamantului şi eventualele vicii invocate, recunoaşterea fiind un act juridic unilateral şi nu un contract în cauză nefiind aplicabile dispoziţiile art. 1266 - 1268 C. civ. invocate de recurentul-recurent.

Nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. Curtea urmează a respinge ca atare recursul declarat de recurentul-reclamant.

Recursul declarat de recurentul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel cum a fost formulat şi precizat pe cererea de completare este apreciat ca nefondat în cauză sentinţa de fond astfel cum a fost completată şi încheierea de amânare a pronunţării fiind dată cu aplicarea corectă a legii. Se invocă şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocându-se faptul că soluţia pe suspendare nu este motivată.

Încheierea de amânare a pronunţării din 13.04.2016 prin care prima instanţă a dispus printre altele respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de recurentul-pârât pentru lipsa procedurii prealabile este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză nu era necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii, în cauză fiind aplicabilă norma specială prevăzută de Legea nr. 184/2001, normă specială care este aplicabilă cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care au caracter de normă generală.

În cauză au fost corect aplicate dispoziţiile art. 39 alin. (6) din Legea nr. 184/2001 prin care se prevede calea de atac, termenul şi instanţa competentă - cea de contencios administrativ a soluţiona contestaţia având ca obiect hotărârile prin care s-au aplicat sancţiunii disciplinare, respectiv în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Sentinţa de fond nr. 142/27.04.2016 prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi anulată în parte Hotărârea nr. 4/12.05.2015 în ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută la art. 48 din codul deontologic este dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996.

Critica invocată în recurs priveşte faptul că punctul de vedere al arh. B., punct care a stat la baza anulării sancţiunii privind abaterea menţionată la art. 48 din codul deontologic a fost dispus după data săvârşirii abaterii imputate respectiv nerespectarea dreptului de autor al unui confrate arhitect, iar abaterea se analizează în raport de data săvârşirii faptei apreciată ca abatere disciplinară.

Curtea apreciază că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 12, 13 (1) lit. "i" şi art. 16 din Legea nr. 8/1996 atunci când a analizat ansamblul facturilor implicate în ceea ce priveşte abaterea imputată. S-a luat în considerare acest acord ulterior atât în ceea ce priveşte lipsa pretenţiilor materiale cât şi în ceea ce priveşte vinovăţia reclamantului pentru încălcarea codului deontologic. Fără a nega existenţa cazului, faptul că ulterior a existat acordul autorului operei, care a arătat expres că nu are pretenţii din punct de vedere al Codului deontologic sau pecuniar, în cauză în mod corect s-a apreciat că nu se poate reţine săvârşirea abaterii disciplinare, autorul operei consimţind la folosirea acestuia.

Reclamantul-recurent a utilizat în calitate de terţ, opera autorului, autor care în baza art. 133 alin. (1) lit. "i" din Legea nr. 8/1996 şi-a dat acordul prin acest acord a ratificat dreptul de utilizare al operei sale.

Curtea nu reţine ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa de fond fiind motivată în fapt şi în drept pe soluţia de admitere a cererii de suspendare până la soluţionarea definitivă a cauzei. Iar în raport de obiect şi de soluţia de admitere în parte a acţiunii cererea de suspendare în baza art. 15 alin. (1) a îndeplinit condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aspectul de nelegalitate invocat prin cererea precizatoare privind hotărârea de completare în ceea ce priveşte neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată care au fost reduse nu este fondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reducerea cheltuielilor de judecată a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi a art. 453 alin. (1) C. proc. civ. ţinându-se cont în principal de soluţia de admitere în parte a acţiunii. Prin aceasta soluţie ambele părţi "au căzut în pretenţii" în partea din acţiune care le-a fost admisă respectiv respinsă şi în consecinţă cheltuielile de judecată au fost apreciate corespunzător de instanţă în raport de complexitatea cauzei.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va respinge ambele recursuri ca nefondate, menţinând ca legale şi temeinice hotărârile pronunţate de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 142/2016 din 27 aprilie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul, astfel cum a fost formulat şi precizat de pârâtul Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină atât împotriva Sentinţei civile nr. 142/2016 din 27 aprilie 2016 cât şi împotriva încheierii de amânare a pronunţării din data de 13 aprilie 2016, ambele fiind pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN