VAT deduction denied for unverified suppliers: High Court rules tax authority's mere factual findings insufficient without ECJ fraud jurisprudence and proper legal motivation

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, la data de 11 septembrie 2012, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF- Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Craiova, anularea Deciziei nr. 189 din 14 august 2012, pronunţată în soluţionarea contestaţiei şi a Deciziei de Impunere nr. F-DJ 369 din 31 mai 2012, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 31 mai 2012, acte pe care le consideră nelegale şi netemeinice.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1100 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin actele administrativ fiscale contestate s-a stabilit că cei doi furnizori ai societăţii sunt persoane juridice care nu au acţionat ca persoane impozabile din punct de vedere al TVA-ului, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 126 alin. (1) Codul fiscal.

Instanţa a reţinut faptul că cele două societăţi nu funcţionau la sediul declarat şi, cu toate că erau declarate ca plătitoare de impozit pe profit şi TVA, nu au depus nicio declaraţie fiscală până la data controlului.

În raport de dispoziţiile art. 146 Codul fiscal, instanţa de fond a constatat că exercitarea dreptului de deducere este condiţionată de legiuitor prin faptul că persoana care livrează bunurile trebuie să fie persoană impozabilă. Instanţa reţine că cele două societăţi nu puteau fi considerate persoane impozabile atâta timp cât nu desfăşurau activitate la sediul declarat şi nu îndeplineau obligaţiile fiscale. Instanţa reţine că reclamanta nu contestă aspectele reţinute de organele de control cu privire la cei doi parteneri.

Cât priveşte majorările impuse, instanţa a reţinut că, în condiţiile în care reclamanta datorează debitul principal, neplata la data scadentă a acestei obligaţii principale atrage după sine majorări de întârziere care se calculează pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Instanţa de fond a constatat că societatea reclamantă nu invocă vreun motiv de nelegalitate care să determine anularea obligaţiilor fiscale, reprezentând TVA şi majorări stabilite în sarcina acestora, nefiind criticată legalitatea întocmirii actelor fiscale şi stabilirea obligaţiilor de plată la bugetul consolidat.

Pe cale de consecinţă, instanţa de fond concluzionează că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile de exercitare a dreptului de deducere a TVA aferentă livrărilor de mărfuri achiziţionate de la acei doi parteneri, S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., în perioada mai - august 2011 şi, pentru aceste motive, respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat de Societatea A. S.R.L. Craiova

Prin cererea de recurs formulată de societatea A. S.R.L. Craiova s-a solicitat admiterea recursului formulat, arătându-se că soluţia instanţei de fond nu este motivată, întrucât, în redactarea considerentelor, instanţa de fond s-a limitat doar la reproducerea ad litteram a acţiunii promovată de reclamantă şi, în final, la validarea constatărilor şi concluziilor la care au ajuns organele de inspecţie fiscală, fără a se depune minime diligenţe pentru stabilirea adevărului obiectiv în cauză.

Recurenta a arătat că respingerea acţiunii s-a fundamentat pe concluzia greşită că reclamanta ar fi dedus TVA, aferentă tranzacţiilor derulate cu furnizorii B. S.R.L. şi C. S.R.L., în perioada mai - august 2011, cu încălcarea dispoziţiilor art. 146 din Codul fiscal raportate la art. 126 alin. (1) din Codul fiscal.

Recurenta a arătat că recursul declarat se circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ., însă, criticile invocate se încadrează şi în prevederile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite recursul, va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte va primi critica formulată de recurentă subsumată motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ., constatând că instanţa de fond nu a procedat la analiza motivelor de anulare invocate de reclamantă şi nu a răspuns la apărările formulate în cauză, ci a procedat la redarea în integralitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, după care, fără a prezenta propriul raţionament juridic raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la dispoziţiile legale aplicabile, a preluat în integralitate concluziile pârâtei şi a dispus respingerea acţiunii.

Astfel, instanţa de fond nu a arătat motivele care au determinat formarea convingerii sale pentru soluţia urmată.

Impunerea suplimentară care a avut loc prin Decizia de impunere nr. x din 31 mai 2012 se bazează pe constatări ale organului fiscal referitoare la realitatea operaţiunilor reclamantei cu cei doi furnizori.

Pe cale de consecinţă, analiza legalităţii actelor administrativ-fiscale şi, implicit, a motivelor cererii introductive, trebuia să aibă loc şi din perspectiva jurisprudenţei CJUE (cauzele conexate C-80/11 Mahageben şi David, C-142/11 Peter David; C-285/11 Bonik; C-324/11 Gabor Thot; C-277/14), care se referă la frauda fiscală, refuzul dreptului de deducere în cazul unui comportament nelegal al emitentului facturii aferente bunurilor sau serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept, implicarea în fraudă a titularului dreptului de deducere, sarcina probei în astfel de situaţii.

Înalta Curte reţine că judecătorii sunt datori să arate, în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, pentru că, în lipsa acestora, instanţa de recurs nu poate exercita controlul hotărârii ce face obiectul recursului.

Reţinând faptul că nemotivarea hotărârii echivalează în fapt cu o necercetare a fondului cauzei, Înalta Curte va dispune trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru cercetarea fondului acestei cauze, cu respectarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 313 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. Craiova prin administrator judiciar D.. împotriva Sentinţei civile nr. 1100 din 28 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2016.

Procesat de GGC - MM