Union's demand for vacation-voucher implementing rules assigned to Cluj Court of Appeal as central-government claim controls jurisdiction.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Cluj Court of Appeal, Third Administrative and Fiscal Litigation Section, thereby upholding the first instance's view and overriding the appellate court's declination. The dispute involves public employees seeking, via their union, an order compelling the Government to issue implementing rules for Emergency Ordinance No. 8/2009 (approved by Law No. 94/2014) on vacation vouchers, allocate and transfer funds through the county council to the local administrative unit, which would then grant the vouchers. The decisive legal basis was Article 10(1) of Law No. 554/2004 on administrative litigation, which grants jurisdiction to courts of appeal over claims against central public authorities; the Court found the principal claim targeted the Government's normative administrative act, making it the determining factor for jurisdiction despite the subordinate claims against lower-tier defendants. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Union's demand for vacation-voucher implementing rules assigned to Cluj Court of Appeal as central-government claim controls jurisdiction: Faţă de acestea, competenţa de soluţionare a pricinii va aparţine Curţii de Apel Cluj, având în vedere disp. art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, ţinându-se seama de rangul autorităţii publice pârâte - Guvernul României.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Sălaj, secţia Civilă sub nr. x/84/2015, reclamanţii A., B., C., D. şi E., prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin preşedinte F., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Sălaj, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şamşud au solicitat: obligarea Guvernului României să emită norme de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 şi să le aprobe prin Hotărâre de Guvern; să oblige Guvernul României să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi să vireze aceste sume consiliului judeţean, să oblige Consiliul Judeţean Sălaj să vireze sumele necesare către comuna Şamşud şi să oblige comuna Şamşud să acorde reclamanţilor tichete de vacanţă în limita legală de 6 salarii de bază minime brute pe ţară începând cu anul 2014.
Prin Sentinţa civilă nr. 1267 din 11 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr. x/84/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Sălaj şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii A., B., C., D. şi E., Prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, prin preşedinte F., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Consiliul Judeţean Sălaj, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şamşud, în favoarea Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut Tribunalul că, prin capătul principal de cerere reclamanţii urmăresc obligarea Guvernului să emită norme metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 şi să le aprobe prin hotărâre de guvern.
Conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 litigiile privind acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sunt de competenţa curţilor de apel. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Scopul urmărit de reclamanţi se circumscrie dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind obligarea autorităţii publice centrale - Guvernul României - să emită norme de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, în regim de putere publică, pentru organizarea executării ordonanţei de urgenţă invocate.
În consecinţă, capătul principal de cerere şi cele accesorii, precum şi cererea de intervenţie accesorie sunt de competenţa Curţii de apel, iar din punct de vedere teritorial, ţinând seama că reclamanţii au ales instanţa de la domiciliul lor, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Cluj.
2. Soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Cluj Cluj la data de 7 octombrie 2015.
Curtea a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale şi prin Sentinţa nr. 2 din 26 octombrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat în favoarea Tribunalului Sălaj competenţa materială de soluţionare a acţiunii formulată de către reclamanţii A., B., C., D., şi E. prin Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
S-a reţinut că obiectul litigiului este reprezentat de pretenţia reclamanţilor, funcţionari publici, de a li se recunoaşte şi acorda tichete de vacanţă.
Mai mult, obiectul principal al litigiului îl constituie, în opinia Curţii, obligarea pârâtei Unitatea Administrativ - Teritorială a comunei Şamşud la plata către reclamanţi a tichetelor de vacanţă, iar nu primele două petite, ce vizează obligarea pârâtului Guvernului României să emită Normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009, aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanţă, să aprobe aceste norme prin hotărâre de Guvern, să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi să vireze aceste sume consiliului judeţean, astfel cum a reţinut Tribunalul Sălaj.
Prin urmare, observând rangul pârâtei, unitate administrativ - teritorială, s-a impus admiterea excepţiei .
3. Soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea conflictului negativ de competenţă
În temeiul art. 133 şi urm. C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, Consiliul Judeţean Sălaj, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Şamşud, obligarea Guvernului României să emită Normele de aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 privind acordarea tichetelor de vacanţă, să aprobe aceste norme prin Hotărâre de Guvern, să aloce bugetului de stat sumele necesare acordării tichetelor de vacanţă şi să vireze aceste sume consiliului judeţean, cu obligarea consiliului judeţean să vireze sumele necesare către unitatea administrativ-teritorială şi obligarea UAT să acorde tichetele de vacanţă.
Astfel cum în mod corect a observat şi Tribunalul Sălaj, din cuprinsul actelor depuse la dosar rezultă cu claritate, că principalul capăt de cerere îl reprezintă obligarea pârâtului Guvernul României să emită Normele de Aplicare a O.U.G. nr. 8/2009 aprobată prin Legea nr. 94/2014 şi să aprobe aceste norme prin Hotărâre de Guvern.
Acordarea tichetelor de vacanţă de către UAT nu poate fi făcută în absenţa emiterii/adoptării actelor administrative normative impuse prin dispoziţiile Legii nr. 94/2014 şi anume normele de aplicare ale acesteia, urmată de alocarea fondurilor şi virarea sumelor către Consiliile judeţene, urmând ca în final, dacă sunt îndreptăţiţi, reclamanţii să primească tichetele de vacanţă.
Din succesiunea actelor normative şi administrative incidente în speţă, se remarcă rolul principal al Guvernului României, fără de care UAT Şamşud nu poate plăti sumele de bani solicitate.
Faţă de acestea, competenţa de soluţionare a pricinii va aparţine Curţii de Apel Cluj, având în vedere disp. art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, ţinându-se seama de rangul autorităţii publice pârâte - Guvernul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, B., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, C., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, D., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, E., reprezentat legal de Sindicatul Democratic al Bugetarilor din România, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, reprezentat de Prim - Ministru G., Consiliul Judeţean Sălaj, Unitatea Administrativ - Teritorială Şamşud - reprezentată prin Primar şi intervenientul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2016.
Procesat de GGC - MM