Chief architect’s appeal fails; conflict-of-interest finding upheld over husband’s company permits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat instanţei să dispună anularea Raportului de evaluare din 01.04.2016, emis de către instituţia publică pârâtă.

Prin Sentinţa nr. 514/CA/2016 din data de 23.08.2016, Tribunalul Hunedoara a admis excepţia de necompetenţă invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 265/2016 din data de 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, să se admită contestaţia şi să se dispună anularea raportului de evaluare din 01.04.2016 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

În motivarea recursului se invocă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că aspectele reţinute de prima instanţă nu justifică valabil conflictul de interese imputat recurentei-reclamante.

S-a arătat astfel că soluţia instanţei privind menţinerea Raportului de evaluare contestat s-a întemeiat în mod hotărâtor pe împrejurarea că recurenta-reclamantă, care, în calitate de arhitect-şef, a participat la procesul decizional de emitere a actelor administrative având la bază lucrări întocmite de firma soţului său, nu şi-a exercitat funcţia publică cu respectarea criteriilor de obiectivitate, generând un conflict de interese în sens administrativ.

Deopotrivă, soluţia şi argumentaţia instanţei a avut în vedere şi aprecierea că, sub aspectul existenţei conflictului de interese, era lipsită de relevanţă împrejurarea că recurenta-reclamantă ori soţul acesteia nu au obţinut vreun folos material din emiterea autorizaţiilor de construire, interesele lor patrimoniale fiind afectate în ipoteza respingerii celor două autorizaţii în discuţie.

Această argumentaţie a instanţei a fost contestată de către recurenta-reclamantă, solicitându-se să se constate că aceasta semnifică doar presupuneri nesusţinute de niciun mijloc de probă şi care nici nu au fost discutate în cadrul litigiului.

Recurenta-reclamantă susţine că nu a existat nici un interes patrimonial al soţului său în privinţa celor două situaţii apreciate ca fiind conflict de interese de către intimată.

În ceea ce priveşte autorizaţia de construire din 27.02.2013, prin care a fost autorizată executarea lucrărilor pentru "Reabilitarea, refuncţionalizarea spaţiului public din zona parcului I.C. Brătianu, organizare de şantier, branşamente", arată că aceasta reprezenta o detaliere a autorizaţiei de construire din 29.11.2012, emisă în completarea autorizaţiei iniţiale, aceste cerinţe fiind îndeplinite la solicitarea B., iar documentaţia tehnică pentru emiterea acestei autorizaţii a fost întocmită de SC C. SRL Deva în anul 2012, când recurenta nu deţinea funcţia de arhitect şef şi nu era funcţionar public, recepţionată prin procesul-verbal de recepţie din 29.10.2012 de către Municipiul Deva şi nemodificată din anul 2013. Elaborarea documentaţiei necesare emiterii autorizaţiei de construire din 29.11.2012 a fost efectuată în baza contractului de servicii din 23.10.2012, contractul fiind executat integral în octombrie 2012, când contestatoarea nu avea nicio funcţie în cadrul Primăriei Deva, beneficiarul acestei autorizaţii fiind Municipiul Deva.

De altfel, arată că acest act a fost semnat de Primarul Municipiului Deva şi de către Secretarul Municipiului şi nu s-a obţinut niciun folos material de către recurentă sau de către soţul acesteia la emiterea respectivei autorizaţii.

Referitor la autorizaţia de construire din 27.02.2014, prin care a fost autorizată executarea lucrărilor pentru "locuinţă familială P+1E+M, împrejmuire şi amenajări exterioare", s-a arătat că solicitarea pentru emiterea respectivei autorizaţii fusese depusă de persoana fizică beneficiară, întrucât societatea care elaborase documentaţia nu avea mandat şi contract să reprezinte beneficiarul în faţa autorităţilor emitente ale autorizaţiei de construire şi nici nu a încasat vreun onorariu pentru această operaţiune, astfel că, practic, soţul recurentei-reclamante nu a făcut vreun alt demers pentru obţinerea autorizaţiei. Şi această autorizaţie a fost vizată pentru legalitate de către Secretarul Municipiului Deva şi semnată de către Primarul Municipiului Deva.

În plus, s-a solicitat să se constate că: (i) cele două societăţi deţinute de soţul recurentei-reclamante au fost radiate din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului; (ii) nu au existat niciun fel de contracte cu Municipiul Deva ale acestor societăţi comerciale sau ale soţului recurentei după ce aceasta a fost angajată pe funcţia de arhitect şef şi nu au existat niciun fel de activităţi din care să se obţină foloase materiale injuste pentru soţ sau pentru vreuna dintre societăţile la care acesta a fost asociat; (iii) soţul recurentei-reclamante este arhitect, iar dreptul la muncă îi este garantat de Constituţia României şi nu îi poate fi îngrădit; (iv) cele două societăţi au avut înainte de angajarea recurentei în funcţia de arhitect şef lucrări obţinute prin participare la diverse proceduri de achiziţie, precum şi lucrări angajate pentru diverse persoane fizice sau juridice, al căror număr a scăzut considerabil după retragerea recurentei din calitatea de asociat la aceste societăţi comerciale şi dobândirea funcţiei de arhitect şef.

Consideră că fapta de conflict de interese are ca scop sancţionarea funcţionarului care, în mod conştient şi deliberat, îşi satisface interesele personale prin îndeplinirea atribuţiilor publice; or, în speţă, această situaţie nu se poate reţine.

De asemenea, consideră că prin Raportul de evaluare atacat şi prin sentinţa recurată se prezumă existenţa unui interes patrimonial ce nu a fost cuantificat şi nici probat, făcându-se o aplicare a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 doar la nivel formal, fără a se face o analiză a situaţiei de fapt şi a evoluţiei financiare a societăţilor implicate, în special în ceea ce priveşte interesul patrimonial invocat.

4. Apărările intimatei-pârâte

Deşi a fost legal citată, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate nu a formulat întâmpinare până la momentul întocmirii raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Ulterior, la data de 11.10.2017, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii recurate, apreciind că, în mod temeinic, prima instanţă a constatat încălcarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 70, art. 71, art. 79 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003, având în vedere că aceasta, în calitatea sa de arhitect şef al Municipiului Deva, s-a aflat în conflict de interese, întrucât a avizat Autorizaţiile de construire din 12.04.2013 şi din 27.02.2014, prin care a fost autorizată executarea lucrărilor al căror proiectant era SC C. SRL, societate în cadrul căreia soţul persoanei evaluate deţinea funcţia de administrator şi calitatea de asociat, începând cu data de 24.03.2005 şi până la data de 05.05.2014.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 19 octombrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În cauză, recurenta-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare din 01.04.2016, emis de către pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat că persoana evaluată, în calitate de arhitect şef al municipiului Deva, s-a aflat în situaţia de conflict de interese prevăzut de dispoziţiile art. 79 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 atunci când, în perioada exercitării funcţiei publice de arhitect şef al municipiului Deva, a avizat Autorizaţiile de construire din 12.04.2013 şi din 27.02.2014, prin care au fost autorizate executarea lucrărilor al căror proiectant este SC C. SRL, societate în cadrul căreia soţul recurentei-reclamante deţinea funcţia de administrator şi calitatea de asociat, începând cu data de 24.03.2005 şi până la data de 05.05.2014.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Un prim aspect criticat în calea de atac a recursului vizează alegaţiile primei instanţe cu privire la prezumtivele efecte asupra intereselor patrimoniale ale recurentei şi soţului acesteia în eventualitatea respingerii autorizării celor solicitate, critică ce nu poate fi reţinută de către Înalta Curte, având în vedere că acestea nu reprezintă altceva decât un raţionament juridic per a contrario folosit de către prima instanţă în argumentarea punctului său de vedere, care nu se impunea a fi discutat în cadrul litigiului şi nici dovedit, fiind o construcţie logic argumentativă menită să demonstreze că în ipoteza respingerii respectivelor autorizaţii interesul recurentei-reclamante ar fi fost prejudiciat. Cu alte cuvinte, nu se poate reproşa instanţei de fond faptul de a nu fi supus dezbaterii părţilor o chestiune care vizează actul intrinsec al deliberării şi care, evident, se situează în timp închiderii dezbaterilor.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, se poate afirma că recurenta-reclamantă avea un interes personal de natură patrimonială, ce putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi reveneau potrivit Constituţiei şi altor acte normative, astfel cum se statuează prin art. 70 din Legea nr. 161/2003, deoarece noţiunii de interes personal de natură patrimonială îi este subsumată inclusiv noţiunea de evitare a cauzării unui prejudiciu de natură patrimonială, motiv pentru care nu se impunea cuantificarea şi probarea interesului patrimonial şi nici o analiză a situaţiei de fapt sau a evoluţiei financiare a societăţilor implicate, aspecte ce sunt nerelevante în contextul aspectelor de fapt imputate recurentei-reclamante.

Astfel, aspectul invocat de recurenta-reclamantă în sensul că nu a existat niciun interes patrimonial al soţului în privinţa celor două situaţii apreciate ca fiind conflict de interese în cauză nu pot fi reţinute, în condiţiile în care, în acest mod, a fost facilitată obţinerea respectivelor autorizaţii de către entitatea juridică la care soţul recurentei-reclamante deţinea funcţia de administrator şi calitatea de asociat.

Prin urmare, nu trebuia demonstrat un alt avantaj patrimonial pe care recurenta sau soţul acesteia l-ar fi obţinut prin avizarea celor două autorizaţii de construire, câtă vreme scopul reglementării conflictului de interese este acela de evitare a situaţiilor în care deciziile luate în exercitarea funcţiei publice pot fi influenţate de interese personale ale soţului ori rudelor funcţionarilor publici. Or, existenţa statutului soţului recurentei, de administrator şi asociat al societăţii beneficiare a autorizaţiilor, a reprezentat o situaţie cu potenţial de a influenţa decizia luată în exercitarea funcţiei publice.

Referitor la criticile vizând greşita aplicare a prevederilor art. 70, art. 71 şi 79 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte constată că în analiza situaţiei de conflict de interese, astfel cum acesta este prevăzut de legislaţia în materie, nu sunt relevante aspectele invocate prin recurs, cum ar fi radierea ulterioară a societăţii din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului, lipsa unor contracte ale acesteia cu Municipiul Deva ori prezumtiva încălcare a dreptului la muncă garantat de Constituţia României soţului recurentei, ci, astfel cum în mod corect a sesizat prima instanţă, conduita reclamantei de a participa la procesul decizional de emitere a actelor administrative, exercitându-şi funcţia publică în care a fost învestită fără respectarea garanţiilor de obiectivitate, ceea ce a generat un conflict de interese în sens administrativ.

Nu este important nici că efectele juridice ale celor două autorizaţii de construire s-au produs prin semnarea lor de către primar, în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ teritoriale, ulterior avizului dat de către secretarul primăriei, întrucât prevederile legale în materia conflictului de interese urmăresc prevenirea situaţiilor în care funcţionarii publici, indiferent de poziţia sau de rolul pe care îl au în asumarea deciziei publice, şi-ar îndeplini atribuţiile funcţiei cu încălcarea principiilor instituite de legiuitor pentru exercitarea funcţiei publice.

O asemenea situaţie, deşi constituie o limitare a exercitării funcţiei publice a recurentei-reclamante, a fost instituită cu scopul respectării principiilor imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public.

Sub acest aspect, jurisprudenţa Curţii Europene este în sensul că funcţionarii publici, în special cei care ocupă posturi cu un grad înalt de răspundere exercită o parte din suveranitatea statului, iar interdicţiile în exercitare funcţiei publice sunt prevăzute pentru a asigura loialitatea persoanelor responsabile pentru protejarea interesului general.

Or, avizarea autorizaţiilor de construire la care a procedat recurenta-reclamantă a reprezentat o formalitate/procedură care a fundamentat actele încheiate de autoritatea publică, aşa încât distincţia dintre avizarea şi semnarea respectivelor acte devine nerelevantă în cazul de faţă, întrucât, aşa cum s-a argumentat anterior, fie şi având în vedere numai operaţiunea de avizare, recurenta a încălcat regimul conflictelor de interese.

În acelaşi context, tot nerelevantă se apreciază şi împrejurarea că în ceea ce priveşte autorizaţia de construire din 27.02.2013, aceasta a reprezentat o detaliere a autorizaţiei de construire din 29.11.2012, fiind emisă în completarea autorizaţiei iniţiale, câtă vreme ceea ce se reproşează recurentei-reclamante este faptul că nu s-a abţinut de la procesul decizional de emitere a lor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 79 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, ce statuează că funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii atunci când este incidentă una dintre situaţiile evidenţiate în alin. (1) al aceluiaşi text de lege, pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este temeinică şi legală sub toate aspectele invocate, fiind corectă şi încadrarea juridică, judecătorul fondului răspunzând explicit tuturor chestiunilor relevante cauzei cu luarea în considerare a Raportul de evaluare din 01.04.2016 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 265/2016 din data de 15 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 265/2016 din data de 15 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2018.

Procesat de ED