Railway lease dispute assigned to civil courts, not administrative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, astfel cum a fost precizată la data de 2 octombrie 2017, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională Căi Ferate Timişoara a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL să se dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume: 1.203.718,69 RON actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, reprezentând daune interese compensatorii ca urmare a prejudiciului suferit prin rezilierea contractului dintre părţi intervenită din culpa exclusivă a pârâtei, care nu şi-a executat în totalitate obligaţiile contractuale; dobânda legală de 34.408,10 RON aferentă sumei precizate la pct. 1, pentru intervalul cuprins între data la care reclamanta avea dreptul de a pretinde şi încasa daunele interese şi data introducerii prezentei cereri, 26 iulie 2017, precum şi în continuare până la data plăţii efective;

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, solicitând declinarea competenţei, în principal, către Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar în subsidiar, către Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Analizând cu prioritate excepţia invocată de pârâtă, tribunalul, prin Sentinţa nr. 185/C din 5 martie 2018, şi-a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara în contradictoriu cu pârâta Societatea A. SRL în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul a reţinut că temeiul acţiunii de faţă îl constituie angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, sens în care reclamanta a invocat şi dispoziţiile art. 1531 C. civ.

Cu privire la natura juridică a contractului încheiat de părţi, Tribunalul a apreciat că acesta este unul administrativ iar nu civil, nu unul în care părţile să se afle pe poziţie de egalitate juridică.

Contractul x/22.10.2008 cuprinde o parte reglementară, obligatorie, cu condiţii prestabilite de lege pentru operatorul privat care se află astfel într-o poziţie subordonată reclamantei, determinată chiar de obiectul închirierii. Aşadar, contractul în discuţie este un act supus unui regim de drept public, caracterizat prin preeminenţa interesului public, trebuind astfel reţinute chiar dispoziţiile art. 21 din H.G. nr. 27/2004, care prevăd expres posibilitatea reclamantei să închirieze secţii de circulaţie ale infrastructurii feroviare neinteroperabile, în scopul realizării, în condiţiile legii, a transportului feroviar de marfă şi/sau a transportului feroviar public de călători.

În aceste condiţii, Tribunalul a reţinut că obiectul contractului de închiriere în litigiu se înscrie în dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi are ca obiect tocmai asigurarea prestării unui serviciu public, în condiţiile în care reclamanta nu poate acţiona pe infrastructura feroviară neinteroperabilă în calitate de operator de transport feroviar şi nu se poate asocia în vederea efectuării unor asemenea servicii (art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 27/2004).

Instanţa a mai luat în calcul faptul că reclamanta reprezintă la rândul ei o persoană de drept privat asimilată unei autorităţi publice centrale, conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind autorizată prin lege să presteze servicii publice de interes naţional, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi art. 6 din H.G. nr. 581/1998.

În ceea ce priveşte destinaţia veniturilor rezultate din contract, tribunalul a reţinut că această împrejurare nu reprezintă un criteriu de determinare a competenţei, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentinţa nr. 118 din 6 septembrie 2018, Curtea de Apel Braşov a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara în contradictoriu cu pârâta A. SRL în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara, având ca obiect obligarea la plata unor daune interese, rezultate prin nerespectarea unor clauze din Contractul de închiriere a secţiei de circulaţie B. din 22 octombrie 2010, de către pârâta Societatea A. SRL Braşov.

În ce priveşte stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, trebuie avute în vedere prevederile art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004 care definesc contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

În cauză, părţile au semnat Contractul de închiriere nr. x/2010, în temeiul H.G. nr. 1409/2007 pentru aprobarea Condiţiilor de închiriere de către Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. - SA a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum şi de gestionare a acestora, în calitate de persoane juridice de drept privat şi nu de autorităţi publice.

În raport de cele constatate anterior, autoritatea publică este definită prin art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004: "autoritatea publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.", fapt ce întăreşte opinia Înaltei Curţi, conform căreia calitatea părţilor din prezenta cauză, nu atrage competenţa de soluţionare a litigiului de către o instanţă de contencios administrativ şi fiscal.

Contractul nr. x/2010 este un contract de închiriere, încheiat de Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara în considerarea calităţii sale de persoană juridică de drept privat şi nu de autoritate publică centrală. Totodată trebuie reţinut că acest contract nu are ca obiect prestarea unui serviciu de interes public, pentru ca acesta să intre în categoria contractelor administrative, aspect ce ar fi implicat discuţii cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei.

Astfel că, în vederea stabilirii competenţei materiale, în speţă, urmează a se face aplicarea prevederilor de drept comun în materia competenţei şi nu cele prevăzute de legea specială.

În raport de valoarea despăgubirilor solicitate de către reclamantă, tribunalul este competent să soluţioneze litigiul în conformitate cu prevederile art. 95 C. proc. civ., republicat. Totodată având în vedere că litigiul izvorăşte din nerespectarea unor clauze ale Contractului de închiriere nr. x/2010, încheiat între două societăţi comerciale, Înalta Curte urmează a trimite cauza la o secţie specializată în soluţionarea litigiilor civile, în speţă, competent fiind Tribunalul Braşov, secţia civilă.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA - Sucursala Regională de Căi Ferate Timişoara în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL în favoarea Tribunalului Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL