Suspension of solidary tax liability enforcement requiring cumulative proof of well-justified case and imminent irreparable harm

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 martie 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, a solicitat instanţei de contencios administrativ suspendarea executării Deciziei nr. 149 din 13 septembrie 2016, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. împotriva Deciziei nr. 161 din 8 ianuarie 2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitorul B. SRL şi a Deciziei din 8 ianuarie 2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului în solidar cu debitorul B. SRL, pentru obligaţii de plată datorate bugetului general consolidat de către debitoare, în sumă totală de 1.073.054 RON.

Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2663 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa, a dispus suspendarea deciziei de angajare a răspunderii solidare din 8 ianuarie 2016 şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a Deciziei nr. 149 din 13 septembrie 2016.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine recurenta că în ceea ce priveşte paguba iminentă, simpla susţinere a reclamantului, în sensul că nu datorează suma la care a fost obligate, precum şi împrejurarea că prin punerea în executare a acestei decizii s-ar produce prejudicii materiale nu sunt de natură a satisface cerinţele legii în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Or, în cauza de faţă, nu s-a făcut dovada existenţei acestor condiţii.

Pe de altă parte, susţine recurentul că revine instanţei învestite cu soluţionarea fondului cauzei să verifice toate aspectele de nelegalitate şi netemeinicie susţinute de contestator, acestea nereprezentând un asemenea aspect vădit, încât să conducă la concluzia existenţei cerinţei suspendării prevăzută de art. 14 prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Precizează recurentul că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, însă intimatul-reclamant nu a administrat niciun fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscribe caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 31 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 17 iulie 2018.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor de casare invocate şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimatul - reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 149 din 13 septembrie 2016, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. împotriva Deciziei din 8 ianuarie 2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului cu debitorul B. SRL şi a Deciziei din 8 ianuarie 2016, privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului în solidar cu debitorul B. SRL, pentru obligaţii de plată datorate bugetului general consolidat de către debitoare, în sumă totală de 1.073.054 RON.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond, dispoziţiile art. 14 alin. (2) - (7) aplicându-se în mod corespunzător.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

Motivele de nelegalitate circumscrise de reclamant cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Or, aspectele reţinute drept dovezi ale existenţei cazului bine justificat pentru suspendarea executării actelor atacate sunt în realitate motivele de nelegalitate invocate de parte cu privire la aceste acte, iar susţinerile potrivit cărora argumentele invocate ar crea o îndoială asupra legalităţii actului nu pot fi primite, fiind lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate şi al îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat.

Înalta Curte reţine, totodată, că prin Sentinţa nr. 4150 din 6 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamant.

Acţiunea intimatului-reclamant, care viza anularea actelor administrative în litigiu, fiind respinsă ca neîntemeiată de prima instanţă, prin sentinţa sus-menţionată, reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deşi, nefiind irevocabilă, această sentinţă are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se apreciază că nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

Chiar în ipoteza în care s-ar reţine că executarea actului administrativ este de natură să producă intimatului un prejudiciu viitor sigur şi previzibil ori o perturbare gravă a activităţii, măsura suspendării nu ar putea fi dispusă în absenţa cazului bine justificat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând în fond, va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa împotriva Sentinţei nr. 2663 din 27 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând în fond, respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL