Appeal against validity of state-owned company property attestation certificate dismissed; certificate upheld

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi E., au solicitat anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/29.11.2009 în ceea ce priveşte suprafaţa de 1,2549 ha şi 0,9032 ha, situată în punctul Ulmiş, satul Runcurel, comuna Mătăsari.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 234/2018 din 18 aprilie 2018, judecând cauza, în fond, după rejudecare, a respins acţiunea precizată de reclamanţii A., B., C. şi D., împotriva pârâţilor Ministerul Economiei şi Societatea F. SA.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii C. şi D., au declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a solicitat anularea parţială a Certificatului de proprietate seria x, nr. 11321/29.11.2009, eliberat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în favoarea E. SA, privind o suprafaţă de teren ce a fost inclusă în acest certificat şi care fusese anterior revendicată de reclamanţi în baza prevederilor Legii nr. 18/1991, a Legii 247/2005.

În urma Raportului de expertiză, depus în acest ciclu procesual, a rezultat că această suprafaţă este de numai 8230 mp (0,8230 ha), din cadrul suprafeţei totale de 30.000,21 mp, înscrisă în Certificat (documentaţia topografică aferentă).

În acţiunea de rejudecare în conformitate cu prevederile Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a depus "completarea probatoriului pentru lămurirea tuturor aspectelor legate de susţinerile părţilor".

Eliberarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a efectuat în baza prevederilor H.G. 834/91, pentru clarificarea problemelor legate de patrimoniul Societăţilor Comerciale cu capital de stat (a se avea în vedere că Regiile Autonome au fost exceptate de la prevederile legislaţiei respective), pentru societăţile comerciale care aveau patrimoniu numai în intravilan (incinte rezidenţiale, zone de producţie etc.).

Recurenţii consideră că, în cazul de faţă, eliberarea Certificatului s-a făcut cu nerespectarea completă a legilor date până la această dată, mai ales a legilor proprietăţii într-un mod nelegal, printr-o asimilare nepotrivită, pentru terenuri situate în extravilan.

Sigur că este vorba de o zonă minieră, dar expresia preluată din Raportul de expertiză (folosită nepotrivit şi nejustificat de expert, contrazis fiind şi de concluziile Raportului său), de Perimetrul Minier, este preluată fără justificare în cadrul sentinţei, fără bază legală, reală.

Terenurile în discuţie, pe baza constatărilor de la faţa locului nu sunt afectate nici în prezent de lucrările miniere, şi mai ales nici nu se întrevede afectarea lor nici în perspectivă.

În Raportul de expertiză se face precizarea că terenul respectiv la data expertizei avea destinaţia de păşune, teren neproductiv, nefiind, afectat de lucrări miniere nici în prezent.

Tot în Raportul de expertiză, pe baza constatărilor de la faţa locului privind starea terenurilor în litigiu, respectiv amplasament, destinaţie, a rezultat că acesta nu este afectat nici în prezent pentru desfăşurarea activităţii comerciale, potrivit Obiectului de activitate.

Recurenţii mai arată că pentru acest teren nu există un aviz prealabil al Comisiei Locale de Fond Funciar Mătăsari, nici avizele de vecinătate corespunzătoare stabilite de normele de aplicare, nu au fost întocmite procesele-verbale de predare a terenurilor şi a frontului de lucru cu autorităţile locale pe baza unor planuri avizate de Primăria Mătăsari, Comisia Locală de Fond Funciar, Prefectura Gorj, documentaţia având doar un aviz formal al Serviciului de Urbanism, Director de Urbanism al Consiliului Judeţean Gorj de la acea dată.

În opinia recurenţilor, au fost ignorate toate prevederile Legii nr. 213/1998 (şi chiar ale H.G. nr. 834/1991), iar UAT Mătăsari, în adresa nr. x aprilie 32017, spune că "dovada proprietăţii s-a făcut cu decretele de expropriere şi administrare în favoarea unităţilor miniere înainte de 1989". Se recunoaşte că nu s-a făcut o identificare clară a terenurilor, aşa cum s-a procedat ulterior la documentele de declarare a utilităţii publice prin H.G. nr. 960/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Societatea F. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenţii-reclamanţi au solicitat anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/29.11.2009 emis de Ministerul Economiei în favoarea SC E. SA, pârâtă în prezenta cauză, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren de 8261 mp, atât în primul ciclu procesual cât şi cu ocazia rejudecării.

Prin adeverinţa de proprietate nr. x/2007 se reţine faptul că recurenţilor-reclamanţi li s-a stabilit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Judeţene nr. 1/1991 pentru suprafaţa totală de 4,2009 ha, arătându-se, totodată, că această adeverinţă constituie dovada dreptului de proprietate până la eliberarea titlului de proprietate.

În cauză, cu privire la identificarea terenului în litigiu, s-a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, în acord cu dispoziţiile obligatorii ale deciziei de casare.

Conform concluziilor exprimate de expertul desemnat în cauză, terenul în litigiu se află în continuarea celui înscris în adeverinţa de proprietate anulată, suprapunându-se, în totalitate, cu terenul înscris în certificatul de atestare a cărui anulare se solicită.

Înalta Curte constată că instanţa de fiind în mod corect a reţinut că, în cauză, chiar dacă s-a făcut dovada unei suprapuneri a terenului cu privire la care recurenţii-reclamanţi susţin că le aparţine cu o parte a terenului cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, nu s-a făcut dovada certă a dreptului de proprietate asupra acestuia, pentru a putea exista o vătămare în drepturile recunoscute de lege prin emiterea certificatului în mod nelegal.

Regimul juridic al certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de teren pentru societăţile comerciale reorganizate conform Legii nr. 15/1990, este reglementat de dispoziţiile H.G. nr. 834/14.12.1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, art. 1 şi art. 5 alin. (1).

H.G. nr. 834/1991 permite societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, să devină proprietare asupra terenurilor necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, prin eliberarea, de către autorităţile competente, a unor certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform art. 5 din H.G. nr. 834/1991.

De asemenea, conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991, acest act normativ este aplicabil terenurilor aflate în patrimonial societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, ceea ce impune concluzia că societatea comercială care solicită eliberarea certificatului respectiv trebuie să aibă în patrimoniu terenul care urmează a fi menţionat în certificat.

Deci H.G. nr. 834/1991 nu constituie un act normativ de dobândire a dreptului de proprietate pentru societăţile comerciale vizate, ci un act normativ care are menirea de determina modalitatea de identificare, de stabilire a întinderii dreptului de proprietate al societăţilor comerciale în cauză asupra terenurilor aflate în patrimonial acestora.

În acest sens, art. 1 din H.G. nr. 834/1991 face referire la determinarea terenurilor, precizând că terenurile aflate în patrimonial societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, se determină de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort.

Dreptul de proprietate al pârâtei asupra suprafeţei de teren în litigiu este stabilit prin Decretul de expropriere nr. 56/05.04.1986, decret prin care suprafaţa de teren a trecut în proprietatea statului şi data în administrare întreprinderii miniere.

Din întreaga documentaţie anexată se reţine că terenul se afla în patrimoniul societăţii pârâte la momentul emiterii certificatului de atestare contestat, astfel că este îndeplinită prima condiţie necesară pentru emiterea certificatului, respectiv aceea ca terenul să se afle în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acesteia.

În ceea ce priveşte condiţia ca acest teren să fie necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate, se reţine că şi această condiţie este îndeplinită.

Sub aspectul stării de fapt, aşa cum se reţine şi din raportul de expertiză efectuat în cauză, terenul în litigiu se află în perimetrul minier.

De asemenea, prin considerentele Deciziei civile nr. 374/2015, pronunţată în Dosarul nr. x/2013, irevocabilă, se arată faptul că terenul se află în zona în care se desfăşoară activitate minieră de exploatare.

Potrivit art. 2 lit. e) din Legea nr. 18/1991, terenurile cu destinaţie specială sunt terenurile folosite, printre altele, pentru exploatările miniere.

Conform dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 terenurile din extravilanul localităţilor, foste proprietăţi ale persoanelor fizice, care au trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi pe care se desfăşoară activităţi miniere de exploatare, se restituie foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora suprafeţe echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situaţia în care aceste suprafeţe sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeaşi localitate, iar în localităţile în care compensarea nu este posibilă, se vor acorda despăgubiri foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, în condiţiile legii, reclamanţii fiind incluşi în Anexa 39 la HCJ nr. 3122/2002 în vederea acordării de despăgubiri.

Recurenţii-reclamanţi au fost propuşi pentru a li se acorda despăgubiri, urmând ca această procedură să fie finalizată după lămurirea dreptului lor de proprietate, dar şi faptul că certificatul nu a fost emis în temeiul art. 8 din Legea nr. 19/1991, ceea ce conduce la concluzia că lipsa proceselor-verbale de predare a terenurilor nu afectează validitatea certificatului, terenul nefiind redat circuitului agricol, aşa cum se susţine de către expertul desemnat în cauză.

Înalta Curte constată că şi motivul de recurs întemeiat pe lipsa avizului comisiei locale de fond funciar este nefondat.

Terenul în litigiu nu a fost niciodată disponibilizat de lucrări miniere pentru a face obiectul predării comisiei locale de fond funciar, iar tocmai datorită faptului că nu a fost disponibilizat de lucrări miniere a fost emis şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat.

Faţă de susţinerile referitoare la faptul că lipsesc avizele Comisiei locale de fond funciar şi cele de vecinătate, Înalta Curte constată că art. 5 din H.G. nr. 834/1991 impune obligaţia ca certificatul să fie supus regimului de publicitate imobiliară, obligaţie care a fost respectată întocmai de intimata-pârâtă, în acest sens fiind depus extrasul de carte funciară pentru informare emis de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj, aspect care a fost reţinut şi de instanţa de fond.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recurenţii nu au făcut dovada deţinerii unui titlu de proprietate valabil cu privire la suprafaţa contestată din certificate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii D. şi C. împotriva Sentinţei nr. 234/2018 din 18 aprilie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV