Validity of reintegration decision issued before statutory re-establishment of staff position

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.04.2015, reclamantul Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, anularea parţială a Raportului de control nr. x/03.12.2014, vizând modul de încadrare cu personal şi acordarea sporurilor, în sensul înlăturării constatărilor şi a măsurilor dispuse la pct. III din raport.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 202 din 14 decembrie 2015, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că faţă de situaţia de fapt reţinută, de altfel, necontestată prin cererea de chemare în judecată, nu au fost constatate elemente de nelegalitate ale actului administrativ contestat.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 202 din 14 decembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul Centrul Regional de Transfuzie Iaşi, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În susţinerea cererii de recurs formulate, recurentul a susţinut, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate:

Prin Raportul de control nr. x/03.12.2014, s-a reţinut în mod neîntemeiat, în cadrul pct. III - "Situaţia reintegrării în muncă şi plata drepturilor salariale cu titlu de despăgubire pentru numita A.", că au fost încălcate prevederile legale în ceea ce priveşte reintegrarea în muncă, situaţie în care, răspunderea ar reveni directorului instituţiei şi salariatei din cadrul compartimentului de resurse umane, fără ca actul de control să indice care prevederi au fost încălcate şi în ce ar consta răspunderea reţinută. Acesta a fost aspectul supus judecăţii pe care instanţa l-a apreciat de o manieră personală şi criticabilă.

Validând raportul de control contestat prima instanţă a trecut peste faptul că aspectele reţinute în legătură cu pretinse încălcări ale legii, neindicate, de altfel, nu au corespondent în realitate, fiind lipsite de orice temei legal, instituţia supusă controlului acţionând conform cu legea, astfel cum s-a demonstrat prin tot probatoriul administrat în cauză. Neindicarea acţiunii sau inacţiunii obiect al pretinsei abateri care să atragă responsabilitatea instituţiei privind reintegrarea este cel mai grăitor argument în sensul inexistenţei unei responsabilităţi a instituţiei supuse controlului.

În pofida probatoriului administrat, de la hotărâri definitive şi irevocabile până la înscrisuri emise de autorităţile locale implicate şi rapoarte de control ale ANAF Iaşi, prima instanţă a reţinut în trei aliniate finale că: (i) instituţia ar fi greşit când a emis decizia de reintegrare nr. 14/17.08.2010, neîndeplinindu-şi obligaţia de a efectua mai întâi şi în timp util demersuri către Ministerul Sănătăţii în vederea suplimentării schemei; (ii) aspectul privind declaraţiile nominale ale CAS Iaşi, Agenţia de Şomaj, declaraţii fiscale către ANAF, nu au fost criticate, că aceste aspecte sunt soluţionate sau în curs de soluţionare, (iii) sesizarea către ITM nu poate fi cenzurată de instanţă.

Mai mult, instanţa de fond nu a analizat elementele răspunderii civile pe care actul de control o pune în sarcina instituţiei şi a salariaţilor acesteia, emiţând considerente superficiale şi în contra probelor administrate în cauză. Fapta, vinovăţia, rezultatul şi raportul de cauzalitate între faptă şi rezultat nu au făcut analiza instanţei.

Se mai susţine că instituţia a finalizat reintegrarea salariatului său şi a îndeplinit toate obligaţiile corelative reintegrării, stabilite în mod legal prin hotărâri judecătoreşti definitive, Ministerul Sănătăţii constatând în mod nemijlocit toţi paşii urmaţi în acest sens.

Astfel, recurentul arată că în scopul de a realiza reintegrarea efectivă a salariatului, în baza Deciziei civile nr. 1083 a Tribunalului Iaşi, şi a dispoziţiilor art. 277 din Legea nr. 53/2003, şi plata despăgubirilor aferente, a realizat toate demersurile necesare pentru punerea în aplicare a hotărârii de reintegrare, chiar înainte ca salariatul să fi cerut executarea sentinţei.

În condiţiile în care avea doar calitatea de ordonator terţiar de credite, iar punerea în executare a sentinţei de reintegrare presupunea suplimentarea statului de funcţii cu un post de biolog principal, asigurarea fondurilor necesare pentru plata despăgubirilor salariale, inclusiv a contribuţiilor CAS şi CASS, s-a adresat ordonatorului secundar de credite - Institutul Naţional de Hematologie Bucureşti, prin adresele nr. x/16.06.2010, pentru suplimentarea statului de funcţii cu un post de biolog principal, respectiv adresa nr. x/22.06.2010, suplimentarea creditelor bugetare pentru Cheltuieli de personal cu suma necesară plăţii despăgubirilor salariale. La rândul său Institutul Naţional de Hematologie Bucureşti a continuat demersurile necesare către ordonatorul principal de credite - Ministerul Sănătăţii, prin adresele nr. x/17.06.2010, respectiv nr. 1638/30.06.2010.

Mai mult decât atât, la data de 3.08.2010, salariatul în cauză a depus o cerere de punere în executare a sentinţei de reintegrare, context în care pentru angajator s-a născut obligaţia de a asigura punerea în executare a sentinţei în termen de 15 zile.

În acest context, reprezentantul legal său legal a emis Decizia nr. 14/17.08.2010 prin raportare la caracterul executoriu al Deciziei civile nr. 1083/17.05.2010, dar şi prin raportare la termenul de 15 zile impus de lege. La aceeaşi dată prin adresa nr. x/17.08.2010 a făcut o nouă revenire către ordonatorul secundar de credite, pentru a se lua măsurile de natură a pune în executare reintegrarea, în condiţiile art. 277 din C. muncii.

În aceste condiţii instanţa de fond nu mai putea să reţină că recurentul avea obligaţia de a face mai întâi demersuri către Ministerul Sănătăţii în vederea suplimentării schemei de personal câtă vreme a făcut aceste demersuri prin adresa nr. x/16.06.2010, respectiv adresa nr. x/4.08.2010.

Deşi, instituţia controlată a început demersurile pentru a asigura reintegrarea salariatului său încă din iunie 2010 Ministerul Sănătăţii a comunicat luarea măsurii de suplimentare a postului prin adresa nr. x/27.08.2010, înregistrată la recurent sub nr. x/13.09.2010. Faptul că Ministerul Sănătăţii a comunicat cu întârziere aceste măsuri şi fără a preciza data de la care este bugetat postul suplimentat pentru reintegrarea salariatului, nu poate atrage răspunderea instituţiei supuse controlului pentru îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor sale.

Faptul că suplimentarea statului de funcţii cu un post de biolog principal în vederea reintegrării în muncă a salariatului s-a produs ulterior emiterii primei decizii de reintegrare nu este urmare a vreunei culpe a recurentului, în contextul în care aceasta a acţionat în limitele competenţelor sale funcţionale, cu diligenţă şi bună-credinţă, având iniţiativa demarării tuturor măsurilor necesare punerii în aplicare a hotărârilor judecătoreşti de reintegrare.

Mai mult decât, atât prin hotărâre judecătorească definitivă s-a reţinut că recurentul a realizat în mod legal reintegrarea, aspect ignorat de instanţa de fond. În faţa unor hotărâri care statuează asupra îndeplinirii obligaţiilor privind reintegrarea fostului salariat, susţine recurentul că nu mai există niciun temei pentru a se menţine concluziile înscrise fără temei în raportul contestat.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Sănătăţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu respectarea legii.

1.5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii din data de 23 noiembrie 2017, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2018, Înalta Curte-Completul de filtru a admis în principiu recursul, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecarea pe fond a acestuia, cu dezbateri în condiţii de contradictorialitate.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea Sentinţei nr. 202 din 14 decembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurate, prin prisma criticilor circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

În prealabil, Înalta Curte constată că, criticile formulate de recurent prin cererea de recurs nu vizează pe de o parte situaţia de fapt expusă prin actul de control contestat şi validată de instanţa de fond, şi pe de altă parte măsurile dispuse la pct. 1 şi 2 din Raportul de control, context în care considerentele instanţei de fond pe aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat.

Singurul aspect asupra căreia poartă criticile recurentului, şi urmează a face obiectul analizei instanţei de recurs, îl reprezintă concluziile instanţei de fond referitoare la punerea în executare a Deciziei civile nr. 1083/19.05.2010 a Tribunalului Iaşi, sub aspectul reintegrării doamnei B.

Sub acest aspect, recurentul susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală în condiţiile în care: (i) nu a observat că actului administrativ contestat nu este motivat, în condiţiile în care nu este indicată acţiunea sau inacţiunea imputată recurentului şi nici temeiul legal al constatărilor; (ii) a reţinut răspunderea recurentului fără însă a analiza elementele răspunderii civile; (iii) a interpretat greşit probatoriul administrat în cauză atunci când a conchis asupra nelegalităţii operaţiunilor de reintegrare a doamnei B.

Acesta este contextul în care, Înalta Curte constată că, dincolo de aspectele factuale ale cauzei, corect reţinute de judecătorul fondului, în cauză în mod corect au fost respinse toate criticile de nelegalitate invocate de recurent, neexistând niciun motiv real pentru reformarea hotărârii recurate.

În primul rând, Înalta Curte nu va primi critica recurentului referitoare la nemotivarea actului administrativ contestat, în condiţiile în care acţiunea imputată este clar exprimată atât prin conţinutul Cap. III. cât şi prin Concluziile raportului de control contestat pct. 1), respectiv emiterea deciziei de reintegrare nr. 14/17.08.2010 anterior reînfiinţării postului de biolog principal, respectiv modificării organigramei şi statului de funcţii, în condiţiile art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 497/2010, cu efectele bugetare corespunzătoare.

Totodată, este lipsit de orice îndoială că instanţa de fond nefiind învestită cu o acţiune în răspundere civilă nu avea niciun motiv să analizeze elementele răspunderii civile, cu atât mai mult cu cât nici măcar recurentul nu a susţinut, prin cererea de chemare în judecată, nelegalitatea actului de control contestat printr-o astfel de perspectivă. Prin urmare nu pot fi validate criticile formulate de recurent sub acest aspect.

În al treilea rând, Înalta Curte constată că instanţa de fond a concluzionat, în mod justificat, asupra legalităţii actului administrativ contestat de recurent, făcând o corectă interpretare şi aplicare, în cauză, a dispoziţiilor H.G. nr. 144/2010, art. 277 din C. muncii, prin prisma unei situaţii de fapt corect reţinute.

Prin Decizia civilă nr. 1083 din 19 mai 2010 Tribunalul Iaşi, secţia civilă, a admis cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 2095/27.09.2001 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2001, decizie pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins recursul formulat de intimatul Centrul de Transfuzii Sanguine Iaşi împotriva Sentinţei civile nr. 6175/06.04.2001 pronunţată de Judecătoria Iaşi, pe care a menţinut-o.

Prin Sentinţa civilă nr. 6175 din 6 aprilie 2001 Judecătoria Iaşi a admis contestaţiei formulate de A. în contradictoriu cu Centru de Transfuzii Iaşi şi a dispus anularea Deciziei nr. 10/19.02.2001 emisă de intimată privind desfacerea contractului de muncă, reintegrarea contestatoarei în postul deţinut anterior cu obligarea la plata drepturilor băneşti cuvenite pe perioada de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

Prin Decizia nr. 10/19.02.2001 s-a dispus desfacerea contractului de muncă al doamnei B. în baza art. 130 lit. a) din C. Muncii, fiind motivată în fapt prin restrângerea activităţii personalului, cu restructurarea a 5 - 8 posturi, dispusă prin Ordinul nr. 543 al I.N.H.T. Bucureşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1), Anexei nr. 2 lit. A) pct. 4 din H.G. nr. 144/2010, forma în vigoare la data pronunţării Deciziei nr. 1083/2010 a Tribunalului Iaşi, Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională Bucureşti, reorganizat potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 282/2005 în Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină, (denumit în continuare I.N.T.S.) era o unitate sanitară, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul se stat (ordonator secundar de credite), aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii (ordonator principal de credite). La rândul său, Centrul de transfuzie sanguină teritorială Iaşi era o unitate sanitară, finanţată de la bugetul de stat, (ordonator terţiar de credite), şi se afla în subordinea I.N.T.S.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 144/2010, "Organigrama şi statele de funcţii pentru instituţiile din subordinea Ministerului Sănătăţii se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii."

Fără îndoială că odată cu pronunţarea Deciziei civile nr. 1083 din 19 mai 2010 a Tribunalului Iaşi s-a instituit în sarcina angajatorului, recurent în prezenta cauză, obligaţia reintegrării în muncă a salariatului şi plata despăgubirilor către acesta.

Reintegrarea pe funcţia deţinută înaintea concedierii presupune ca persoana în cauză să fie repusă în postul deţinut anterior concedierii, în lipsă unui astfel de rezultat neputându-se reţine că angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia stabilită prin hotărârea judecătorească. Reintegrarea pe funcţia deţinută înaintea concedierii presupune însă, existenţa postului în organigrama angajatorului ca o condiţie esenţială a reintegrării.

În condiţiile în care C. muncii nu reglementează o procedură de reintegrare a salariatului concediat, în condiţiile art. 130 alin. (1) lit. a), în practică s-a statuat în sensul că hotărârea judecătorească prin care s-a dispus reintegrarea unui salariat se execută prin reînfiinţarea postului, urmată de reintegrarea efectivă a salariatului.

Prin urmare, organul competent potrivit legii va lua, într-o primă etapă, hotărârea reînfiinţării postului în baza hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea, şi, ulterior, va stabili data reintegrării, precum şi orice altă măsură necesară pentru reintegrarea efectivă a salariatului.

Recurentul, însă, deşi titular al obligaţiei de reintegrare a doamnei B., în calitatea sa de angajator, nu avea şi competenţa, potrivit H.G. nr. 144/2010, de a dispune asupra reînfiinţării postului de biolog principal, şi implicit asupra modificării organigramei şi a statului de funcţii, aşa încât era obligată să aştepte decizia organului competent, în speţă Ministerul Sănătăţii, şi doar ulterior să emită o decizie de reintegrare a salariatului său.

Prin urmare, nu există niciun dubiu că recurentul nu putea dispune reintegrarea doamnei B. decât după finalizarea procedurii de reînfiinţare a postului pe care îl ocupa aceasta la data concedierii dispuse prin Decizia nr. 10/19.02.2001.

Faptul că în calitatea sa de angajator recurenta a efectuat demersuri pentru suplimentarea statului de funcţii cu un post bugetat de biolog principal, respectiv suplimentarea creditelor bugetare pentru cheltuieli de personal (adresa nr. x/16.05.2010, respectiv adresa nr. x/22.06.2010) nu poate înlătura viciile de legalitate ale Deciziei de reintegrare nr. 14/17.06.2010, generate de inexistenţa unui post vacant bugetat, câtă vreme, la data emiterii acesteia, autoritatea competentă nu emisese încă o decizie în legătură cu modificarea organigramei, respectiv a statului de funcţii a I.N.T.S., ca efect al reînfiinţării unui post de biolog principal la unitatea recurentă, pentru punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti.

În condiţiile în care recurentul a dispus reintegrarea doamnei B. prin Decizia nr. 14/17.08.2010, anterior înfiinţării postului de biolog principal, de către autoritatea cu competenţe în acest sens, respectiv Ministerul Sănătăţii, nu pot fi reţinute argumentele recurentului privind legalitatea operaţiunii de reintegrare a doamnei B., prin Decizia nr. 14/17.08.2010, şi implicit criticile aduse hotărârii instanţei de fond, sub acest aspect.

Prin urmare, instanţa de fond, în acord cu probatoriul administrat în cauză, în mod justificat a constatat că recurentul în mod greşit a procedat la emiterea Deciziei de reintegrare nr. 14/17.08.2010 în condiţiile în care aceasta a fost emisă fără a avea un post vacant disponibil la data emiterii.

De altfel, este greu de înţeles raţionamentul expus de recurent prin cererea de recurs, în susţinerea legalităţii demersurilor privind reintegrarea doamnei B., în condiţiile în care Decizia nr. 14/17.08.2010 la care s-a făcut referire prin actul de control contestat, a fost anulată prin Decizia nr. 22/13.12.2010 emisă de Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi, şi urmată de Decizia nr. 24/14.12.2010 prin care s-a dispus reintegrarea doamnei B. pe postul de biolog principal, a cărei legalitate a fost constatată prin Sentinţa civilă nr. 738/25.03.2011 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin Decizia nr. 509/27.05.2011 a Curţii de Apel Iaşi.

În fine, prezintă relevanţă, în contextul criticilor formulate de recurent, că hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul cauzei nu confirmă susţinerile recurentului în sensul că legalitatea procedurii de reintegrare a doamnei B. a fost consfinţită pe cale judiciară, aspect ignorat de instanţa de fond.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este incident în cauză.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei instanţei de fond potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iaşi împotriva Sentinţei nr. 202 din 14 decembrie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV