Incompatibility of public hospital director with commercial management role; post-tenure evaluation delay under three-year limit

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.04.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 emis de pârâtă, prin care s-a constatat că s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând art. 183 alin. (1) şi alin. (9) şi art. 184 alin. (1) şi (12) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, raportat la art. 180 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege (în vigoare până la republicarea Legii nr. 95/2006, 31.08.2015), întrucât a exercitat funcţia de şef secţie/director medical în cadrul Spitalului X Bucureşti concomitent cu funcţia de administrator şi calitatea de asociat unic în cadrul SC C. SRL, în perioada 15.12.2006 - prezent.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2765 din 27 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, ca nefondată, apreciind, în esenţă, că, deşi evaluarea incompatibilităţii în raport cu funcţia de şef de secţie, deţinută de reclamant în perioada 15.12.2006 - 31.07.2009, a fost efectuată tardiv de Agenţia Naţională de Integritate, care s-a sesizat la data de 26.10.2012, nu se impune anularea raportului de evaluare contestat pentru că în mod corect s-a reţinut existenţa incompatibilităţii între funcţia de director medical şi cea de administrator al SC C. SRL.

2. Calea de atac exercitată

2.1. Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând pe fond, admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

2.2. Privitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul reclamant susţine că există o neconcordanţă între motivarea sentinţei civile criticate şi dispozitivul acesteia, contradicţia decurgând din faptul că, deşi prima instanţă a constatat tardivitatea activităţii de evaluare a pretinsei incompatibilităţi între funcţia de şef secţie şi cea de administrator al societăţii comerciale, nu a dispus anularea, cel puţin parţială, a raportului de evaluare în acest sens.

Procedând astfel, instanţa fondului a ignorat propria argumentaţie referitoare la instituţia prescripţiei dreptului intimatei de a evalua incompatibilitatea în discuţie, context care face aplicabile atât prevederile art. 488 pct. 6 dar şi cele ale art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Sentinţa criticată este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi din perspectiva modalităţii de soluţionare a acţiunii, în ceea ce priveşte critica reclamantului la adresa incompatibilităţii reţinute de A.N.I. prin deţinerea concomitentă a funcţiei de director medical cu cea de administrator al SC C. SRL.

Sub acest aspect, recurentul reclamant arată, în esenţă, că în mod greşit a procedat prima instanţă, nefăcând distincţie între funcţia de director medical numit şi cea de director medical delegat.

În realitate, contrar celor afirmate de prima instanţă, însăşi Legea nr. 95/2006 reglementează instituţia interimatului comitetului director, făcând astfel distincţie între persoanele numite definitiv în funcţiile specifice comitetului director, între care şi aceea de director medical şi persoanele care sunt numite interimar, pe o perioadă limitată.

Este important de remarcat faptul că legea foloseşte alternativ sintagme diferite, respectiv manager şi manager interimar, comitet director şi comitet director interimar or această alternanţă nu este nici întâmplătoare şi nici nu reprezintă o scăpare a legiuitorului, pentru că exercitarea unei funcţii cu titlu interimar nu echivalează cu ocuparea propriu-zisă a acesteia ci dosar cu exercitarea provizorie a unora din atribuţiile aferente, în scopul asigurării funcţionării operative a instituţiei publice.

O altă critică a recurentului reclamant vizează subsumarea, de către prima instanţă, a funcţiei de administrator al societăţii comerciale celei de manager, prevăzută de art. 180 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, afirmând recurentul reclamant că nu există o corespondenţă între cele două funcţii, fiind vorba de situaţii juridice diferite, supuse unei legislaţii specifice fiecăreia.

În atare context, recurentul-reclamant susţine că incompatibilitatea aferentă funcţiei de manager vizează o altă funcţie de conducere în cadrul spitalelor publice şi nicidecum nu are legătură cu statutul unui administrator de societate comercială.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant arată că nici intimata şi nici instanţa de fond nu au verificat dacă reclamantul îndeplinise, în concret, atribuţii de manager ulterior numirii, prin delegaţie, în funcţia de director medical.

Faţă de aceste considerente recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului său, în sensul celor mai sus arătate.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 23 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 martie 2018, Completul de filtru, apreciind incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând primul motiv de casare invocat de recurentul reclamant curtea constată că este nefondat, nefiind incidente în cauză prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, subliniază Înalta Curte că motivul de casare anterior menţionat operează numai atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Rezultă, din considerentele hotărârii, faptul că instanţa a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate de reclamant în susţinerea criticilor sale la adresa actelor deduse judecăţii, a analizat probele administrate şi a dezlegat fondul cauzei, context în care critica grefată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondată.

Cât priveşte pretinsa contradicţie între considerentele sentinţei şi dispozitivul acesteia, decurgând din faptul că, deşi prima instanţă a constatat intervenită prescripţia dreptului autorităţii intimate de a evalua starea de incompatibilitate intervenită până la data de 31.07.2009 nu a procedat, totuşi, la anularea parţială a raportului de evaluare, curtea constată că soluţia primei instanţe nu atestă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului arată explicit ce l-a determinat să menţină actul administrativ în acest context, respectiv faptul că recurentul-reclamant se află în incompatibilitate raportat la cumulul funcţiei de director medical cu cea de administrator al societăţii comerciale C. SRL.

Or, pentru a fi incident motivul de casare aflat în analiza curţii, este necesar să fie dovedită existenţa unui antagonism între considerentele reţinute în cuprinsul hotărârii judecătoreşti criticate şi soluţia la care s-a oprit instanţa, ipoteză ce nu este îndeplinită în speţă.

Modalitatea de rezolvare a criticilor recurentului reclamant pe margine stării de incompatibilitate generată de cumulul funcţiei de şef secţie cu cea de administrator al societăţii comerciale va fi examinată de Înalta Curte prin raportare la conţinutul prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apreciind instanţa de control judiciar că soluţia primei instanţe sub acest aspect reflectă aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, raportat la funcţia de şef de secţie, exercitată în intervalul 15.12.2006 - 31.07.2009, activitatea de evaluare a incompatibilităţilor a fost efectuată tardiv.

O atare concluzie se impune din analiza dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

În cauză, exercitarea funcţiei de şef de secţie a încetat la data de 31.07.2009 în timp ce intimata ANI s-a sesizat din oficiu la data de 26.10.2012, aşadar după trecerea unui termen de trei ani de la încetarea exercitării funcţiei.

Curtea achiesează la concluzia primei instanţe, potrivit căreia argumentarea intimatei, în sensul că reclamantul a exercitat în mod continuu o funcţie de conducere, este irelevantă în contextul analizei incidenţei dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, cât timp raportul de evaluare analizează două funcţii de conducere diferite, respectiv cea de şef secţie şi cea de director medical, impunându-se o evaluare distinctă, în raport de fiecare funcţie în parte.

De aceea, Înalta Curte constată că în mod greşit a respins prima instanţă cererea de anulare parţială a raportului de evaluare nr. x/28.03.2016, soluţia fiind pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în temeiul cărora curtea va admite recursul civil de faţă şi, în rejudecare, va casa parţial hotărârea criticată, în sensul admiterii acţiunii reclamantului strict pentru motivul tardivităţii activităţii de evaluare a incompatibilităţii reţinute între funcţia de şef de secţie în cadrul Spitalului X concomitent cu funcţia de administrator în cadrul SC C. SRL, raportul de evaluare urmând a fi anulat în aceste limite.

Curtea va înlătura criticile recurentului reclamant la adresa legalităţii sentinţei în ceea ce priveşte incompatibilitatea generată de cumulul funcţiei de director medical în cadrul spitalului mai sus menţionat şi cea de administrator în cadrul SC C. SRL, constatând instanţa de control judiciar că nu se regăseşte în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, curtea reţine că, prin Decizia nr. 110/31.07.2009, recurentul reclamant a fost numit în funcţia de Director medical cu delegaţie în cadrul Spitalului X Bucureşti.

Conform informaţiilor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, recurentul reclamant a avut calitatea administrator al SC C. SRL, începând cu anul 2003, până în anul 2014, când s-a decis revocarea acestuia din funcţia de administrator prin Decizia nr. 01/01.07.2014.

În atare context, intimata a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare în perioada de referinţă, potrivit cărora funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate.

Recurentul reclamant susţine, în prezenta cale de atac, că în mod greşit a confirmat prima instanţă legalitatea raportului de evaluare întrucât incompatibilitatea sesizată de intimata ANI nu vizează funcţiile deţinute provizoriu, apărare ce a fost formulată şi în faţa primei instanţe, în mod întemeiat respinsă de curtea de apel.

În acest sens, trebuie observat faptul că, aşa cum a subliniat şi judecătorul fondului, cazul de incompatibilitate prevăzut de dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 nu este condiţionat de modalitatea de numire în funcţia sau funcţiile ce atrag incompatibilitatea, nefiind relevant dacă subiectul evaluat a exercitat aceasta sau aceste funcţii cu titlu provizoriu, în baza unei delegări, sau în baza actului emis în urma concursului la care face referire art. 183 din Legea nr. 95/2006.

Se observă, cu evidenţă, faptul că legiuitorul face distincţie între funcţiile interimare şi cele definitive în cadrul comitetului director, ce asigur conducerea spitalelor însă distincţia între persoanele numite definitiv şi cele numite interimar nu are nicio relevanţă în privinţa aprecierii stării de incompatibilitate, concluzie ce rezultă, în primul rând din modalitatea de redactare a textului art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 (unde nu se operează distincţia între manager definitiv şi manager interimar) dar şi din interpretarea raţională a normei legale ce constituie sediul incompatibilităţii instituite.

Reglementând instituţia incompatibilităţii între funcţia de manager persoană fizică sau orice altă funcţie din cele ce constituie comitetul director şi exercitarea oricărei activităţi sau oricărei altei funcţii de manager, inclusiv cele neremunerate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a asigura obiectivitatea exercitării funcţiei şi de a evita orice conflict de interese în persoana celui ce exercită una din funcţiile subsumate comitetului director al spitalului, astfel că, din această perspectivă, este lipsită de orice relevanţă modalitatea de învestire în funcţiile ce compun comitetul director.

Fără suport este şi critica recurentului reclamant, potrivit căreia incompatibilitatea prevăzută de dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 vizează numai interdicţia de ocupare a unor funcţii de conducere similare, respectiv tot de director medical sau de membru al unui comitet director, reiterând Înalta Curte, în primul rând argumentele mai sus menţionate, conform cărora modalitatea de redactare a textului art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 este suficient de clară, împiedicând membrii comitetului director să exercite orice alt mandat de manager, indiferent de forma învestirii, caracteristicile entităţii în favoarea căreia se desfăşoară activitatea de management şi faptul remunerării sau nu al activităţii de management.

În atare context, afirmaţiile recurentului-reclamant, în sensul că interdicţia prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 vizează numai cumulul de funcţii de natura celor din comitetul director al spitalelor publice nu reprezintă altceva decât o adăugare la lege şi nicidecum rezultatul unei interpretări judicioase a textului de lege analizat.

Norma de trimitere cuprinsă la art. 183 alin. (9) din Legea nr. 95/2006 [în prezent art. 181 alin. (9)] nu constituie un argument în susţinerea tezei avansate de recurentul reclamant, fiind de observat faptul că, prin această normă legiuitorul extinde efectul dispoziţiilor ce reglementează incompatibilităţile managerului de spital şi conflictele de interese şi asupra celorlalte funcţii din cadrul comitetului director, respectiv directorul medical, directorul financiar-contabil şi directorul de îngrijiri.

Cât priveşte critica referitoare la greşita accepţiune a noţiunii de administrator, Curtea are în vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 31/1990, fiind evident că administrarea societăţii comerciale nu este altceva decât o parte integrantă din noţiunea de management al societăţii iar, pe de altă parte, reţine că deşi recurentul reclamant arată că nu este de acord cu susţinerea instanţei, în sensul că administratorul societăţii comerciale se circumscrie noţiunii de manager, nu arată, totuşi, care sunt motivele de fapt şi de drept care conduc la nelegalitatea hotărârii instanţei sub acest aspect.

În fine, Curtea a luat act şi de critica recurentului-reclamant, potrivit căreia nici intimata şi nici prima instanţă nu au verificat dacă reclamantul a exercitat efectiv activităţi sau funcţii de manager după data de 31.07.2009 însă constată că o atare critică este dedusă direct instanţei de recurs, neconstituind un motiv al acţiunii sale şi cu atât mai puţin obiect de analiză al primei instanţe.

În contextul în care un atare motiv de nelegalitate a raportului de evaluare este invocat pentru prima dată în instanţa de recurs Curtea constată că sub acest aspect devin aplicabile dispoziţiile art. 494 rap. la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalităţii sentinţei primei instanţe pentru acest motiv.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte va admite recursul civil de faţă şi va casa parţial sentinţa civilă criticată, urmând a dispune anularea raportului de evaluare exclusiv în privinţa reţinerii stării de incompatibilitate prin raportare la cumularea funcţiei de şef secţie şi cea de administrator al societăţii comerciale, pentru intervalul 15.12.2006 - 31.07.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 2765 din 27 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată în sensul anulării Raportului de evaluare nr. x/28.03.2016 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate pentru incompatibilitatea reţinută în intervalul 15.12.2006 - 31.07.2009.

Menţine, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV