Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 279/2016 AI generated

Incompatibility of vice-mayor with role in regional public utility company under Law No. 161/2003

Case Number Decizia nr. 279/2016
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Integrity Agency (ANIA) as unfounded, thereby upholding the lower court's decision to annul the integrity assessment report that had established a state of incompatibility for the respondent. The dispute centered on whether a vice-mayor who served as a representative of their municipality in the General Assembly of a public utility company holding the status of a "regional operator" violated legal incompatibility rules. The court determined that the specific incompatibility under Article 87(1)(f) of Law No. 161/2003 applies strictly to representatives in commercial companies of "local interest" or "national interest," but not to those in "regional interest" entities established under the framework of inter-municipal development associations pursuant to Law No. 51/2006. Relying on constant jurisprudence, the court held that because the company operated on a regional scale exceeding the local interest of individual municipalities, the mandate of the vice-mayor was subordinate to a regional interest, thus not triggering the statutory incompatibility intended to prevent conflicts of interest in purely local or national contexts.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 din Legea nr. 161/2003, art. 1 lit. f) din Legea nr. 161/2003, art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Incompatibility of vice-mayor with role in regional public utility company under Law No. 161/2003: Legea nr. 215/2001 reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, prevăzând la art. 11 că două sau mai multe unităţi administrativ teritoriale au dreptul, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, de a coopera şi a se asocia în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, constituite în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice.

Keywords

AI generated
public utility municipal assembly conflict of jurisdiction legal status regional law conflict of interests

Cited Legislation

AI generated
art. 87 din Legea nr. 161/2003
- art. 87 din Legea nr. 161/2003 care nu distinge decât doua categorii de societăţi comerciale, face referire la sensul larg al termenului "local", operând o distincţie intre societăţile reprezentative la nivel naţional şi cele locale (care nu sunt reprezentative pentru întreg teritoriul naţional).
art. 1 lit. f) din Legea nr. 161/2003
87 art. 1 lit. f) din Legea nr. 161/2003;
art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003
SA întrucât art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 nu condiţionează incompatibilitatea de această împrejurare.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin contestaţia înregistrată la data de 10 octombrie 2013 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimata Agenţiei Naţionale de Integritate, solicitând anularea raportului de evaluare nr. x/G/II din 23.09.2013 emis de Inspecţia de Integritate din cadrul intimatei.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 79 din data de 17 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis contestaţia completată, formulată de contestatorul A., împotriva raportului de evaluare nr. x/G/II din 23.09.2013, întocmit de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

S-a anulat raportul de evaluare nr. x/G/II din 23.09.2013, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Recursul.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat în esenţă următoarele:

- prin prisma prevederilor constituţionale şi a legilor organice, organizarea administrativ-teritorială a României nu are în vedere regiunea, astfel că, prin caracterul autonom al autorităţilor locale se stabilesc asocieri de interes local.

- art. 87 din Legea nr. 161/2003 care nu distinge decât doua categorii de societăţi comerciale, face referire la sensul larg al termenului "local", operând o distincţie intre societăţile reprezentative la nivel naţional şi cele locale (care nu sunt reprezentative pentru întreg teritoriul naţional).

- a arătat că legislaţia naţională în vigoare care interzice aleşilor locali deţinerea simultană a funcţiei publice cu cea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor de interes local nu este înlăturată de către caracterul regional al serviciilor prestate, astfel că în speţă este întrunită incompatibilitatea prevăzută de art. 87 art. 1 lit. f) din Legea nr. 161/2003;

- s-a solicitat să se constate că SC B. SA este o societate comercială de "interes local" fiind nefondată susţinerea reclamantului că societatea este organizată ca o societate de "interes regional"

- a cerut să se observa faptul că unitatea administrativ-teritorială are calitatea de asociat, calitate obţinută în urma unui interes local pe care aceasta îl are;

- totodată, s-a arătat că nu prezintă relevanţă faptul că reclamantul nu a fost remunerat în calitate de membru al Adunării Generale SC B. SA întrucât art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 nu condiţionează incompatibilitatea de această împrejurare.

A concluzionat recurenta, că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26.11.2009 - 30.08.2012 deţinând funcţia de viceprimar şi cea de reprezentant al municipiului în cadrul A.G.A. SC B. SA, cu încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, respingerea contestaţiei şi menţinerea Raportului de evaluare nr. x din 23.09.2013.

Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 9 noiembrie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 79 din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Apărările intimatului.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.

Excepţia nulităţii recursului a fost respinsă prin încheierea privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, Prin raportul de evaluare nr. x/G/II din 23.09.2013, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a stabilit starea de incompatibilitate a contestatorului, întrucât a deţinut simultan, atât funcţia de viceprimar al Municipiului Piteşti, cât şi calitatea de reprezentant al Municipiului Piteşti în cadrul A.G.A. SC B. SA.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, reţinute în cuprinsul raportului de evaluare, "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu ... funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional; ..."

Instanţa reţine ca problema de drept a făcut obiectul unei jurisprudenţe constante a instanţei supreme, exemplificative fiind Deciziile nr. 163/2015, nr. 431/2015, nr. 432/2015, nr. 473/2015, nr. 1.908/2015, nr. 1.339/2015, nr. 1.410/2015, nr. 1.970/2015, nr. 2.147/2015, nr. 2.180/2015, nr. 2.181/2015, nr. 2.183/2015 şi nr. 3.017/2015, 142/2016.

Recursul propune Înaltei Curţi aceeaşi problemă a interpretării în sens larg a noţiunii de societate comercială de interes local, care să includă toate entităţile care nu au competenţe la nivel naţional.

Potrivit actului constitutiv, SC B. a dobândit statutul de operator regional, în înţelesul dat acestei noţiuni de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, fiind înfiinţată în baza hotărârilor adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale asociate ca societate cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice pe raza de competenţă a acţionarilor.

Legea nr. 215/2001 reglementează regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, prevăzând la art. 11 că două sau mai multe unităţi administrativ teritoriale au dreptul, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, de a coopera şi a se asocia în condiţiile legii, formând asociaţii de dezvoltare intercomunitară, constituite în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice.

Legea nr. 51/2006 cuprinde cadrul juridic şi instituţional al înfiinţării, organizării şi funcţionării serviciilor comunitare de utilităţi publice, definind şi noţiunile "asociaţie de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice" şi respectiv "operator regional".

În înţelesul acestei legi, asociaţia de dezvoltare intercomunitară are ca obiect înfiinţarea, organizarea, finanţarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea în comun a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal ori regional, destinate înfiinţării, modernizării şi/sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice.

Acelaşi act normativ defineşte termenul de "operator regional" ca fiind operatorul societate reglementată de Legea nr. 31/1990, cu capital social integral al unora sau al tuturor unităţilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, care asigură furnizarea/prestarea acestora pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale asociate, administrarea, funcţionarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora, precum şi implementarea programelor de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării şi/sau, după caz, dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii realizate în comun în cadrul asociaţiei.

Conform cadrului legislativ actual, reprezentat de Legea nr. 51/2006, SC B., ca operator regional, activează într-un teritoriu ce excede interesului local al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale ce are calitatea de acţionar, neputându-se pune semnul egalităţii între un operator subordonat autorităţii administraţiei publice locale şi operatorii regionali, aflaţi sub coordonarea unei asociaţii de dezvoltare intracomunitară.

Prin urmare, dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 reglementează starea de incompatibilitate între funcţia de viceprimar şi calitatea de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunarea generală a unei societăţi de interes local, nu în privinţa unui operator regional de utilităţi publice, cum este cazul în speţă.

Or, în condiţiile în care teritorialitatea societăţii face ca mandatul viceprimarului, ca reprezentant al unei localităţi, să depăşească sfera interesului local şi să se subordoneze interesului regional, nu sunt aplicabile dispoziţiile textului de lege sus-menţionat, care sunt de strictă interpretare şi nu prevăd starea de incompatibilitate pentru calitatea de reprezentant într-o societate comercială de interes regional.

Înalta Curte nu poate primi interpretarea dată de recurentă, în sensul că legea prevede doar două noţiuni, interes naţional şi local ("local" în sens larg, incluzând tot ce nu are competenţă naţională), pentru că recurenta, în susţinerea tezei, omite să menţioneze ca ipoteza textului de lege este de "reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale" pentru societatea de interes local, respectiv de "reprezentant al statului" în situaţia societăţii naţionale, astfel că nu se poate vorbi despre o formulare eliptică sau lacunară a textului de lege

Mandatul viceprimarului în cadrul adunării generale a asociaţiei depăşeşte interesul local şi se subordonează unui interes regional, nefiind îndeplinită premisa ca persoana ce exercită funcţia să aibă un interes personal ce ar putea influenţa îndeplinirea cu imparţialitate şi obiectivitate a atribuţiilor sale legale.

Aşa fiind, se constată că prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, iar situaţia în care s-a aflat intimatul-reclamant nu reprezintă incompatibilitatea la care se referă aceste dispoziţii legale.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr. 79 din 17 iunie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 februarie 2016.

Procesat de ED