EU rural development aid recovery: "artificial conditions" established by full delegation of management via power of attorney

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pe Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit), solicitând anularea Deciziei nr. 13979/25.04.2014, ca neîntemeiată.

Prin cererea completatoare la cererea introductivă de instanţă, depusă la data de 5.12.2014 reclamanta a precizat cadrul procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa - Serviciul Fiscal Municipal Urziceni şi anularea procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/19.11.2014, întocmit urmare Deciziei nr. 13979/25.04.2014 şi a Titlului executoriu nr. x/07.07.2014, emis în baza acestei decizii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1882 pronunţată în data de 26 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect contestaţie la executare, şi a respins acest capăt de cerere, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiate.

Prin aceeaşi sentinţă a fost respins şi capătul de cerere având ca obiect contestaţie la executare în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa - Serviciul Fiscal Municipal Urziceni, ca neîntemeiat.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost precizată.

A precizat că, prin cererea introductivă de instanţă, a solicitat anularea Deciziei nr. 13979/25.04.2014 emisă de intimata AFIR, iar, ulterior, în cadrul acestui dosar a formulat cerere completatoare solicitând anularea procesului-verbal de sechestru nr. x/19.11.2014 şi a titlului executoriu nr. x/07.07.2014, acte de executare emise de intimata ANAF - DGRFP Ploieşti - AJFP Ialomiţa în considerarea Deciziei nr. 13979/25.04.2014.

Instanţa de fond, preluând în cea mai mare parte apărările intimatei AFIR, a respins integral cererea introductivă de instanţă completată, păstrând atât Decizia nr. 13979/25.04.2014, cât şi actele de executare atacate.

Din motivarea sentinţei se desprinde împrejurarea că instanţa de fond a apreciat ajutorul dat de dl. B., tatăl reclamantei A., în implementarea acestui proiect ca reprezentând crearea unor condiţii artificiale în scopul obţinerii fondurilor nerambursabile.

S-a mai apreciat că nu face dovada viabilităţii afacerii demarate cu fondurile respective şi că, în acest mod, s-au creat premisele aducerii unui prejudiciu bugetului Uniunii Europene.

Se remarcă în acest context că instanţa de fond nu a fost preocupată să aprofundeze probatoriul administrat în cauză, mulţumindu-se să aprecieze asupra speţei doar pe baza înscrisurilor depuse de către intimata AFIR.

În esenţă, pricina este guvernată sub aspectul dreptului material de Regulamentul UE nr. 65/2011, însă, modalitatea de aplicare a acestuia este explicitată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Hotărârea pronunţată la data de 12.09.2013, în cauza Slancheva sila EOOD.

În acest context, Curtea de Apel Bucureşti prin soluţia pronunţată a dat o greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept care guvernează pricina, respectiv art. 4 alin. (8) din Regulamentul UE nr. 65/2011, interpretare şi aplicare ce a fost explicitată prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene menţionată.

Se remarcă împrejurarea că instanţa de fond a făcut dese referiri la hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, însă, de fiecare dată a evitat să aibă în vedere dispozitivul acesteia, rezumându-se să preia diverse consideraţii care să vină în sprijinul opiniei că atât latura obiectivă, cât şi elementul subiectiv, intenţional al demersului reclamantei de creare de condiţii artificiale, erau îndeplinite.

Asupra constatărilor instanţei în legătură cu elementul obiectiv a arătat că, în analiza făcută situaţiei de fapt, instanţa de fond a pornit de la existenta a doua procuri pe care A., le-a dat lui B. şi a tras concluzia că "domnul B. este cel care a semnat toata documentaţia aferenta proiectului, atât în perioada de implementare, cât şi în perioada post implementare (...)" (pag. 8 sentinţă). Or, din înscrisurile anexate cererii de recurs, rezulta împrejurarea că Cererea de finanţare a fost semnată de A., că tot de ea au fost semnate Memoriul Justificativ, precum şi toate declaraţiile necesare depunerii dosarului de finanţare. De asemenea, recurenta a semnat contractul de comodat autentificat sub nr. x/09.07.2010 de BNP C., precum şi orice alte acte necesare pentru demararea proiectului.

Sigur că, fiind la începutul unui nou drum, a avut nevoie de ajutorul unei persoane de încredere şi a considerat că cea mai de încredere persoană era chiar tatăl său, B.. În acest context l-a mandatat pe tatăl său să semneze unele din actele necesare demarării şi continuării acestui proiect şi, în considerarea experienţei sale, a fost de acord ca el să încheie diverse contracte cu furnizorii de servicii sau de bunuri.

În sentinţa atacată se arată împrejurarea că, în perioada 01 septembrie - 10 octombrie 2011, tatăl reprezentantului legal al recurentei ar fi creditat-o cu suma de 25.700 RON, respectiv cu suma de 24.000 RON, bani cu care s-au achitat datorii către SC D. SRL, respectiv către SC E. SRL. De aici se trage concluzia că nu ar fi respectat prevederile din Scrisoarea de Confort nr. 3998/19.07.2011 emisă de BNP F., anexată cererii de finanţare. (pag. 8,9 din sentinţă).

În speţa dedusă judecaţii, instanţa de fond pune pe primul plan existenţa unei legături de rudenie între A. şi B. şi, pornind de la această relaţie tată - fiică, dar şi de la sprijinul total dezinteresat pe care tatăl său i l-a acordat în acest demers, ajunge la concluzia că, în realitate, fondurile erau pentru tată şi nu pentru recurentă.

Nu există nicio probă concretă care să conducă la concluzia că tatăl sau firma acestuia, SC G. SRL, ar fi avut vreun profit din derularea acestui proiect. Întreaga argumentaţie pe care instanţa de fond o face cu privire la prejudiciul potenţial care s-ar fi putut produce bugetului UE prin frauda pretins realizată de recurentă şi de B. nu este altceva decât o simplă speculaţie, fără nicio susţinere concretă.

Împrejurarea că la ultimul control derulat de AFIR nu a putut fi prezentă din motive obiective (tocmai născuse, iar controlul a avut loc în toiul iernii, într-o comună din Bărăganul ialomiţean) a dus, în realitate, la întocmirea unui proces-verbal cu concluzii total defavorabile, conducând la concluzia că există o formă de discriminare pe care inspectorii AFIR o practică la adresa unei femei tinere care tocmai a născut.

Deşi instanţa de fond a arătat că AFIR poate efectua controale oricând în faza de derulare sau post-derulare a proiectului, a solicitat a se observa împrejurarea că a existat o verificare a proiectului atunci când el a fost selectat, au mai existat două controale în faza de derulare şi toate aceste verificări nu s-au soldat cu aprecierea că proiectul sau contractul de finanţare nu respectă dispoziţiile legale.

A apreciat că nu trebuie omis faptul că în considerarea acestui proiect a făcut un credit bancar de 130.000 euro, că a achiziţionat utilaje care în prezent sunt sechestrate de fisc şi că a ajuns datoare nu numai la bancă, ci şi la ANAF. Din acest punct de vedere, recomandările Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din hotărârea menţionată în precedent, de a fi avute în vedere elementele concrete, obiective ale speţei, de a se analiza cu maximă atenţie şi obiectivitate modul de derulare al faptelor şi existenţa unui element intenţional, aceste recomandări trebuie puse în mod strict în practică pentru a se evita interpretări eronate şi cu consecinţe financiare importante pentru cei care înţeleg să aplice la schemele de sprijin financiar ale U.E.

Faţă de aceste motive, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, reţinând cauza spre soluţionare, să se admită contestaţia, aşa cum a fost formulată.

2. Cât priveşte contestaţia la executare, ce a fost respinsă de către instanţă, s-a arătat că motivarea reţinută nu corespunde realităţii.

În argumentare, instanţa de fond a reţinut faptul că exemplarul procesului-verbal de sechestru, depus în original la dosar, întruneşte condiţiile de legalitate, fiind astfel valabil.

În cererea completatoare s-a învederat faptul că procesul-verbal de sechestru, aşa cum a fost comunicat, este nul, nefiind întocmit şi completat potrivit dispoziţiilor legale, fiind adresat în lipsă debitorului, fără prezenţa vreunui martor şi fără nicio semnătură sau ştampilă.

Verificând însă exemplarul depus la dosar, se observă cu claritate faptul că acesta cuprinde numai o semnătură, respectiv cea a executorului bugetar. Celelalte rubrici, respectiv: debitorul, martorii, custode sunt necompletate, iar ştampila existentă pe cele 3 pagini, anume 173 - 175, nu este aplicată de către executorul bugetar. De altfel, înscrisurile care au fost depuse de către intimată în dosar, toate au ştampila aplicată pe menţiunea conform cu originalul şi semnătura indescifrabilă.

În această situaţie, este neîntemeiată motivarea instanţei, potrivit căreia exemplarul original existent la dosar şi care are numai semnătura executorului bugetar, este valabil.

Faţă de acest motiv de recurs, a solicitat casarea sentinţei recurate, reţinerea cauzei în vederea soluţionării şi admiterea şi acestui capăt de cerere.

4. Derularea procedurii judiciare în faţa instanţei de recurs şi analiza motivelor de casare

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 13 iunie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 februarie 2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 24 aprilie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, luând în considerare şi observaţiile prezentate prin întâmpinare, după reevaluarea probatoriului şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 28.02.2014, înregistrat la autoritatea emitentă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (actualmente Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale) sub nr. x/05.03.2014, s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A., în calitate de beneficiar al contractului de finanţare nr. x/04.08.2011, având ca obiect implementarea proiectului "Achiziţii utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înfiinţată de persoana fizică A.", obligaţia de restituire a sumei de 403.335,42 RON, reprezentând sprijinul financiar nerambursabil acordat în cadrul Măsurii 312 prin F.E.A.D.R., pentru nerespectarea de către recurenta-reclamantă a angajamentelor asumate prin semnarea contractului de finanţare, precum şi pentru încălcarea legislaţiei în vigoare.

Măsura dispusă în cauză s-a întemeiat pe constatarea că proiectul recurentei-reclamante nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru cofinanţare şi, ca atare, era necesară recuperarea întregului sprijin financiar.

Activitatea de control efectuată în cauză a avut la bază "Suspiciunea de neregulă/suspiciune de fraudă" IRD 01 emisă de Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud Est Constanţa, transmisă şi înregistrată la Autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sub nr. x/22.01.2014, privind efectuarea unui control în legătură cu posibilitatea de creare de condiţii artificiale în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă, în sensul în care beneficiarul real al proiectului "Achiziţii utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înfiinţată de persoana fizică A." era o altă persoană decât solicitantul finanţării, şi anume B., tatăl aplicantei din cauză.

Analiza documentară ex-post realizată de autoritatea-pârâtă, inclusiv subsecvent verificării privind modul de implementare a proiectului, au evidenţiat mai multe aspecte pe baza cărora s-a concluzionat cu privire la condiţiile artificiale create în scopul obţinerii finanţării nerambursabile.

Pornind de la împrejurarea că o altă persoană decât reprezentantul entităţii juridice în numele căreia se formulase cererea de finanţare era implicată în promovarea, reprezentarea şi administrarea proiectului de investiţie aprobat, verificările efectuate în cauză au fost extinse asupra SC G. SRL - societate administrată şi având ca unic asociat pe dl. B.

S-a concluzionat că SC G. SRL nu putea fi solicitant selectat/declarat eligibil pentru accesarea unei finanţări nerambursabile, acesta constituind motivul înfiinţării entităţii juridice "A.".

S-a reţinut astfel că, potrivit Ghidului solicitantului, între condiţiile minime obligatorii prevăzute pentru acordarea sprijinului financiar erau şi cele conform cărora "Beneficiarul trebuie să demonstreze viabilitatea investiţiei" şi "Micro-întreprinderea trebuie să nu fie în dificultate", or SC G. SRL, având ca acţionar şi administrator pe B., era o societate care înregistrase pierderi în anii anteriori depunerii cererii de finanţare în discuţie.

De asemenea, SC G. SRL nu ar fi fost eligibilă nici din perspectiva criteriului de selecţie privind vârsta de până în 40 ani cerută în privinţa aplicanţilor/solicitanţilor constituiţi ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau societate cu răspundere limitată, cu asociat unic persoană fizică, la data depunerii cererii de finanţare a proiectului, conform prevederilor corespunzătoare din Fişa Măsurii 312.

Totodată, s-a reţinut că respectiva societate nu ar fi obţinut nici punctajul prevăzut pentru microîntreprinderile nou înfiinţate, în condiţiile în care SC G. SRL era înregistrată ca entitate juridică din anul 1997.

Pe lângă aceste aspecte, care, în opinia autorităţii administrative, argumentau în plus concluzia privind existenta condiţiilor artificiale, au fost menţionate şi alte elemente relevante în formularea respectivei aprecieri şi care nu puteau fi reţinute şi interpretate ca servind scopului pentru care fusese acordată finanţarea în cadrul Măsurii 312.

A fost menţionată împrejurarea că, în baza unor procuri notariale, întreaga documentaţie aferentă proiectului, atât în perioada de implementare, cât şi în perioada post implementare, fusese semnată de tatăl solicitantei din cauză, B. fiind împuternicit să o reprezinte pe A. cu puteri depline în relaţia cu APDRP şi să îndeplinească toate formalităţile necesare în vederea încheierii şi derulării contractului de achiziţie utilaje de prestări servicii pentru Întreprinderea Individuală, având şi autorizarea necesară pentru formularea oricăror cereri şi declaraţii, solicitare, depunere şi ridicare de acte, inclusiv dreptul de a plăti taxele aferente şi de a semna valabil în numele persoanei reprezentate.

Ca urmare, s-a constatat că persoana desemnată ca mandatar în cauză era cea care a semnat contractul de finanţare, documentaţia aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii, contractele individuale de muncă, facturi prestări servicii, procesul-verbal de control ex-post, s.a.

Cât priveşte terenurile destinate investiţiei în cadrul proiectului, s-a constatat că acestea erau situate pe raza altei localităţi decât cea declarată iniţial la depunerea cererii de finanţare, precum şi faptul că fusese schimbat şi titlul în baza căruia se exercita dreptul de folosinţă asupra imobilelor.

Astfel, iniţial, a fost depus contractul de comodat autentificat sub nr. x/09.07.2010, încheiat cu SC G. SRL, privind folosinţa gratuită, pe o durată de 12 ani, a unui imobil şi a suprafeţei aferente, situate în comuna Ion Roată, judeţ Ialomiţa, însă, la data efectuării controlului, bunurile au fost identificate ca fiind situate în comuna Sfântu Gheorghe, judeţ Ialomiţa, mandatarul recurentei-reclamante prezentând în acest sens contractul de închiriere nr. x/09.11.2010 încheiat între A. şi SC G. SRL, reprezentată de B., în calitate de administrator, privind închirierea suprafeţei de 8.500 mp teren, pe raza comunei Sfântu Gheorghe, judeţ Ialomiţa, pe o durată de 10 ani, cu plata unei chirii lunare de 200 RON, achitată semestrial.

Verificările efectuate au stabilit că recurenta-reclamantă A. nu efectuase însă plăţile semestriale către SC G. SRL, conform clauzei specifice din contractul de închiriere.

De asemenea, a rezultat că după încheierea contractului de finanţare cu APDRP, recurenta-reclamantă a preluat în folosinţă gratuită de la SC G. SRL, un tractor H. şi un plug, pe o perioadă de 5 ani, în baza contractului de comodat încheiat între părţi la data de 01.09.2011, cu începere de la data semnării contractului şi până la data de 30.09.2015.

Ulterior, la data de 01.10.2011, la circa o lună de la semnarea de către recurenta-reclamantă a contractului de finanţare încheiat cu APDRP, s-a constatat că SC G. SRL, având ca administrator şi unic asociat pe B., a decis să procedeze la întreruperea temporară a activităţii sale.

Totodată, din analiza operaţiunilor bancare derulate de recurenta-reclamantă în perioada 01.09.2011 - 10.10.2011, s-a constatat că aceasta fusese creditată cu mai multe sume de bani de către B. (tatăl) pentru achiziţionarea unor bunuri şi servicii, astfel: (i) suma de 25.700 RON acordată la data de 19.09.2011 şi folosită în aceeaşi zi de A. pentru plata sumei de 25.617,78 RON către D. SRL (furnizor de bunuri), reprezentând contravaloare achiziţie de stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice - 2 buc., în baza facturii nr. x/16.08.2011; (ii) suma de 24.000 RON acordată la data de 10.010.2011 şi folosită în aceeaşi zi de A. pentru plata sumei de 24.039,20 RON către E. SRL (furnizor de servicii), reprezentând contravaloare achiziţie de servicii-managementul investiţiei în baza facturii nr. x/23.09.2011.

Un alt criteriu urmărit în activitatea de control efectuată în cauză a avut în vedere gradul de realizare a obiectivelor specifice propuse prin implementarea proiectului, rezultând neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de afaceri, ataşat la cererea de finanţare, respectiv realizarea unor rezultate economice şi financiare pozitive, în condiţiile în care recurenta-reclamantă înregistrase în anul 2012 pierdere în sumă de 65.665 RON, iar din datele şi informaţiile prezentate în planurile de redresare economico-financiară transmise de recurenta-reclamantă şi înregistrate la CRPDRP 2 Sud-Est Constanţa sub nr. x/13.12.2013 şi nr. 28126/20.12.2013, rezulta că nu exista posibilitatea ca beneficiarul finanţării să-şi redreseze activitatea şi să înregistreze venituri substanţiale astfel încât să acopere pierderile din anul 2012 şi să realizeze indicatorii financiari minimi previzionaţi în cererea de finanţare şi Anexa C4 anexată acesteia.

Pe baza acestor elemente, s-a apreciat că au fost create condiţii artificiale în ceea ce priveşte acordarea sprijinului financiar nerambursabil, impunându-se astfel recuperarea finanţării, pentru nerespectarea obiectivelor proiectului şi a scopului urmărit în cadrul Măsurii 312.

Contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare mai sus menţionat a fost respinsă prin Decizia nr. 13979/25.04.2014 a intimatei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (fostă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit).

Actele administrative astfel emise au fost menţinute prin hotărârea instanţei de fond, constatându-se că acestea reflectă corecta aplicare a legii la situaţia de fapt existentă în cauză, împrejurările de fapt evidenţiate de autoritatea pârâtă justificând pe deplin concluzia privind intenţia recurentei-reclamante de a obţine un avantaj financiar necuvenit, prin crearea artificială a condiţiilor necesare acordării acestuia.

În analiza efectuată, instanţa de fond a avut în vedere criteriile de evaluare desprinse din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în ceea ce priveşte noţiunea de "condiţii artificiale" din cuprinsul art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, astfel cum aceasta a fost interpretată prin Hotărârea din 12.09.2013, în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD, fiind prezentate în cuprinsul sentinţei argumentele pentru care nu au fost primite susţinerile şi apărările recurentei-reclamante formulate în cadrul acţiunii introductive de instanţă.

Lipsa de relevanţă a constatărilor ce au stat la baza stabilirii neeligibilităţii în contextul aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 a fost reiterată de către recurenta-reclamantă A., prin intermediul cererii de recurs de faţă.

În mod special, sentinţa pronunţată în cauză a fost criticată pentru faptul că prima instanţă ar fi acordat o importanţă exagerată procurilor emise în favoarea tatălui reprezentantului legal al recurentei-reclamantei şi a dreptului de reprezentare rezultând din împuternicirile date, interpretând în mod eronat implicarea mandatarului în realizarea proiectului de investiţie, în realitate, aceasta fiind justificată şi determinată exclusiv de intenţia părintelui de a sprijini/ajuta la demararea afacerii cu experienţă proprie şi sume de bani.

Efectuând propria examinare în cauză, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este legală sub toate aspectele invocate, fiind valabile şi corect întemeiate soluţia de menţinere a actelor administrative emise în privinţa recurentei-reclamante şi considerentele expuse în susţinerea acesteia, argumentaţie pe care instanţa de control judiciar şi-o însuşeşte în totalitate.

Şi în aprecierea Înaltei Curţi, analiza circumstanţelor obiective, cât şi a elementelor de fapt relevante în ceea ce priveşte stabilirea intenţiei în a cărei concretizare s-a acţionat prin formularea cererii de finanţare în litigiu, justifică concluzia că investiţia preconizată avea în realitate şi era destinată să deservească interesele unui alt beneficiar decât cel declarat formal, ceea ce contravine obiectivelor schemei de sprijin din cadrul FEADR.

Din această perspectivă, şi anume a concluziei că beneficiarul real al proiectului de investiţii având ca obiect achiziţia de utilaje pentru prestării servicii în mediu rural era dl. B., nicidecum entitatea juridică reprezentată de fiica acestuia, se constată că, în mod justificat, a fost analizată de autoritatea pârâtă şi mai apoi de instanţa de judecată situaţia şi activitatea SC G. SRL, societate la care persoana în cauză deţinea calitatea de administrator şi unic acţionar, elementele rezultatele din examinarea efectuată demonstrând justeţea raţionamentului făcut în legătură cu existenţa condiţiilor artificiale, în condiţiile în care persoana fizică B. sau firma pe care acesta o deţinea nu îndeplineau/întruneau condiţiile/punctajul necesar pentru accesarea/acordarea finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii 312, fiind neîntemeiată critica formulată în recurs sub acest aspect.

Potrivit deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene evocate, "articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. În această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane."

Raportat la criteriile mai sus arătate, Înalta Curte constată că prin modul în care s-a procedat în cauză nu a fost asigurată îndeplinirea obiectivului general al Măsurii 312 FEADR, care urmăreşte dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, rezultând că beneficiarul A. nu desfăşurase în mod real şi efectiv activitatea specifică segmentului de prestării servicii pentru care primise finanţare, conform proiectului "Achiziţii utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înfiinţată de persoana fizică A.".

Acordarea unei finanţării nerambursabile este însă condiţionată de obligaţia corelativă a beneficiarilor de a desfăşura ei înşişi, în mod real şi efectiv, activitatea pe segmentul finanţat.

Considerarea ca îndeplinită a acestei obligaţii nu presupune şi nu cere prezenţa permanentă a beneficiarului la locul exploataţiei ori prestarea nemijlocită/efectivă a tuturor activităţilor pe care le implică realizarea proiectului ori menţinerea investiţiei pe toată durata de existenţă a acesteia, fiind suficient să se constate că principalele prerogative de administrare şi activităţile implicând puterea de decizie comercială au fost exercitate/luate de beneficiarul finanţării şi, evident, în folosul acestuia.

Or, în speţă, funcţiile de administrare şi coordonare a activităţii au fost exercitate de o altă persoană mandatată în acest scop, beneficiarul finanţării renunţând încă de la început, imediat după depunerea cererii de finanţare, la luarea oricăror decizii privind punerea în aplicare şi executarea proiectului de investiţii, ceea ce înseamnă că, în caz, a fost eludat scopul esenţial în vederea căruia fusese acordată finanţarea, rezultând că aceasta a urmărit şi trebuia să profite altui beneficiar decât cel declarat, respectiv dlui. B., tatăl reprezentantului legal al recurentei-reclamante.

Acordarea finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii 312 se face în considerarea persoanei care încheie contractul de finanţare, fiind necesar ca beneficiarul schemei de ajutor să îndeplinească anumite condiţii la încheierea contractului de finanţare, în cazul de faţă interesând vârsta solicitantului şi faptul că entitatea juridică declarată era întreprindere nou înfiinţată, în timp ce alte elemente şi împrejurări menţionate ca atare în actele administrative contestate, analizate şi în considerentele sentinţei ce formează obiectul examinării în cauză, justifică concluzia privind crearea condiţiilor artificiale în folosul altui beneficiar decât recurenta-reclamantă.

În opinia Înaltei Curţi, lipsa de experienţă profesională a beneficiarului, o anumită stare/situaţie medicală temporară sau nevoia unui ajutor financiar nu justifică în niciun caz transferarea în totalitate a prerogativelor implicând exercitarea puterii de decizie în cadrul întreprinderii individuale, aşa cum s-a întâmplat în cauză.

Astfel, este de necontestat faptul că au fost emise două procuri notariale cuprinzând executarea unor mandate generale date în favoarea tatălui reprezentantului legal al recurentei-reclamante, împuterniciri care confereau dreptul de reprezentare şi administrare cu puteri depline a entităţii juridice, incluzând şi îndeplinirea formalităţilor necesare înfiinţării întreprinderii individuale, mandatarul fiind autorizat să reprezinte interesele întreprinderii individuale mandante în faţa Fondului European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) în ceea ce priveşte îndeplinirea tuturor formalităţilor necesare în vederea încheierii şi derulării contractului de achiziţie utilaje de prestări servicii.

Rezultă astfel că împuternicirile acordate au vizat întreaga activitate derulată în vederea încheierii şi executării contractului de finanţare, fiind lipsită de relevanţă apărarea recurentei-reclamante întemeiată pe firescul ajutorului provenind din partea tatălui, în condiţiile în care un asemenea sprijin/ajutor nu poate fi acceptat şi nu poate merge până la a exclude orice contribuţie/aport al titularului investiţiei în tot ceea ce înseamnă concepţia, planificarea, conducerea, supravegherea şi executarea activităţii pe care este chemată să o desfăşoare entitatea juridică în beneficiul căreia s-a acordat finanţarea nerambursabilă.

Prin urmare, nefiind vorba de îndeplinirea unor activităţi punctuale, anume prevăzute şi suficient precizate, Înalta Curte constată că, în mod corect, au fost analizate în caz aspectele implicând acţiunile şi aportul avut de mandatarul B. la implementarea şi executarea proiectului de investiţie formând obiectul contractului de finanţare, examinare necesară pentru stabilirea intenţiei în a cărei concretizare s-a acţionat, din perspectiva creării de condiţii artificiale.

Pe de altă parte, în condiţiile în care restituirea sprijinului financiar a fost dispusă ca sancţiune pentru încălcarea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile prin crearea de condiţii artificiale, această chestiune reprezentând principala cauză de încetare a contractului de finanţare, Înalta Curte constată că în mod justificat prima instanţă a considerat că nu era necesară analizarea separată a aspectelor referitoare la posibilitatea de redresare financiară a întreprinderii recurentei-reclamante, raportat la concluzia exprimată, critica formulată în recurs fiind neîntemeiată.

Din acelaşi motiv, nici împrejurarea că în cauză au fost achiziţionate utilajele menţionate în contractul de finanţare încheiat cu autoritatea pârâtă nu prezintă relevanţă şi nu modifică cu nimic starea de fapt ori concluzia referitoare la existenţa condiţiilor artificiale.

Cu aceste precizări, rămân valabile toate celelalte consideraţii şi întreaga analiză efectuată de prima instanţă în examinarea îndeplinirii celor două elemente obligatorii în raport de care se apreciază cu privire la existenţa condiţiilor artificiale.

De asemenea, nici faptul că sprijinul financiar acordat recurentei-reclamante, cât şi încheierea contractului de finanţare, au avut loc pe baza unor verificări anterioare ale reprezentanţilor autorităţii intimate nu constituie o împrejurare care să conducă la reformarea sentinţei, din perspectiva principiului irevocabilităţii actelor administrative, siguranţei şi stabilităţii raporturilor juridice.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că validarea documentaţiei în etapa prealabilă şi pe parcursul derulării raporturilor contractuale nu împiedică efectuarea unor controale ulterioare, în condiţiile în care finanţarea contractului este asigurată în cea mai mare parte din fonduri de la bugetul Uniunii Europene, sub condiţia respectării stricte a legalităţii în utilizarea lor.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a reţinut în sarcina recurentei-reclamante existenţa unei nereguli în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aceeaşi concluzie este valabilă şi în ceea ce priveşte critica vizând soluţia dată în contestaţia la executare promovată împotriva procesului-verbal de sechestru emis în baza titlului de creanţă contestat în cauză.

Se reţine astfel că atât la judecata în primă instanţă, cât şi prin intermediul cererii de recurs, nelegalitatea procesului-verbal de sechestru a fost invocată pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de lege, în sensul în care respectivul act de procedură, încheiat în lipsa debitorului şi comunicat acestuia prin poştă, nu era semnat de nicio persoană şi stampilat.

Prin sentinţa pronunţată în cauză s-a reţinut însă că exemplarul original al procesului-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x din 19.11.2014 întocmit de organul de executare fiscală, în temeiul O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ataşat la dosar fond, avea înscrisă semnătura executorului bugetar I., cât şi ştampila organului fiscal.

Ca urmare, având în vedere dispoziţiile art. 43 alin. (6) O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, forma în vigoare la data emiterii procesului-verbal de sechestru, conform cărora "actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul unui centru de imprimare masivă este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie", s-a apreciat de către instanţă că lipsurile constatate în privinţa exemplarului comunicat prin poştă recurentei-reclamante nu afectează valabilitatea în sine a actului de procedură.

Faţă de conţinutul clar şi precis edictat al prevederii legale enunţate, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentei-reclamante, omisiunile de felul celor invocate, şi anume lipsa semnăturii persoanei care acţionează ca împuternicit al organului fiscal şi neaplicarea ştampilei organului emitent, neconstituind neregularităţi care implică constatarea nulităţii actului pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, potrivit art. 43 alin. (6) O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Celelalte neregularităţi invocate, privind pretinsele omisiuni referitoare la necompletarea rubricilor ce vizează debitorul, martorii şi custodele nu necesită o examinare separată din partea Înaltei Curţi, având în vedere că acestea nu au fost supuse cenzurii instanţei de fond, fiind invocate direct în recurs, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. cu referire la art. 478 alin. (2) din acelaşi cod, conform cărora judecata în recurs este circumscrisă limitei efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

În raport de toate cele arătate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/204, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză şi va menţine sentinţa instanţei de fond, ca temeinică şi legală, sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală - A.) împotriva Sentinţei civile nr. 1882 din 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV