Taxpayer's appeal granted; tax-assessment judgment set aside and remanded for retrial over unlawful revocation of expert evidence.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

La data de 17.11.2014 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, acţiunea formulată de reclamanta A., persoană juridică cu sediul în Germania, înregistrată în România prin sediu permanent, prin care aceasta a chemat în judecată pârâta D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul Inspecţie fiscală Persoane Juridice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 509/30.05.2014 şi a Deciziei de Impunere nr. x/27.01.2014;

- suspendarea executării Deciziei nr. 509/30.05.2014 şi a Deciziei de Impunere nr. x/27.01.2014,

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din data de 19 februarie 2015 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 509/30.05.2014 emisă de D.G.R.F.P. Galaţi şi a Deciziei de impunere nr. x/27.01.2014 emisă de A.F.P. Constanţa.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015 a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul Inspecţie fiscală Persoane Juridice, privind anularea Deciziei nr. 509/30.05.2014 şi a Deciziei de impunere privind obligaţii fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/27.01.2015 emisă de A.J.F.P. Constanţa - Serviciul Inspecţie Fiscală, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

În motivarea recursului, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că instanţa a revenit asupra unei probe încuviinţate anterior printr-o încheiere interlocutorie, în alte condiţii decât cele reglementate de lege, deşi potrivit art. 259 C. proc. civ., instanţa putea reveni asupra probelor încuviinţate doar dacă, după administrarea altor probe, aprecia că administrarea respectivei probe nu mai este necesară. Apreciază că instanţa era obligată să pună această împrejurare în discuţia părţilor, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, astfel că recurenta nu s-a putut opune deciziei instanţei, cu atât mai mult cu cât sentinţa recurată nu conţine nicio menţiune cu privire la probele administrate sau relevanţa lor.

Consideră că administrarea acestei probe era esenţială în condiţiile în care reclamanta contestase legalitatea unei decizii de impunere pe motive ce ţin de interpretarea greşită şi abuzivă a Codului de procedură fiscală.

Recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a încălcat principiile contradictorialităţii şi legalităţii procesului civil, revenind asupra unei probe încuviinţate pentru alte motive decât cele permise de lege, ceea ce, în opinia sa, atrage nulitatea absolută a sentinţei recurate.

Se mai susţine că prima instanţă a extins aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (3) C. proc. civ. la alte situaţii ce nu intră sub incidenţa acestora, fără a ţine cont de faptul că articolul în discuţie se aplică în cazul efectuării expertizei la faţa locului, cu încălcarea principiului legalităţii procesului civil, ceea ce determină nulitatea absolută a sentinţei recurate.

De asemenea, recurenta-reclamantă precizează că amânările s-au datorat volumului mare de documente, necesare efectuării expertizei, care au fost arhivate exclusiv în format electronic şi în limba germană, ceea ce a necesitat transferarea acestora pe format de hârtie şi traducerea lor, operaţiuni ce au necesitat o perioadă îndelungată de timp. Ulterior, expertul a solicitat şi alte documente, care au trebuit identificate în arhiva societăţii din Germania şi, de asemenea, traduse.

Susţine că societatea reclamantă nu a tergiversat soluţionarea cauzei şi că are interes în efectuarea expertizei.

Mai arată că prima instanţă i-a încălcat dreptul la apărare, ceea ce atrage incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât revenind asupra probei cu expertiza, instanţa nu a administrat nicio altă probă relevantă.

De asemenea, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată conţine motive contradictorii şi străine de natura cauzei, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere că prima instanţă a revenit asupra probei, ulterior a apreciat că se impune decăderea reclamantei din proba cu expertiza de specialitate, după care a considerat că este vorba despre o împiedicare a efectuării expertizei de către societatea reclamantă, făcând astfel, aplicarea a trei instituţii diferite.

Totodată, se susţine că prin încălcarea principiului legalităţii şi a principiului dreptului la apărare, instanţa a prejudiciat în mod grav dreptul său la un proces echitabil şi imparţial.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa, Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul Inspecţie fiscală Persoane Juridice a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

Intimata-pârâtă prezintă aspecte de fapt ale cauzei în privinţa modului de stabilire a obligaţiilor fiscale în sarcina societăţii recurente, concluzionând că în cauză nu sunt argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative fiscale în discuţie şi, de asemenea, nici nu există vreun indiciu temeinic de nelegalitate, deciziile organului fiscal fiind în mod legal emise.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 08 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., în esenţă, criticile recurentei vizând revenirea instanţei de fond asupra probei cu expertiza.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a revenit nelegal asupra probei cu expertiza în specialitatea contabilitate, legal încuviinţate la data de 8.05.2015, apreciind utilitatea acesteia în soluţionarea aspectelor prezentei cauze.

Astfel, la termenul din data de 07 decembrie 2015, prima instanţă a revenit asupra probei cu expertiza în specialitatea contabilitate, invocând vechimea cauzei pe rolul instanţei; că expertiza în cauză a fost încuviinţată din data de 8.05.2015 şi că nu a fost efectuată, deşi s-au acordat mai multe termene în acest sens; lipsa de cooperare a reclamantei cu expertul, precum şi poziţia manifestă a reclamantei, care după încuviinţarea expertizei, nu s-a mai prezentat în instanţă. De asemenea, s-a reţinut că reclamanta a tergiversat înaintarea documentelor către expert, ceea ce în opinia primei instanţe, a echivalat cu o împiedicare a efectuării expertizei în sensul art. 335 alin. (3) C. proc. civ., sens în care a apreciat că se impune decăderea reclamantei din această probă.

Analizând actele şi lucrările de la dosar, se constată că la dosarul de fond se regăsesc cererile de amânare formulate de către expertul fiscal B., desemnat să efectueze expertiza în specialitatea contabilitate, prin care aceasta invocă necesitatea obţinerii de la societatea reclamantă a unor documente suplimentare, necesare efectuării expertizei, iar la fila x din acelaşi dosar se regăseşte corespondenţa în format electronic dintre avocatul societăţii reclamante şi expertul fiscal, prin care reprezentantul societăţii îi comunică acestuia din urmă intrarea în posesia documentelor solicitate, demararea procedurilor de traducere a acestora şi stabilirea modalităţii prin care expertul urma să intre în posesia unei părţi din aceste documente.

Dat fiind aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu rezultă din actele de la dosar că recurenta-reclamantă ar fi fost de rea-credinţă şi nu ar fi colaborat cu expertul.

Din contră, atât mesajul de poştă electronică de la dosarul de fond, cât şi cererile de amânare formulate de către expert, dovedesc faptul că expertul desemnat pentru efectuarea expertizei şi societatea, prin reprezentant, au colaborat în vederea intrării expertului în posesia documentelor contabile necesare efectuării expertizei.

Instanţa de control judiciar constată că, prin revenirea asupra probei cu expertiza, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 259 C. proc. civ., potrivit cărora: "Instanţa poate reveni asupra unor probe încuviinţate dacă, după administrarea altor probe, apreciază că administrarea vreuneia nu mai este necesară. Instanţa este însă obligată să pună această împrejurare în discuţia părţilor".

Or, în speţă, nu au existat alte probe administrate care să facă a nu mai fi necesară administrarea probei cu expertiza, pentru ca instanţa să poată reveni asupra probei încuviinţate, ceea ce atrage, în condiţiile dispoziţiilor legale mai sus evocate, sancţiunea nulităţii relative.

Mai mult, prima instanţă a apreciat în mod eronat că toate aceste aspecte echivalează cu o împiedicare din partea reclamantei a efectuării expertizei în sensul art. 335 alin. (3) C. proc. civ., în condiţiile în care acest text de lege vizează exclusiv efectuarea expertizei la faţa locului şi nu poate fi extins altor situaţii.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a revenit asupra probei cu expertiza în mod nelegal şi a cauzat părţii o vătămare care, în condiţiile în care este vorba despre o nulitate condiţionată în sensul art. 175 C. proc. civ., atrage incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei, deoarece proba expertizei nu poate fi administrată în faţa instanţei de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, fără să analizeze celelalte motive de casare, întemeiate pe încălcarea dreptului la apărare şi pe existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei [art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.] ori pe încălcarea dreptului la un proces echitabil, care, în aceste condiţii, devin lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 298/2015 din 7 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV