Exclusion of security deposit requirement for automatic suspension of identical fiscal decisions under administrative litigation law

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, a solicitat ca în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 544/2004, să se constate, în principal, intervenită suspendarea de drept a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016, iar în subsidiar, să se dispună suspendarea executării ei până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 60/2017 din 23 martie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată din oficiu SC A. şi prin întâmpinare; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii introductive, invocată din oficiu şi, în consecinţă: a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016, formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov.

3. Cererile de recurs formulate

Împotriva Sentinţei nr. 60/2017 din 23 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recursuri atât reclamanta A. SRL, cât şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

3.1. Prin recursul declarat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în vederea soluţionării pe fond a cererii introductive prin care s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004: în principal, constatarea intervenirii suspendării de drept a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016; în subsidiar, în măsura în care instanţa consideră că societatea are la îndemână o acţiune în realizarea dreptului, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 712/07.12.2016; obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că în data de 08.04.2016, i-au fost comunicate Decizia de impunere nr. x/31.03.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2016, prin care în sarcina acesteia au fost stabilite următoarele obligaţii suplimentare de plată: 2.509.242 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, dobânzi/majorări şi penalităţi de întârziere aferente; 2.149.850 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar, dobânzi/majorări şi penalităţi de întârziere aferente. Ulterior, în data de 20.05.2016, i-a fost comunicată Decizia referitoare la obligaţiile accesorii nr. 93/12.05.2016, prin care în sarcina acesteia au fost stabilite obligaţii accesorii de plată - faţă de debitele principale stabilite pe calea Deciziei de impunere, după cum urmează: impozit pe profit - 3.455.430 RON şi TVA - 1.294.167 RON.

Recurenta-reclamantă a formulat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 o cerere de suspendare a executării celor trei acte administrative, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov sub nr. x/2016, iar prin Sentinţa civilă nr. 174/17.11.2016, Curtea De Apel Braşov a admis cererea sa şi a dispus suspendarea executării acestora până la soluţionarea în fond a cererii de anulare a acestor acte administrativ fiscale.

Ulterior, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei fiscale nr. 1659/22.11.2016, emisă de către DGRFP Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii 2, a fost admisă în parte contestaţia fiscală, dispunându-se desfiinţarea parţială a Deciziei de accesorii iniţiale pentru suma de 3.455.430 RON, reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, urmând ca organul fiscal să reanalizeze cauza pentru aceeaşi perioadă şi cu privire la aceleaşi obligaţii fiscale. Astfel, la data de 15.12.2016, societăţii i-a fost comunicată noua decizie, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii accesorii aferente impozitului pe profit în cuantum de 2.560.694 RON, faţă de suma iniţială de 3.455.430 RON stabilită prin decizia iniţială.

Având în vedere că noua decizie de accesorii a fost emisă după ce se pronunţase deja Curtea de Apel Braşov în sensul suspendării executării deciziei de accesorii iniţiale şi că noua decizie are acelaşi conţinut, recurenta a considerat că a intervenit suspendarea de drept a noii decizii de accesorii în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a formulat către APCM Braşov o adresă de neîncepere/suspendare a executării silite a noului act.

Totodată, arată că a formulat şi contestaţie fiscală, înregistrată la DGRFP Braşov sub nr. x/22.12.2016, cu privire la întreaga sumă de 2.560.694 RON.

De asemenea, arată că a depus la APCM Braşov Scrisoarea de garanţie bancară nr. G063837/803 din data de 22.12.2016, emisă de B. SA, în valoare de 2.560.694 RON, conform art. 235 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi normele de drept material incidente în cauză, motive de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Arată că prima instanţă a reţinut că societatea avea obligaţia de a face dovada consemnării cauţiunii în cuantum de 16.060 RON, încălcând normele de procedură şi normele de drept material incidente în cauză, în condiţiile în care nu există nicio prevedere legală care să condiţioneze soluţionarea unei cereri de constatare a intervenirii suspendării de drept, în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 de plata unei cauţiuni, această condiţie fiind prevăzută exclusiv pentru ipoteza prevăzută de art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 278 alin. (2) teza a II-a C. proc. fisc. , dat fiind faptul că în speţă nu este vorba despre o nouă suspendare, ci doar confirmarea faptului că suspendarea deja dispusă de instanţa de judecată operează şi pentru noul act cu are un conţinut identic.

Prin urmare, din perspectiva textelor de lege incidente în cauză, nu se susţin considerentele instanţei de fond, în sensul că obligaţia de plată a cauţiunii ar opera necondiţionat, fiind incontestabilă intenţia legiuitorului de a prevedea această condiţie exclusiv pentru situaţia în care se dispune suspendării şi nu pentru constatarea intervenirii suspendării de drept, iar o interpretare contrară ar reprezenta o adăugare la lege şi instituirea artificială a unei condiţii suplimentare.

Se mai susţine de către recurenta-reclamantă că stabilirea în sarcina sa a obligaţiei de plată a unei noi cauţiunii în condiţiile în care pentru suspendarea actului iniţial exista deja consemnată o cauţiune, este contrară raţiunii legiuitorului, deoarece recipisa de consemnare a cauţiunii pentru cererea iniţială de suspendare se află în continuare la dispoziţia instanţei, fiind asigurată cerinţa protejării intereselor autorităţii fiscale, astfel încât stabilirea unei obligaţiei de a achita o nouă cauţiune ar fi contrară viziunii şi scopului legiuitorului. În acest sens, unicitatea cauţiunii a fost confirmată chiar şi în cazurile în care este formulată o cerere de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, ulterior soluţionării acţiunii în suspendare întemeiată pe art. 14 din acelaşi act normativ.

Recurenta-reclamantă invocă şi faptul că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, arată că din considerentele reţinute de instanţa de fond nu rezultă motivarea corespunzătoare fiecărui capăt de cerere, instanţa motivând admiterea excepţiei inadmisibilităţii faţă de cererea de chemare în judecată în integralitatea sa, fără a distinge după cum capătul de cerere principal are ca obiect o acţiune în constatare, iar cel subsidiar o acţiune în realizare. Apreciază că din formularea instanţei de fond reiese că aceasta a avut în vedere exclusiv capătul de cerere subsidiar privind acţiunea în realizare, deoarece s-a referit exclusiv la suspendarea judecătorească, fără a avea în vedere cazul suspendării de drept prevăzute la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care face obiectul capătului de cerere principal.

Or, o motivare implicită a unor capete de cerere sau cereri adiţionale ori incidentale nu poate fi considerată ca fiind corespunzătoare exigenţelor art. 425 alin. (1) C. proc. civ. dacă în dispozitiv nu se regăseşte soluţia dată fiecărei cereri care a constituit cadrul obiectiv al judecăţii.

Referitor la incidenţa art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, arată că potrivit acestui text de lege în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept, fără a fi obligatorie plângerea prealabilă.

Consideră că în speţă noţiunea de "act administrativ cu acelaşi conţinut" este îndeplinită, deoarece nu este necesar ca actul să fie identic în toate elementele sale cu primul, ci este suficient ca efectele sale juridice să fie aceleaşi cu cele ale primului act, în ceea ce priveşte persoana vătămată. Astfel, emiterea noii decizii de accesorii a fost rezultatul exclusiv al unor erori de calcul a obligaţiilor accesorii, săvârşite de organul fiscal, noul act fiscal corectând o parte din primul act fiscal, cu privire la cuantumul sumelor, fără a schimba premisele care au determinat stabilirea acestor obligaţii suplimentare în sarcina sa, efectele juridice ale celor două acte administrative fiind identice.

Noul act administrativ fiscal a fost emis ca urmare a Deciziei de soluţionare nr. 1659/22.11.2016 privind contestaţia formulată împotriva deciziei de accesorii, fiind dispusă şi o o refacere a inspecţiei fiscale pentru aceeaşi perioadă şi pentru acelaşi tip de obligaţii fiscale, fiind ulterior emis un nou act administrativ fiscal cu acelaşi conţinut ca cel anterior, în înţelesul dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, consideră că în analiza cazului prevăzut de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 instanţa nici nu mai este ţinută să verifice existenţa "cazului bine justificat", ci doar identitatea de efecte juridice între actul suspendat şi cel emis ulterior, iar orice altă interpretare conferită acestui text de lege ar deschide posibilitatea abuzurilor organelor fiscale, raţiunea art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ fiind tocmai prevenirea unor situaţii injuste şi abuzive.

Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care prin Decizia nr. 163/2008 a reţinut că suspendarea de drept este pe deplin justificată, de vreme ce actul administrativ a cărui suspendare se va constata ca fiind intervenită de drept are acelaşi conţinut ca şi cel a cărui executare a fost suspendată de instanţă după ce l-a examinat şi a conchis că măsura suspendării este impusă de îndeplinirea condiţiilor în care se poate dispune, caz în care o nouă analiză a actului administrativ identic cu cel deja suspendat nu ar face decât să prelungească în mod nejustificat soluţionarea acţiunii.

Concluzionând, arată că simpla împrejurare că prin noua decizie de accesorii a fost efectuată o corecţie a calculului din cuprinsul deciziei iniţiale nu este de natură să înlăture efectul suspensiv de executare al Sentinţei civile nr. 174/F/17.11.2016, în condiţiile în care substanţa deciziei nu s-a modificat.

3.2. Prin recursul incident declarat, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov solicită admiterea acestuia, casarea în parte a acesteia numai în sensul admiterii lipsei calităţii sale procesual pasive, respinsă de către instanţa de fond prin sentinţa recurată.

În motivarea acestui recurs se susţine, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, în condiţiile în care această instituţie nu este emitentul actului contestat, fiind vorba despre o eroare materială.

Susţine faptul că reprezentanta convenţională a reclamantei a menţionat că DGRFP - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii are calitate procesuală pasivă în cauză, iar reprezentanta convenţionala a pârâtei Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii a solicitat instanţei scoaterea din cauză pentru lipsa legitimităţii procesuale pasive a AJFP Braşov, cu motivarea că a fost menţionată din eroare, în antetul actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită.

Critică faptul că toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către instanţa de fond şi reiterează motivele invocate la fondul cauzei, în sensul că: (i) societatea reclamantă figurează în administrarea D.G.R.F.P. Braşov - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Braşov şi nu în administrarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov; (ii) din eroare în antetul actului administrativ-fiscal a cărui suspendare la executare se solicită a fost menţionată instituţia emitentă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, actul fiind semnat de către conducătorul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii şi nu de către conducătorul AJFP Braşov; (iii) această eroare a fost îndreptată, aspect dovedit prin adresa nr. BVC-DEX 5438/29.03.2017 emisă de DGRFP Braşov - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii, sens în care invocă dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind competenţa materială şi teritorială a organului fiscal; (iv) societatea reclamantă nefiind administrată de către AJFP Braşov şi actul administrativ atacat nefiind emis de aceasta, recurenta nici nu poate formula apărări.

4. Apărările formulate

4.1. Recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de către societatea reclamantă împotriva sa, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

4.2. Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de către societatea reclamantă, apreciind că soluţionarea unei cereri formulate în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se poate face fără achitarea cauţiunii, ca o condiţie de formă prevăzută de lege.

Pe fondul cauzei invocă excepţia lipsei de obiect a acţiunii, având în vedere că Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016 a fost suspendată prin Sentinţa civilă nr. 174/17.11.2016 a Curţii de Apel Braşov.

În ceea ce priveşte cererea privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, faţă de lipsa culpei acestei instituţii.

4.3. Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care solicită admiterea acestuia.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 29 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursurile formulate de A. SRL şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt fondate recursurile declarate în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În cauză, reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 544/2004, solicitând să se constate, în principal, intervenită suspendarea de drept a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016, emisă de AJFP Braşov, iar în subsidiar, să se dispună suspendarea executării ei până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.

Cererea de recurs formulată de reclamanta SC A. SRL a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Astfel, se constată că în vederea soluţionării cererii de suspendare, prima instanţă a stabilit în sarcina reclamantei o cauţiune în cuantum de 16.060 RON, cu termen de depunere 27.02.1017, pe care societatea reclamantă nu a achitat-o, motiv pentru care Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei privind suspendarea de drept a executării deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016, apreciind că achitarea cauţiunii reprezintă o condiţie de formă imperativ prevăzută de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Potrivit art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004: "În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă."

Înalta Curte constată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că pentru soluţionarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se impune achitarea unei noi cauţiuni, având în vedere considerentele ce succed.

Anterior formulării cererii pendinte, recurente-reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, prin care a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. x/31.03.2016, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2016 şi a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/12.05.2016 emise de pârâte, până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a actelor de mai sus.

Cererea astfel formulată a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, fiind soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 174/17.11.2016, în sensul admiterii cererii şi suspendării executării actelor administrative anterior arătate până la soluţionarea în fond a cererii de anulare a acestor acte administrativ fiscale.

Ulterior, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei fiscale nr. 1659/22.11.2016, emisă de către DGRFP Braşov a fost admisă în parte contestaţia şi s-a dispus desfiinţarea parţială a deciziei de accesorii pentru suma de 3.455.430 RON, iar în urma reanalizării cauzei s-a emis o nouă decizie de accesorii, pentru care recurenta-reclamantă a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în sensul intervenirii suspendării de drept a acesteia.

Înalta Curte constată că în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a făcut dovada consemnării unei cauţiuni în cuantum de 22.908,68 RON aferentă suspendării celor trei acte administrative ce au făcut obiectul respectivului dosar.

Înalta Curte are în vedere că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene, iar pentru admiterea unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, respectiv existenţa cazului bine justificat şi iminenţa unei pagube, condiţii ce sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului.

Nu aceeaşi este situaţia în cazul suspendării de drept întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că acest text de lege se aplică doar în ipoteza admiterii unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi când actul administrativ a cărui suspendare se solicită a se constata ca fiind intervenită de drept are acelaşi conţinut ca şi cel a cărui executare a fost suspendată de instanţă, după verificarea de îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 163 din 26 februarie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care a statuat că "suspendarea de drept prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este pe deplin justificată, de vreme ce actul administrativ a cărui suspendare se va constata ca fiind intervenită de drept are aceiaşi conţinut ca şi cel a cărui executare a fost suspendată de instanţă după ce l-a examinat şi a conchis că măsura suspendării este impusă de îndeplinirea condiţiilor în care se poate dispune. O nouă analiză a actului administrativ identic cu cel deja suspendat nu ar face decât să prelungească în mod nejustificat soluţionarea acţiunii propriu-zise al cărei obiect îl constituie cererea de anulare a actului administrativ, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim vătămat ori repararea pagubei cauzate prin actul administrativ nelegal. De altfel, tocmai din acest motiv, legiuitorul a precizat, în fraza a doua a art. 14 alin. (5), că, pentru ipoteza vizată de textul de lege criticat, nu mai este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile."

Astfel fiind, constatarea intervenirii suspendării de drept, întemeiate pe dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constituie o măsură suplimentară de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea noului act administrativ, în condiţiile în care o instanţa s-a pronunţat deja cu privire la existenţa cazului bine justificat şi a iminenţei pagubei în privinţa actului administrativ suspendat de către instanţă, iar noul act are acelaşi conţinut ca şi cel anterior suspendat.

Înalta Curte apreciază că, nefiind prevăzută de lege obligaţia de a depune cauţiune în situaţia dată, în analizarea unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prima instanţă este limitată să verifice dacă noul act administrativ în privinţa căruia se solicită a se constata intervenirea suspendării de drept este identic cu primul act administrativ suspendat, respectiv să verifice similitudinea conţinutului obligaţional al respectivelor acte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a apreciat în mod greşit că pentru soluţionarea unei asemenea cereri se impunea ca recurenta-reclamantă să facă dovada depunerii unei noi cauţiuni, câtă vreme în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal aceasta a făcut dovada consemnării unei cauţiuni într-un cuantum superior celui la care a fost obligată în prezentul dosar, scopul instituirii de către legiuitor a obligaţiei de plată a cauţiunii fiind acela al constituirii unei garanţie pentru creditor şi al acoperirii eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, şi, pe de altă parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Or, un asemenea scop este atins şi în situaţia în care, pentru aceleaşi obligaţii fiscale, cauţiunea este achitată şi consemnată la dispoziţia instanţei, chiar dacă într-un alt dosar, cuantumul acesteia putând fi dedus în dosarul de faţă.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a încălcat dispoziţiile procedurale prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 şi a produs părţii o vătămare prin nejudecarea fondului cererii de suspendare, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate.

Având în vedere soluţia de casare cu trimitere, nu se mai impune analizarea celorlalte cauze de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă prin recursul principal.

Drept consecinţă a admiterii recursului principal, va fi admis şi recursul incident formulat de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 491 C. proc. civ., instanţa de fond urmând să reia judecata asupra tuturor aspectelor litigioase deduse judecăţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de A. SRL şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei nr. 60/2017 din 23 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de A. SRL şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei nr. 60/2017 din 23 martie 2017 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV