Challenging criminal audit measures for illegal personnel expenses, health insurance recovery, and unauthorized public entity funding under specific eligibility statutes

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Agenţia Naţională pentru Romi, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a contestat Raportul de audit financiar nr. 762/2015, procesul-verbal de constatare anexă la acest raport, Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015 şi Încheierea nr. 46 din 25 iunie 2015, emise de pârâtă, solicitând anularea măsurilor dispuse prin actele contestate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 155 din 25 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii, şi a respins contestaţia formulată de reclamanta Agenţia Naţională pentru Romi, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 155 din 25 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională pentru Romi a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului), solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea recursului este reluat conţinutul cererii de chemare în judecată, fiind formulate, în esenţă, următoarele critici în privinţa sentinţei atacate:

Referitor la abaterea reţinută la pct. 7 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, Agenţia Naţională pentru Romi se află în imposibilitatea de a stabili întinderea certă a prejudiciului, deoarece nu deţine funcţie de audit, iar valoarea exactă a prejudiciului poate fi apreciată ulterior ultimei plăţi care stinge obligaţia instituţiei faţă de salariaţi.

Personalul implicat în aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse la nivelul entităţii verificate a respectat prevederile Legii nr. 329/2009, fiind nelegală stabilirea răspunderii civile în sarcina persoanelor responsabile de concedierea celor trei salariaţi, în condiţiile în care, nu este pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă care să stabilească culpa acestora şi/sau gradul de vinovăţie, în raport de faptele săvârşite.

În ceea ce priveşte abaterea reţinută la pct. 8 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, ulterior modificării art. 38 din O.U.G. nr. 158/2005, prin O.U.G. nr. 117/2010, recuperarea sumelor reprezentând indemnizaţii plătite asiguraţilor de către angajatori, care depăşesc suma contribuţiilor datorate în luna respectivă, nu se mai poate realiza din contribuţiile aferente lunilor următoare.

Termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile legale menţionate nu constituie termenul în care angajatorul poate recupera sumele reprezentând indemnizaţii plătite salariaţilor care, potrivit O.U.G. nr. 158/2005, se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

În accepţiunea acestui act normativ, angajatorul nu are calitatea de beneficiar, ce aparţine persoanei căreia i se acordă dreptul de asigurări sociale de sănătate prevăzut de dispoziţiile O.U.G. nr. 158/2005.

Prin urmare, prevederile art. 40 şi art. 82 stabilesc termenul în care beneficiarul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate (salariatul) poate solicita aceste indemnizaţii de la angajator.

În condiţiile în care, în cuprinsul O.U.G. nr. 158/2005 nu este prevăzut un termen în care angajatorul poate solicita rambursarea sumelor respective, acestea pot fi recuperate în termenul general de prescripţie de 5 ani. Indemnizaţiile plătite asiguraţilor de către angajator, care depăşesc suma contribuţiilor datorate în luna respectivă, nerecuperate în termen, constituie creanţe prescrise.

Referitor la abaterea reţinută la pct. 9 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, în cadrul proiectului, "Împreună pe piaţa muncii", la Centrele Regionale Brăila şi Alba, au fost constatate prejudicii materiale, constând în dispariţia unor bunuri aparţinând patrimoniului proiectului - mijloace fixe şi obiecte de inventar. Având în vedere că bunurile au fost sustrase, nu a existat posibilitatea imputării contravalorii acestora, fapt dovedit de procesele-verbale încheiate de către organele de poliţie.

În anul 2012, pentru bunurile sustrase de la Centrul Regional Brăila, a fost identificat făptaşul, o parte dintre bunuri fiind recuperate, iar în privinţa celorlalte procedându-se la compensarea valorii prin plăţi succesive.

În cuprinsul situaţiilor financiar - contabile aferente proiectului, pentru prejudiciul în privinţa căruia nu a fost identificat făptaşul, au fost efectuate înregistrări corespunzător ieşirii din gestiune a tuturor bunurilor dispărute, însă din eroare, nu s-a înregistrat contravaloarea bunurilor sustrase, cu autor necunoscut.

La Centrul Regional Alba, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Alba a întocmit procesul-verbal prin care au fost constatate bunurile sustrase, urmând a fi soluţionată cauza respectivă.

La data de 31 decembrie 2014, în Contul 473 - Decontări în curs de clarificare - au fost înregistrate operaţiuni economice în sumă de 1.295.919 RON, provenind din operaţiuni neclarificate din anii precedenţi, în mare parte acestea fiind aferente proiectelor cu finanţare nerambursabilă.

Conform prevederilor pct. 3.1.8 din Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005, operaţiunile care nu pot fi înregistrate direct în conturile corespunzătoare şi pentru care sunt necesare clarificări ulterioare, se înregistrează, provizoriu, într-un cont distinct, iar în speţă, sumele înregistrate în acest cont urmează a fi clarificate de către instituţie în termenul cel mai scurt.

În privinţa abaterii reţinute la pct. 10 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, achiziţionarea de către Agenţia Naţională pentru Romi a agendelor de piele, agendelor datate şi a calendarelor de birou, conform facturii fiscale nr. x/18.12.2014, nu intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, ci a dispoziţiilor Legii nr. 356/2013, întrucât aceste bunuri au fost procurate în scopul uzului intern, dovadă stând întreaga procedură de achiziţie publică, precum şi capitolul bugetar din care s-a realizat plata facturii.

Materialele au fost achiziţionate potrivit Referatului de necesitate nr. 3002 din 9 decembrie 2014, avizat şi aprobat de către compartimentele de specialitate, conform Ordinului M.F.P. nr. 923/2014, fiind vorba de articole imprimate din hârtie şi alte articole de birou, necesare desfăşurării activităţii curente.

Referitor la Contractul de finanţare nr. x din 20 iunie 2014, încheiat cu Primăria Mosna, la data întocmirii decontului, respectiv 4 decembrie 2014, nu era întocmit raportul financiar de către Primăria Mosna.

În conţinutul documentelor justificative, anexate decontului, nu a fost stipulată menţiunea "contribuţia Primăriei", şi au fost avute în vedere drept bază de calcul, Contractul de finanţare nr. x din 20 iunie 2014 şi bugetul aprobat.

În ceea ce priveşte abaterea reţinută la pct. 11 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, temeiul legal nu poate fi limitat la dispoziţiile Legii nr. 350/2005, ci trebuie avute în vedere toate reglementările legale aplicabile în vederea realizării cadrului, scopului şi rezultatelor Programului Naţional iniţiat de Agenţia Naţională pentru Romi.

Referitor la abaterea reţinută la pct. 12 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, cheltuielile neeligibile în valoare de 605.746 RON, au fost generate de aprecierea AMPOSDRU, care a considerat că sumele plătite personalului ce a desfăşurat activităţi în cadrul proiectului, în baza contractelor individuale de muncă cu timp parţial, sunt neeligibile.

Agenţia Naţională pentru Romi se află în imposibilitatea de a proceda la evaluarea şi stabilirea valorii pagubei, considerând oportună realizarea unei misiuni de audit în acest sens.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din data de 6 iunie 2018, completul de filtru, constatând că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a căii de atac.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa atacată fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională pentru Romi a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu verificarea legalităţii măsurilor nr. 1.7, 1.8, II.1, II.2, II.3, II.4 şi II.5 dispuse prin Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, emisă de Departamentul IV al Curţii de Conturi, măsuri stabilite în sarcina entităţii verificate în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate şi regularitate consemnate la pct. 7, 8, 9, 10, 11 şi 12 din decizie.

Împotriva măsurilor mai sus menţionate, reclamanta a formulat contestaţie, respinsă prin Încheierea nr. 46 din 25 iunie 2015, emisă de Curtea de Conturi - Comisia de soluţionare a contestaţiilor, act administrativ cu privire la care prima instanţă a apreciat că este legal şi temeinic, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru motivele arătate în continuare

Referitor la măsura nr. II.1 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii descrise la pct. 7 din decizie, este de observat că prin cererea de recurs se prezintă cauzele şi împrejurările care au condus la plata despăgubirilor către foşti salariaţi ai reclamantei, fără a se arăta motivele pentru care nu au fost luate măsuri de identificare a persoanelor care au procedat la desfacerea contractelor individuale de muncă cu încălcarea prevederilor legale, în vederea recuperării de la aceste persoane a sumelor plătite nelegal.

În raport de susţinerile recurentei-reclamante, se constată că în cuprinsul procesului-verbal de constatare, anexă la Raportul de audit financiar nr. 762/2015, nu s-a reţinut drept abatere nerespectarea prevederilor Legii nr. 329/2009 şi a hotărârilor judecătoreşti irevocabile, prin care s-a dispus anularea ordinelor de desfacere a contractelor de muncă şi plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat contestatorii, ci abaterea a constat în utilizarea nelegală a creditelor bugetare alocate la titlul I "Cheltuieli de personal", reţinându-se că reclamanta a fost obligată la plata unor despăgubiri către foştii angajaţi care nu au prestat activităţi profesionale, în urma desfacerii contractelor de muncă în mod nelegal.

În condiţiile în care aceste sume nu au fost achitate pentru remunerarea unor activităţi desfăşurate în legătură cu activitatea instituţiei, în mod nelegal sumele respective au fost suportate din fondurile bugetare alocate cu titlu de cheltuieli de personal, astfel încât, se impune recuperarea acestora de la persoanele responsabile cu emiterea actelor nelegale.

De asemenea, în acord cu judecătorul fondului, se constată că dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, invocate de către recurenta-reclamantă, nu vizează perioada reţinută în actul de control, iar de altfel, o eventuală eşalonare a drepturilor salariale restante nu contravine constatărilor autorităţii pârâte cu privire la valoarea sumelor cuvenite persoanelor nelegal disponibilizate şi caracterului irevocabil al hotărârilor judecătoreşti.

În ceea ce priveşte măsura nr. 1.7 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii menţionate la pct. 8 din decizie, se reţine, potrivit procesului-verbal de constatare, că indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă (concedii medicale), care se suportă din F.N.U.A.S.S., nu au fost evidenţiate în contabilitate şi nu au fost luate măsuri pentru recuperarea din acest fond pe baza actelor justificative, a indemnizaţiilor care au depăşit suma contribuţiilor datorate bugetului F.N.U.A.S.S., în sumă estimată de 30.482 RON. În acest context, sumele nerecuperate de la F.N.U.A.S.S. prezintă riscul de a se prescrie, constatându-se că aceste sume figurează în bilanţul contabil la data de 31 decembrie 2012 provenind din anii precedenţi, iar persoanele cu atribuţii în materie nu au prezentat documente/informaţii cu privire la solicitarea rambursării sumelor achitate în plus.

În raport cu această descriere a abaterii, în mod corect prima instanţă a apreciat că interpretarea dată de către reclamantă dispoziţiilor art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, nu este de natură a înlătura aspectele consemnate în procesul-verbal de constatare, în condiţiile în care entitatea verificată nu a procedat la recuperarea diferenţei de la bugetul F.N.U.A.S.S., prin depunerea unor cereri administrative la CAS judeţene, deşi indemnizaţiile în discuţie au fost, în fapt, achitate beneficiarilor, revenind reclamantei obligaţia de a recupera o parte din suma achitată, care a depăşit valoarea contribuţiilor datorate de către aceasta în luna respectivă.

Contrar susţinerilor recurentei, în cauză nu este aplicabil termenul de 90 de zile prevăzut de art. 40 din O.U.G. nr. 158/2005 şi art. 82 din Normele de aprobate prin Ordinul nr. 60/32/2006, fiind aplicabilă procedura administrativă prevăzută de art. 77 din acelaşi ordin, pe care, în speţă, în mod nejustificat, reclamanta nu a parcurs-o.

Cu referire la măsura nr. II.2 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii descrise la pct. 9 din decizie, instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului, care a reţinut că entitatea verificată nu a dispus toate măsurile legale, în termenul legal de prescripţie, în vederea recuperării prejudiciului în sumă de 12.598 RON, reprezentând contravaloarea unor bunuri (materiale de natura obiectelor de inventar) sustrase de la Centrul Regional Alba, precum şi a unor avansuri de trezorerie nedecontate din anul 2009, în sumă de 12.000 RON, contrar prevederilor pct. 3.1.3. din Normele metodologice aprobate prin Ordinul M.F.P. nr. 1917/2005.

Astfel, în ceea ce priveşte suma de 12.598 RON, apărările recurentei-reclamante în sensul că până la data emiterii actelor contestate, organele penale competente nu au identificat persoanele care au cauzat prejudiciul, nu pot conduce la înlăturarea abaterii constatate, având în vedere că reclamantei îi revenea obligaţia de a identifica cauzele şi împrejurările care au condus la dispariţia bunurilor şi de a dispune toate măsurile administrative şi judiciare în vederea recuperării prejudiciului în termenul legal de prescripţie.

Susţinerile recurentei referitoare la împrejurările care au condus la faptele consemnate în procesul-verbal de constatare, precum şi la modul de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor economice, nu justifică neluarea măsurilor legale pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 12.598 RON, în condiţiile în care, nu s-a dovedit că sustragerea obiectelor de inventar a fost generată de împrejurări obiective şi nu s-a reţinut culpa persoanelor responsabile de gestionarea acestor bunuri.

După cum a constatat prima instanţă, reclamanta a recunoscut prin cererea introductivă faptul că, din eroare, nu a fost înregistrată contravaloarea bunurilor furate cu autor necunoscut, această eroare generând şi imposibilitatea recuperării bunurilor de la proprii angajaţi, cărora le revenea obligaţia de pază materială şi administrare în privinţa acestor bunuri.

Referitor la suma de 12.000 RON, reprezentând valoarea avansurilor de trezorerie nedecontate, recurenta-reclamantă nu a dovedit că a dispus măsuri legale pentru recuperarea prejudiciului, prin urmărirea justificării acestor avansuri, în termen legal, de la persoanele care au beneficiat de sumele respective.

În ceea ce priveşte măsura nr. II.3 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii consemnate la pct. 10 din decizie, în mod judicios instanţa de fond a reţinut că agendele de piele, agendele datate şi calendarele de birou, în valoare totală de 21.179,2 RON, achiziţionate de către reclamantă în luna decembrie 2014, se încadrează în categoria tipăriturilor şi a altor bunuri pentru acţiunile de reprezentare şi protocol, precum şi pentru zile festive, inclusiv zile aniversare, a căror achiziţie din fondurile publice este interzisă de prevederile art. III alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 26/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Această constatare se întemeiază pe faptul că agendele şi calendarele de birou nu reprezintă imprimate de hârtie sau articole de birou necesare desfăşurării activităţii curente a propriilor angajaţi, precum şi pe împrejurarea că numărul total al acestor materiale tipărite depăşeşte numărul salariaţilor, rezultând astfel intenţia ca aceste bunuri să fie utilizate pentru reprezentare şi protocol şi nu în vederea consumului propriu.

Totodată, recurenta - reclamantă nu a contestat faptul că a achiziţionat servicii de catering, efectuând plata nelegală a serviciilor de masă, în valoare de 6.000 RON şi a serviciilor de masă tip bufet, în valoare de 11.999 RON.

Prevederile H.G. nr. 672/2004, ale H.G. nr. 181/1998, precum şi ale Legii nr. 356/2013 privind bugetul de stat, cu referire la capitolul de bunuri şi servicii, invocate de către recurentă, nu justifică caracterul legal al cheltuielilor efectuate, în condiţiile în care nu s-a dovedit că acestea se încadrează în categoria excepţiilor prevăzute de lege.

Referitor la măsurile nr. I.8 şi II.4 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispuse pentru remedierea abaterii descrise la pct. 11 din decizie, se observă că în cuprinsul cererii de recurs se enumeră o serie de acte normative în susţinerea necesităţii şi oportunităţii finanţării proiectelor depuse în anul 2014, în cadrul programului "Anul european al participării şi responsabilităţii cetăţenilor", deşi aceste aspecte nu au făcut obiectul analizei echipei de audit, recurenta concluzionând, în mod greşit, că din coroborarea actelor normative indicate ar rezulta posibilitatea de acordare a finanţării nerambursabile şi altor persoane în afara celor prevăzute de Legea nr. 350/2005.

Instanţa de control judiciar reţine că prin Ordinul nr. 7/2014 emis de Preşedintele ANR, se indică Legea nr. 350/2005 cu titlu de temei în drept pentru încheierea contractelor de finanţare, astfel că prin încheierea de contracte cu unităţile-administrativ teritoriale, au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (1) din legea menţionată, conform cărora singurii beneficiari ai finanţărilor acordate în temeiul acestui act normativ sunt persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial.

Prevederile art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 1703/2004, invocate de către recurenta-reclamantă, nu conduc la concluzia că entitatea verificată poate finanţa instituţiile publice enumerate în cuprinsul acestui text legal, având în vedere că prin actul normativ mai sus indicat se menţionează în mod expres că sunt beneficiari numai instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale specializate.

Contrar susţinerilor recurentei, prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1703/2004, se referă la "atribuţiile agenţiei privind coordonarea activităţii de evaluare a principalelor nevoi ale comunităţilor de romi" şi nu la finanţarea nerambursabilă a unor programe.

În raport de susţinerile formulate de reclamantă în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, referitoare la măsurile luate pentru recuperarea de la Primăria Comunei Mosna a sumei achitate care depăşeşte cuantumul prevăzut în contractul de finanţare nerambursabilă, se reţine că plata sumei de 112.083,74 RON, achitată în limitele contractului şi a documentelor justificative, nu reflectă respectarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 350/2005.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei vizând cauzele neprezentării tuturor documentelor justificative prevăzute în Contractul de finanţare nr. x din 23 iunie 2014, încheiat cu Primăria Comunei Moroieni, în mod corect instanţa de fond a constatat că reclamanta a achitat beneficiarului suma de 70.000 prin ordin de plată, în condiţiile în care, la baza emiterii facturii nu se regăsesc documentele prevăzute în contractul de finanţare, respectiv raportul narativ şi financiar, care ar fi dovedit îndeplinirea obiectivelor în limita sumei achitate.

De asemenea, din analiza documentelor contabile care au stat la baza efectuării plăţilor, nu rezultă că au fost întocmite procese-verbale de recepţie a lucrărilor parţial decontate, astfel încât, prin raportare la valoarea facturii emise de prestatorul serviciilor şi la obiectul contractului încheiat între unitatea administrativ - teritorială şi acesta din urmă, să poată fi verificată îndeplinirea, chiar şi parţială, a obiectivelor finanţate de către reclamantă.

În ceea ce priveşte măsura nr. II.5 din Decizia nr. 15 din 30 aprilie 2015, dispusă pentru remedierea abaterii descrise la pct. 12 din decizie, prima instanţă a apreciat că nu poate fi reevaluată legalitatea titlului executoriu, reţinută cu putere de lucru judecat de către instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate al acestui titlu, astfel încât, revine reclamantei obligaţia de a stabili răspunderea patrimonial-administrativă a persoanelor care au cauzat producerea prejudiciului.

Înalta Curte achiesează pe deplin la aceste constatări, reţinând că prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2011, Agenţia Naţională pentru Romi a solicitat anularea Deciziei nr. E5813/AZ din 16 iulie 2010 şi a Procesului-verbal de constatare nr. E3554/AZ din 13 mai 2010, emise de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, suspendarea executării titlului de creanţă privind plata debitului în sumă de 605.746 RON, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum şi constatarea ca eligibile a cheltuielilor în discuţie.

Prin Sentinţa civilă nr. 4629 din 4 iulie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3541 din 18 septembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de Agenţia Naţională pentru Romi, reţinându-se, pe cale de consecinţă, legalitatea procesului-verbal de constatare întocmit de AMPOSDRU, prin care au fost consemnate cheltuieli neeligibile în valoare de 605.746 RON, plătite din credite de la bugetul statului, în etapa de pre-finanţare.

Susţinerile recurentei vizând aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 64/2015, nu pot fi primite, întrucât aceste prevederi vizează o situaţie ulterioară faptelor constatate prin titlul executoriu emis în sarcina reclamantei, aspect reţinut irevocabil de instanţa de judecată în cadrul Dosarului nr. x/2011.

Instanţa de control judiciar va înlătura şi afirmaţiile recurentei-reclamante referitoare la imposibilitatea de evaluare şi stabilire a valorii pagubei, deoarece nu s-a dovedit oportunitatea realizării unei misiuni de audit, esenţială în cauză fiind decontarea nelegală a cheltuielilor finanţate de către reclamantă, ceea ce impune în sarcina conducerii instituţiei obligaţia de a stabili întinderea prejudiciului şi de a dispune măsurile necesare în vederea recuperării acestuia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Romi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Romi împotriva Sentinţei civile nr. 155 din 25 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM