Internal acts centralizing contract authority and procurement in public broadcasting upheld; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 5 octombrie 2015, astfel cum a fost modificată ulterior, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Radiodifuziune, a solicitat anularea Ordinului nr. 793 din 7 august 2015 emis de Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi anularea art. 2 şi art. 1 lit. pct). c şi e din Hotărârea nr. 105 din 29 august 2012 a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1 din 6 ianuarie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Radiodifuziune.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1 din 6 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

În susţinerea recursului, sunt expuse, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate în privinţa sentinţei de fond:

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit rolul Comitetului Director al Societăţii Române de Radiodifuziune, în sensul că acesta ar avea atribuţii legate de studiourile teritoriale, susţinere ce contravine dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 41/1994.

Prevederile privind studiourile teritoriale din cuprinsul Legii nr. 41/1994, au caracter special şi derogă de la prevederile generale ale legii privind serviciile publice de radio şi televiziune.

În ceea ce priveşte statutul de ordonatori secundari de credite al studiourilor teritoriale, prin conducătorii acestora, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că Legea nr. 500/2002 are caracter de lege specială. În realitate, legea specială este Legea nr. 41/1994, statutul de ordonatori secundari de credite al studiourilor teritoriale fiind confirmată şi de adresa nr. x din 19 noiembrie 2015, emisă de Curtea de Conturi a României.

Prima instanţă nu a răspuns capătului de cerere privind componenţa comitetelor directoare, element esenţial în aplicarea prevederilor legale referitoare la competenţa de aprobare şi angajare a cheltuielilor studiourilor teritoriale şi nu a avut în vedere proba cu înscrisuri, administrată în cauză.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Societatea Română de Radiodifuziune a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul soluţionării litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2019, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, Ordinul nr. 793 din 7 august 2015, emis de Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi Hotărârea nr. 105 din 29 august 2012 a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, în ceea ce priveşte art. 1 pct. c şi e şi art. 2 din această hotărâre.

Prin Ordinul nr. 793 din 7 august 2015 s-a stabilit că toate contractele în care Societatea Română de Radiodifuziune este parte, vor fi semnate de Preşedintele Director General, în calitate de reprezentant legal al societăţii, după ce în prealabil vor fi vizate pentru legalitate şi pentru controlul financiar preventiv (art. 1).

La art. 2 al ordinului se prevede că toate contractele având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, indiferent de valoare, se vor încheia numai prin intermediul Serviciului Achiziţii din cadrul Direcţiei Economice.

Din preambulul ordinului contestat rezultă că la emiterea acestuia s-au avut în vedere prevederile art. 2 din Hotărârea nr. 105/2012 privind limitele de competenţă pentru angajarea cheltuielilor în cadrul SRR, precum şi Ordinul nr. 369/2014 pentru aprobarea Procedurii interne privind achiziţiile publice în SRR, constatându-se că art. 1 alin. (1) din ordinul atacat reia în totalitate dispoziţiile art. 2 din Hotărârea nr. 105/2012 a Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune.

La art. 1 pct. c şi e din Hotărârea nr. 105 din 29 august 2012 se prevede că angajarea cheltuielilor, fără TVA, în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, se aprobă de către Comitetele Directoare ale Studiourilor Teritoriale pentru sumele cuprinse între 10.001 - 25.000 EUR şi respectiv, de către Redactorii şefi ai posturilor din cadrul SRR, Secretarii Generali, pentru sumele cuprinse între 1 - 10.000 EUR.

În raport de criticile formulate de reclamant prin acţiunea introductivă de instanţă, astfel cum a fost modificată, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că între Comitetul Director al Societăţii Române de Radiodifuziune şi studiourile teritoriale, ca structuri ale societăţii, potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, republicată, există o relaţie nemijlocită, Comitetul Director fiind organul colectiv cu competenţe în activitatea executivă a societăţii.

Această apreciere a primei instanţe se întemeiază pe interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 32, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 41/1994, din care rezultă că limitele de competenţă pentru studiourile teritoriale, în calitate de structuri interne ale Societăţii Române de Radiodifuziune, fără personalitate juridică, sunt aprobate de către Consiliul de administraţie al societăţii.

Împrejurarea că potrivit art. 35 alin. (1) din legea menţionată, conducerea studiourilor teritoriale este asigurată de comitete directoare proprii, nu este de natură a conferi acestor structuri ale societăţii o autonomie absolută, ci doar în limitele competenţelor care le-au fost delegate de către Consiliul de administraţie, studiourile teritoriale nefiind desemnate să acţioneze individual în raporturile cu terţii, în numele şi pe seama Societăţii Române de Radiodifuziune.

Faptul că studiourile teritoriale nu îşi desfăşoară activitatea în mod independent, rezultă şi din prevederile art. 33 din acelaşi act normativ, conform cărora "Conducerile unităţilor funcţionale autonome, inclusiv ale studiourilor teritoriale, răspund în faţa consiliului de administraţie al societăţii respective de îndeplinirea tuturor atribuţiilor încredinţate de acesta prin hotărâri, regulamente şi decizii de delegare."

Prin urmare, Comitetul director al societăţii aprobă angajarea şi efectuarea de cheltuieli, inclusiv pentru studiourile teritoriale, în limita sumelor cuprinse între 25.001 - 100.000 EUR, conform art. 1 pct. b din Hotărârea nr. 105/2012, luând în considerare şi dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 41/1994, referitoare la atribuţiile Consiliului de administraţie al societăţii.

Instanţa de control judiciar împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului şi în ceea ce priveşte legalitatea prevederilor art. 2 din Hotărârea nr. 105/2012, reţinând competenţele prevăzute pentru Preşedintele Director General de dispoziţiile art. 28 lit. b) coroborat cu art. 29 din Legea nr. 41/1994, în sensul că directorul general este persoana care reprezintă societatea în raporturile cu terţii şi care răspunde de convenţiile încheiate de societate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, dispoziţiile referitoare la categoriile de ordonatori de credite din cuprinsul Legii nr. 500/2002, constituie norma specială în raport cu Legea nr. 41/1994, reţinându-se că prevederile acestui act normativ nu au fost puse în concordanţă cu cele ale Legii privind finanţele publice.

Din conţinutul art. 20 din Legea nr. 500/2002 rezultă cu evidenţă că au calitatea de ordonatori de credite numai conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică, constatându-se, de altfel, că, potrivit art. 80 alin. (2) din legea menţionată, la data intrării în vigoare a acestei legi, au fost abrogate prevederile privind calitatea de ordonatori secundari de credite a unităţilor funcţionale autonome, care nu au personalitate juridică, prevăzute la art. 32 alin. (1) al din Legea nr. 41/1994.

În consecinţă, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a cererii formulate de reclamant, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, în considerentele sentinţei fiind expuse argumentele reţinute pentru respingerea tuturor petitelor cererii, aceste argumente raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 6 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM