Suspension of tax assessment contestation upheld following criminal referral for tax evasion

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 25.08.2015, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, anularea deciziei emise de către aceasta, de suspendare a soluţionării contestaţiei administrative înregistrate sub nr. x/06.02.2015, anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/19.12.2014, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/19.12.2014 şi exonerarea sa de la plata obligaţiilor fiscale suplimentare astfel stabilite, în sumă de 4.040.332 RON, cu cheltuieli de judecată.

La data de 13.11.2015, reclamanta a solicitat completarea acţiunii sale cu petitul de obligare a pârâtei la soluţionarea contestaţiei administrative, precizând că înţelege să solicite introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, ca emitent al deciziei de impunere cu privire la care s-a solicitat anularea.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 71 din 16.03.2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea formulată, precizată şi completată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtelor Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, societate aflată în insolvenţă prin administrator special B., a declarat recurs, fiind invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

S-a arătat că instanţa de fond a respins acţiunea motivat de faptul că organul fiscal în mod corect a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative, însă s-a susţinut că în mod nelegal a fost suspendată soluţionarea contestaţiei asupra obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar în cuantum de 4.040.332 RON.

S-a arătat că organul de inspecţie fiscală a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, apreciindu-se că între obligaţiile fiscale suplimentare stabilite prin actele de control şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Recurenta a dezvoltat pe larg situaţia de fapt şi a arătat că în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară dispusă de IPJ Mehedinţi - Serviciul de Investigare a Fraudelor, expertiză care vizează aceeaşi relaţie comercială, analizează aceleaşi mărfuri, aceeaşi perioadă şi care a concluzionat că nu există motive de a considera operaţiunile de achiziţie nereale şi că operaţiunile de livrare/vânzare au fost înregistrate în contabilitate, iar expertul a reţinut că nu există diminuări ale TVA-ului de plată sau a impozitului pe profit calculate.

Astfel, recurenta a criticat faptul că în dispunerea soluţiei de suspendare a contestaţiei, organul de soluţionare nu a ţinut cont de situaţia de fapt şi de drept care circumstanţiază operaţiunile desfăşurate de reclamantă cu cele 5 societăţi.

S-a susţinut că practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene a fost invocată de organul de soluţionare a contestaţiei în măsura în care îi este favorabilă, fără ca organele fiscale să procedeze la fundamentarea obiectivă a constatărilor lor, fiind aduse argumente care se fundamentează pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Lucky Dev c. Suediei şi în cauza Lungu şi alţii c. României.

Recurenta a apreciat că nu au fost analizate caracteristicile operaţiunilor şi natura juridică a raporturilor dintre persoanele participante, aşa cum cere Curtea, ci doar o serie de declaraţii date în dosarul penal care sunt lipsite de consecvenţă, dar şi expertiza judiciară întocmită, care a avut ca obiectiv determinarea prejudiciului produs bugetului de stat, pornind de la faptul prestabilit că operaţiunile/facturile sunt fictive şi nicidecum nu s-a urmărit determinarea caracterului real al acestor operaţiuni.

1.4. Apărările intimatelor

Prin întâmpinarea depusă la motivele de recurs comunicate, intimata AJFP Timiş a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond, întrucât soluţionarea plângerii penale este susceptibilă să influenţeze în mod hotărâtor soluţia dată în calea administrativă de atac cu privire la obligaţiile fiscale ale reclamantei, fiind întrunită condiţia prevăzută de art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. fisc. .

DGRFP Timişoara a solicitat, prin întâmpinarea depusă la dosar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.

A susţinut că în faţa primei instanţe a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ţinând cont că reclamanta tinde la anularea actului de creanţă prin petitele cererii de chemare în judecată şi a solicitat ca instanţa de recurs să constate că acţiunea reclamantei este inadmisibilă, întrucât societatea recurentă a înţeles să învestească instanţa cu o acţiune în anularea actului de creanţă, înainte ca faza administrativă să fie parcursă.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 1 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 29 martie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Criticile formulate de recurentă, ce vizează motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., nu sunt fondate, având în vedere faptul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu are motive contradictorii sau numai străine de natura cauzei, iar instanţa de recurs constată că instanţa de fond a dat o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Obiectul cauzei priveşte contestaţia reclamantei împotriva deciziei emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/19.12.2014, care a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii suplimentare de plată în sumă de 4.040.332 RON şi obligarea organului fiscal competent la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

În conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 "Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă: (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă;"

Se constată din actele dosarului faptul că, în perioada 17.06.2013 - 27.11.2013, societatea recurentă a fost supusă inspecţiei fiscale, pentru verificarea modului de respectare a obligaţiilor fiscale în materia impozitului pe profit, pentru perioada 7.04.2008 - 31.12.2012 şi, respectiv, a TVA, pentru intervalul 9.04.2008 - 27.02.2013.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, văzând sesizarea penală nr. 7505/22.12.2014 înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş de Inspecţia fiscală, privind constatarea existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, prin Decizia nr. 280/83/27.02.2015 s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative până la soluţionarea sesizării penale.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă şi are ca scop evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii cu privire la aceleaşi operaţiuni economice în baza cărora au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare.

În jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a stabilit cu valoare de principiu întâietatea rezolvării acţiunii penale, care este neîndoielnic justificată şi consacrată ca atare în C. proc. pen.

În cauza dedusă judecăţii, situaţia de fapt reţinută, ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere, este contestată prin plângerea administrativă, motiv pentru care cercetarea cu privire la indiciile săvârşirii infracţiunilor ar influenţa în mod direct soluţionarea contestaţiei administrative a reclamantei.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că între stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite şi stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare reţinute în sarcina reclamantei prin decizia de impunere există o legătură care ar putea influenţa soluţionarea contestaţiei administrative.

Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a acţiunii principale, invocată de intimata DGRFP Timişoara prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Înalta Curte reţine că nu a fost formulat recurs pentru acest motiv de către intimată, astfel încât critica nu va face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Pentru toate aceste motive, constatând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, o va menţine în întregime şi, pe cale de consecinţă, recursul formulat va fi respins, ca nefondat. Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă. Cazul de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , se referă la o situaţie de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului "penalul ţine în loc civilul", procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată până la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator special B. împotriva Sentinţei civile nr. 71 din 16.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV