Revision against tax-administrative ruling rejected as disguised appeal; EU-law ground lacks identified norm.

Asupra cererii de revizuire de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 mai 2018, A. SA a formulat, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi în temeiul art. 509 pct. 1 şi pct. 8 din C. proc. civ., cerere de revizuire a Deciziei nr. 4047 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014*.

În cadrul motivelor dezvoltate privind cererea de revizuire formulată a arătat pe larg situaţia de fapt a dosarului de fond şi în argumentarea motivelor de revizuire formulate a apreciat că decizia atacată cu revizuire a fost dată cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar şi cu încălcarea securităţii juridice care înglobează neretroactivitatea legii, accesibilitatea şi previzibilitatea legii, interpretarea unitară a legii, precum şi dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului legalităţii căilor de atac şi a dreptului la apărare.

De asemenea, revizuenta a susţinut că instanţa de control judiciar nu a analizat în fond motivele recursului cuprinse în cererea de recurs, în răspunsul la întâmpinare, precum şi în notele scrise depuse la amânarea pronunţării, motive de nelegalitate subsumate cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Decizia atacată cu revizuire

Prin Decizia nr. 4047 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014* a fost admis recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 1705 din 16 iunie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Instanţa de recurs a respins ca nefondat recursul declarat de Societatea A. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut că nu a fost încălcat principiul neretroactivităţii legii noi de către organele de control cu atribuţii în activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Având în vedere că prima instanţă s-a rezumat doar la a reţine nelegalitatea actelor contestate din perspectiva nerespectării prevederilor legale referitoare la suspendarea activităţii de control şi de emitere a titlului de creanţă bugetară şi a încălcării principiului neretroactivităţii legii noi, instanţa de recurs a constatat că celelalte motive de nelegalitate invocate de Societatea A. SA în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu au fost analizate de instanţa de primă jurisdicţie, motiv pentru care s-a pronunţat decizia de casare cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Înalta Curte, sesizată cu cererea de faţă, analizând cauza, prin prisma cazului de revizuire invocat, prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004 urmează a respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru considerentele arătate în continuare.

Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. şi cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte".

Revizuenta a invocat, ca şi temei de drept al cererii de revizuire, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora " Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare".

Revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este o cale extraordinară de atac însă motivul pentru care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de C. proc. civ. şi a fost edictat în scopul de a asigura respectarea de către instanţele de contencios administrativ a principiului priorităţii normelor dreptului comunitar faţă de norma internă, principiu care are şi o consacrare constituţională în art. 148 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

Principiul priorităţii dreptului european la care face referire art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 vizează aplicarea cu prioritate a dreptului Uniunii, în integralitatea sa, indiferent de rangul normei de drept a Uniunii, faţă de dreptul naţional, consacrat de art. 148 alin. (2) din Constituţia României.

Principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene este unul fundamental, consacrat la nivel constituţional prin art. 11, art. 20 şi art. 148, însă motivul de revizuire întemeiat pe art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nu presupune redeschiderea judecăţii sine die, în funcţie de interpretările pe care Curtea de Justiţie le oferă în materia analizată, pe calea hotărârii preliminare.

Prin hotărârea pronunţată la data de 16 martie 2006 de Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene, în cauza Rosmarie Kapferer v. Schlank & Schick GmbH, C-234/2004 (procedura pronunţării unei hotărâri preliminare), s-a statuat că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză. În acest sens, Curtea de Justiţie a reţinut că principiul autorităţii de lucru judecat are o importanţă deosebită atât în ordinea de drept comunitar, cât şi în cadrul ordinii juridice a fiecărui stat membru, fiind o garanţie a stabilităţii raporturilor juridice.

În Hotărârea din 30 septembrie 2003 pronunţată în cauza C-224/01 Köbler, CJCE a arătat că este necesar să se considere că recunoaşterea principiului răspunderii statului în urma unei hotărâri a unei instanţe de ultim grad de jurisdicţie nu are în sine drept consecinţă punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a unei astfel de hotărâri. O procedură care vizează angajarea răspunderii statului nu are acelaşi scop şi nu implică în mod necesar aceleaşi părţi ca procedura care a dus la hotărârea care a dobândit autoritatea de lucru judecat. În fapt, reclamantul într-o acţiune în răspundere împotriva statului obţine, în caz de succes, obligarea acestuia la repararea prejudiciului suferit, dar nu în mod necesar punerea în discuţie a autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti care a cauzat prejudiciul. În orice caz, principiul răspunderii statului inerent ordinii juridice comunitare prevede o astfel de reparaţie, dar nu şi revizuirea hotărârii judecătoreşti care a cauzat prejudiciul.

Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie pusă în discuţie (CEDO, Brumărescu c. României, par. 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Reexaminarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (CEDO, Riabykh c. Rusiei, par. 52).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dispoziţiile Convenţiei nu garantează dreptul de a obţine redeschiderea unei proceduri încheiate. O cale procesuală extraordinară nu îndeplineşte criteriile "accesibilităţii" şi "eficacităţii" (a se vedea, decizia de inadmisibilitate din data de 10 aprilie 2012 pronunţată în cauza S.C. B. S.R.L. c. României, cererea nr. x/08, şi, mutatis mutandis, Anghel c. României, 4 octombrie 2007, nr. 28183/03, par. 72).

În ceea ce priveşte condiţiile aprecierii unei încălcări a dreptului comunitar, din jurisprudenţa CJUE rezulta ca acestea sunt: norma juridica încălcată are ca obiect să confere drepturi persoanelor particulare, încălcarea este suficient de grava şi există o legătură directă de cauzalitate între încălcarea obligaţiei care revine statului şi prejudiciul suferit de persoanele vătămate (Hotărârea Haim, C-424/97, par. 36).

În analiza cererii de revizuire trebuie avută în vedere Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a statuat că:

- paragraful 72: " În lumina considerentelor precedente este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat".

- paragraful 73: " Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea".

- paragraful 74:" Această soluţie, care rezultă din principiile care guvernează calea extraordinară de atac de retractare a revizuirii, conform legii naţionale, respectă principiul echivalenţei din dreptul european şi principiul securităţii juridice".

- paragraful 78: "Nu este necesar ca partea să fi invocat în cursul soluţionării procesului încălcarea vreunui text din dreptul european, însă trebuie să fi invocat dreptul subiectiv ocrotit de dreptul european, chiar dacă nu s-a referit la incompatibilitatea normei interne cu dreptul european. Este inadmisibil ca, sub cuvânt de prioritate a dreptului european, să se invoce în revizuire un motiv de nelegalitate cu totul nou, întrucât se opune caracterul extraordinar al căii de atac".

- paragraful 84:" Revine însă instanţei de judecată obligaţia să verifice admisibilitatea revizuirii, raportat la cazul concret dedus judecăţii, orientându-se după reperele menţionate mai sus şi, dacă este cazul, fără să se limiteze la ele, stabilind dacă dispoziţiile de drept european erau sau nu în vigoare la data faptelor relevante în cauză, dacă ele au făcut sau nu obiectul analizei instanţei de judecată ori dacă prin cererea de revizuire se urmăreşte schimbarea cauzei juridice a cererii sub aspectul faptelor relevante pe care s-au întemeiat motivele de nelegalitate".

În cazul de faţă, în viziunea revizuentei, instanţa de recurs a pronunţat decizia atacată cu încălcarea principiului securităţii juridice care înglobează neretroactivitatea legii, accesibilitatea şi previzibilitatea legii, interpretarea unitară a legii precum şi dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului legalităţii căilor de atac şi al dreptului la apărare.

În cadrul cererii de revizuire, se susţine că instanţa de control judiciar nu a analizat în fond motivele de recurs cuprinse în recurs, în răspunsul la întâmpinare precum şi în notele scrise şi de asemenea, nu s-a răspuns concret la motivele de recurs, ci în mod lacunar şi superficial.

În acest mod, consideră revizuenta că este întemeiat şi motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. potrivit căruia "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. S-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Susţinerile avansate de revizuentă sunt nefondate şi nu se încadrează nici în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi nici în cazul prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin căile de atac de retractare se invocă împrejurări, limitativ prevăzute de lege, în scopul desfiinţării hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale a căror respectare a fost considerată de către legiuitor de o importanţă deosebită, iar nu şi pentru netemeinicie. Acest ultim element conturează cel mai important atribut specific şi revizuirii, care este în mod incontestabil acela de a constitui o cale extraordinară de atac.

Căile de atac sunt calificate ca extraordinare dacă ele pot fi exercitate numai în cazurile şi în condiţiile anume specificate de lege, partea fiind obligată să îşi sprijine cererea pe cel puţin unul din motivele prevăzute de lege.

De aceea, instanţa învestită cu soluţionarea unei revizuiri nu poate analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma motivelor prevăzute de art. 509 C. proc. civ. fără a putea verifica alte aspecte decât cele prevăzute de aceste texte de lege.

Legislaţia internă este conformă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, pronunţându-se în cauza Mitrea contra României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. C. proc. civ.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. este o aplicare a principiului disponibilităţii, precum şi a obligaţiei instanţei de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii. Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Aşadar, Înalta Curte reţine că cele trei ipoteze prevăzute de acest text legal vizează inadvertenţe dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce a hotărât instanţa. Expresie a aplicării principiului disponibilităţii în procesul civil, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se referă la temeiul cererilor ci exclusiv la obiectul acestora, la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, nicidecum la critici formulate în cadrul recursului împotriva hotărârii recurate.

Motivele invocate de către revizuentă sunt considerente care vizează, în realitate, rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Din considerentele hotărârii atacate cu cererea de revizuire rezultă că au fost analizate atât criticile formulate de recurenta Societatea A. SA cât şi pe cele formulate de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, au fost analizate probele administrate în cauză, argumentele ce au fundamentat raţionamentul juridic fiind expuse în considerentele deciziei ce face obiectul revizuirii, iar procedând astfel nu s-a adus atingere principiilor comunitare invocate de revizuentă.

În realitate, prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii şi prin prisma criticilor formulate, revizuenta tinde la obţinerea unui efect devolutiv şi la o rejudecare a cauzei, însă tocmai acest fapt este de natură să conducă la încălcarea principiului securităţii juridice, cererea de revizuire fiind neîntemeiată din acest punct de vedere faţă de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Analiza tuturor motivelor de revizuire invocate converge spre concluzia că revizuenta nu este de acord cu motivele inserate în cuprinsul hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, criticând însuşi raţionamentul logico-juridic al instanţei de control judiciar, aceasta solicitând, practic, instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire să intervină în acest raţionament şi să îl modifice în sensul dorit de revizuentă, ceea ce este inadmisibil prin intermediul căii extraordinare de atac a revizuirii.

Procedând în acest mod, invocând critici în sensul unei motivări contradictorii sau superficiale a instanţei de recurs, revizuenta tinde să transforme calea de atac a revizuirii într-un adevărat recurs la recurs, întrucât, situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei reprezintă cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Deşi se invocă, în mod formal, ca şi temei de drept al cererii de revizuire, prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi se susţine încălcarea unor principii generale de drept comunitar, întreaga construcţie juridică a cererii de revizuire are drept bază reluarea procesului cu consecinţa reanalizării materialului probator administrat în cauză şi a considerentelor avute în vedere de instanţa de recurs or, nu acesta este sensul cazului special de revizuire reglementat de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Se constată astfel că, în integralitatea lor, motivele invocate de către revizuentă prin cererea de revizuire sunt de fapt, aspecte care vizează rejudecarea cauzei şi nu ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluţiei legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind invocate doar norme de drept intern, fără a se indica, în mod concret, care este norma comunitară ignorată de către instanţa de recurs.

Este neîntemeiat a solicita instanţei învestită cu cererea de revizuire, să efectueze o reapreciere a probelor care ar avea drept consecinţă o schimbare a însăşi situaţiei de fapt şi ar fi de natură să imprime un caracter devolutiv unei căi de atac de retractare iar paragraful 72 din Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este elocvent, statuându-se că "(...) este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat".

De asemenea, în cazul de faţă, nu există nici o încălcare a autorităţii de lucru judecat întrucât încheierea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 30 septembrie 2014 are ca obiect suspendarea executării, fără a fi soluţionat fondul cauzei.

În concluzie, nu se poate identifica o încălcare a unei norme de drept comunitar sub aspectele invocate de revizuentă în sensul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 întrucât motiv al revizuirii întemeiate pe aceste prevederi legale îl constituie "calificarea juridică a faptelor prin prisma normei de drept european incidente sau a interpretării acesteia rezultate dintr-o hotărâre CJUE, iar nu faptele deduse judecăţii, care reprezintă un element imutabil al litigiului" (paragraful 79 din Decizia nr. 45/2016 din 12 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca nefondată, în baza art. 513 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. SA împotriva Deciziei nr. 4047 din 13 decembrie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014*, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM