Jurisdictional conflict over wage discrimination tort claims: Labor court competence for employment-related discrimination vs. administrative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 594 din 19 aprilie 2018, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă - litigii de muncă, în temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 87 din 21 septembrie 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Finanţelor Publice - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă, a constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Neamţ, secţia I-a civilă - litigii de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul, a învestit instanţa, în temeiul O.U.G. nr. 137/2000, art. 253, 1349 şi următoarele C. civ., cu o acţiune în răspundere civilă delictuală cauzatoare de prejudiciu născut din discriminarea salarială constând în reţinerea de către angajator a impozitului pe salariu, deşi colegii săi, angajaţi ca şi reclamantul pe posturi de programator, erau scutiţi de plata acestui impozit, sursa discriminării reprezentând-o omisiunea pârâţilor de a înscrie în Ordinul comun nr. 539/225/1479/2013 a specializării universitare absolvită de reclamant.

Potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată: "Persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun."

Interpretând acest text de lege,Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia în interesul legii nr. 10/2016 a stabilit că "instanţa competentă să soluţioneze cererile pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanţe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii şi valoarea acestuia, cu excepţia cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale şi în care protecţia drepturilor subiective se realizează în faţa unor jurisdicţii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanţe, potrivit dispoziţiilor legale speciale."

Înalta Curte apreciază că pretinsa faptă de discriminare s-a produs în cadrul unui raport de muncă, deci al unui raport guvernat de legea specială - C. muncii. Deci, competent să soluţioneze litigiul de faţă este Tribunalul Neamţ, în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011: "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

De asemenea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există un raport de serviciu - ca raport guvernat de lege specială - care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ, de a soluţiona pricina.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I-a civilă - litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., pârâţii Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi intervenientul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I-a civilă - litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de ED