Land revendication and administrative order modification: accessory civil claims override administrative jurisdiction in negative jurisdiction conflicts

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 920 din 22 iunie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. SA şi pârâţii Universitatea din Bucureşti şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a dispus trimiterea dosarului acestei instanţe spre competentă soluţionare.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2.110 din 4 mai 2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamantul A. SA şi pârâţii Universitatea din Bucureşti şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul A. SA a chemat în judecată pe pârâţii Universitatea din Bucureşti şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, solicitând:

- admiterea acţiunii de revendicare imobiliară astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâţilor a ne lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 1.404,04 m2 situat în Bucureşti;

- modificarea Ordinului nr. 4.210 din 08.08.2002 emis de Ministrul Educaţiei şi Cercetării (Anexa 1), rectificat prin Ordinul nr. 5.807 din 16.11.2015 emis de Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (Anexa 2), prin diminuarea cu 1.404,04 m2 a suprafeţei de teren deţinută de Universitatea din Bucureşti;

- rectificarea cărţii funciare nr. x a Municipiului Bucureşti, corespunzătoare imobilului cu nr. cadastral x situat în Bucureşti, în sensul diminuării corecte a suprafeţei de teren înscrisă în prezent pe numele Universităţii din Bucureşti, cu suprafaţa de 1.404,04 m2, ce aparţine reclamantei;

- rectificarea cărţii funciare nr. x a Municipiului Bucureşti, corespunzătoare imobilului cu nr. cadastral vechi situat în Bucureşti, în sensul adăugării la suprafaţa deja înscrisă pe numele A. SA, a suprafeţei de teren ce face obiectul prezentei acţiuni de revendicare şi anume de 1.404,4 m2;

- rectificarea cărţii funciare a Universităţii din Bucureşti privind dreptul de proprietate asupra trotuarului din Splaiul Independenţei cu limita imobilului A. SA, în conformitate cu dreptul de proprietate avut anterior emiterii Ordinului nr. 4.210 din 08.08.2002 de Ministrul Educaţiei şi Cercetării. A. SA este izolat total de către Universitatea din Bucureşti, având doar o alee de acces de 1 m lăţime, încălcându-se astfel normele SSM şi PSI prevăzute de lege;

- desfiinţarea punctului de transformare de înaltă tensiune situat în vecinătatea clădirii administrative a unităţii noastre care nu respectă distanţa minimă admisă legal cu privire la pericolul iminent de radiere a personalului A. SA, reglementat prin Ordinul ANRE nr. 4/2007.

- plata cheltuielilor de judecată de către pârâţi.

Obiectul principal al cererii de chemare în judecată este revendicare, reclamanta solicitând prin primul petit al acţiunii, obligarea pârâţilor a-i lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 1.404,04 m2 situat în Bucureşti, iar pe cale de consecinţă, prin capătul 2 de cerere, a solicitat modificarea Ordinului nr. 4.210 din 08.08.2002 emis de Ministrul Educaţiei şi Cercetării (Anexa 1), rectificat prin Ordinul nr. 5.807 din 16.11.2015 emis de Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (Anexa 2), prin diminuarea cu 1.404,04 m2 a suprafeţei de teren deţinută de Universitatea din Bucureşti.

Potrivit art. 123 C. proc. civ.:

"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120".

Înalta Curte constată că instanţa civilă, sesizată cu capătul principal de cerere, este competentă să soluţioneze şi capătul doi de cerere.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea - Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. SA şi pârâţii Universitatea din Bucureşti şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de ED