Nullity of cassation appeal for failure to specify grounds of illegality and structural non-compliance with statutory requirements
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court declared the appellant's appeal null and void, upholding the appellate court's dismissal of the action and allowing the defendant agency's exception of nullity to prevail. The dispute involved an administrative-fiscal challenge by a private individual against a rural investment financing agency, seeking the annulment of a decision and a minutes record dated 2015, which the court of appeal had rejected in a 2016 civil sentence. The high court ruled that the appeal was procedurally defective because the appellant failed to articulate specific grounds of illegality or systematize the arguments according to the statutory casation categories, instead merely repeating the factual assertions from the initial claim. Relying on Articles 486, 487, 488, and 489 of the New Code of Civil Procedure, the court determined that the lack of proper motivation and the failure to link the critique to a specific ground for cassation constituted a fatal procedural error warranting the application of the nullity sanction under Article 496.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to specify grounds of illegality and structural non-compliance with statutory requirements: De asemenea, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise şi generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, solicitând anularea Deciziei nr. x din 21.07.2015 şi a procesului-verbal încheiat la data de 27.05.2015, ca fiind nelegale şi netemeinice.
Prin Sentinţa civilă nr. 170 din 12 aprilie 2016 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Împotriva Sentinţei civile nr. 170 din 12 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurentul nu formulează critici concrete privind nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, ci reia criticile formulate în cererea de chemare în judecată.
Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nul.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."
Având în vedere textele legale sus citate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul îşi întemeiază cererea.
De asemenea, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise şi generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.
Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, remarcă caracterul nesistematizat şi nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate.
Deoarece recurentul nu s-a conformat exigenţelor cerute de instanţă, neindicând în cererea de recurs vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege, rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.
Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., se va anula recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului.
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 170 din 12 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.
Procesat de ED