Exclusive territorial jurisdiction for salary disputes of justice system personnel under Law No. 284/2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

La data de 01.09.2017 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., E. şi F., prin care acestea au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, pentru a se dispune obligarea acestuia la:

- revocarea parţială a Ordinului nr. 1477/C/2017 şi emiterea altor ordine de salarizare individuale prin care să se calculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la 30.11.2015, cu o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, iar apoi, până la 01.10.2016, valoarea să fie majorată cu 10%;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, suma urmând să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi să-i fie aplicată dobânda penalizatoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 4968 din data de 15.12.2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. şi faptul că reclamanta G. are calitatea de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că prin notele scrise depuse la data de 03.11.2017, reclamantele au solicitat declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, deoarece reclamanta G. are funcţia de judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, în pronunţarea acestei soluţii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., potrivit căruia necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, precum şi dispoziţiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., conform cărora actele de procedură săvârşite de judecătorul necompetent sunt nule, nulitatea nefiind condiţionată de producerea vreunei vătămări,

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Astfel învestită, această din urmă instanţă, în şedinţa din 21.03.2018, a dispus în baza art. 99 alin. (1) şi art. 139 alin. (5) C. proc. civ., disjungerea cererii formulate de reclamanta G., formând un dosar separat în ceea ce o priveşte pe aceasta.

Ulterior, prin Sentinţa nr. 47/F-CONT din data de 21 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantele A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ şi a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În considerente acestei sentinţe s-a reţinut că textul art. 127 din C. proc. civ. atribuie o competenţă specială de soluţionare a unor litigii promovate de către sau împotriva personalului instanţei, stabilind în mod explicit categoriile vizate de această normă legală, iar reclamante nu se află în situaţia la care se referă dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., sens în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, dispoziţii speciale cu aplicabilitate prioritară faţă de obiectul litigiului de faţă.

Potrivit acestor dispoziţii legale, personalul nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri.

Astfel, s-a apreciat că revine Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele din cauza de faţă.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantele au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat revocarea parţială a Ordinului nr. 1477/C/2017, emis de pârâtul Ministerul Justiţiei şi emiterea altor ordine de salarizare individuale prin care să se calculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 şi până la 30.11.2015, cu o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, iar apoi, până la 01.10.2016, valoarea să fie majorată cu 10%. S-a mai solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale.

Problema dedusă judecăţii pe calea conflictului de competenţă o constituie stabilirea normei procedurale prioritare privind instanţa competentă teritorial să soluţioneze prezenta acţiune.

Înalta Curte reţine că reclamanţii, având calitatea de personal de specialitate juridică, asimilat judecătorilor şi procurorilor, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune ce are ca obiect revocarea parţială a Ordinului nr. 1477/C/2017 şi emiterea altor ordine de salarizare individuale prin care să li se calculeze indemnizaţiile de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, precum şi repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale.

Conform art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (...)"

Înalta Curte constată că, în speţă, ne regăsim în ipoteza normei mai sus menţionată, care atrage competenţa teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, deoarece ceea ce contestă reclamanţii este actul emis de ordonatorul de credite, respectiv actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, în baza Legii nr. 284/2010, fiind aplicabile dispoziţiile privind competenţa statuate prin art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" - la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Astfel, se constată că dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010, ce instituie o competenţă materială derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, sunt de strictă interpretare, în speţă reclamanţii regăsindu-se în ipoteza normei acestui text de lege.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu se mai poate reţine argumentul Curţii de Apel Bucureşti ce a avut în vedere calitatea de judecător în cadrul acestei instanţe a reclamantei G. şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a disjuns cererea formulate de această reclamantă, dispunând formarea unui dosar separat în acest sens.

Prin urmare, avându-se în vedere calitatea reclamanţilor, precum şi conţinutul cererii de chemare în judecată, care se circumscrie sferei contenciosului administrativ, aşa cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acţiunii se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite şi se solicită anularea unor astfel de acte, competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în acord cu dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei de faţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii B., C., E., D., A., F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2018.

Procesat de GGC - GV