Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1783/2018 AI generated

Suspendability of pre-financing recovery proceedings contingent on concurrent challenge to underlying financial correction

Case Number Decizia nr. 1783/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant ministry as unfounded, thereby upholding the lower court’s order to suspend the judicial proceedings; the administrative litigation concerning a 219,564.29 RON recovery order for unrecouped EU pre-financing funds remains in a suspended state until the definitive resolution of a separate, related lawsuit pending at the same High Court, which challenges the 100% financial correction notice that triggered the recovery decision. The dispute centered on whether the suspension request met the statutory requirements for suspending proceedings when the resolution of the current case depends on the existence or non-existence of a right under adjudication in another proceeding. Relying on Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that a direct causal link existed between the two cases, as the legality of the pre-financing recovery decision was contingent upon the judicial assessment of the underlying financial irregularities and corrections in the companion suit, thus satisfying the conditions for a facultative suspension.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011; Suspendability of pre-financing recovery proceedings contingent on concurrent challenge to underlying financial correction: The dispute centered on whether the suspension request met the statutory requirements for suspending proceedings when the resolution of the current case depends on the existence or non-existence of a right under adjudication in another proceeding. Relying on Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that a direct causal link existed between the two cases, as the legality of the pre-financing recovery decision was contingent upon the judicial assessment of the underlying financial irregularities and corrections in the companion suit, thus satisfying the conditions for a facultative suspension.

Keywords

AI generated
pending proceedings Civil Procedure Code financial correction suspension of bankruptcy proceedings judicial law challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, reclamanta a solicitat suspendarea prezentei cauze în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., încheierea atacată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.].
art. 413 alin. (1) C. proc. civ
Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, reclamanta a solicitat suspendarea prezentei cauze în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin.
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
civ., încheierea atacată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin.
art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".
art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
19515/11.03.2016, emisă de către AM-POS Mediu din cadrul Ministerului Fondurilor Europene reclamanta a formulat contestaţie în fata instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art.
art. 11 din Legea nr. 554/2004
66/2011 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, ce a fost înregistrată sub nr.
art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie administrativă, în conformitate cu dispoziţiile art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009, iar prin Decizia nr.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the appeal as unfounded.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Specific procedural rule cited in the dispositive for applying the civil procedure code to administrative litigation regarding the handling of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 18.05.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu, contestaţie împotriva Deciziei nr. 22439/19.04.2017, emisă de către AM-POS MEDIU în soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 6376/08.02.2017, solicitând admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă:

1. Anularea Deciziei nr. 22439/19.04.2017, emisă de către AM-POS Mediu în procedura de soluţionare a contestaţiei administrative;

2. Anularea Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 6376/08.02.2017 emisă de către AM-POS Mediu;

3. Anularea obligaţiei de plată stabilită în sarcina reclamantei, de 219.564,29 RON, reprezentând contribuţie fonduri UE-prefinanţare;

4. Obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză, reclamanta a solicitat suspendarea prezentei cauze în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, arătând că sunt îndeplinite cerinţele legii întrucât soluţia ce se va pronunţa în dosarul menţionat are înrâurire asupra soluţiei ce se va pronunţa în cauza dedusă judecăţii.

La termenul de judecată din data de 02 noiembrie 2017, Curtea a pus în discuţie cererea de suspendare formulată de reclamantă, iar, prin încheierea din 2 noiembrie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecăţii acţiunii promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că obiectul prezentului litigiu constă în anularea deciziei Deciziei nr. 22439/19.04.2017, emisă de către AM-POS Mediu şi a Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 6376/08.02.2017, emisă de către AM-POS Mediu, referitoare la obligaţiile de plată stabilite în sarcina reclamantei, de 219.564,29 RON, reprezentând contribuţie fonduri UE-prefinanţare, iar Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are ca obiect recurs împotriva Sentinţei civile nr. 211/10/11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi priveşte anularea Deciziei nr. 19515/11.03.2016, emisă de Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial de Mediu şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.01.2016, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Reţinând că decizia de recuperare a prefinanţării a fost emisă tocmai ca urmare a aplicării unei corecţii financiare prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.01.2016, Curtea a constatat incidente în cauză dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fapt pentru care a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 211/10/11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva încheierii din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că soluţia pronunţată prin încheierea recurată este nelegală în raport de condiţiile impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., încheierea atacată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.].

În motivarea recursului declarat se arată că atacarea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare şi eventuala anulare a acesteia nu au legătură cu cererea de anulare a deciziei de prefinanţare care face obiectul prezentei cauze, astfel încât se impunea respingerea de către instanţa de fond a cererii de suspendare a prezentei cauze, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ.

În opinia recurentului, aprecierea instanţei de fond potrivit căreia "decizia de recuperare a prefinanţării a fost emisă tocmai ca urmare a aplicării unei corecţii financiare prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.01.2016", motiv pentru care a constatat incidente în cauză dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., este făcută cu aplicarea greşită a legii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea încheierii recurate, ca fiind temeinică şi legală.

Examinând cauza şi încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluţia primei instanţe, de admitere a cererii de suspendare, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată că recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, a indicat ca şi norme de drept material, care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond, dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauză, acest motiv de recurs nu este întemeiat şi că instanţa de fond a făcut, prin încheierea pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa "poate suspenda judecata".

Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanţa este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării.

Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluţionarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluţionarea cererii de chemare în judecată să fie influenţată de existenţa sau inexistenţa unui drept ce formează obiectul celui de-al doilea proces.

Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecăţii cauzei, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Studiind actele şi lucrările dosarului de faţă, prin raportare şi la obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar constată următoarele:

Din conţinutul cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze reiese faptul că reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu, anularea Deciziei nr. 22439/19.04.2017, emisă de către AM-POS Mediu şi a Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 6376/08.02.2017, emisă de către AM-POS Mediu, referitoare la obligaţiile de plată stabilite în sarcina reclamantei, în sumă de 219.564,29 RON, reprezentând contribuţie fonduri UE-prefinanţare.

Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, are ca obiect recurs împotriva Sentinţei civile nr. 211/10.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi priveşte anularea Deciziei nr. 19515/11.03.2016, emisă de Autoritatea de Management pentru Programul Sectorial de Mediu şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.01.2016.

Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.01.2016 (care face obiectul dosarului nr. x/2016) a fost întocmită ca urmare a controlului la care a fost supusă reclamanta în perioada mai - iunie 2015 de către Curtea de Conturi - Autoritatea de Audit, având ca obiect verificarea procedurii de achiziţie publică în baza căreia a fost încheiat Contractul de lucrări nr. x/09.07.2013 între reclamantă şi societatea B. S.R.L.

Prin această notă de constatare s-a reţinut că sunt incidente dispoziţiile pct. 9 din H.G. nr. 519/2014 privind "Conflictul de interese" şi s-a aplicat reclamantei o corecţie de 100 % din valoarea contractului de lucrări, considerându-se că suma de 708.004 RON este neeligibilă.

Prin Adresa nr. x/21.01.2016 s-a realizat o revenire la Nota de constatare nr. x/14.01.2016 şi care s-a menţionat că valoarea creanţei existentă împotriva reclamantei şi rezultată din aplicarea corecţiei financiare este de 616.029,27 RON, din care:

- contribuţie fonduri UE: 397.438,24 RON;

- contribuţie publică naţională de la bugetul de stat: 99.359,56 RON;

- tva: 119.231,47 RON.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Notei de constatare nr. x/14.01.2016 la Autoritatea de Management POS - Mediu şi aceasta a fost respinsă ca nefondată prin Decizia emisă de AM POS Mediu sub nr. x/11.03.2016 (care, de asemenea, face obiectul dosarului nr. x/2016).

Împotriva Deciziei nr. 19515/11.03.2016, emisă de către AM-POS Mediu din cadrul Ministerului Fondurilor Europene reclamanta a formulat contestaţie în fata instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin raportare la prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, ce a fost înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

Prin Sentinţa civilă nr. 211/CA/10.11.2016, Curtea de Apel Constanţa a respins contestaţia ca neîntemeiată, iar împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat recurs, ce se află în faza procedurii prealabile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Notificarea nr. x/16.12.2016, AM-POS Mediu a solicitat reclamantei restituirea sumei de 219.564,29 RON, reprezentând prefinanţare nerecuperată, în termen de 15 zile de la comunicarea acestei notificări.

Reclamanta a răspuns, prin Adresa nr. x/22.03.2017, că nu înţelege să restituie această sumă, deoarece din bugetul proiectului A.. au rămas la dispoziţia ministerului sume necheltuite din diferite motive, care se ridică la un total de 923.000 RON, fără TVA, sume care se pot socoti drept recuperare a sumei de 219.564,29 RON, care nu s-a mai recuperat prin mecanismul de reţinere a unui procent de 20% din fiecare cerere de rambursare a cheltuielilor.

În anul 2017 a fost emisă de către AM-POS Mediu Decizia de recuperare a prefinanţării nr. 6376/08.02.2017 (care face obiectul dosarului nr. x/2017), decizie comunicată reclamantei la data de 28.02.2017, prin care emitenta susţine că a rămas de recuperat din prefinanţarea acordată suma de 219.564,29 RON.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie administrativă, în conformitate cu dispoziţiile art. 171 din O.U.G. nr. 64/2009, iar prin Decizia nr. 22439/19.04.2017 (care face obiectul dosarului nr. x/2017) a fost respinsă contestaţia şi s-a dispus menţinerea titlului de creanţă intitulat Decizie de recuperare a prefinanţării nr. 6376/08.02.2017 emis de M.D.R.A.P.F.E. prin Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial de Mediu.

Împotriva Deciziei nr. 22439/19.04.2017, emisă de către AM-POS Mediu din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, reclamanta a formulat contestaţie în fata instanţei de contencios administrativ şi fiscal, ce a fost înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Constanţa.

În acest context, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a stabilit în mod corect existenţa legăturii dintre cele două cauze, din perspectiva existenţei dreptului dedus judecăţii în cadrul acestora.

În considerentele încheierii de suspendare s-a reţinut în mod corect care sunt obiectele celor două cauze, precum şi legătura dintre acestea.

Astfel, în condiţiile în care reclamantei i s-a aplicat o corecţie de 100 % prin Nota de constatare nr. x/14.01.2016 şi s-a stabilit că aceasta trebuie să restituie toate sumele din finanţare primite pentru contractul respectiv, rezultă în mod implicit că nu s-a mai putut recupera prefinanţarea acordată reclamantei şi care ar fi trebuit recuperată până la data finalizării contractului de finanţare, rămânând de recuperat suma de 219.564,29 RON, pentru care a fost emisă decizia de recuperare a prefinanţării contestată în prezenta cauză.

Astfel, rezultă că, în parte, legalitatea Deciziei de recuperare a prefinanţării nr. 6376/08.02.2017 depinde de modul de soluţionare a dosarului nr. x/2016, cel puţin cu referire la motivul nr. 3 al contestaţiei formulate de reclamantă.

Faptul existenţei în sarcina reclamantei a obligaţiei de restituire a prefinanţării acordate iniţial acesteia, este un aspect care se va lămuri de către instanţa de judecată în Dosarul nr. x/2016, acesta fiind motivul care a determinat admiterea cererii de suspendare a prezentei cauze până la soluţionarea dosarului nr. x/2016 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, în mod corect s-a reţinut în considerentele încheierii recurate că, în condiţiile în care decizia de recuperare a prefinanţării a fost emisă tocmai ca urmare a aplicării unei corecţii financiare prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/14.01.2016, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fapt pentru care s-a admis cererea privind suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea recursului declarat în Dosarul nr. x/2016.

Prima instanţă a reţinut în mod corect că restituirea prefinanţării ce face obiectul Deciziei nr. 6376/08.02.2017, contestată în prezenta cauză, este condiţionată de modalitatea de apreciere a legalităţii sumelor solicitate spre rambursare, ce fac obiectul dosarului nr. x/2016

Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut de către Curtea de Apel că există o strânsă legătură între cele două cauze, iar dezlegarea pricinii de faţă atârnă în totul de existenţa sau neexistenţa drepturilor reclamantei care fac obiectul unei alte judecăţi, respectiv a dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs, fiind astfel îndeplinită condiţia cerută de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ. în vigoare.

Din analiza comparativă a pretenţiilor deduse judecăţii prin cele două cereri de chemare în judecată rezultă cu evidenţă că soluţia ce urmează a se pronunţa asupra prezentei cauze depinde de dezlegarea dată pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs.

Mai mult, aşa cum rezultă din întreg probatoriul administrat în cauză, părţile, în mod constant, pe parcursul judecării celor două cauze, au susţinut şi invocat o strânsă legătură între prezentul dosar şi Dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în recurs.

Înalta Curte constată, în raport de cele mai sus menţionate, că ambele cerinţe impuse de dispoziţiile art. 413 alin. (1) C. proc. civ., respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar acel drept să formeze "obiect al unei alte judecăţi", respectiv să fie cercetat de o altă instanţă, sunt îndeplinite în speţă, instanţa de fond în mod corect reţinând că între prezenta cauză şi Dosarul nr. x/2016 există o strânsă legătură, soluţia din prezenta cauză depinzând de cea care urmează a fi pronunţată în acel dosar.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar şi susţinerile părţilor, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât împotriva încheierii din data de 2.11.2017 ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (succesor al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) împotriva încheierii din 02 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 mai 2018.

Procesat de GGC - GV