Automatic extension of suspension of administrative act execution following admission of main annulment action under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea cu care a fost învestită Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, în urma soluţionării conflictului negativ de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea executării Deciziei nr. 119, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară la data de 27.01.2015, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Prin Sentinţa civilă nr. 222 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 119/27.01.2015, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării acestei decizii până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv o sentinţă care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta arată că sentinţa recurată nu cuprinde în concret toată analiza care a stat la baza considerentelor avute în vedere la momentul deliberării, că argumentele invocate de către instanţa de fond tind să conducă la concluzia potrivit căreia aceasta a făcut o analiză superficială a speţei.

În opinia recurentei, instanţa nu a analizat întreg cadrul procesual, ci s-a limitat a aprecia, în motivarea dată, la faptul că "reclamanta a făcut dovada contestării deciziei de soluţionare a acţiunii disciplinare care constituie titlul executoriu".

Or, obligaţia de a formula plângere prealabilă sau de a promova cerere de chemare în judecată revine exclusiv în sarcina reclamantei-intimate, iar acest aspect nu poate constitui un motiv temeinic şi pertinent care să conducă implicit la admiterea cererii de suspendare.

Recurenta critică faptul că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material în motivarea soluţiei pronunţate, apreciind că în demonstrarea existenţei cazului bine justificat a fost suficientă împrejurarea că în "Dosarul nr. x/2015, în soluţionarea fondului contestaţiei, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acţiunea formulată de reclamanta-intimată SC A. SA"

Mai arată recurenta că instanţa de fond a apreciat în mod greşit, în considerentele sentinţei recurate, faptul că "executarea măsurilor dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară implică plata unei sume importante de bani, aproximativ 3.000.000 RON".

Recurenta subliniază faptul că cererea de chemare în judecată a reclamantei-intimate a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond".

Se mai arată că, în cuprinsul cererii sale, reclamanta-intimată nu a argumentat concret existenţa "cazului bine justificat", respectiv nu a prezentat elemente de fapt şi de drept care să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, respectiv că împrejurările invocate de reclamantă în sprijinul condiţiei cazului bine justificat nu pot constitui motive temeinice, pertinente şi concludente care să formeze convingerea instanţei cu privire la admisibilitatea cererii formulate de reclamantă.

În opinia recurentei, simpla invocare a aparenţei de nelegalitate a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, fără a se aduce vreo dovadă în acest sens, nu poate reprezenta un caz bine justificat, pentru ca instanţa să dispună suspendarea actului administrativ.

Argumentele invocate de reclamanta-intimată în fundamentarea "cazului bine justificat" nu sunt în măsură să contureze aparenţa de nelegalitate a actului administrativ emis de A.S.F., deoarece nu constituie argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea deciziei contestate.

Concluzionează recurenta în sensul că nu este întrunită în speţă condiţia cazului bine justificat, conform dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004, dar nici condiţia pagubei iminente.

În acest sens, arată că în speţă, prin actul administrativ individual, nu s-a dispus vreo sancţiune pecuniară care ar cauza reclamantei-intimate un prejudiciu material imediat, iminent, previzibil şi/sau viitor şi pentru care ar fi necesară suspendarea executării actului, ci o obligaţie de a face, respectiv obligaţia de a respecta legea şi de a adopta măsurile necesare în vederea onorării cererilor de retragere din societate de către acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii de fuziune aprobată de AGEA SC A. din data de 17.09.2014.

În opinia recurentei, aceste alegaţii neprobate nu se circumscriu noţiunii de pagubă iminentă, întrucât nu orice obligaţie legală oneroasă reprezintă o pagubă iminentă în înţelesul pe care legea contenciosului administrativ o dă acestei noţiuni.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28.09.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Analizând conţinutul raportului întocmit, completul de filtru a constatat că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, pentru data de 20.04.2018.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurenta a invocat în susţinerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că sentinţa recurată nu cuprinde în concret toată analiza care a stat la baza considerentelor avute în vedere la momentul deliberării, că argumentele invocate de către instanţa de fond tind să conducă la concluzia potrivit căreia aceasta a făcut o analiză superficială a speţei.

În opinia recurentei, instanţa nu a analizat întreg cadrul procesual, ci s-a limitat a aprecia, în motivarea dată, la faptul că "reclamanta a făcut dovada contestării deciziei de soluţionare a acţiunii disciplinare care constituie titlul executoriu".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Verificând conţinutul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Aşa cum se poate observa din considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a prezentat motivele pentru care a înţeles să admită acţiunea intimatei-reclamante, analizând argumentele susţinute de aceasta ca şi temei al cererii formulate, iar împrejurarea că aceasta a înţeles să dea valoare susţinerilor pârâtei din întâmpinare şi din cuprinsul actelor administrative atacate nu conduce la ideea că hotărârea în cauză este nemotivată.

2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile şi criticile înfăţişate de recurenta-pârâtă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă faptul că prin cererea formulată, reclamanta SC "A." SA a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 119, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară la data de 27.01.2015, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Prin sentinţa pronunţată, Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. SA şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 119/27.01.2015, emisă de A.S.F., până la soluţionarea definitivă a acţiunii în contencios administrativ ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia.

În recursul declarat, recurenta-pârâtă a invocat, în esenţă, faptul că cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite şi că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu interpretarea şi aplicarea greşită a acestor prevederi legale.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, " în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, act care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile menţionate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

Din punctul de vedere al îndeplinirii cerinţelor impuse de art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiei legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuţie, s-a dat eficienţă instituţiei suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menţine măsura suspendării şi după momentul pronunţării soluţiei instanţei de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege.

Din actele dosarului rezultă faptul că prin Sentinţa civilă nr. 213 din 26.11.2015, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a anulat Deciziile nr. 119/27.01.2015 şi nr. 134/25.03.2015, emise de pârâtă.

Aşadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării deciziei în litigiu, dispusă de prima instanţă, se prelungeşte ope legis până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.

În aceste împrejurări devin aplicabile prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1).

În consecinţă, nu mai prezintă interes analizarea criticilor invocate de pârâtă privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, prin Decizia nr. 1599 din 20.04.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei nr. 213/26.11.2015, a casat sentinţa atacată şi a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată. Astfel, acţiunea în anulare s-a soluţionat definitiv, producându-se efectele suspendării.

Pentru considerentele menţionate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., art. 20 şi art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată, cu completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva Sentinţei nr. 222/2015 din 11 decembrie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2018.

Procesat de GGC - GV