Administrative admissibility of an inter-institutional information letter: failure to meet the unilateral, legal-effect requirements of an administrative act.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acestuia de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015, precum şi obligarea pârâtului să-i recunoască validitatea certificatului eliberat pentru anul 2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 345 din 11 decembrie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a luat act de renunţarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la cererea de introducere în cauză, în calitate de pârât, a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, a anulat, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, sau reţinerea cauzei spre rejudecare la data admiterii recursului, sau la un termen ulterior.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta critică sentinţa instanţei de fond, învederând că aceasta nu s-a pronunţat asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu a stăruit pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecăţii, s-a pronunţat pe alt obiect decât cel al cererii de chemare în judecată şi că hotărârea instanţei de fond s-a dat cu încălcarea normelor de drept material.

În opinia recurentei, în virtutea rolului activ, instanţa era obligată să stăruie pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecăţii şi să dispună obligarea pârâtului să depună la dosarul cauzei actul administrativ prin care i-a fost invalidat certificatul, întrucât a solicitat anularea deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate, nu a adresei prin care a fost comunicată decizia. Aşadar, instanţa s-a aflat în eroare asupra obiectului cererii, ceea ce înseamnă că instanţa s-a pronunţat pe un alt obiect decât cel cu care reclamanta a învestit instanţa.

Se mai arată în motivele de recurs că, în realitate, prin Nota de control nr. x din 16 decembrie 2014 (la care se face referire în Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 cu care a fost transmisă decizia de invalidare către Direcţiile Agricole Judeţene) au fost adoptate măsurile de invalidare a certificatului de conformitate deţinut de reclamantă. Această notă de control, care nu a fost comunicată reclamantei, a fost aprobată de ministrul agriculturii şi, odată aprobată, nota de control devine act administrativ emis de o autoritate publică în regim de putere publică. Pârâtul a ascuns reclamantei acest act (printr-o formă de abuz), nu l-a depus nici în cursul judecăţii, deşi de acest act depindea soluţionarea cauzei.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul acestei cauze, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 486 şi ale art. 487 din C. proc. civ. republicat, s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte atât cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ., cât şi cerinţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., că recursul a fost declarat şi motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, respectiv că este admisibil în principiu.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din Noul C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Noul C. proc. civ.

Intimata-chemată în garanţie SC "C." SRL a formulat punct de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă are ca obiect anularea actului emis de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi comunicat Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene cu Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015, precum şi obligarea pârâtului la recunoaşterea certificatului de conformitate eliberat acesteia pentru anul 2014.

Prima instanţă a reţinut că actul a cărui anulare s-a solicitat (Adresa nr. x) a fost adresat directorilor executivi din cadrul Direcţiilor pentru Agricultură Judeţene de pe întregul teritoriu al ţării, iar în titlul său s-a menţionat că a fost trimis cu scop de "informare privind situaţia organismului de inspecţie şi certificare B. - Sucursala Iernut", iar în conţinutul său s-a adus la cunoştinţa destinatarilor că "în perioada 2 - 5 decembrie 2014 Direcţia Generală Control Antifraudă Inspecţii - Direcţia de Inspecţii de Stat a efectuat verificări cu privire la criteriile de funcţionare precum şi la activitatea desfăşurată de B. - Sucursala Iernut/C. SRL", iar în urma controlului, prin Nota de control nr. x din 16 decembrie 2014 s-a propus informarea operatorilor cărora le-au fost eliberate certificate de către entitatea verificată asupra următoarelor aspecte:

"- organismul de inspecţie şi certificare B. - Sucursala Iernut a fost radiat conform certificatului de radiere din data de 28 noiembrie 2014, emis în baza Rezoluţiei nr. 14426 din 26 noiembrie 2014, iar societatea nou înfiinţată, respectiv, C. SRL nu este aprobată de MADR ca organism de inspecţie şi certificare;

- certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după data de 24 iulie 2014 şi care au aplicată ştampila C. SRL nu sunt eliberate în conformitate cu prevederile legislative naţionale şi comunitare în vigoare din domeniul agriculturii ecologice;

- se impune orientarea către un alt organism de inspecţie şi certificare aprobat de MADR, în vederea continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică".

În finalul actului s-a inserat solicitarea adresată destinatarilor actului de a identifica operatorii clienţi ai B. - Sucursala Iernut/C. SRL şi de a-i informa cu privire la cele semnalate.

Urmare a acestei solicitări, Direcţia de Agricultură a judeţului Caraş-Severin s-a adresat reclamantei prin Adresa nr. x din 19 ianuarie 2015, arătând că are obligaţia de a-l informa în legătură cu aceleaşi aspecte enumerate în actul emis de MADR sub nr. x din 15 ianuarie 2015.

Prima instanţă a reţinut că Adresa MADR cu nr. x din 15 ianuarie 2015 nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi nu poate face obiect al acţiunii în anulare în faţa instanţei de contencios administrativ, aspect în raport de care a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta a invocat în susţinerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

1. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii")

În analizarea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. instanţa de control judiciar verifică dacă instanţa a cărei hotărâre se atacă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unei probe hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu a stăruit pentru aflarea adevărului cu privire la obiectul dedus judecăţii, nu a dispus obligarea pârâtului să depună la dosarul cauzei actul administrativ prin care i-a fost invalidat certificatul, având în vedere că a solicitat anularea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate eliberat reclamantei de partenerul contractual şi nu a adresei prin care i-a fost comunicată această decizie.

În opinia recurentei, instanţa s-a aflat în eroare asupra obiectului cererii, ceea ce înseamnă că instanţa s-a pronunţat asupra unui alt obiect decât cel cu care reclamanta a învestit instanţa.

Prin "plângerea prealabilă" adresată Ministerului Agriculturii şi dezvoltării Rurale, reclamanta a solicitat revocarea deciziei MADR de invalidare a certificatului de conformitate eliberat acesteia de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, decizie transmisă Direcţiilor Agricole Judeţene cu Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 şi comunicată reclamantei cu Adresa nr. x din 19 ianuarie 2015.

Prin Adresa nr. x din 24 februarie 2015, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a precizat că în contextul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, reclamanta îşi poate exercita dreptul legal de a contesta un act administrativ pe care îl consideră vătămător în cadrul unei plângeri prealabile. S-a mai reţinut că, dată fiind relaţia de natură contractuală a reclamantei cu organismul de inspecţie şi certificare, având ca obiect inspecţia şi certificarea, singurul în măsură să clarifice situaţia este acesta.

Din cuprinsul răspunsului la plângerea prealabilă rezultă că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a indicat dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la drepturile persoanei vătămate şi obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, precum şi faptul că pentru lămurirea situaţiei contractuale este necesar ca reclamanta să se adreseze organismului de inspecţie şi certificare.

Împrejurarea că intimatul, prin răspunsul transmis sub nr. x din 24 februarie 2015, a arătat reclamantei că se poate adresa instanţei competente dacă se simte vătămată printr-un act administrativ conform prevederilor Legii contenciosului administrativ, nu poate conduce la concluzia că adresa a cărei anulare s-a cerut este un act administrativ.

În plus, răspunsul înregistrat sub nr. x din 24 februarie 2015 este unul generic, iar din conţinutul acestuia nu rezultă că intimatul a atribuit Adreselor nr. x din 15 ianuarie 2015 şi nr. 127 din 19 ianuarie 2015, emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, calitatea de acte administrative, fiind doar o simplă interpretare a recurentei-reclamante.

Chiar şi dacă se preciza, calificarea unui act administrativ este dată de instanţa competentă sesizată cu respectiva cauză, iar nu de părţile care se află în litigiu.

Chiar dacă reclamanta s-a adresat cu "plângere prealabilă", iar Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a "răspuns plângerii prealabile", Înalta Curte constată că aceste demersuri nu au caracterul unor acte administrative în sensul statuat de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Contrar susţinerii recurentei-reclamante, analiza probatoriului în prima instanţă s-a făcut cu referire la obiectul dedus judecăţii.

În ceea ce priveşte existenţa unei decizii de invalidare a certificatului de conformitate eliberat de partenerul contractual, la dosarul cauzei nu s-a depus niciun înscris din care să rezulte acest fapt, iar din cuprinsul notei de control rezultă doar constatarea echipei de control în sensul că organismul de inspecţie şi certificare a fost radiat.

Totodată, intimatul-pârât, prin întâmpinarea formulată, a învederat faptul că nu a dispus o atare revocare, ori o altă măsură de înlăturare a efectelor juridice produse de certificatul de conformitate.

Nu este fondată nici critica recurentei în sensul că pârâtul a indus instanţa în eroare în sensul că actul atacat în prezenta cauză este Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 şi nu decizia MADR de invalidare a certificatului de conformitate a reclamantului de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014, act care nu a fost depus la dosarul cauzei, instanţa neadministrând această probă.

Se constată că prin apărările făcute de către pârât în faţa instanţei de fond, acesta a arătat că nu a fost emisă de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale vreo Decizie de invalidare a certificatului de conformitate eliberat de organismul de inspecţie B. pentru anul 2014. Singurele înscrisuri emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt doar Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015 (contestată de reclamantă) şi Adresa nr. x din 19 ianuarie 2015.

În egală măsură, nici reclamanta nu a făcut dovada existenţei unui astfel de înscris, care ar fi putut constitui un act administrativ care să fie supus cenzurii legii contenciosului administrativ în cauza de faţă, aceasta arătând, de altfel chiar prin cererea de recurs că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu i-a indicat explicit actul administrativ pe care îl consideră vătămător şi nici nu i l-a comunicat.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante subsumate acestui motiv de recurs nu sunt întemeiate.

2. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că, prin hotărârea dată, Curtea de Apel nu s-a pronunţat pe unul dintre capetele de cerere cu care a fost învestită.

Sub acest aspect s-a învederat faptul că Nota de control nr. x din 16 decembrie 2014, la care se face referire în Adresa nr. x din 15 ianuarie 2015, reprezintă un act de care depindea soluţionarea cauzei. Neavând acces la acest document (nota de control) a solicitat instanţei de judecată revocarea deciziei de invalidare a certificatului de conformitate, fără a se referi direct la această notă de control pentru că nu cunoştea conţinutul acesteia.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Verificând conţinutul hotărârii atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, astfel că acest motiv de recurs nu este fondat.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Motivarea hotărârii atacate permite instanţei de control judiciar să verifice aplicarea legii la stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de fond lămurind pe deplin situaţia de fapt a cauzei, analizând întocmai cererea supusă analizei, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa atacată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul indicând situaţia de fapt, reţinută pe baza probelor administrate, şi motivele de drept pe care şi-a întemeiat soluţia, considerentele hotărârii fiind în acord cu soluţia pronunţată.

Susţinerile recurentei-reclamante în contextul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, fiind simple interpretări care nu ţin în fapt de invocarea unor motive contradictorii în contextul analizei hotărârii atacate.

3. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Înalta Curte, legal învestită cu soluţionarea prezentului recurs, constată că nu sunt întemeiate nici susţinerile şi criticile înfăţişate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurentă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanţa de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecăţii, sentinţa recurată fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a normelor juridice incidente situaţiei de fapt rezultate din probele administrate.

De altfel, în analiza acestui caz de casare se reţine că cererea de recurs nu conţine precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate, invocându-se generic greşita interpretare a instanţei de fond în analizarea caracterului de act administrativ al adresei a cărei nulitate a fost solicitată.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere situaţiile în care instanţa recurge la dispoziţiile legale ce sunt de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar le încalcă.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că au fost aplicate în mod corect normele de drept aplicabile.

Considerentele hotărârii privesc întocmai problemele juridice invocate în analiza condiţiilor emiterii actului contestat, recurenta-reclamantă nefiind de acord cu modalitatea în care prima instanţă a realizat interpretarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea dedusă judecăţii ca inadmisibilă, actul atacat neputând fi calificat drept un act administrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege:

"actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ".

Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii.

În raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că Adresa nr. x din 15 mai 2015 nu reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, ci reprezintă doar un act de informare, o corespondenţă între instituţii.

După cum s-a reţinut anterior, prin acest act Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a informat toate direcţiile pentru agricultură judeţene asupra unor aspecte de nelegalitate ce afectează certificatele de conformitate emise în baza rapoartelor de inspecţie întocmite după 24 iulie 2014 şi care au aplicată ştampila C. SRL, precum şi asupra obligaţiei de accesare a serviciilor altui organism de inspecţie şi certificare autorizat de MADR, în scopul continuării activităţii în sistemul de agricultură ecologică.

Într-adevăr, Adresa nr. x din 15 mai 2015 este emisă de o instituţie publică, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în exercitarea atribuţiilor legale, însă acest act nu reprezintă o manifestare juridică unilaterală deoarece aceasta presupune cu necesitate să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice între părţi, raporturi juridice care presupun drepturi şi obligaţii ale pârâtului.

Astfel, actul atacat nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate publică, scopul emiterii acestuia nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci constatarea existenţei unor fapte şi împrejurări din activitatea instituţiilor implicate în acordarea ajutoarelor financiare pentru agricultura ecologică.

Totodată, se constată că actul contestat în cauză nu a modificat şi nu a stins raporturi juridice în care reclamanta se află ori s-a aflat ca subiect de drept, nici măcar în sensul invalidării certificatului de conformitate eliberat acesteia pentru anul 2014 de B., după cum susţine recurenta-reclamantă prin acţiunea introductivă de instanţă.

Nici restul alegaţiilor recurentei-reclamante, referitoare la faptul că obiectul acţiunii ar fi fost anularea notei de control la care se face referire în adresă, nu pot fi primite, obiectul acţiunii fiind corect reţinut de prima instanţă în raport cu petitul acţiunii şi cu precizările formulate de reclamantă în cursul judecăţii, care a indicat actul atacat prin acţiune ca fiind Adresa MADR nr. x din 15 ianuarie 2015.

În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la recunoaşterea validităţii certificatului de conformitate eliberat pentru anul 2014, în mod corect a apreciat instanţa de fond că este, la rândul său, inadmisibilă, pe de-o parte întrucât se află în legătură de accesorialitate cu primul petit, iar, pe de altă parte, în considerarea faptului că prin formularea sa nu se reclamă un pretins refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, ori nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, ci nerecunoaşterea unei împrejurări de fapt, anume, validitatea certificatului de conformitate emis în beneficiul reclamantei, validitate ce nu a fost contestată prin vreun act juridic emis de pârât.

Având în vedere că actul emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a modificat sau stins raporturi juridice şi nici nu face referire la înlăturarea pe viitor a efectelor actelor de certificare emise, ci doar menţionează aspecte legate de nelegalitatea unor acte emise ca urmare a delegării competenţelor de la un organism de inspecţie şi certificare la altul, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins, ca inadmisibilă, cererea dedusă judecăţii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de procedură, respectiv a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, menţinând sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 345 din 10 decembrie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 mai 2018.

Procesat de GGC - LM