Eligibility for EU surface area agricultural subsidies: standing of local council versus commune as beneficiary and motivation requirements for administrative exclusion

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin Cererea introductivă înregistrată la 21 august 2015 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul Consiliul Local Al Comunei Udeşti - prin viceprimar A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie Pentru Agricultură Suceava - Centrul Judeţean Suceava, anularea Deciziei nr. x de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2012 emisă la data de 16 decembrie 2014, anularea Răspunsului nr. x din 17 februarie 2015 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei contestate, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a Creanţelor bugetare nr. x încheiat la data de 22 decembrie 2014 şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin Sentinţa nr. 105 din 21 ianuarie 2016 Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa materială de soluţionare a întregii cauze, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 la data de 8 februarie 2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 52 din 15 martie 2016, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, cererea vizând anularea Deciziei nr. x/2014 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - Campania 2012 şi a Răspunsului x/2015, formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei Udeşti - prin Viceprimar cu sediul ales la avocat B. - Suceava, Judeţul Suceava, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Suceava cu sediul în Suceava, Judeţul Suceava.

A respins, ca inadmisibilă, cererea vizând anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a Creanţelor bugetare nr. x/22 decembrie 2014, formulată de reclamantul Consiliul Local al Comunei Udeşti - prin Viceprimar cu sediul ales la avocat B. - Suceava, Judeţul Suceava în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti cu sediul în Bucureşti.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Comunei Udeşti prin Viceprimar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Susţine recurenta că Decizia nr. x din 16 decembrie 2014 ar fi trebuit emisă pe numele Comunei Udeşti chiar dacă cererea a fost făcută de Consiliul Local al Com. Udeşti. Codul unic de înregistrare fiscală nr. x aparţine Comunei Udeşti şi nu Consiliului Local al Com. Udeşti cum a reţinut intimata. Or, Comuna Udeşti şi Consiliul local al Com. Udeşti sunt instituţii diferite aşa cum reiese din interpretarea dispoziţiilor Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

Astfel, din definiţiile reglementate de art. 1 alin. (2) lit. d), e) şi i) din Legea nr. 215/2001 reiese că Comuna Udeşti este unitatea administrativ teritorială, iar Consiliul Local al Com. Udeşti este o autoritate deliberativă, fiind aşadar instituţii diferite. Curtea de Apel Suceava a încălcat dispoziţiile legale amintite mai sus.

Beneficiarul sprijinului financiar acordat de APIA este Comuna Udeşti deoarece numai aceasta deţine în proprietate (domeniu privat) suprafeţele de teren pentru care s-a solicitat sprijin financiar. Din extrasele de carte funciară depuse la dosarul cauzei rezultă foarte clar că suprafeţele de teren pentru care s-a solicitat sprijin se află în domeniul privat al Comunei Udeşti şi nu aparţin Consiliului Local al Com. Udeşti.

Mai mult decât atât, Consiliul Local al Com. Udeşti nici măcar nu are un patrimoniu propriu deoarece acesta este doar un organ deliberativ. Pârâta ar fi trebuit să procedeze la respingerea cererii de plată formulată de Consiliul Local al Comunei Udeşti deoarece Consiliul Local al Com. Udeşti este doar un organ deliberativ şi nu poate şi nici nu deţine în proprietate nicio suprafaţă de teren.

Sumele de bani acordate ca sprijin financiar în campaniile anterioare anului 2012 au intrat în patrimoniul Comunei Udeşti, aceasta fiind singura beneficiară a sprijinului financiar deoarece numai aceasta este proprietara terenurilor.

Prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Udeşti nr. 32 din 24 aprilie 2012 reţinută de Curtea de Apel Suceava s-a aprobat solicitarea subvenţiei acordată pentru păşunea comunală pentru anul 2012, pentru suprafaţa de 751 ha. Din cuprinsul aceste hotărâri nu rezultă în mod expres că s-a decis ca solicitarea de subvenţie să fie făcută de Consiliul Local al Comunei Udeşti cum a reţinut instanţa de fond. Prin art. 2 chiar se menţionează că primarul, comunei, prin compartimentul de fond funciar din cadrul Primăriei comunei Udeşti va aduce la îndeplinire prevederile Hotărârii nr. 32 din 24 aprilie 2012. Primarul este reprezentantul legal al comunei, a unităţii administrativ teritorială şi conducătorul Primăriei, în niciun caz nu este reprezentantul Consiliului Local, adică preşedintele organului deliberativ.

Recurenta apreciază că în aceste condiţii, decizia contestată a fost emisă în mod greşit pe numele Consiliului Local al Com. Udeşti, aspect ce duce la nulitatea acesteia.

Se mai arată că pentru aceleaşi considerente a solicitat anularea şi a Procesului-verbal de control nr. x din 22 decembrie 2014 precum şi a Răspunsului nr. x din 17 februarie 2015 deoarece şi aceste acte administrative contestate au fost emise în mod greşit pe numele Consiliului Local al Com. Udeşti.

Instanţa de fond s-a rezumat doar la preciza că cererea unică de plată a fost formulată de Consiliul Local al Comunei Udeşti situaţie în care în mod corect s-a emis decizia pe numele Consiliului Local.

Un alt motiv de nelegalitate invocat este acela că, în mod greşit, instanţa de fond nu a constatat că decizia contestată nu este motivată, iar în Răspunsul nr. x din 17 februarie 2015 se regăsesc mai multe motive de fapt care ar justifica emiterea Deciziei nr. x din 16 decembrie 2014 decât s-ar putea desprinde din actul administrativ contestat, motive care nu sunt precizate în decizie, întărind astfel argumentul conform căruia decizia contestată nu este motivată.

În acest sens, s-a arătat că Decizia contestată nu cuprinde toate argumentele de fapt şi de drept necesare determinării tuturor motivelor care au stat la baza emiterii acesteia. Faptul că Răspunsul nr. x/2015 explicitează în detaliu motivele Deciziei nr. x/2014 nu este suficient pentru a se considera că actul administrativ contestat este suficient motivat deoarece actele contestate trebuie analizate separat şi nu împreună. Curtea de Apel Suceava a coroborat elementele Deciziei nr. x din 16 decembrie 2014 cu argumentele din Răspunsul nr. x din 17 februarie 2015 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva deciziei contestate şi a ajuns la concluzia că decizia contestată este motivată.

Cu referire la capătul de cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 22 decembrie 2014 emis de MADR - APIA Bucureşti care stă la baza contestaţiei, acesta a fost respins ca inadmisibil pe motivul că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 22 decembrie 2013, se susţine că a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

Procesul-verbal contestat a stat la baza emiterii deciziei de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin nr. x din 16 decembrie 2014.

Astfel, prin prisma dispoziţiilor art. 18, alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererea de anulare a procesului-verbal nr. x din 22 decembrie 2013 nu este inadmisibilă deoarece art. 7 din acelaşi act normativ nu devine aplicabil, instanţa de fond aplicând greşit dispoziţiile legale menţionate. În aceste condiţii, Curtea de Apel Suceava în mod greşit a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere prin care am solicitat anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 22 decembrie 2014.

În continuare, recurenta apreciază că prima instanţă nu a răspuns argumentelor sale de nelegalitate a ale actelor administrative contestate.

Astfel, se arată că intimata nu a menţionat motivele concrete pentru care doar o parte din suprafeţe au fost considerate neeligibile. Declaraţia de suprafaţă 2012 în care au fost menţionate toate suprafeţele eligibile de 743,12 ha păşune a fost completată în sistem online de către un reprezentant al Consiliului Local al Com. Udeşti la sediul pârâtei prin raportare la evidenţele pe care APIA le care cu privire la aceste terenuri. Suprafeţele de teren au fost considerate eligibile şi au fost luate în calcul de chiar reprezentanţii APIA la momentul completării declaraţiei. Din cuprinsul declaraţiei de suprafaţă pentru campania 2012 rezultă foarte clar că aceasta a fost completată online, singurele persoane care ar avut acces pe site-ul oficial şi care ar fi avut cunoştinţele tehnice necesare pentru completarea respectivei declaraţii fiind reprezentanţii pârâtei.

Suprafeţele de păşune totalizând 743,12 ha au fost calculate astfel de către sistemul online al APIA. În aceste condiţii, prin emiterea actelor administrative contestate aceştia îşi invocă propria culpă

De asemenea, s-a constatat că pentru campania 2012, Consiliul Local Udeşti nu a respectat angajamentul potrivit căruia fermierul se angajează să utilizeze în scopuri agricole productive (păşunat cu animale proprii sau cosit în vederea valorificării fânului).

Contrar celor reţinute de către intimată, angajamentul a fost îndeplinit prin păşunatul cu animale proprii, nu prin cosit. Cosirea fânului nu s-a putut realiza din motive obiective.

Imposibilitatea obiectivă a fost determinată de condiţiile meteorologice nefavorabile din anul 2012 care au determinat existenţa unei secete din cauză căreia iarba nu a crescut iar cosirea în vederea valorificării fânului nu a fost posibilă.

Din procesul-verbal nr. x din 14 august 2012 rezultă doar că nu s-a cosit deoarece iarba nu a crescut din cauza secetei, nu rezultă că suprafaţa respectivă nu a fost păşunată cu animale. Scopul agricol productiv a fost atins prin păşunatul cu animale, aspect care nu a fost constatat de către reprezentanţii APIA Suceava care s-au limitat doar la menţiunile din Procesul-verbal nr. x din 14 august 2012.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinere sentinţei civile ca temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului - reclamant referitoare la faptul că Decizia nr. x din 16 decembrie 2014 ar fi trebuit emisă pe numele Comunei Udeşti chiar dacă cererea a fost făcută de Consiliul Local ai Comunei Udeşti, se susţine că titularul cererii de solicitare a subvenţiei este Consiliul Local al Comunei Udeşti, decizia referitoare la această solicitare nu putea fi emisă în favoarea altei entităţi, respectiv comuna Udeşti, aşa cum eronat susţine recurentul - reclamant.

Se mai arată că în mod corect prima instanţă a reţinut că decizia contestată a fost motivată, că actele administrative emise, respectiv Decizia Deciziei nr. x din 16 decembrie 2014 şi Răspunsul nr. x din 17 februarie 2015 care vine în precizarea acesteia, au fost în mod legal emise, prevederile art. 8 şi 15 din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinite.

Prin probatoriile administrate în prezenta cauză, recurentul-reclamant nu a reuşit să dovedească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută prin actele administrative atacate. Or, potrivit art. 249 C. proc. civ., cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 22 decembrie 2013, consideră intimata că instanţa de fond în mod corect şi legal l-a respins, ca inadmisibil, pentru nerespectarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin cererea de recurs recurentul- reclamant nu face altceva decât să antameze fondul cauzei, reluând criticele aduse Deciziei nr. x din 16 decembrie 2014 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2012, fără a arăta în concret care sunt reglementările legale încălcate de instanţa de fond.

Prin acest recurs se invocă iar faptul că acest act administrativ emis de centrul judeţean nu este suficient motivat în fapt, încercându-se astfel obţinerea anulării acestui act, chiar dacă, acesta a fost emis de către A.P.I.A. - Centrul judeţean Suceava, prin sistemul IACS, cu respectarea normelor legale în vigoare, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond înainte de a pronunţa sentinţa recurată, a efectuat o cercetare a fondului cauzei deduse judecăţii, sentinţa cuprinzând pe larg motivele pe care se întemeiază decizia luată.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurent a fost acela că în mod greşit prima instanţă a apreciat că este corectă emiterea deciziei pe numele Consiliului Local al Comunei Udeşti şi nu pe numele Comunei Udeşti.

Din verificarea documentelor dosarului se constată, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de fond că cererea unică de plată pe suprafaţă nr. SV 53050 din 7 mai 2012 are ca titular Consiliul Local Udeşti, prin reprezentant legal C., conform Hotărârii Consiliului Local nr. 32 din 24 aprilie 2012 prin care se aprobă solicitarea subvenţiei acordată pentru păşunea comunală, pentru anul 2012, pentru suprafaţa de 751 ha, iar la articolul 2 din hotărâre primarul comunei va duce la îndeplinire prevederile de la art. 1.

Aşadar, Consiliul Local Udeşti fiind titularul cererii de subvenţie pe suprafaţă pentru anul 2012 decizia privind soluţionarea cererii nu putea fi emisă decât împotriva titularului solicitării de subvenţie.

Pe de altă parte, argumentul recurentului, cum că suprafaţa de teren - păşune comunală de 743,12 ha, solicitată pentru subvenţie în anul 2012, are ca proprietar comuna Udeşti nu poate fi reţinut de instanţa de control judiciar, deoarece Consiliul Local al Comunei Udeşti beneficiază în temeiul legii de dreptul de administrare a domeniului public şi privat al comunei, în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) şi cu) prevederile art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai mult, nu poate fi ignorat nici faptul că din Adeverinţa nr. x din 3 mai 2012 emisă de Primăria comunei Udeşti, conform datelor din Registrul agricol, reiese că, Consiliul Local Udeşti figurează înscris pe anul 2012 în Registrul Agricol al comunei Udeşti cu o suprafaţă de 751,29 ha.

Ca atare, acest prim motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, instanţa de fond, stabilind, în mod corect, că nu poate conduce la nulitatea deciziei contestate.

Un alt motiv de nelegalitate invocat de recurent se referă la nemotivarea Deciziei nr. x/2014 de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2012.

Înalta Curte observă că neregula constatată de către organismul de control a constat în faptul ca recurentul -reclamant nu a respectat angajamentul asumat în Anexa 1 a cererii de solicitare a plăţii -Declaraţia de eligibilitate - 2012 de a utiliza pajiştea în scopuri agricole productive (păşunat cu animale proprii sau cosit în vederea valorificării fânului), acesta neprezentând documente doveditoare pentru a demonstra îndeplinirea condiţiei de eligibilitate referitoare la utilizarea în scopuri agricole a întregii suprafeţe de 743.32 ha .

Totodată, la Art. II din decizie "Explicaţii " se stipulează că excluderea de la plată s-a datorat supradeclarării suprafeţelor de teren, diferenţa dintre suprafaţa solicitată prin cerere şi suprafaţa rezultată la controlul în teren fiind mai mare de 20% - respectiv faţă de suprafaţa de 743,12 ha păşune din cererea de plată, în teren măsurându-se numai 548,05 ha păşune, diferenţa fiind calculată la 33,59%.

În cuprinsul aceleiaşi decizii a fost indicat şi temeiul de drept al aplicării sancţiunii, respectiv art. 58 alin. (3) din Reg. (CE) nr. 122/2009 de stabilire a normelor de aplicare a Reg (CE) nr. 73/2009, care prevede că:" . . . . . . . . . .în cazul în care suprafaţa solicitată este mai mare decât suprafaţa determinată cu un procent de peste 50%, fermierul va fi exclus de la plata sprijinului pe anul respectiv şi i se stabileşte un debit corespunzător diferenţei dintre suprafaţa solicitată şi suprafaţa determinată; debitul se deduce, în conformitate cu art. 5b din Reg (CE) nr. 885/2006 din plăţile de care fermierul poate beneficia pentru cererile pe care le depune, în decursul celor 3 ani calendaristici ulteriori anului în care a fost stabilit debitul. (...)."

Ca atare, nu se poate concluziona că actul administrativ atacat nu cuprinde argumentele precise, clare şi neechivoce ale raţionamentului autorităţii administrative emitente, care a enunţat în cuprinsul acestuia considerentele de fapt şi de drept ce constituie fundamentul actului.

Or, este binecunoscut că motivarea este un beneficiu pentru cei administraţi, dar şi pentru judecătorul cauzei, întrucât le conferă posibilitatea sa analizeze raţionamentele autorităţii emitente şi sa aprecieze daca actul este sau nu legal, cu alte cuvinte, sa exercite control eficient asupra puterii discreţionare a administraţiei.

Însă, în prezenta speţă, în legătură cu neregula citată mai sus, privind neutilizarea pajiştei în scopuri agricole productive (păşunat cu animale proprii sau cosit în vederea valorificării fânului), se observă că nici în anii precedenţi anului 2012, Consiliul Local Udeşti nu a înţeles să îndeplinească această obligaţie, drept pentru care a fost exclus de la plată stabilindu-i-se sancţiuni multianuale, conform deciziei emise pentru perioada 2010 - 2011.

Această decizie de asemenea a fost contestată la instanţa de judecată, iar prin Sentinţa nr. 2660/2012 (definitivă) a Tribunalului Suceava, s-a respins cererea având ca obiect anulare act administrativ motivat de faptul ca recurentul - reclamant nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în GAEC nr. 7 - întreţinerea pajiştilor permanente sau prin asigurarea unui nivel minim de păşunat sau prin cosirea lor cel puţin odată pe an şi a condiţiilor prevăzute în GAEC nr. 10 - Evitarea instalării vegetaţiei nedorite pe terenurile agricole.

Aşadar, decizia contestată în prezenta cauză, are la bază aceeaşi neregulă, fapt de altfel cunoscut de către Consiliul Local Udeşti, Decizia nr. x/16 decembrie 2014 fiind consecinţa reinstrumentării dosarului şi punerii în aplicare a celor constatate anterior.

Prin urmare, nu se poate concluziona că recurentul nu cunoştea argumentele pentru care s-a dispus sancţionarea sa şi că a fost lipsit de dreptul său de apărare prin motivarea eliptică a actului administrativ. Pe de altă parte, aşa cum legal a reţinut şi instanţa de fond, răspunsul nr. x/2015 emis în soluţionarea contestaţiei administrative, explică în detaliu motivele Deciziei nr. x/2014.

În consecinţă, nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, neputându-se aprecia că actul administrativ atacat este nemotivat, iar prin lipsa motivării s-a produs recurentului un prejudiciu ce nu poate fi înlăturat decât prin anularea acestuia.

A mai susţinut recurentul că în mod greşit prima instanţă a respins ca inadmisibil capătul de cerere vizând anularea Procesului-verbal de constatare nr. x/22 decembrie 2014 emis de MADR- APIA Bucureşti care stă la baza contestaţiei, pe motivul că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât acest capăt de cerere a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care stipulează că instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

Înalta Curte observă că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 22 decembrie 2014 s-a stabilit în sarcina debitorul Consiliul Local Udeşti un debit în valoare de 315.314,37 RON compus din contribuţie UE.

Acest proces-verbal este ulterior Deciziei de plată nr. x din 4 decembrie 2012 - de acordare a plăţilor în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă - campania 2012, pentru suprafaţa determinată de 584,05 ha SAPS în sumă de 0 RON - Excludere de la plată datorită supradeclarării suprafeţelor - diferenţa procentuală calculată între suprafaţa solicitată în cerere şi suprafaţa determinată la controlul administrativ/teren este de 35,59%, în conformitate cu art. 58 din Regulamentul CE nr. 1122 din 30 noiembrie 2009.

Aşadar, acest act administrativ emis ulterior, nu putea sta la baza deciziei contestate în prezenta cauză, pentru a fi incidente prevederile art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004, invocate de recurent.

Prin urmare, corect a statuat prima instanţă că era necesară parcurgerea procedurii prealabile prev. de art. 7 din acelaşi act normativ pentru contestarea procesului-verbal menţionat mai sus.

Într-un ultim motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond nu a răspuns la motivele de nulitate ale deciziei atacate, motiv ce se circumscrie cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Apreciază recurentul că deşi în Decizia nr. x din 16 decembrie 2014 se menţionează că diferenţa procentuală calculată între suprafaţa solicitată în cerere şi suprafaţa determinată la controlul administrativ pe teren este de 100%, în Răspunsul nr. x din 17 februarie 2015 se precizează o diferenţă de doar 33,59%. Mai mult, s-a arătat că declaraţia de suprafaţă 2012 în care au fost menţionate toate suprafeţele eligibile de 743,12 ha păşune a fost completată în sistem online de către un reprezentant al Consiliului Local al Com. Udeşti la sediul pârâtei prin raportare la evidenţele pe care APIA le care cu privire la aceste terenuri şi au fost calculate astfel de către sistemul online al APIA, astfel că prin emiterea actelor administrative contestate intimaţii îşi invocă propria culpă.

Înalta Curte observă că anterior emiterii deciziei contestate a fost întocmit Raportul de control pe teren RO/12/A C/S V/002477 şi emise adresele nr. x din 25 noiembrie 2014 şi nr. 12936 din 27 noiembrie 2014, de A.P.I.A. - Centrul judeţean Suceava, din care rezultă că "în anul 2012 au fost verificate pe teren toate parcelele declarate în cererea de sprijin de către Consiliul Local Udeşti, iar neconformităţile constatate au fost introduse în sistem. În urma efectuării controlului administrativ şi a justificării erorilor a rezultat un procent de supra declarare de 35,59%, valoare care este cuprinsă în intervalul 20 - 50%, ceea ce implică respingerea la plată pentru campania 2012".

Sub un prim aspect, se reţine că în conformitate cu prevederile art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011, sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare, astfel încât nu se poate contura o culpă sau un comportament abuziv al intimatelor, în condiţiile în care acestea au analizat solicitarea de acordare a sprijinului financiar, în raport de declaraţiile recurentului, iar constatările acestora nu au fost combătute cu niciun mijloc de probă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.

Nu în ultimul rând, se constată că în Anexa 1 - Declaraţie de eligibilitate pentru suprafeţele de pajişte permanentă utilizate de către consiliile locale - 2012, recurentul-reclamant a declarat că desfăşoară propria activitate agricolă, bifând căsuţa "da" şi s-a angajat să utilizeze pajiştea în scopuri agricole productive (păşunat cu animalele proprii sau cosit în vederea valorificării/utilizării fânului), fără însă a prezenta documente doveditoare în acest sens.

De asemenea, conform declaraţiilor de martor, transmise de D.N.A. - Serviciul Teritorial Suceava prin adresele nr. 38/P/2013 din 28 noiembrie 2014 şi nr. 194/P/2014 din 8 decembrie 2014, în perioada 2010 - 2012 păşunea comunală, pentru care recurentul-reclamant Consiliul Local Udeşti a solicitat sprijin financiar, nu a fost cosită şi a fost utilizată de deţinătorii de animale pentru păşunat, astfel încât nici din acest punct de vedere recursul recurentului nu este fondat.

În final se constată că prin prezenta cerere de chemare în judecată, recurentul reia argumentele folosite împotriva Deciziei de plată nr. x din 4 decembrie 2012, care a fost la rândul ei contestată în instanţă şi constatată, în mod definitiv ca fiind legal emisă, astfel încât nu pot fi valorificate în prezentul litigiu, cu altă consecinţă, în plan legal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezentul recurs este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Local al Comunei Udeşti prin Viceprimar împotriva Sentinţei civile nr. 52 din 15 martie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - LM