Eligibility of EU rural funding: classification of linked enterprises based on shared management and relevant market overlap under Law 346/2004

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea din 25 martie 2016 adresată Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a solicitat să se constate nulitatea Deciziei nr. 6068 din 24 februarie 2016 şi a procesului-verbal de constatare nr. x încheiat la 21 decembrie 2015, privind Proiectul x din 12 aprilie 2011 "Modernizare şi extindere a activităţii de depozitare şi marketing" la SC A. SRL, înregistrat sub nr. x din 28 decembrie 2015, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 453/2016 din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL Slatina, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reţinerea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, precum şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra unor argumente şi critici invocate de recurentă şi apreciate ca fiind hotărâtoare în soluţionarea cauzei, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, ceea ce conduce şi la imposibilitatea exercitării controlului judiciar.

Astfel, prima instanţă nu a analizat argumentele privind noţiunea de "piaţă relevantă", în condiţiile în care nici Ordinul Consiliului Concurenţei nr. 388/2010 şi nici Ordinul Consiliului Concurenţei nr. 34/1997 nu erau şi nu sunt aplicabile în speţă, primul fiind emis ulterior cererii de finanţare şi neputând retroactiva, iar al doilea fiind abrogat înainte de depunerea cererii de finanţare, neputând ultraactiva. Cu toate acestea, ambele acte au fost reţinute ca incidente în cauză, primul în procesul-verbal de constatare a neregulilor, iar al doilea în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative. Or, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestor aspecte.

Sub acest aspect s-a arătat că temeiul de drept constituie un element în raport de care se verifică legalitatea actului administrativ, iar în speţă, acesta a fost eronat menţionat cu referire la noţiunea de "piaţă relevantă", ordinele evocate de autoritatea administrativă fiind fie ulterioare situaţiei imputate, fie abrogate la acel moment.

Susţine că prima instanţă, deşi a admis că Legea nr. 346/2004 nu defineşte noţiunea de "piaţă relevantă", a dedus definiţia "pieţei relevante" din definiţia "pieţei adiacente", ceea ce nu este permis, deoarece orice restrângere, afectare, condiţionare a unui drept sau a capacităţii juridice a persoanei trebuie să fie expres prevăzută de lege. Pe de altă parte, arată că definiţia dedusă de instanţă se referă la "piaţa unui anumit produs sau serviciu" şi nu la o clasă generică de produse sau servicii, deşi nu există nici o dovadă că firmele despre care se afirmă că ar fi legate ar acţiona pe piaţa "unui anumit produs sau serviciu".

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a analizat eronat dispoziţiile art. 41, art. 44 alin. (4) art. 44 alin. (5), art. 6 alin. (1), (5), (6), (7) din Legea nr. 346/20004, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică.

Interpretând aceste dispoziţii, recurenta a concluzionat că pentru a fi considerate întreprinderile legate, întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise prin textele de lege de mai sus, prin intermediul unei persoane fizice, trebuie să îşi desfăşoare activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

Mai arată că la data depunerii cererii de finanţare (29 iunie 2010), noţiunea de piaţă relevantă nu era definită prin lege, aceasta fiind definită abia la data de 5 august 2010 prin Ordinul nr. 388 al Consiliului Concurenţei, anterior acestei date sintagma fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, iar lipsa legiferării acestui aspect nu îi poate fi imputată.

Recurenta-reclamantă critică faptul că prima instanţă a considerat că existenţa unor coduri CAEN identice în obiectul de activitate al societăţilor respective îndeplineşte condiţia desfăşurării activităţii pe aceeaşi piaţa relevantă, deşi din instrucţiunile privind definirea pieţei relevante, aprobate prin Ordinul nr. 388/2010 al Consiliului Concurenţei, rezultă că piaţa relevantă este o noţiune complexă, ce impune efectuarea unei analize pentru fiecare caz în parte, circumscrisă aspectelor particulare.

Susţine că nici după apariţia definiţiei legale a conceptului de piaţă relevantă, acest criteriu nu îi este aplicabil pentru a defini întreprinderile ca fiind legate, aspect asupra căruia echipa de control a omis să se pronunţe. Astfel, proiectul de finanţare ce a făcut obiectul controlului a privit în exclusivitate activitatea de depozitare şi comerţ cu cereale, activitate pe care SC A. SRL nu o desfăşoară şi nici nu o are prevăzută în obiectul de activitate.

Mai susţine că Proiectul de finanţare x din 12 aprilie 2011 este finanţat în cadrul Măsurii 123, care se referă numai la piaţa produselor agricole şi forestiere, iar prin cererea de finanţare s-a solicitat finanţare numai pentru "Depozitare" - Cod CAEN 5210, pentru realizarea unui siloz la Radomireşti şi Corabia, societatea recurentă având Cod CAEN în obiectul de activitate. Acest cod nu se regăseşte însă în obiectul de activitate al S.C. A. S.R.L., aceasta fiind autorizată numai pe fabricarea de articole de îmbrăcăminte şi mai mult, în activitatea desfăşurată de această societate nu există activităţi ce puteau fi finanţate în cadrul Măsurii 123 din cadrul Programului FEADR.

Recurenta-reclamantă arată că deşi instanţa de fond a considerat că SC A. SRL şi SC A. SRL sunt întreprinderi legate, având acelaşi obiect de activitate şi acţionând pe piaţa confecţiilor, în situaţia de faţă, piaţa relevantă este piaţa depozitării cerealelor, pentru care a fost realizat proiectul şi pentru care a fost primită finanţarea europeană, şi nu piaţa confecţiilor, societatea recurentă îndeplinind condiţiile din Ghidul solicitantului pentru Măsura 123 la punctul 2.1.

Astfel, concluzionează că SC A. SRL, SC A. SRL şi SC B. nu desfăşoară activităţi pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente, respectiv "Depozitare" - Cod CAEN 5210.

Se mai arată că echipa de control a reţinut în mod eronat că C., reprezentant legal al proiectului, asociat majoritar şi administrator la SC A. SRL, era asociat majoritar şi în societăţile SC A. SRL şi SC B. SRL şi desfăşura o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă cu SC A. SRL şi pe piaţă adiacentă cu SC B. SRL.

Tot în mod neîntemeiat se susţine că a reţinut echipa de control că piaţa relevantă este "Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte" - Cod CAEN 1413, iar piaţa adiacentă este Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase - cod CAEN-0111, precum şi atunci când a interpretat dispoziţiile art. 6 alin. (6) şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, când a cumulat salariaţii celor trei întreprinderi, deoarece cele trei societăţi sunt distincte, nu participă între ele cu capital, nu deţin majoritatea drepturilor de vot între ele, nu numesc sau revocă majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere între ele, nu realizează situaţiile financiare anuale consolidate şi nu se află în amonte sau în aval una faţă de cealaltă, într-o proporţie cel puţin egală cu procentul de participare la capital ori cu procentul drepturilor de vot.

Consideră că echipa de control trebuia să aibă în vedere structura numărului de salariaţi de la SC A. SRL, care este sub numărul mediu anual de salariaţi de 250, prevăzut de art. 3 lit. a) din Legea nr. 346/20004.

Arată că prin Decizia nr. 6068 din 24 februarie 2016 a fost admisă în parte contestaţia recurentei-reclamante, în sensul diminuării debitului constituit prin Procesul-verbal de constatare nr. x din 28 decembrie 2015, respectiv cu suma de 3.043.534,49 RON, beneficiarul având în continuare de achitat un debit în valoare de 3.043.534,50 RON la care se adaugă dobânzi conform prevederilor legale. Comisia de soluţionare a reanalizat încadrarea beneficiarului în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii şi a considerat că societatea nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, ci în categoria altor întreprinderi, pe motiv că ar fi întreprindere legată cu SC A. SRL şi SC B. SRL, iar pe baza situaţiilor financiare din anii 2008 şi 2009 a fost reanalizată cererea de refinanţare din 29 iunie 2010, constatându-se că beneficiază de sprijin financiar nerambursabil în cuantum de 25% din valoarea eligibilă a proiectului şi nu de 50%.

Cu toate acestea, susţine că prin Decizia nr. 6068 din 24 februarie 2016, comisia nu a răspuns criticilor formulate prin contestaţie.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata - pârâtă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea punctului său de vedere invocă starea de fapt şi legislaţia aplicabilă cauzei, pe care le apreciază ca fiind relevante în demonstrarea caracterului de întreprinderi legate, cu efect direct asupra restituirii finanţării acordate societăţii.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 16 noiembrie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin Încheierea din 1 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamanta SC A. SRL ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta SC A. SRL a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea actului administrativ constând în Decizia nr. 6068 din 24 februarie 2016 şi a Procesului-verbal de constatare nr. x încheiat la data de 21 decembrie 2015, privind Proiectul x din 12 aprilie 2011 "Modernizare şi extindere a activităţii de depozitare şi marketing" la SC A. SRL, înregistrat sub nr. x din 28 decembrie 2015.

Astfel, instanţa de recurs constată că, în cauză, un prim motiv de recurs invocat, este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") pe care îl apreciază ca fiind nefondat.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În speţă, susţinerile recurentei-reclamante cu privire la nemotivarea hotărârii vizează de fapt împrejurarea că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra criticilor sale referitoare la lipsa temeiului legal în ceea ce priveşte definirea noţiunii de "piaţă relevantă", în contextul în care nici Ordinul Consiliului Concurenţei nr. 388/2010 şi nici Ordinul Consiliului Concurenţei nr. 34/1997, nu erau şi nu sunt aplicabile în cauză, primul fiind emis ulterior cererii de finanţare şi neputând retroactiva, iar al doilea fiind abrogat înainte de depunerea cererii de finanţare, neputând ultraactiva.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că aceste critici nu sunt fondate, întrucât hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar şi garanţiile dreptului la un proces echitabil, statuate prin art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi dispoziţiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Analiza şi verificarea considerentelor hotărârii atacate demonstrează că prima instanţă a analizat în concret toate susţinerile societăţii reclamante din acţiunea principală şi, contrar celor afirmate prin cererea de recurs, le-a înlăturat argumentat, prezentând pe larg motivele pentru care acestea nu au putut fi reţinute, inclusiv din perspectiva noţiunii de "piaţă relevantă", motiv pentru care în speţă nu poate fi susţinută pretinsa nemotivare a hotărârii.

Se constată, aşadar, că sentinţa instanţei de fond nu conţine o motivare lacunară sau contradictorie, ci, dimpotrivă, cuprinde analiza chestiunii decisive în rezolvarea litigiului, iar faptul că opinia instanţei nu concordă cu punctul de vedere al recurentei-reclamante nu echivalează cu neexaminarea pricinii ori cu nemotivarea soluţiei.

Nefondate se apreciază şi toate celelalte critici circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică subsumată acestui temei de nelegalitate a hotărârii recurate, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă se află în eroare atunci când invocă lipsa cadrului legal în ceea ce priveşte definirea noţiunii de "piaţă relevantă", întrucât Instrucţiunile cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 57 bis din 4 aprilie 1997 au fost abrogate prin Dispoziţiile finale din Instrucţiunile din 26 martie 2004 cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă, emise de Consiliul Concurenţei şi publicate în Monitorul Oficial nr. 288 din 1 aprilie 2004 şi care prevedeau că "Piaţa relevantă reprezintă piaţa pe care se desfăşoară concurenţa şi este utilizată pentru identificarea produselor şi a agenţilor economici ce se află în concurenţă directă în afaceri. Piaţa relevantă este deci, piaţa pe care se desfăşoară concurenţa."

Aceste din urmă dispoziţii au fost înlocuite de Instrucţiunile din 5 august 2010 privind definirea pieţei relevante, emise de Consiliul Concurenţei şi publicate în Monitorul Oficial nr. 553 din 5 august 2010.

Astfel fiind, instanţa de recurs constată că sunt nefondate susţinerile recurentei-reclamante în sensul că la data depunerii cererii de finanţare (29 iunie 2010), noţiunea de piaţă relevantă nu era definită prin lege, aceasta fiind definită abia la data de 5 august 2010 prin Ordinul nr. 388 al Consiliului Concurenţei, care a aprobat Instrucţiunile din 5 august 2010 privind definirea pieţei relevante.

Rezultă din cele mai sus arătate că la data depunerii cererii de finanţare exista reglementare şi era definită noţiunea de "piaţă relevantă", nefiind vorba de un vid legislativ, aşa cum s-a susţinut de recurenta-reclamantă.

Mai mult, toate aceste reglementări interne ale Consiliului Concurenţei au avut în vedere şi au transpus în plan intern o serie de reglementări din legislaţia europeană, printre care şi Comunicarea Comisiei privind definirea pieţei relevante în sensul dreptului comunitar al concurenţei, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 9 decembrie 1997.

Asupra noţiunii de "piaţă relevantă" s-a pronunţat şi Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 789 din 5 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, invocată chiar în cauza de faţă, statuându-se că:

"Referitor la susţinerile privind lipsa de claritate a reglementării criticate, generată de definirea insuficientă şi imprecisă a noţiunii de piaţă adiacentă, precum şi de faptul că noţiunea de piaţă relevantă nu este deloc definită, Curtea reţine că, în accepţiunea Legii nr. 346/2004, o piaţă adiacentă, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză (relevantă). Piaţa relevantă reprezintă un instrument de evaluare a puterii de piaţă a întreprinderilor, iar prin Instrucţiunile din 5 august 2010 privind definirea pieţei relevante, aprobate prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 388/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 5 august 2010, s-a menţionat faptul că aceste instrucţiuni urmăresc o abordare similară cu cea din Comunicarea Comisiei privind definirea pieţei relevante în sensul dreptului comunitar al concurenţei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria x nr. x din 9 decembrie 1997, şi oferă un cadru conceptual privind definirea pieţei relevante. Cu privire la noţiunea de piaţă relevantă, s-a reţinut că aceasta este un instrument de identificare şi de delimitare a cadrului în interiorul căruia se exercită concurenţa între întreprinderi. Scopul principal al definirii pieţei relevante este acela de a identifica în mod sistematic constrângerile concurenţiale cu care se confruntă întreprinderile în cauză. Definirea pieţei relevante, atât la nivelul produsului, cât şi la nivel geografic, trebuie să permită identificarea concurenţilor reali ai întreprinderilor în cauză, care sunt capabili să influenţeze comportamentul respectivelor întreprinderi şi să le împiedice să acţioneze independent de presiunile unei concurenţe efective. Definirea pieţei relevante, atât la nivelul produsului, cât şi la nivel geografic, are o influenţă decisivă asupra evaluării unui caz de concurenţă. Prin elaborarea acestor instrucţiuni, Consiliul Concurenţei a urmărit să indice elementele pe care se bazează în procesul de definire a pieţei relevante, în vederea creşterii calităţii informaţiilor prezentate de către părţi şi a nivelului de transparenţă a politicii sale în domeniul concurenţei."

Rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale mai sus redate că în perioada ce interesează exista reglementare şi era definită noţiunea de "piaţă relevantă".

Tot nefondate se constată a fi şi toate celelalte aspecte criticate prin cererea de recurs formulată, prima instanţă pronunţând o soluţie temeinică şi legală, în acord cu legislaţia internă şi europeană, precum şi cu probele administrate în cauză.

Înalta Curte reţine că aprecierea de către organul fiscal ca neeligibilă a societăţii recurente în obţinerea finanţării solicitate s-a fundamentat pe schimbarea statutului de întreprindere autonomă, încadrată întreprinderilor mici şi mijlocii, într-o întreprindere de tip legat cu societăţile A. SRL şi B. SRL, devenind incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 346/2004, care transpune în legislaţia internă Recomandarea CE nr. 361/2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, potrivit cu care:

"(1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

În speţă, recurentei-reclamante i-a fost acordată o finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, Axa I - "Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic", Măsura 123 - "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere".

Ulterior, în baza verificărilor efectuate, autoritatea intimată a emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 28 decembrie 2015 prin care s-a reţinut încălcarea de către societatea recurentă a prevederilor Contractului de finanţare nr. x din 12 aprilie 2011 încheiat pentru investiţia cu titlul "Modernizare şi extindere a activităţii de depozitare şi marketing la SC A. SRL". Ca urmare, proiectul a devenit neeligibil, cu consecinţa constituirii în sarcina recurentei-reclamante a unui debit în valoare de 6.087.068,99 RON, reprezentând suma totală pentru care fusese acordată finanţarea.

Recurenta-reclamantă a formulat contestaţie în procedura administrativă, iar Comisia de soluţionare a contestaţiei, reţinând că SC A. SRL este întreprindere legată atât cu SC A. SRL cât şi cu SC B. SRL şi că la data depunerii cererii de finanţare, SC A. SRL se încadra la "alte întreprinderi" şi nu la categoria de IMM, a apreciat cuantumul sprijinului ajutorului financiar nerambursabil ca fiind de 25% din valoarea cheltuielilor eligibile şi nu de 50% ca în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, şi, în consecinţă, debitul stabilit prin Procesul-verbal nr. x din 28 decembrie 2015 a fost diminuat de la 6.087.068,99 RON la 3.043.534,50 RON.

Înalta Curte constată că argumentele societăţii recurente în sensul că nu este întreprindere legată cu SC A. SRL şi cu SC B. SRL nu sunt fondate, având în vedere următoarele aspecte: (i) C., administrator şi acţionar majoritar la SC A. SRL este administrator şi acţionar majoritar la SC A. SRL şi SC B. SRL; (ii) D., acţionar minoritar la SC A. SRL este şi acţionar minoritar la SC A. SRL; (iii) E., acţionar minoritar şi administrator la SC A. SRL este acţionar minoritar şi la SC B. SRL.

Pe de altă parte, se constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că cele trei societăţi au în comun şi codurile CAEN de activitate autorizată, aspect de natură să confirme că respectivele societăţi acţionează pe aceleaşi pieţe relevante: (i) SC A. SRL şi SC A. SRL au în comun codul CAEN 1413 - Fabricarea altor articole de îmbrăcăminte (exclusiv lenjerie de corp); (ii) SC A. SRL şi SC B. SRL au în comun codul CAEN 0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase şi codul CAEN 5210 - Depozitări.

Sub acest aspect se constată a fi nefondate susţinerile recurentei-reclamante în sensul că existenţa unor coduri CAEN identice în obiectul de activitate al societăţilor respective nu ar îndeplini condiţia desfăşurării activităţii pe aceeaşi piaţa relevantă, deoarece ceea ce contează în analiza acestui aspect sunt tocmai codurile CAEN efectiv active din obiectul de activitate a societăţilor, or din acest punct de vedere caracterul de întreprindere legată este dovedit.

Se mai observă că interpretarea conferită de jurisprudenţa CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin Hotărârea din 27 februarie 2014 pronunţată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben este în sensul că:

"Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă, persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări ".

La o analiză factuală a hotărârii recurate, se observă că prima instanţă a reţinut în mod corect că, în speţă, poate fi reţinută crearea de către societatea recurentă a unor condiţii artificiale, în scopul obţinerii finanţării solicitate, prin existenţa unei structuri de tip întreprinderi legate între societatea reclamantă A. SRL şi societăţile A. SRL şi SC B. SRL, aspect ce a determinat neeligibilitatea societăţii reclamante cu suma solicitată în cadrul proiectului la care a aplicat.

De asemenea, Înalta Curte constată că deşi recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a analizat eronat dispoziţiile art. 4, art. 4 alin. (4) art. 4 alin. (5), art. 6 alin. (1), (5), (6) şi (7) din Legea nr. 346/20004, s-a limitat la invocarea acestui aspect, fără a dezvolta argumente pertinente în considerarea cărora a opinat în acest sens.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că argumentul invocat de către recurentă în sensul eligibilităţii sale în cadrul proiectului pentru suma solicitată, pe motiv că prin cererea depusă a solicitat finanţare numai pentru activitatea de "Depozitare" - Cod CAEN 5210, cod ce nu se regăseşte însă în obiectul de activitate al SC A. SRL, nu prezintă relevanţă, deoarece, prin derularea acestor proiecte, s-a urmărit de către legiuitorul naţional şi european dezvoltarea anumitor segmente ale economiei, adresându-se întreprinderilor cu un anumit potenţial financiar, iar existenţa unor elemente de tip întreprinderi legate denotă o altă capacitate umană şi financiară a respectivelor întreprinderi, ceea ce determină neeligibilitatea recurentei în cadrul Programului Fondului European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR), Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, Axa I - "Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic", Măsura 123 - "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere" cu întreaga sumă solicitată.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta societate A. SRL Slatina împotriva Sentinţei nr. 453/2016 din 19 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta societate A. SRL Slatina împotriva Sentinţei nr. 453/2016 din 19 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM