Inadmissibility of annulment appeal for material error where procedural defect in appellate filing went unremedied

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 6 iunie 2014, reclamanta Terapia SA, în nume propriu şi pe seama societăţilor A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat:

- Anularea Notificării emise de pârâtă prin Adresa nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesajul electronic din data de 30 aprilie 2013, de la adresa electronică x@x.ro, referitoare la consumul de medicamente suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii pentru trimestrul I/2013;

- Anularea Adresei nr. x din 12 iunie 2013, emisă de CNAS ca răspuns la contestaţia nr. 9883 din 9 mai 2013, formulată de reclamanta Terapia SA împotriva Notificării CNAS nr. MS/FD/1899 din 30 aprilie 2013;

- Obligarea pârâtei la repararea prejudiciului creat prin actul administrativ, respectiv Notificarea nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesajul electronic din data de 30 aprilie 2013, conform art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 1357, 1359 din C. civ.

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin Sentinţa civilă nr. 238 din data de 23 aprilie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta Terapia SA, în nume propriu şi pentru societăţile A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a anulat notificarea emisă de pârâtă prin Adresa nr. x din 30 aprilie 2013, transmisă reclamantei prin mesaj electronic la data de 30 aprilie 2013, a respins restul capetelor de cerere şi a obligat pârâta la plata sumei de 14.110 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva Sentinţei civile nr. 238 din 23 aprilie 2015 a formulat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, criticând ca nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, fondându-şi recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea în tot a acţiunii reclamantei.

Prin Decizia nr. 3070 din 18 octombrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a anulat recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinţei civile nr. 238 din 23 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa semnăturii părţii (a reprezentantului acesteia) în original.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurenta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate se arată faptul că în mod eronat instanţa de control judiciar a făcut aplicarea prevederilor art. 486 alin. (1) şi (3) şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat şi a anulat recursul promovat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, în raport de menţiunile cuprinse în Raportul asupra admisibilităţii recursului, întocmit în cauză.

Contestatoarea se referă la faptul că magistratul asistent raportor a apreciat în sensul că, raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie depusă în original, sau exemplarul cererii de recurs din dosar trebuie să fie semnat de către reprezentantul recurentei-pârâte, opinia raportorului în sensul soluţiei de admisibilitate a recursului fiind aceea a depunerii cererii de recurs în original sau a semnării exemplarului cererii de recurs din dosar de către reprezentantul recurentei, în intervalul de la data comunicării raportului şi până la termenul ce se va acorda pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Învederează contestatoarea că la data de 24 iulie 2017, recurenta-pârâtă a transmis la dosarul cauzei un exemplar al cererii de recurs în original, însoţit de copii, prin serviciile poştale, fiind astfel eliberată factura nr. x, din data de 24 iulie 2017.

Subliniază contestatoarea că în urma însuşirii de către instanţa de judecată a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului nu a fost emisă o adresă către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în vederea complinirii oricăror lipsuri ale cererii de recurs, astfel că această parte nu a cunoscut faptul că originalul cererii de recurs a ajuns sau nu a ajuns la dosarul cauzei, recurenta neavând cum să cunoască la ce moment va analiza completul de filtru admisibilitatea în principiu a motivelor de recurs.

Pe fondul contestaţiei în anulare, contestatoarea solicită să se observe faptul că nu se poate face aplicarea art. 486 alin. (1) lit. e) speţei de faţă, având în vedere faptul că acest motiv de anulare a recursului se aplică situaţiilor în care lipseşte semnătura aplicată motivelor de recurs.

În opinia contestatoarei, în speţa de faţă nu se poate reţine o astfel de situaţie, având în vedere că în Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului se reţine faptul că motivele de recurs sunt semnate, lucru reţinut şi de instanţa de judecată.

În raport de dispoziţiile art. 199 din C. proc. civ., republicat, care prevăd în mod expres care sunt modalităţile prin care o cerere poate fi adresată instanţei de judecată, respectiv că aceasta poate fi depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax, sau scanată şi transmisă prin poştă electronică, ori prin înscris în formă electronică, contestatoarea arată că în cazul transmiterii prin fax a cererilor introductive de instanţă legiuitorul nu a condiţionat validitatea acestora de transmiterea lor în original, având în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut ca modalitate legală de transmitere a cererilor de instanţă şi aceea de transmitere prin fax.

În opinia contestatoarei, în aceste condiţii rezultă cu claritate faptul că înscrisul transmis prin fax poartă semnătura în original, deoarece înscrisul respectiv poartă intrinsec o semnătură, aceasta nefiind imprimată pe înscris.

Mai arată contestatoarea că, în raport de aceleaşi dispoziţii legale, o cerere transmisă prin fax instanţei de judecată se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare, acest lucru nefiind condiţionat de transmiterea cererii în original, pentru validitatea acesteia.

Contestatoarea invocă prevederile art. 177 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităţilor actului de procedură.

Se arată în cuprinsul contestaţiei formulate că potrivit art. 196 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecăţii în faţa primei instanţe, iar dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie; în cazul în care reclamantul este prezent în instanţă, acesta va semna chiar în şedinţa în care a fost invocată nulitatea; orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condiţiile prevăzute la alin. (2).

În susţinerea contestaţiei în anulare contestatoarea arată că invocă prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, având în vedere că acest motiv al contestaţiei în anulare se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, având în vedere faptul că instanţa de judecată a făcut aplicarea prevederilor art. 486 alin. (3) în mod eronat, sancţionând lipsa semnăturii motivelor de recurs.

Contestatoarea solicită să se observe faptul că motivele de recurs formulate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi transmise prin fax poartă semnătura consilierului juridic, în conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.

Apreciază contestatoarea că, raportat la reţinerile instanţei de control judiciar, instanţa este datoare să-şi exercite rolul activ în aflarea adevărului, să ordone probe şi să ceară explicaţii suplimentare, având în vedere faptul că hotărârea judecătorească reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei, prin care se soluţionează, cu putere de lucru judecat, litigiul dintre părţi şi că întreaga activitate judiciară se realizează cu scopul de a soluţiona un conflict civil concret.

Contestatoarea critică faptul că instanţa de judecată nu a impus o anumită conduită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin emiterea unei adrese prin care să se pună în vedere depunerea în original a motivelor de recurs, astfel că recurenta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a avut cunoştinţă de dispoziţia instanţei de judecată.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanta de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Motivul de contestaţie în anulare invocat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., îl constituie situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială şi sunt de strictă interpretare.

Astfel, pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că în cauza de faţă ne aflăm în prezenţa unei hotărâri date asupra recursului, însă aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susţine că ne aflăm în prezenţa acestei situaţii.

Înalta Curte constată faptul că prin Decizia nr. 3070 din 18 octombrie 2017 s-a anulat recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru lipsa semnăturii părţii (a reprezentantului acesteia) în original.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a reţinut că potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: ... semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.", că aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă ..., precum şi semnătura."

S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condiţiile de formă aplicabile acţiunilor introductive, incidente în privinţa oricăror cereri adresate instanţelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Instanţa de control judiciar a avut în vedere şi dispoziţiile art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii", potrivit cărora:

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii. (2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, s-a reţinut că, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie autografă şi nu dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte, ca instanţă de recurs, a constatat că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs prin fax, la data de 11 iunie 2015, fiind înregistrată la instanţa de fond la data de 12 iunie 2015, recursul purtând semnătura Directorului/Consilier juridic C., semnătură care, datorită modalităţii de depunere a recursului, se regăseşte în forma imprimată.

Prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în cauză, magistratul raportor a apreciat în sensul că, raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie depusă în original, sau exemplarul cererii de recurs din dosar trebuie să fie semnat de către reprezentantul recurentei-pârâte.

Totodată, magistratul raportor a opinat în sensul soluţiei de admisibilitate a recursului, numai sub rezerva depunerii cererii de recurs în original sau semnării exemplarului cererii de recurs din dosar de către reprezentantul recurentei, de la data comunicării raportului şi până la termenul ce se va acorda pentru examinarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat recurentei-pârâte Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la data de 5 mai 2017, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a depus un punct de vedere asupra raportului comunicat, nu a comunicat instanţei un exemplar original al recursului şi nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

În aceste condiţii, instanţa de recurs a constatat că nu sunt întrunite condiţiile de formă ale recursului prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 şi art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părţii (a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, nefiind suficientă o copie imprimată a acesteia.

Având în vedere situaţia de fapt expusă anterior, cuprinsul deciziei contestate şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că, în speţă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este inadmisibilă.

Astfel, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, recurenta-pârâtă nu a respectat normele de procedură specifice recursului, cu referire la cererea de recurs, ceea ce nu poate fi asimilat erorii materiale.

Este evident că, pe lângă faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 şi 196 din C. proc. civ., nu s-a conformat nici cerinţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului din Dosarul nr. x/2013, comunicat părţilor, a evidenţiat expres că nu sunt îndeplinite normele procesuale în ceea ce priveşte cererea de recurs.

Or, pentru faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat normele procedurale specifice recursului/cererii de recurs, orice încercare a acesteia de a face aprecieri în sensul că Înalta Curte a aplicat eronat dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi (3) şi art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., este neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă insistă, în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, să probeze cu factura emisă de serviciul de poştă că ar fi expediat la dosarul cauzei cererea de recurs în original.

Or, dovada expediţiei poştale se poate face numai cu confirmarea de primire, sau cu AWB în cazul expediţiilor cu poşta rapidă (D.) şi nicidecum cu factura din care nu rezultă denumirea actului expediat.

De asemenea, în cuprinsul contestaţiei formulate există susţineri contradictorii ale contestatoarei cu privire la faptul că ar fi depus/expediat la dosarul cauzei cererea de recurs în original.

Astfel, pe de o parte, contestatoarea arată că la data de 24 iulie 2017 a trimis la dosarul cauzei un exemplar al cererii de recurs în original, însoţit de copii, prin serviciile poştale, iar, pe de altă parte, invocă faptul că instanţa de judecată nu a impus o anumită conduită Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin emiterea unei adrese prin care să îi pună în vedere să depună în original motivele de recurs, astfel că nu a avut cunoştinţă de dispoziţia instanţei de judecată.

Aşadar, din susţinerile contestatoarei rezultă, pe de o parte, că la data de 24 iulie 2017 ar fi expediat, prin serviciile poştale, cererea de recurs în original, iar, pe de altă parte, că motivul neexpedierii/nedepunerii la dosar a cererii de recurs în original este acela că instanţa nu i-ar fi cerut acest lucru în scris.

În acest context, din susţinerile contradictorii ale recurentei-pârâte rezultă cu certitudine că:

- recurenta-pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a respectat normele procedurale menţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 3070/2017, avute în vedere la pronunţarea soluţiei de anulare a cererii;

- recurenta-pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a respectat îndrumările din Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2013, întocmit de Înalta Curte, unde, la ultimul alineat din pag. 3, continuat în pag. 4 s-a precizat: "Se observă că recurenta nu a depus exemplarul original al cererii de recurs, la dosarul instanţei de recurs aflându-se doar un exemplar trimis prin fax. Opinia raportorului este în sensul că recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 486 (1) lit. e), recursul necuprinzând semnătura părţii, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţele de judecată, nefiind suficientă o copie a acestuia".;

- recurenta-pârâtă nu a depus şi nu a expediat la dosarul cauzei cererea de recurs în original şi, totodată, reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu a semnat, cu semnătura în original, copia cererii de recurs ce a fost depusă la dosarul cauzei.

Înalta Curte apreciază că motivele invocate de recurenta-pârâtă în susţinerea contestaţiei în anulare, pe lângă faptul că nu au suport legal, nu corespund adevărului, nu sunt susţinute de probatoriul administrat în cauză şi, totodată, sunt denaturate prin însăşi caracterul lor contradictoriu.

Înalta Curte apreciază că Decizia nr. 3070/2017, pronunţată de instanţa de control judiciar trebuie menţinută, fiind temeinică şi legală, fiind evident că instanţa de recurs a examinat cu prioritate condiţiile de admisibilitate a recursului declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în Dosarul nr. x/2013 şi în mod corect a constatat că recursul este nul pentru considerentele reţinute şi explicate în detaliu în Decizia nr. 3070 din 18 octombrie 2017.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de recurs că recurenta-pârâtă a depus cererea de recurs prin fax, la data de 11 iunie 2015, fiind înregistrată la instanţa de fond (Curtea de Apel Cluj) la data de 12 iunie 2015, recursul fiind semnat în formă imprimată.

Or, în raport de prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 13 alin. (2), art. 148 şi art. 196 din C. proc. civ., cererea de recurs trebuia depusă la dosarul cauzei în original, cu semnătura reprezentantului recurentei-pârâte în original, sau, în cazul în care la dosar a fost depusă o copie a cererii de recurs, aceasta să fie semnată, cu semnătura în original a reprezentantului recurentei-pârâte.

Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor după analiza în completul de filtru, aducându-se astfel la cunoştinţa recurentei că recursul este admisibil în principiu sub condiţia depunerii cererii de recurs în original sau aplicării semnăturii în original a reprezentatului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe copia cererii de recurs ce a fost depusă la dosarul cauzei.

Este de remarcat faptul că recurenta-pârâtă nu a depus un punct de vedere asupra raportului comunicat la data de 5 mai 2017, nu a comunicat instanţei exemplarul original al recursului şi nici nu a procedat la semnarea de către reprezentantul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a exemplarului aflat la dosarul cauzei.

Decizia instanţei de recurs este corectă şi în raport de faptul că prin Procesul-verbal al şedinţei din 29 ianuarie 2018 a judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost stabilită următoarea soluţie de principiu:

"În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail şi instanţa face demersuri pentru a obţine exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancţiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs".

Înalta Curte apreciază, pe de altă parte, că nu poate fi acceptată confuzia pe care o face recurenta-pârâtă între eroarea materială, pe de o parte şi nerespectarea normelor de procedură, pe de altă parte, cu atât mai mult cu cât este ştiut că dispoziţiile din C. proc. civ. sunt de strictă interpretare.

Noţiunea de "eroare materială" a fost analizată în doctrină şi jurisprudenţă prin opoziţie cu greşeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situaţii în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

În speţă, contestatoarea a invocat încălcări ale unor dispoziţii legale de către instanţa de recurs şi incorecta reţinere a unor temeiuri de drept, apreciind că soluţia corectă era aceea de admitere a recursului şi nu cea de anulare a căii de atac exercitate.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

Erorile invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare.

Prin urmare, în cauză nu este incidentă ipoteza greşelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

Deşi formal contestatoarea şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, motivele invocate de către contestatoare în susţinerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că, în pricina de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale enumerate anterior.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererea intimatei SC A. SA, de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cale de atac, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte urmează a o admite, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi de soluţia dată contestaţiei în anulare, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în raport de complexitatea scăzută a cauzei şi soluţionarea acesteia la primul termen de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva Deciziei nr. 3070 din 18 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea la plata către intimata SC A. SA a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2018.

Procesat de GGC - LM