Forestry compensation claim rejected absent proof of title deed.

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură:

(i) obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 79.460,61 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafaţa de pădure de 234,60 ha, situată în zona de conservare totală - tipul funcţională T2, cu titlu de compensaţii/despăgubiri datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2007;

(ii) obligarea pârâţilor la plata dobânzii aferentă debitului principal calculată începând cu data de 18.02.2014 - dată la care creanţa a devenit exigibilă;

(iii) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 7 din 13 ianuarie 2015, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile invocate, ca nefondate, şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca nefondată.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva Sentinţei civile nr. 7 din 13 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.

1.3.1. Recursul declarat de reclamanta A.

Această recurentă a solicitat casarea în tot a sentinţei recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii sale, astfel cum a fost formulată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A susţinut că instanţa de fond, raportat la starea de fapt, a interpretat în mod eronat dispoziţiile existente. Prevederile Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 din 19.07.2012 nu impun ca solicitantul să facă dovada proprietăţii doar prin titlul de proprietate, ci să deţină un act de proprietate pentru pădure, prevederi care trebuie coroborate cu legislaţia internă în materie, respectiv C. Silvic, H.G. nr. 861/2009 şi ale C. civ.

A criticat raportarea la Decizia nr. 1 din 30.06.1997 a Curţii Supreme de Justiţie, care nu a fost publicată în Monitorul Oficial, şi care a analizat valoarea procesului-verbal de punere în posesie în ceea ce priveşte o acţiune în revendicare.

În favoarea recurentei operează, de la data intrării în posesia terenului în litigiu, prin emiterea Procesului-verbal de punere în posesie nr. x din 06.11.2010, o prezumţie relativă a proprietăţii, care până în prezent nu a fost răsturnată prin proba contrară, iar dreptul de proprietate al recurentei nu a fost contestat nici de intimat şi nici de alt terţ.

Recurenta a făcut dovada încheierii unui contract de prestări servicii silvice şi a depus toate diligenţele în vederea obţinerii unui titlu de proprietate asupra terenului. De asemenea, prin adresa nr. x din 02.02.2015 emisă de Primăria Crasna, se arată că "obştea actual are făcut amenajamentul silvic pe toată suprafaţa pe perioada 2012 - 2022", astfel încât "urmează să se finalizeze situaţia şi să se elibereze titlul de proprietate", situaţia fiind "întârziată şi de efectul Legii nr. 165/2013".

1.3.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice

În recursul său, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a criticat modul de soluţionare, de către instanţa de fond, a excepţiilor invocate, precum şi considerentele acesteia, argumentând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

A criticat faptul că prima instanţă, deşi a constatat incidenţa în prezenta speţă a termenului de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958, a reţinut că dreptul reclamantei la despăgubiri ar fi afectat de o condiţie suspensivă, anume publicarea, în Jurnalul Uniunii Europene, la data de 14 septembrie 2012, a Deciziei Comisiei Europene nr. C(2012) 5166 din 19.07.2012. Recurentul a susţinut că acest drept a fost prevăzut şi rezidă în dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. b) din C. Silvic, iar soluţia instanţei este rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, care doar amână acordarea efectivă a compensaţiilor.

În plus, în cuprinsul Deciziei Comisiei, este indicat faptul că "schema, care va expira la 31 decembrie 2013, nu va intra în vigoare decât după ce va fi aprobată de Comisie şi publicată în M. Of. al României", or acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 14.09.2014.

Recurentul a criticat, de asemenea, soluţia dată de instanţa de fond excepţiei prematurităţii, susţinând că aceasta a calificat excepţia ca o apărare de fond, fără a cerceta amănunţit dacă reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor prevăzute de H.G. nr. 861/2009. În prezenta speţă, în afara unor documente apreciate de reclamantă ca fiind relevante, nu se regăsesc nici măcar documente care să ateste dreptul de proprietate sau copie de pe contractul de administrare, care să ateste dreptul părţii de a solicita astfel de compensaţii.

Raţionamentul instanţei este unul deficitar, în condiţiile în care apreciază ca fiind legală eludarea unor etape din procedura de acordare a compensaţiilor, prin instituirea unei posibilităţi distincte de obţinere a acestora printr-o acţiune în instanţă împotriva Ministerului, cu ignorarea rolului esenţial al unităţilor teritoriale, singurele în măsură să confirme şi să valideze cererile de acest gen.

2. Procedura de soluţionare a recursurilor

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 6 decembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 14 noiembrie 2017, completul filtru a constatat, faţă de conţinutul raportului întocmit în cauză, că recursurile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, le-a declarat ca fiind admisibile în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a acestora.

2.2. Analiza motivelor de casare invocate

Examinând actele şi înscrisurile cauzei, raportat la susţinerile părţilor şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată recursurile nefondate şi le va respinge, pentru următoarele considerente.

2.2.1. Recursul declarat de reclamanta A.

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea dreptului material la acţiune, în sensul de a stabili dacă dreptul la acordarea compensaţiilor în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 46/2008 privind C. silvic s-a născut în patrimoniul reclamantei A.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului forestier în suprafaţă de 234,60 ha situat pe raza judeţului Gorj.

În conformitate cu dispoziţiile art. 26 Legii fondului funciar nr. 1/2000:

"(1) Foştilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, composesorate, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, păduri grănicereşti şi alte forme asociative asimilate acestora, precum şi moştenitorilor acestora, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate, cu menţiunea la titular: "composesorat", "obşte de moşneni", "obşte de răzeşi", "păduri grănicereşti", alte asociaţii şi cu denumirea localităţii respective."

Aşadar, procedura de retrocedare se finalizează cu acordarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, ceea ce înseamnă că existenţa dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei este confirmată de la data emiterii titlului în favoarea sa.

Conform dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008:

"În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice şi a celui proprietate publică şi privată a unităţilor administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru acordarea unor (...)

b) compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă."

Interpretarea coroborată a textelor de lege menţionate impune condiţia existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, ca o condiţie esenţială pentru naşterea dreptului la despăgubiri şi în mod subsecvent a exercitării acţiunii în instanţă, urmând a fi înlăturată apărarea reclamantei că nu i se poate imputa întârzierea în emiterea titlului de proprietate.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, acordarea despăgubirilor este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate de către reclamantă - lipsa titlului împiedicând naşterea dreptului la compensaţii asupra terenului în litigiu.

De vreme ce nu este îndeplinită premisa esenţială a aplicării Legii nr. 46/2008, nu se mai impune analizarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor H.G. nr. 861/2009 şi nici a Deciziei Comisiei Europene nr. C (2012) din 19.07.2012 - dacă dreptul la despăgubiri nu s-a născut este irelevant a se analiza dacă acesta poate fi exercitat fără restricţii sau este afectat de o condiţie suspensivă.

De asemenea, dacă dreptul la acordarea compensaţiilor nu s-a născut în patrimoniul reclamantei, nu se mai impune analizarea excepţiei prescripţiei extinctive, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Decretul-Lege nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.

Cu alte cuvinte, dacă dreptul la acordarea despăgubirilor nu există, atunci nu există nici dreptul material la acţiune şi, în consecinţă, nu sunt îndeplinite cerinţele Decretului-Lege nr. 167/1958 pentru a verifica dacă acţiunea a fost formulată înăuntrul termenului de prescripţie.

2.2.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor

Criticile formulate în recurs se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească, la fel ca şi în cazul recursului declarat de reclamantă, dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea dreptului material la acţiune, în sensul de a stabili dacă dreptul la acordarea compensaţiilor în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 46/2008 s-a născut în patrimoniul reclamantei A.

Înalta Curte constată că argumentele invocate de pârât vor fi respinse ca nefondate, pentru aceleaşi considerente ca cele reţinute în analizarea recursului reclamantei.

Astfel, interpretarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 1/2000 prin coroborare cu art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 impune condiţia existenţei dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei, ca o condiţie esenţială pentru naşterea dreptului la despăgubiri şi în mod subsecvent a exercitării acţiunii în instanţă.

Prin exercitarea acţiunii civile se urmăreşte protecţia unui drept subiectiv, or, în cauză, pentru a compensa restricţiile asupra dreptului de proprietate prin instituirea sitului "Natura 2000", prin lege s-a stabilit acordarea unor compensaţii - cu alte cuvinte, acordarea unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a proprietarilor pentru terenurile în litigiu.

În speţă, acordarea despăgubirilor este strâns legată de dovedirea dreptului de proprietate de către reclamantă, întrucât lipsa titlului împiedică naşterea dreptului la compensaţii asupra terenului în litigiu. De vreme ce nu este îndeplinită premisa esenţială a aplicării Legii nr. 46/2008, nu se mai impune analizarea incidenţei în cauză a dispoziţiilor H.G. nr. 861/2009 şi nici a Deciziei Comisiei Europene.

Aşa cum s-a arătat anterior, dacă dreptul la despăgubiri nu s-a născut în patrimoniul reclamantei, nu se mai impune analizarea excepţiei prescripţiei extinctive, deoarece în conformitate cu dispoziţiile art. 7 din Decretul-Lege nr. 167/1958 prescripţia începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, raportat la art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor împotriva Sentinţei nr. 7/2015 din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2018.

Procesat de ED