Judge’s challenge to promotion grade refusal rejected as lawful; CNCD claim dismissed for lack of standing

Deliberând, constată următoarele:

Obiectul şi motivele contestaţiei

1. Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, contestatorul A. a chemat în judecată pe intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea în parte a Hotărârii nr. 1.317 din 19.12.2017 pronunţată de Plenul CSM în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel;

- recunoaşterea gradului profesional de curte de apel;

- obligarea primului pârât la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obţinute de contestator la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor pe loc, organizat la data de 26.11.2017 şi, implicit, recunoaşterea gradului profesional de curte de apel şi promovarea sa pe loc, în gradul profesional de curte de apel, începând cu data de 01.01.2018.

2. În fapt, contestatorul arată că este judecător şi că a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 26.11.2017, organizat potrivit Hotărârii Plenului C.S.M nr. 941 din 21.09.2017 pentru obţinerea gradului profesional de curte de apel, prin promovare pe loc, la disciplina drept penal, şi a obţinut nota finală de 7,2 (7,80 nota la proba teoretică şi 7,00 nota la proba practică), mai mare decât media generală 7 şi, respectiv, 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, astfel cum impune art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Ulterior, a formulat cerere de recunoaştere a gradului profesional de curte de apel, dar prin Hotărârea din 19.12.2017 pronunţată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cererea a fost respinsă cu motivarea că numărul de locuri aprobat pentru promovarea pe loc era deja ocupat de concurenţii cu medii mai mari.

3. În esenţă, contestatorul susţine că modul în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcţii de execuţie pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri, potrivit art. 45 din Legea nr. 303/2004, lăsat la latitudinea ordonatorului de credite, este discriminatoriu întrucât categoria profesională a judecătorilor şi procurorilor este dezavantajată, sub acest aspect în raport de alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, deoarece, spre exemplu, pentru promovarea în carieră a personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii, asimilat judecătorilor şi procurorilor potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, condiţia promovării în limita numărului de locuri nu se pune, singura condiţie fiind cea de medie.

În susţinerea acestui motiv de nulitate, se desfăşoară o analiză comparativă şi cu alte categorii profesionale şi dă numeroase exemple menite să pună în evidenţă discriminarea la care se consideră supus. De asemenea, analizând sensul comun al termenilor "concurs" şi "examen" şi apreciind că, spre diferenţă de concurs, examenul nu presupune o competiţie între participanţi, contestatorul accentuează situaţia discriminatorie în care se află judecătorii şi procurorii care trebuie să concureze pe post în limita locurilor disponibile, spre diferenţă de persoanele din categoriile profesionale amintite, care sunt doar examinate, fiind suficient să obţină media de promovare fără nicio condiţie legată de numărul de locuri disponibile.

4. Prin aceiaşi contestaţie s-a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost admisă prin încheierea de şedinţă din data de 27.03.2018.

Apărările formulate în cauză

5. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat, prin întâmpinare, respingerea contestaţiei ca nefondată.

A apreciat că dispoziţiile legale în materie au fost aplicate întocmai şi că nici intimatul şi nici instanţa de judecată nu au îndrituirea să constate o discriminare la nivel legislativ, fără a încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Astfel, a arătat că în conformitate cu prevederile art. 43 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Potrivit art. 45 din aceiaşi lege, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii.

6. În lumina dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că principiul constituţional al egalităţii în drepturi nu presupune uniformitate, astfel că situaţii diferite justifică şi uneori chiar impun un tratament juridic diferit (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în M. Of. nr. 69 din 16 martie 1994).

7. Contrar susţinerilor contestatorului a apreciat că magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcţii de execuţie.

S-a menţionat că nu poate fi reţinută ca formă de discriminare directă sau indirectă stabilirea unor condiţii de promovare diferite pentru magistraţi şi pentru alte categorii profesionale (medici, profesori, militari, funcţionari publici).

Stabilirea de către legiuitor a unor cerinţe distincte de promovare pentru diverse categorii profesionale este determinată în primul rând de statutul diferit al acestor categorii şi atribuţiile specifice fiecăreia dintre acestea.

Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

8. În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, iar în cadrul acesteia a fost depusă documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

La termenul de judecată din data de 27 martie 2018 s-a pus în discuţia părţilor calitatea procesuală pasivă a intimatului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei formulate în cauză

9. Examinând contestaţia, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

10. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) deoarece intimatul nu a emis niciun act administrativ care să fie contestat în prezenta cauză şi nici nu se solicită obligarea sa la emiterea unui astfel de act.

Or, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată şi titularul obligaţiei corelative dreptului pretins de recurent.

Raportat la datele cauzei, această identitate există doar în cazul intimatului Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), care a emis actul contestat şi care este singurul în măsură să dispună promovarea pe loc solicitată de contestator.

Simplul fapt că în cauză se invocă o situaţie de discriminare nu este suficient pentru a atrage calitatea procesuală pasivă a CNCD.

Aşa fiind, va respinge contestaţia îndreptată împotriva acestui intimat, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă.

11. Cu privire la fondul pricinii, Înalta Curte porneşte de la observaţia că potrivit unei practici unitare şi constante a instanţelor de contencios administrativ, legalitatea actelor administrative, aşa cum este şi refuzul de promovare pe loc a contestatorului dispus de Hotărârea nr. 1.317 din 19.12.2017 pronunţată de Plenul CSM, se examinează prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Or, acest refuz este conform cu dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care condiţionează promovarea pe loc de numărul de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cu dispoziţiile art. 5 din Hotărârea Plenului CSM nr. 941/2017 care aprobă numărul de locuri şi cu situaţia personală a contestatorul care a participat la examen dar nu a obţinut o notă corespunzătoare ocupării unuia din locurile aprobate de CSM.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, contestaţia este neîntemeiată.

12. Contestatorul pretinde însă că aceste dispoziţii sunt discriminatorii în raport cu cele care reglementează promovarea în carieră a altor categorii socio-profesionale fără să impună condiţia unui număr de locuri predeterminat, şi cere instanţei să înlăture discriminarea prin înlăturarea condiţiei.

Altfel spus, solicită înlăturarea unei norme legale şi înlocuirea cu o normă creată pe cale jurisprudenţială.

Or, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 818/2008, obligatorie pentru toate autorităţile publice, instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

13. Totuşi, dincolo de acest aspect, Înalta Curte nu observă existenţa unei discriminări în sensul pretins de contestator deoarece deşi personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii este asimilat judecătorilor şi procurorilor potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, asimilarea nu presupune identitate de regim juridic. Asimilarea exprimă voinţa legiuitorului şi, în consecinţă, are doar extinderea prevăzută de lege.

În ce priveşte alte categorii socio-profesionale diferenţele sunt şi mai semnificative iar diferenţa de tratament juridic se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului.

14. În consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge contestaţia ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 1.317 din 19 decembrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2018.

Procesat de ED