Annulment of complaint for non-payment of judicial tax and inadmissibility of unconstitutionality plea due to lack of nexus with re-examination of procedural order

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17 octombrie 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională Anticorupţie, anularea actului administrativ atacat, nr. 68/2016 şi obligarea acestei autorităţi la eliberarea unui alt înscris de o persoană competentă din cadrul Ministerului Public, în termen de 30 de zile, ca răspuns la plângerea prealabilă formulată.

Reclamantul a susţinut, în esenţă, că actul administrativ contestat a fost emis de o persoană fără calitate, potrivit competenţei în materie, având în vedere că judecătorii nu au atribuţii de serviciu în Ministerul Public. Astfel, a arătat că procedura prealabilă formulată a fost analizată şi pretins soluţionată de un judecător din cadrul Ministerului Public, nu de procurorul şef secţie - ierarhic superior, invocând Ordinul nr. 2.184/C/2006 şi Ordinul nr. 1.643/C/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Prin Decizia nr. 3.457 din 8 decembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a trimis cererea formulată de A. în contradictoriu cu Direcţia Naţională Anticorupţie la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, spre competentă soluţionare.

S-a reţinut că potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru determinarea instanţei competente material, două criterii:

- rangul autorităţii care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice;

- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

În speţă, în raport cu calitatea pârâtei Direcţia Naţională Anticorupţie, de autoritate publică centrală, care, potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002, are atribuţii pe întregul teritoriu al României sunt aplicabile aceste prevederi legale.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din data de 10.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, a dispus anularea cererii de chemare în judecată, în temeiul prevederilor art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., constatând că reclamantul nu a îndeplinit în termenul legal de 10 zile obligaţiile puse în sarcina de instanţa de judecată.

Împotriva acestei încheieri petentul A., a formulat cerere de reexaminare, invocând inexistenţa în Constituţia României a "taxei judiciare de timbru" în înţelesul dat de O.U.G. nr. 80/2013, susţinând că este neconstituţională faţă de art. 21 şi 124 din Constituţia României, luând în considerare cele ce urmează:

În motivare, a arătat că după 10 ani, prin delegarea legislativă reglementată de art. 115 alin. (4), este neconstituţională şi procedura de adoptare a unei ordonanţe care, prin efect a modificat drepturile consacrate prin art. 21 din Constituţia României şi accesul la justiţie este condiţionat prin O.U.G. nr. 80/2013 de îndeplinirea obligaţiei de a plăti taxă de timbru judiciar.

Taxa judiciară de timbru are în realitate simpla menire de a fi achitată contravaloarea unui "timbru", nu a unei ... chitanţe de timbru", iar timbrul efectiv are menirea nu de a ... plăti serviciul public jurisdicţional", ci de a fi aplicat pe Hotărârea instanţei pentru dovedirea actului autentic.

Motivele prezentate în favoarea adoptării O.U.G. nr. 80/2013, nu îndeplinesc în realitate nici cerinţele cumulative ale art. 115 alin. (4), iar "taxa judiciară de timbru" adoptată, a transformat în realitate jurisdicţiile gratuite, în "agenţii comerciale judiciare", care de fapt percep "comision" pentru serviciile efective ale judecătorului!

A susţinut că sunt încălcate şi principiile fundamentale de la art. 124 în procesul de înfăptuire gratuită a justiţiei şi, se ajunge în situaţia că, judecătorul condiţionează dreptatea persoanei prin obligarea la plata taxei judiciare, care prin efectul de neplată partea vătămată rămâne cu pricina nejudecată şi partea reclamată este chiar favorizată.

Aşa fiind, România nu mai este un Stat de drept conform art. 1 alin. (3), ci un stat condiţionat de acordarea dreptului prin obligarea persoanei de "a cumpăra" aflarea adevărului prin taxa judiciară de timbru.

Astfel, prin O.U.G. nr. 80/2013 accesul la justiţie nu mai este gratuit şi liber, ci condiţionat de obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru, într-un fel sau altul.

În opinia petentului, o astfel de lege, ordonanţa sau act care modifică în "drepturi taxabile" - drepturile garantate gratuit, sunt neconstituţionale faţă de art. 21 şi 124 şi următoarele din Constituţia României.

Accesul la justiţie este liber, nu condiţionat de taxe sau obligaţii de plată.

Statul Român, prin Constituţia României: garantează egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiţie fără taxe şi obligaţii care pretins se instituie în sarcina persoanei vătămate.

Petentul a arătat că prezenta cerere se întemeiază şi este depusă în conformitate cu dispoziţiile din Constituţia României, C. proc. civ. şi Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale pentru constatarea neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 80/2013, faţă de art. 21 şi 124 şi următoarele din Constituţia României.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea Şedinţei Camerei de Consiliu din 24 mai 29017, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de reexaminare formulată de petentul A. împotriva încheierii de anulare pronunţate la data de 10.03.2017 în dosarul nr. x/2016.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, Curtea de Apel a reţinut, din perspectiva admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de petent, incidenţa prevederilor art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Mai reţine instanţa, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile legale menţionate, că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale obligatorii pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale.

Astfel, deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti, are ca obiect dispoziţii legale care sunt în vigoare şi care nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, instanţa reţinut că nu este îndeplinită cerinţa esenţială constând în aceea a existenţei legătură cu soluţionarea prezentei cereri de reexaminare.

Mai mult decât atât, din această perspectivă, se reţine că, în cadrul cererii de reexaminare împotriva încheierii prin care s-a anulat cererea de chemare în judecată, instanţa nu verifică modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, sub aspectul cuantumului acesteia sau, după caz, al faptului că aceasta se datorează sau există scutire de la plată, potrivit legii, ci doar aspectele care ţin de legalitatea măsurii anulării, aşa cum rezultă din prevederile art. 200 alin. (7) din C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizarea aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (3)."

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată de petent nu are legătură cu fondul cererii de reexaminare a încheierii din data de 10.03.2017, întrucât soluţionarea cererii nu presupune analiza modului de stabilire a taxei judiciare de timbru

Referitor la cererea de reexaminare a încheierii din data de 10.03.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut că petentul nu a achitat taxa judiciară de timbru şi nu şi-a îndeplinit nici celelalte obligaţii dispuse în sarcina sa în termenul legal de 10 zile de la comunicare, care s-a împlinit la data de 27.02.2017, astfel că în mod legal s-a dispus, prin încheierea din data de 10.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, anularea cererii de chemare în judecată, cu menţiunea că, şi în ipoteza în care celelalte obligaţii ar fi fost complinite, neconformarea în ceea ce priveşte taxa judiciară de timbru este suficientă pentru a justifica măsura anulării cererii.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 24 mai 2017 pronunţată de a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs petentul A., în condiţiile art. 483 din Noul C. proc. civ. (în continuare noul C. proc. civ.) fără a indica vreun motiv de nelegalitate.

Se reţine că deşi recurentul nu a indicat niciun motiv de nelegalitate însă, din lecturarea cererii de recurs se prefigurează încadrarea argumentului expus în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ca element esenţial de nelegalitate a Încheierii recurate, recurentul a arătat că instanţa a respins, în mod greşit, cererea de sesizare cu a Curţii Constituţionale cu excepţia excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 raportat la dispoziţiile art. 21 şi 124 şi următoarele din Constituţia României

În referire la soluţia primei instanţe asupra cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ. recurentul a arătat că i-a fost îngrădit accesul la justiţie, acesta nefiind condiţionat de taxe sau obligaţii de plată, cu atât mai mult cu cât Statul Român, prin Constituţia României, garantează egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiţie fără taxe şi obligaţii care pretins se instituie în sarcina persoanei vătămate.

Apărările intimatei Direcţia Naţională Anticorupţie.

Intimata Direcţia Naţională Anticorupţie nu a formulat întâmpinare în cauză.

Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, Încheierea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat de petent.

Criticile formulate de recurent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, încheierea pronunţată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 17.10.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecata împotriva pârâtei Direcţia Naţională Anticorupţie solicitând să se constate nulitatea actului administrativ nr. 68/2016.

Prin Decizia nr. 3.457 din 08.12.2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cererea formulata de reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecata împotriva pârâtei Direcţia Naţională Anticorupţie către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru competenta soluţionare.

Învestită cu soluţionarea cauzei, la data de 16.01.2017, Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 200 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., verificând cererea de chemare în judecată, a constatat că aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 194 şi art. 197 din acelaşi cod, astfel că, prin rezoluţia din data de 03.02.2017, a dispus ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, reclamantul să complinească lipsurile, printre care dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

În derularea procedurii de complinire a lipsurilor cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită instanţa, această măsură iniţiind prezentul demers judiciar, petentul a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 raportat la dispoziţiile art. 21 şi 124 şi următoarele din Constituţia României.

Înalta Curte împărtăşeşte punctul de vedere al judecătorului fondului, reţinând că de soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de petent nu depinde soluţia ce urmează a se pronunţa în prezenta cerere, astfel că în mod corect Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii, cu excepţia de neconstituţionalitate este, însă, limitată de textul art. 29 alin. (6) din lege strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate.

De aceea, instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia are de verificat decât îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei, condiţii care, în fapt, sunt şi condiţii de admitere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a se putea pronunţa asupra temeiniciei.

Cu alte cuvinte, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa, în faţa căreia aceasta este ridicată să verifice strict îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze, printr-o încheiere motivată, Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei.

Dacă una din condiţiile de admisibilitate prevăzute ca atare de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) sau (3) nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşadar, soluţia se înscrie astfel într-o logică firească, pentru că, de exemplu, dacă norma legală criticată nu are legătură cu soluţionarea cauzei etc. sesizarea Curţii ar fi de prisos întrucât, Curtea ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi ar respinge excepţia ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.

Mai mult decât atât, obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON a rămas definitivă, în condiţiile în care petentul nu a uzat de calea de atac prevăzută de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru în termen de 3 zile de la comunicarea adresei de înştiinţare cu privire la stabilirea acestei taxe.

Aşa cum în mod corect a reţinut curtea de apel, odată ce obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON a rămas definitivă, iar anularea cererii s-a dispus, printre altele, pentru faptul că petentul nu s-a conformat acestei dispoziţii, în cadrul reexaminării încheierii de anulare se verifică exclusiv dacă petentul s-a conformat sau nu acestei obligaţii în termenul legal, iar măsura anulării s-a dispus în mod corect sau din eroare, fără a putea fi repusă în discuţie obligativitatea de a plăti această taxă.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de A. împotriva încheierii din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Încheierii din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 martie 2018.

Procesat de ED