Challenge to administrative order revoking appointment as Commission secretary: sufficiency of legal basis and ad nutum revocation power

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, la data de 9 aprilie 2014, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Anti Drog, ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014 şi plata unei despăgubiri de 20% din indemnizaţia preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping, reprezentând indemnizaţia de şedinţă, ca membru fără drept de vot al Comisiei de apel, pentru luna februarie 2014, respectiv suma de 1.247 RON actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, întrucât, ca urmare a emiterii ordinului atacat, nu a putut să-şi exercite atribuţiile ca secretar al acestei comisii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 1911 din 29 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională Anti Doping, ca neîntemeiată, dispunând obligarea reclamantului la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată pârâtei, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, a susţinut că, deşi instanţa arată că îndeplinirea cerinţei motivării actului administrativ se analizează de la caz la caz, în funcţie de caracterul şi conţinutul dreptului care este modificat, schimbat sau suprimat prin actul administrativ care se emite şi, în acest context, reţine că este îndeplinită cerinţa motivării actului administrativ în cazul Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014, totuşi nu motivează de ce nu era necesar ca în cuprinsul Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014 pârâta să facă referire, pe lângă dispoziţiile din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel aprobat prin Ordinul nr. 38/2013, şi la dispoziţiile Regulamentului intern aplicabil la data emiterii Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014.

Instanţa de fond s-a mulţumit să înlăture ca neîntemeiate susţinerile reclamantului potrivit cărora Ordinul nr. 21 din 7 februarie 2014 trebuia să facă referire la noul regulament intern aprobat prin Ordinul nr. 3 din 9 ianuarie 2014, precum şi toate referirile din cuprinsul Adresei nr. x din 14 martie 2014 emisă de ANAD cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor Ordinului nr. 3 din 9 ianuarie 2014 ca fiind lipsite de relevanţă, situaţie în care motivarea este străină de natura pricinii, inclusiv argumentul instanţei că răspunsul la plângerea prealabilă, ca act administrativ, nu poate fi anulat, potrivit legii, deşi acesta prevede în mod expres că, la baza emiterii Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014, emitentul actului a avut în vedere Regulamentul intern aprobat prin Ordinul nr. 3 din 9 ianuarie 2014, regulament cu privire la care am susţinut prin acţiunea formulată, că nu putea sta la baza emiterii Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014.

De asemenea, sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei cu privire la înlăturarea argumentelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate cu privire la revocarea subsemnatului din funcţia de secretar al Comisiei de apel şi numirea auditorului public intern al instituţiei.

Instanţa de fond, respingând ca neîntemeiate argumentele de nelegalitate şi netemeinicie ale Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014 cu privire la desemnarea ca secretar al Comisiei de apel a numitei B., a considerat că analiza acestor motive nu se poate realiza decât într-un cadru procesual subiectiv incluzând şi beneficiarul actului administrativ, astfel că pentru a statua în mod legal asupra conduitei autorităţii administrative emitente a actului administrativ instanţa trebuia să ia în considerare şi punctul de vedere al beneficiarului respectivului act administrativ.

Argumentul instanţei că, acţiunea nefiind formulată în contradictoriu cu numita B., prin analizarea acestor motive s-ar încălca principiul dreptului la apărare şi principiul contradictorialităţii, vine în contradicţie cu argumentul instanţei că desemnarea ca secretar al Comisiei de apel este o vocaţie a personalului care are calitatea de angajat al Agenţiei şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului Juridic şi Resurse Umane.

Numita B. nu poate avea calitate procesuală pasivă în speţa de faţă, potrivit art. 36 C. proc. civ. în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, calitatea procesuală pasivă având numai emitentul actului, respectiv Agenţia Naţională Anti-Doping.

A mai arătat recurentul că întreaga argumentaţie a instanţei de fond se referă la competenţa preşedintelui Agenţiei de a revoca persoana desemnată ca secretar al Comisiei de apel, deşi prin Ordinul nr. 21 din 7 februarie 2014 se dispune revocarea unui act administrativ, prin care s-a dispus desemnarea recurentului ca secretar al Comisiei de apel.

Instanţa de fond nu a motivat înlăturarea argumentelor prezentate prin acţiunea formulată, cu privire la instituţia revocării actului administrativ, în speţă a Ordinului nr. 256 din 20 iunie 2013 privind desemnarea reclamantului în calitate de secretar al Comisiei de apel, respectiv că revocarea unui act administrativ nu se poate face decât în anumite condiţii şi termene.

De asemenea, instanţa nu a motivat nici înlăturarea argumentelor potrivit cărora revocarea unei persoane dintr-o anumită calitate nu poate fi făcută fără o motivare în fapt a deciziei adoptate de autoritatea emitentă a actului administrativ de desemnare a acestuia, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, deşi a arătat că în speţă secretarului Comisiei nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel.

Prin motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate a arătat instanţei că încetarea exercitării atribuţiilor de secretar al Comisiei de apel s-a dispus intempestiv, nemotivat şi cu exces de putere, Agenţia Naţională Anti-Doping intervenind în desfăşurarea procedurii de apel în care aceasta era parte.

A arătat pe larg că Agenţia Naţională Anti-Doping are calitatea de parte în dosarele care au ca obiect sesizarea Comisiei de audiere şi că aceasta poate avea calitatea de intimat în cazul soluţionării apelurilor formulate de sportivi împotriva deciziilor Comisiei de audiere sau calitate de apelant atunci când formulează apel împotriva deciziilor Comisiei de audiere.

În ceea ce priveşte încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că potrivit art. 12 şi art. 77 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată, cu modificările şi completările ulterioare dispoziţiilor art. 1, art. 7 art. 14 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel, aprobat prin Ordinul nr. 38/2013, coroborat cu art. 10 pct. 12 din Regulamentul intern aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANAD nr. 331 din 20 august 2013 se reglementează modul şi condiţiile de desemnare a secretarului Comisiei de apel şi răspunderea membrilor Comisiei de apel, deci inclusiv a secretarului Comisiei de apel.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, în speţă, încetarea exercitării atribuţiilor de secretar al Comisiei de apel se poate realiza prin revocarea acestuia, potrivit art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel, încetarea exercitării atribuţiilor de secretar al Comisiei de apel putându-se realiza cu respectarea principiului simetriei formei juridice şi fără o motivare în fapt a luării acestei decizii.

În opinia recurentului, dispoziţiile art. 6 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel privind încetarea mandatului membrilor Comisiei de apel cu drept de vot nu se aplică şi în cazul secretarului Comisiei.

Aceasta rezultă din interpretarea sistemică a dispoziţiilor referitoare la organizarea Comisiei de apel, care reglementează în cuprinsul dispoziţiilor art. 3 - 6 componenţa comisiei, modalitatea de desemnare şi numire, durata mandatului, precum şi încetarea mandatului membrilor comisiei cu drept de vot ai Comisiei.

Având în vedere că prin atribuţiile sale, prevăzute de art. 14 din Regulament, secretarul Comisiei de apel asigură condiţiile organizatorice necesare desfăşurării activităţii Comisiei şi nu are drept de vot cu privire la deciziile pronunţate de Comisia de apel, acestuia nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Regulament.

Faptul că în privinţa secretarului Comisiei de apel nu s-au stabilit reguli speciale cu privire la încetarea exercitării atribuţiilor, nu înseamnă că exercitarea acestora poate fi desfăşurată pe perioadă nedeterminată, însă modalităţile de încetare a exercitării acestora rezultă din condiţia de desemnare, aceea de a fi angajat al Agenţiei.

Aşadar, încetarea exercitării atribuţiilor de secretar al comisiei se realizează în toate cazurile în care se dispune de către Agenţie modificarea şi încetarea contractului de muncă al angajatului desemnat să exercite atribuţiile secretarului Comisiei.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat, fără a verifica aspectele învederate de către pârâtă prin întâmpinare, că decizia Agenţiei de a dispune încetarea exercitării atribuţiilor de secretar al Comisie de apel de către recurentul-reclamant a avut la bază şi sesizarea membrilor Comisiei de apel, sesizare cu privire la care a arătat faptul că nu i-a fost adusă la cunoştinţă pentru a-şi formula eventualele apărări şi care nu a fost soluţionată în nici un fel de către Agenţia Naţională Anti-Doping, autoritate publică competentă să emită actul administrativ privind desemnarea secretarului Comisiei de apel şi care are şi competenţa de a dispune suspendarea sau după caz înlocuirea secretarului Comisiei de apel.

4. Apărările intimatei

Intimata Agenţia Naţională Anti-Doping a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 iulie 2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 4 octombrie 2017 s-a admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei nr. 1911 din 29 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a fixat termen de judecată a acestora la data de 20 martie 2018.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

În fapt, recurentul - reclamant a fost numit în calitate de secretar al Comisiei de apel de pe lângă Agenţia Naţională Anti-Doping prin Ordinul nr. 256 din 20 iunie 2013 de către Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

La baza emiterii Ordinului de numire în funcţia de secretar au stat prevederile art. 12 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, prevederile art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel, aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANAD nr. 38/2013, prevederile art. 12 pct. 12 din Regulamentul intern al ANAD aprobat prin Ordinul preşedintelui ANAD nr. 179/2012.

La articolul 2 din ordin se arată că persoana desemnată exercită atribuţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 şi 30 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel, aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANAD nr. 38/2013.

Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport "Pe lângă Agenţie se constituie Comisia de acordare a scutirilor pentru uz terapeutic, Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încălcat reglementările anti-doping şi Comisia de apel."

În conformitate cu art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege "În exercitarea atribuţiilor sale preşedintele Agenţiei emite ordine şi instrucţiuni."

Potrivit art. 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 38/2013:

"(1) Pentru asigurarea condiţiilor organizatorice necesare desfăşurării activităţii Comisiei, activitatea de secretariat este asigurată de către un angajat al Agenţiei anume desemnat prin ordin al preşedintelui Agenţiei.

(2) Secretarul Comisiei are calitatea de membru şi nu are drept de vot."

Prin Ordinul nr. 21 din 7 februarie 2014 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping s-a dispus revocarea Ordinului nr. 256 din 20 iunie 2013 prin care reclamantul a fost numit secretar al Comisiei de apel de pe lângă Agenţia Naţională Anti-Doping şi numirea doamnei B., auditor gr. IA, ca secretar al aceleiaşi comisii.

Ordinul nr. 21 din 7 februarie 2014 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. c) şi art. 7 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel de pe lângă Agenţia Naţională Anti-Doping aprobat prin Ordinul nr. 38 din 29 ianuarie 2013 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel, aprobat prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping nr. 38/2013 "Mandatul membrilor Comisiei încetează înainte de termen în următoarele situaţii:… prin revocare de către autorităţile/organizaţiile care i-au desemnat."

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de fond în mod nelegal a înlăturat criticile formulate cu privire la lipsa din cuprinsul motivării Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014 a referirii la Regulamentul intern aplicabil la data emiterii acestui ordin şi nu a motivat de ce nu era necesar să se facă referire şi la acest regulament, în condiţiile în care motivul esenţial al contestării ordinului de revocare din funcţie era cel referitor la lipsa indicării ca temei de drept a noului Regulament intern şi care, de altfel, constituie singurul temei al emiterii ordinului contestat.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat. Criticile formulate de recurent nu evidenţiază faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a răspuns criticilor reclamantului-recurent şi a stabilit în mod corect că la momentul emiterii Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014 era aplicabil Regulamentul intern al ANAD aprobat prin Ordinul Preşedintelui ANAD nr. 331 din 20 august 2013, având în vedere că noul Regulament intern nr. 3 din 9 ianuarie 2014 a fost adus la cunoştinţa destinatarilor la data de 10 februarie 2014, când a fost publicat pe site-ul instituţiei.

Totodată, în raport de prevederile art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora "La celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcţie de natura sa juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis", se constată că Ordinul contestat face trimitere la temeiurile juridice în baza cărora s-a emis actul, anterior menţionate - art. 6 alin. (1) lit. c) şi art. 7 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel de pe lângă Agenţia Naţională Anti-Doping aprobat prin Ordinul nr. 38 din 29 ianuarie 2013 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

De altfel, instanţa de control judiciar apreciază că trimiterea la Regulamentul intern ar fi fost superfluă şi lipsită de finalitatea urmărită de recurent, din moment ce temeiul legal al revocării din funcţie îl constituie art. 6 alin. (1) lit. c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel de pe lângă Agenţia Naţională Anti-Doping aprobat prin Ordinul nr. 38 din 29 ianuarie 2013 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping.

A mai invocat recurentul, în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., că, în mod nelegal, curtea de apel a respins argumentele de nelegalitate ale Ordinului nr. 21 din 7 februarie 2014 cu privire la desemnarea ca secretar al Comisiei de apel a numitei B., motivat de faptul că analiza acestor motive nu se poate realiza decât într-un cadru procesual subiectiv, incluzând şi beneficiarul actului administrativ.

Aprecierea instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, având în vedere că Ordinul nr. 21 din 7 februarie 2014, a cărui anulare o solicită recurentul, a produs efecte şi în ceea ce o priveşte pe B., numită fiind prin acelaşi ordin în calitate de secretar al comisiei, iar aceasta nu a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă în prezenta cauză pentru a-i fi opozabile efectele hotărârii judecătoreşti ce urma a se pronunţa, recurentul precizând la termenul de judecată din data de 29 iunie 2015 că nu înţelege să se judece şi în contradictoriu cu această persoană.

Ori, neavând posibilitatea de a formula apărări cu privire la legalitatea actului al cărui beneficiar este, analizarea criticilor reclamantului referitoare la numirea în calitate de secretar a doamnei B. şi existenţa eventualului conflict de interese între calitatea de auditor şi cea de secretar al Comisiei de Apel, ar afecta dreptul la apărare al acesteia.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat în mod corect că, în virtutea principiului simetriei actelor juridice, autoritatea pârâtă a emis actul de revocare în aceeaşi formă în care a fost emis actul revocat, cu menţionarea temeiurilor de drept - art. 6 lit. c) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de apel, aprobat prin Ordinul nr. 38/2013 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping, ce stabilesc faptul că mandatul membrilor Comisiei încetează ca urmare a revocării de către autoritatea care i-a desemnat, şi art. 7 alin. (1) din acelaşi Regulament potrivit căruia secretarul comisiei de apel este membru al acesteia fără drept de vot.

Cât priveşte criticile subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a făcut referire la interpretarea sau aplicarea greşită de către instanţa de fond a normelor de drept material.

Argumentele recurentului circumscrise acestui motiv de recurs sunt nefondate.

Aşa cum s-a reţinut în considerentele mai sus arătate, revocarea recurentului din funcţia de secretar al Comisiei de apel s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 6 şi 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de apel.

Revocarea recurentului din această funcţie nu se putea realiza doar în urma unei proceduri disciplinare sau ca urmare a modificării şi încetării contractului de muncă, câtă vreme numirea acestuia în funcţia de secretar s-a realizat printr-un act administrativ - Ordinul nr. 256 din 20 iunie 2013 şi nu prin încheierea unui contract de muncă, raportul juridic în baza căruia şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Comisiei de apel fiind distinct de raportul de muncă în calitate de Director în cadrul Direcţiei juridice şi resurse umane.

Totodată, susţinerile recurentului referitoare la neverificarea aspectelor sesizate de către membrii comisiei în cadrul unei cercetări administrativ-disciplinare nu sunt relevante, atât timp cât revocarea din funcţia de secretar s-a realizat în temeiul dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 38 din 29 ianuarie 2013 - "prin revocare de către autorităţile/organizaţiile care i-au desemnat", şi nu în temeiul art. 6 alin. (1) lit. d) - "ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin, stabilite prin lege şi prin prezentul regulament."

Tot pe baza principiului simetriei, asemenea numirii în funcţie, revocarea din funcţie, pe temeiurile de drept reţinute, nu trebuie motivată, fiind posibilă oricând şi chiar dacă nu există niciun fel de culpă a persoanelor revocate, dreptul de revocare fiind unul ad nutum.

În fine, concluzionând, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul Ordinului 21 din 7 februarie 2014, a cărui anulare s-a solicitat, se arată explicit că revocarea a intervenit în temeiul art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordinul nr. 38 din 29 ianuarie 2013, fapt ce reprezintă o motivare suficientă pentru verificarea legalităţii actului, în ce priveşte revocarea.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acest act normativ, respingerea recursului declarat de recurentul - reclamant A., ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă Agenţia Naţională Antidoping, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei nr. 1911 din 29 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-pârâtă Agenţia Naţională Antidoping, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2018.

Procesat de GGC - LM