Inadmissibility of appeal against European Arrest Warrant surrender order due to requested person's consent
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice rejected the appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court’s sentencing order which authorized the surrender of the requested individual to Sweden; the individual prevails in no substantive aspect, as the final decision confirmed the original order for transfer under the European Arrest Warrant. The dispute centered on an appeal filed against a sentence ordering the execution of a Swedish EAW for aggravated theft and fraud, but the appeal was dismissed because the requested person had explicitly consented to their surrender to the issuing state during the initial proceedings. The decisive legal basis was Article 108(2) of Law No. 302/2004, which stipulates that judgments ordering surrender based on the subject’s consent are final and not subject to ordinary appeals, a principle reinforced by the constitutional doctrines of legality and free access to justice under Articles 129 and 21 of the Romanian Constitution and Article 13 of the ECHR.
Legislator headnote
AI generatedart. 275 alin. (3) C. proc. pen, art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 228 alin. (1) C. pen; Inadmissibility of appeal against European Arrest Warrant surrender order due to requested person's consent: S-a mai reţinut că, prin încheierea din 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea procurorului de arestare provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. şi a dispus arestarea provizorie a acesteia pe o durată de 15 zile, de la data de 23 ianuarie 2019 până la data de 6 februarie 2019, inclusiv.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 23/F din data de 4 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost dispusă punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 17 decembrie 2018 de către Parchetul General din Uddevalla, Suedia, pe numele persoanei solicitate A., cetăţean român.
A fost dispusă predarea persoanei solicitate către autorităţile din Suedia, cu respectarea regulii specialităţii, precum şi cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România.
A fost dispusă arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, respectiv de la 4 februarie 2019 la 5 martie 2018 inclusiv.
A fost constatat că persoana solicitată a fost reţinută pentru 24 de ore la data de 23 ianuarie 2019, şi arestată provizoriu în vederea predării de la data de 23 ianuarie 2019 până la data de 4 februarie 2019, inclusiv.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru persoana solicitată, în cuantum de 420 RON, a fost avansat din fondurile M.J.L.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă s-a reţinut că prin sesizarea înregistrată sub nr. x/2019 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a transmis în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, republicată, procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Suedia, la data de 14.12.2018, faţă de numita A., urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de capitolul 8, secţiunea 4, capitolul 9, secţiunea 3, capitolul 9, secţiunile 3 şi 11, capitolul 23, secţia 1 din C. pen. suedez.
Împotriva persoanei solicitate s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, prin Ordonanţa nr. 9 din 23 ianuarie 2019, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2019, începând cu data de 23 ianuarie 2019, ora 10:40, până la data de 24 ianuarie 2019, ora 10:40.
La termenul de judecată din 23 ianuarie 2019 Curtea a procedat la verificarea identităţii persoanei solicitate A. care a arătat că nu are obiecţii privind identitatea şi este de acord să fie predată autorităţilor judiciare din Suedia.
S-a mai reţinut că, prin încheierea din 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 101 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea procurorului de arestare provizorie în vederea predării a persoanei solicitate A. şi a dispus arestarea provizorie a acesteia pe o durată de 15 zile, de la data de 23 ianuarie 2019 până la data de 6 februarie 2019, inclusiv.
S-a fixat termen de judecată la data de 4 februarie 2019, ora 12:00, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare suedeze la data de 14 decembrie 2018, însoţit de traducerea în limba română.
S-a arătat că la dosarul cauzei a fost depus, la data de 29 ianuarie 2019, în copie, mandatul european de arestare emis la data de 17 decembrie 2018 de Parchetul General din Uddevalla - Suedia, tradus în limba română, prin care se solicită arestarea şi predarea numitului A., cetăţean român, în vederea executării pedepsei de 6 ani închisoare.
De asemenea, s-a menţionat că, la termenul din 4 februarie 2019, persoana solicitata a învederat ca este în continuare de acord cu predarea către autorităţile din Suedia şi doreşte să beneficieze de prevederile regulii specialităţii.
Examinând înscrisurile de la dosar, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare conţine informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar în prezenta procedură numita A. şi-a manifestat acordul de a fi predată către autorităţile judiciare din Suedia, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii.
Astfel, mandatul european de arestare a fost emis la data de 17 decembrie 2018 de către autorităţile judiciare din Suedia, faţă de cetăţeanul român A., depistată pe teritoriul României, în vederea efectuării urmăririi penale faţă de aceasta pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de furt calificat şi 2 infracţiuni de fraudă gravă prevăzute de capitolul 8, secţiunea 4, capitolul 9, secţiunea 3, capitolul 9, secţiunile 3 şi 11, capitolul 23, secţia 1 din C. pen. suedez.
În fapt, în sarcina persoanei solicitate A. s-a reţinut că:
1. furt calificat: la data de 8 martie 2017, aflându-se pe strada x 2, municipiul Nybro, Suedia, împreună şi în complicitate sau consultându-se cu un alt făptaş, numita A. şi-a însuşit în mod ilegal un portofel pe care B. îl purta în geanta de mână cu un permis de conducere, un card de debit şi un card de membru, toate aceste articole aparţinându-i B.;
2. fraudă gravă: la data de 8 martie 2017, aflându-se pe strada x 5 b din municipiul Nybro, Suedia, împreună şi în complicitate sau consultându-se cu un alt făptaş, numita A. a folosit cardul de debit al B. de patru ori. Astfel, C. a spart în mod ilegal procesul automat de date şi a retras neautorizat în totalitate suma de 15.000 SEK din contul bancar al B.;
3. furt calificat: la data de 18 februarie 2017, pe strada x, municipiul Gävle, Suedia, în complicitate sau consultându-se cu un alt făptaş, numita C. şi-a însuşit în mod ilegal un portofel pe care D. îl avea asupra sa, conţinând 920 SEK în numerar, 8 bilete de loterie, un card de debit, o carte de identitate şi un card de membru;
4. furt calificat: la data de 13 martie 2017, pe strada x, municipiul Pitea, Suedia, împreună şi în complicitate sau consultându-se cu un alt făptaş, numita C. şi-a însuşit în mod ilegal un portofel pe care E. îl avea asupra sa, conţinând 150 SEK bani lichizi, felicitări de aniversare, permis de conducere, un card de debit şi un card de membru;
5. furt calificat: la data de 2 martie 2017, pe strada x, municipiul Strängnäs, Suedia, împreună şi în complicitate sau consultându-se cu un alt făptaş, numita C. şi-a însuşit în mod ilegal un portofel pe care F. îl avea într-o geantă, conţinând 1.500 SEK în numerar, un permis de conducere, un card de debit şi un card de membru;
6. furt calificat: la data de 6 martie 2017, aflându-se pe strada x 4, municipiul Södertälje, Suedia, împreună şi în complicitate sau consultându-se cu un alt făptaş, numita C. şi-a însuşit în mod ilegal un portofel pe care G. îl transporta într-un sac de pânză, conţinând 800 SEK în numerar, o carte de identitate, un card de debit şi un card de membru;
7. fraudă gravă: la data de 6 martie 2017, aflându-se pe strada x municipiul Södertälje, Suedia, împreună şi în complicitate sau consultându-se cu un alt făptaş, numita C. a folosit cardul de debit al lui G., retrăgând neautorizat suma totala de 11.400 SEK din contul bancar al lui G.;
8. furt calificat: la data de 15 februarie 2017, aflându-se pe strada x 3, municipiul Eksjö, Suedia, împreună şi în complicitate sau consultare cu un alt făptaş, numita C. a luat în mod ilegal un portofel, pe care H. îl transporta într-o geantă de mână pe un cărucior de cumpărături, conţinând un card de debit şi un permis de conducere, pe care le ţinea foarte aproape de ea când a fost comis furtul.
Astfel, cu privire la faptele reţinute în sarcina persoanei solicitate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul mandatului european de arestare, Curtea a constatat că acestea, deşi nu se încadrează în categoria infracţiunilor care dau loc la predare fără a fi necesară îndeplinirea condiţiei dublei incriminări, prevăzute de art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, se încadrează însă în categoria celor prevăzute de alin. (2) al textului legal menţionat, fiind în acelaşi timp incriminate şi de legislaţia naţională, prin dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. pen. (furtul) şi respectiv art. 250 alin. (1) C. pen. (efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos).
Curtea a reţinut că mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autorităţile judiciare competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării şi predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, acesta executându-se pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, instanţele naţionale neputându-se pronunţa asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei solicitate.
Curtea, a mai arătat că nu a constatat incidenţa niciunui motiv de refuz privind punerea în executare a mandatului european de arestare, mandatul cuprinde toate informaţiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată şi nu se impun alte informaţii suplimentare.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat contestaţie persoana solicitată A. fără, însă să o motiveze.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 7 februarie 2019, dosarul fiind repartizat aleatoriu Completului 8.
La termenul de judecată din data de 13 februarie 2019, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulată de persoana solicitată, având în vedere că aceasta şi-a dat consimţământul la predare.
Analizând cu prioritate excepţia invocată de reprezentantul Ministerului Public, constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, sentinţa prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.
Se reţine că în privinţa hotărârii penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac, fiind susceptibile de reformare pe calea apelului exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.
Totodată, admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
În cauză, se constată că persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 23/F din data de 4 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2019 în care aceasta a consimţit la predare. Aşadar, în consens cu reglementările menţionate se reţine că hotărârea pronunţată în primă instanţă, prin care se ia act de consimţământul persoanei solicitate şi se dispune arestarea şi autorizarea predării persoanei solicitate, este definitivă, deoarece legiuitorul a reglementat, în mod expres, imposibilitatea atacării acesteia prin exercitarea căilor ordinare de atac prevăzute de lege, situaţie determinată tocmai de consecinţele pe care le produce acordul persoanei solicitate de a fi predată, măsurile de arestare şi predare dispunându-se în scopul aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, având un caracter subsecvent consimţământului dat, ceea ce nu poate atrage o verificare distinctă pe calea controlului judiciar.
Or, în cauză a fost emis de către autorităţile suedeze un mandat european de arestare, iar persoana solicitată A. şi-a dat consimţământul la predare, prima instanţă, luând act de consimţământul acesteia, a dispus prin hotărârea pronunţată asupra arestării persoanei solicitate şi predării sale. Astfel, hotărârea pronunţată de prima instanţă în condiţiile menţionate nu este supusă controlului judiciar, fiind definitivă, ceea ce atrage inadmisibilitatea contestaţiei declarate.
Ca atare, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte, având în vedere menţiunile din adresa Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în sensul că persoana solicitată A. a fost predată autorităţilor suedeze la data de 12 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu mai poate face aprecieri sub aspectul legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate, fiind rămasă fără obiect contestaţia formulată în cauză.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 23/F din data de 4 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 23/F din data de 4 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a Penală, în dosarul nr. x/2019.
Obligă contestatoarea persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 420 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2019.
Procesat de GGC - LM