Inadmissibility of constitutional challenge to revision grounds for lack of European Court judgment link

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A., constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 745 din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de către revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1405 din data de 25.07. 2018 a Judecătoriei Braşov şi s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de către revizuentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 465 C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că petentul A. a formulat cerere de revizuire a hotărârilor, solicitând admiterea în principiu a cererii şi suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii conform art. 460 din C. proc. pen.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că s-au descoperit fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză şi asupra cărora atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu aveau cum să se pronunţe.

Ulterior, la termenul din 08.01.2018, a arătat că îşi întemeiază cererea de revizuire pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., având în vedere că prin Decizia Curţii Constituţionale a României 368/30.05.2017 s-a stabilit că sintagma "împotriva aceluiaşi subiect pasiv" este neconstituţională, aceasta arătând în mod vădit că legea mai favorabilă în Dosarul nr. x/2014* este noul C. pen., nu vechiul C. pen., iar în această situaţie pedeapsa pentru o faptă sau mai multe fapte de înşelăciune ar fi una singură, cea mai mare, fără a mai fi adăugată câte o treime din celelalte. Totodată, a mai precizat că înţelege să îşi întemeieze cererea de revizuire şi pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. coroborate cu cele ale art. 454 alin. (2) din C. proc. pen. şi prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei la prima instanţă, deoarece nu s-a pronunţat asupra cazurilor de nulitate absolută invocate în cererea de revizuire.

Cu ocazia susţinerii orale a apelului, apărătorul din oficiu a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, apreciind că, în cauză cu ocazia judecării în fond a cauzei a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar în memoriul depus a invocat excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 465 din C. proc. pen., deoarece acest text de lege este neclar, lipsit de previzibilitate şi discriminatoriu, fiind încălcate art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 26, art. 27, art. 52 din Constituţia României coroborat cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. A arătat că dispoziţiile invocate ar fi neconstituţionale şi au legătură cu cauza, deoarece ar permite admiterea cererii de revizuire şi pentru alte motive, decât cele strict enumerate de C. proc. pen.

Verificând hotărârea apelată, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, în conformitate cu prevederile art. 420 alin. (8) din C. proc. pen., Curtea de Apel Braşov, a respins ca nefondat apelul, reţinând că prin Sentinţa penală nr. 2125/17.11.2016 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală nr. 11/Ap/26.01.2018 a Curţii de Apel Braşov, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (faptă comisă în dauna persoanei vătămate B.); înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (faptă comisă în dauna persoanelor vătămate C., D., E., F., G., H., I., J. şi K.) şi s-a încetat procesul penal pentru infracţiunea de deţinere, fără drept, de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, faptă prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale instanţa a reţinut că petentul nu a adus argumente concrete cu privire la fiecare text din Constituţie care ar fi încălcat, arătând generic că, urmare a încălcării textelor constituţionale, i-au fost afectate drepturile la apărare şi la un proces echitabil. S-a constatat că excepţia a fost invocată de către apelant, într-un dosar aflat pe rolul acestei instanţe (24832/197/2017) în calea de atac a apelului, având ca obiect o cerere de revizuire, iar dispoziţiile criticate ca fiind neconstituţionale fac parte dintr-o lege aflată în vigoare, apelantul, referindu-se la dispoziţiile legale din C. proc. pen.

S-a constatat însă că, solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă, deoarece nu este îndeplinită una dintre cerinţele enumerate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv, cea referitoare la existenţa unei legături cu soluţionarea cauzei. Astfel, s-a reţinut că această condiţie nu se analizează în abstract şi nu se deduce de către instanţa în faţa căreia a fost invocată din orice fel de tangenţă a prevederilor legale invocate cu speţa aflată pe rol, ci se impune o analiză riguroasă în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei. Astfel, s-a constatat că textul de lege invocat, se referă la ipoteza revizuirii hotărârilor definitive, în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare, însă, apelantul nu a invocat faptul că, în dosarul penal în care a fost condamnat pentru infracţiunile mai sus arătate, ar exista o hotărâre a Curţii Europene prin care să se constate de către instanţa europeană o încălcare a vreunui drept al condamnatului apelant.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 465 din C. proc. pen., cuprinsă în conţinutul Deciziei penale nr. 745/Ap din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x, a formulat recurs condamnatul A.

Examinând recursul declarat de condamnatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:

Reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziţii normative.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 din C. proc. pen., formulată în faţa Curţii de Apel Braşov de condamnatul A., Înalta Curte constată că aceasta întruneşte doar trei din cele patru condiţii de admisibilitate.

Astfel, excepţia a fost invocată în faţa instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei în calea de atac a apelului, de către o persoană având calitatea de apelant şi vizează dispoziţii dintr-o lege aflată în vigoare, care, deşi au mai fost criticate în alte cauze, nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de condamnatul A. în susţinerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că obiecţiunile formulate de acesta cu privire la dispoziţiile legale criticate nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituţionalitate apte să provoace un examen al conformităţii normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, în concret, condamnatul A. a formulat, în calea de atac a apelului promovată împotriva Sentinţei penale nr. 1405 din 25 iulie 2018 a Judecătoriei Braşov, prin care s-a respins, ca inadmisibilă cererea de revizuire, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 din C. proc. pen., apreciind că acestea încalcă prevederile art. 16, art. 20, art. 21, art. 22, art. 23, art. 24, art. 26, art. 27, art. 52 din Constituţia României coroborat cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că textul de lege este neclar, fiind lipsit de previzibilitate şi discriminatoriu.

Înalta Curte arată că, din interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre textul de lege a cărei neconstituţionalitate se invocă şi modul de soluţionare a cauzei trebuie să fie evidentă şi de natură a produce consecinţe directe asupra soluţiei ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentul a formulat cererea de revizuire întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 453 lit. a), lit. b) şi lit. f) din C. proc. pen. şi a invocat neconstituţionalitate dispoziţiilor art. 465 din C. proc. pen., care se referă la ipoteza revizuirii hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. De altfel, condamnatul A., în susţinerea atât a cererii de revizuire, cât şi a excepţiei de neconstituţionalitate nu a invocat existenţa unei hotărârii definitive pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care să se constate de către instanţa europeană o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale condamnatului ori să se dispună scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluţionării amiabile a litigiului dintre stat şi reclamant, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 465 alin. (1) din C. proc. pen.

Aşadar, prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea cauzei, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate apare ca lipsită de pertinenţă. Având în vedere că pentru excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale menţionate nu este îndeplinită condiţia legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de condamnatul A., cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 465 din C. proc. pen.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 465 din C. proc. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 745 din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 465 din C. proc. pen. cuprinsă în Decizia penală nr. 745 din 22 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN