Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 121/2019 AI generated

Inadmissibility of appeal against final decision recording withdrawal of objection to enforcement

Case Number Decizia nr. 121/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the unconditional appeal filed by a convicted person, thereby upholding the finality of the Appellate Court's 2018 decision which had recorded the withdrawal of a prior objection to enforcement and imposed 200 RON in judicial costs; the original dispute involved a convicted individual attempting to challenge an Appellate Court decision that had taken act of the withdrawal of an objection to enforcement against a first-instance criminal judgment, a challenge that was not substantiated by the appellant. Relying on Articles 425, 415, 275, 597(7), and 601 of the Code of Criminal Procedure, the Court determined that the specific procedural act of recording the withdrawal of an appeal at the Appellate level is a final decision that is not subject to further recourse under the law, establishing that recognizing appeal routes beyond those expressly provided by statute violates the principle of legality.

Legislator headnote

AI generated

art. 601 C. proc. pen, art. 415 C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 425 din C. proc. pen, art. 597 alin. (7) din C. proc. pen, art. 275 alin. (6) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against final decision recording withdrawal of objection to enforcement: Potrivit dispoziţiilor art. 425 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Keywords

AI generated
enforcement decision procedural objections judicial law code of criminal procedure principle of legality appealability of remand decision

Cited Legislation

AI generated
art. 601 C. proc. pen
x/2018, în baza art. 601 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.
art. 415 C. proc. pen
(3) raportat la art. 415 C. proc. pen., având în vedere manifestarea expresă de voinţă a contestatorului-condamnat Curtea a luat act de retragerea contestaţiei formulate de condamnatul A.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
x/2018 şi, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.
art. 425 din C. proc. pen
Potrivit dispoziţiilor art. 425 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
art. 597 alin. (7) din C. proc. pen
Totodată, dispoziţiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.
art. 275 alin. (6) C. proc. pen
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 407/CO din data de 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2018 s-a luat act de retragerea contestaţiei formulate de petentul-condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 1737 din 23 august 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1737 din data de 23 august 2018 pronunţată de Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în Dosar nr. x/2018, în baza art. 601 C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnatul A.

La termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2018, contestatorul-condamnat A. a înaintat prin intermediul administraţiei penitenciarelor o cerere prin care a învederat instanţei că înţelege să-şi retragă contestaţia formulată în cauză.

Prin urmare, în baza art. 425 alin. (3) raportat la art. 415 C. proc. pen., având în vedere manifestarea expresă de voinţă a contestatorului-condamnat Curtea a luat act de retragerea contestaţiei formulate de condamnatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1737 din 23 august 2018 pronunţate Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în Dosar nr. x/2018 şi, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. l-a obligat pe acesta la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva Deciziei penale nr. 407/CO din data de 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, condamnatul A. a formulat contestaţie pe care nu a motivat-o.

Examinând cu prioritate admisibilitatea contestaţiei formulată de condamnatul A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 425 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.

Totodată, dispoziţiile art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare.

Se constată că, în prezenta cauză, condamnatul A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu poate fi supusă acestei căi de atac, fiind definitivă, întrucât prin Decizia penală nr. 407/CO din data de 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, s-a luat act de retragerea contestaţiei împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţată cu privire la contestaţia la executare formulată de condamnatul A.

Recunoaşterea unei căi de atac, în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 407/CO din data de 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2018, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 407/CO din data de 2 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM