Proof of ethnic persecution and forcible displacement as prerequisite for statutory compensatory rights under Law No. 189/2000
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal, upholding the lower court's judgment that rejected the claimant's action against the county pension house. The dispute concerned the claimant's request to annul an administrative decision and obtain compensatory rights under Law No. 189/2000, which grants benefits to individuals persecuted for ethnic reasons between 1940 and 1945. The claimant alleged status as a forcibly displaced person, citing ethnic persecution that forced them to flee to a different locality. The court found the appeal unfounded, ruling that the claimant failed to provide the official documentary evidence or witness testimony required by Government Ordinance No. 127/2002 to prove the status of a forcibly displaced person, resulting in the denial of the claimed rights.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Proof of ethnic persecution and forcible displacement as prerequisite for statutory compensatory rights under Law No. 189/2000: Potrivit acestui act normativ, beneficiază de drepturi compensatorii, persoanele care se află într-una din situațiile expres prevăzute la art. 1, în speță reclamantul-recurent susținând că are statutul de persoană strămutată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 3 septembrie 2003, la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând anularea hotărârii nr. 1141/2003 și obligarea să emită o nouă hotărâre, prin care să îi recunoască și să îi acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
A susținut reclamantul în acțiunea sa, că a suferit persecuții pe motive etnice, în sensul legii sus-menționate, fiind obligat ca împreună cu unchiul și mătușa, la care era în domiciliu, să se refugieze în localitatea Unguraș, județul Maramureș.
Prin sentința nr. 1172 din 9 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, susținând că a făcut dovada îndeplinirii cerințelor legii, dar instanța, prin interpretarea greșită efectuată în dosar, a aplicat greșit legea.
Recursul este nefondat.
Prin Legea nr. 189/2000, a fost aprobată O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice.
Potrivit acestui act normativ, beneficiază de drepturi compensatorii, persoanele care se află într-una din situațiile expres prevăzute la art. 1, în speță reclamantul-recurent susținând că are statutul de persoană strămutată.
Prin art. 4 din H.G. nr. 127/2002, s-a reglementat procedura de urmat de reclamanți, pentru o dovadă că sunt îndreptățiți a beneficia de drepturile pretinse, acestea fiind dovezi cu acte oficiale, dar și cu martori.
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de fond a pronunțat o soluție legală, reclamantul nefăcând dovada că a fost persoană strămutată.
În conformitate cu considerentele expuse, urmare a examinării cauzei, în raport cu motivele invocate, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat și în consecință, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.G. împotriva sentinței civile nr. 1172 din 9 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2004.