Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 51/2019 AI generated

Unconstitutionality of Court Organization Law Inadmissible in Eviction Litigation

Case Number Decizia nr. 51/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal filed by the defendants against the Court of Appeal of Timișoara's decision, thereby upholding the lower court's ruling that dismissed as inadmissible the request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court. The dispute arose from a cassation appeal in an eviction action, wherein the defendants had challenged Article 38(1) of Law No. 304/2004 regarding the legal personality of district courts, alleging a violation of Article 29(1) of Law No. 47/1992. The court held that the challenged provision, which concerns the organizational structure of courts, lacked any connection to the resolution of the underlying eviction case or the procedural admissibility of the appeal itself, failing the requirement of relevance under Article 29(1) of Law No. 47/1992, and thus the exception was correctly rejected as having no impact on the outcome of the litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992; Unconstitutionality of Court Organization Law Inadmissible in Eviction Litigation: Împotriva Deciziei civile nr. 205 din data de 27 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, pârâţii A. şi B. au declarat recurs, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Keywords

AI generated
civil judgment objection of unconstitutionality procedural violations constitutional requirement expulsion from housing legal personality

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reţine următoarele:
art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
au declarat recurs, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Învestită cu soluţionarea recursului la data de 9 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În ceea ce priveşte motivul de recurs dezvoltat de recurenţii-pârâţi, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
(1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori irelevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
Învestită cu soluţionarea recursului la data de 9 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut curtea de apel faptul că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
art. 488 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., în conformitate cu care hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins, Înalta Curte reţine următoarele:

Împotriva Deciziei civile nr. 205 din data de 27 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, pârâţii A. şi B. au declarat recurs, cu privire la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

În motivarea recursului, recurenţii-pârâţi au arătat, în esenţă, că excepţia invocată are legătură cu cauza, iar instanţa de recurs în mod greşit a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, după care a respins recursul, ca fiind inadmisibil.

Învestită cu soluţionarea recursului la data de 9 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 17 ianuarie 2019, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

Analizând criticile deduse judecăţii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, pârâţii B. şi A. au formulat recurs împotriva Deciziei civile nr. 1.117 din data de 4 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, în cauza având ca obiect acţiune în evacuare.

Prin notele scrise depuse în faţa instanţei învestite cu soluţionarea recursului, pârâţii B. şi A. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

Prin Decizia civilă nr. 205 din data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, reţinând că nu există o legătură a textului legal criticat pentru neconstituţionalitate cu cauza, având în vedere obiectul dosarului - recurs la o acţiune în evacuare.

La ultimul termen de judecată, curtea de apel a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii căii de atac, dat fiind obiectul cauzei - evacuare, reţinând lipsa legăturii art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 cu cauza, în condiţiile în care Curtea a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului.

În ceea ce priveşte motivul de recurs dezvoltat de recurenţii-pârâţi, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepţia invocată are legătură cu soluţionarea cauzei, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori irelevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

În speţă, recurenţii-pârâţi au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, text de lege care dispune că judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei învestite cu soluţionarea recursului declarat în cauza având ca obiect acţiune în evacuare, iar textul legal pretins a fi neconstituţional nu are legătură cu obiectul dedus judecăţii ori cu stadiul procesual al litigiului, instanţa rămânând în pronunţare asupra admisibilităţii căii de atac.

Altfel spus, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu vizează calea de atac a recursului ori procedura de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii recursului, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma soluţiei pronunţate şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora această soluţie a fost pronunţată.

Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate o are în prezenta cauză, din analiza textului legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată, având în vedere faptul că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac, se constată că nu sunt fondate criticile recurenţilor, neexistând legătură între soluţia ce ar fi putut fi pronunţată în cadrul recursului şi soluţia ce ar fi putut fi pronunţată de Curtea Constituţională în soluţionarea excepţiei invocate.

Cu alte cuvinte, şi dacă s-ar admite neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, acest aspect nu ar avea relevanţă în soluţionarea recursului, iar prefigurarea unei soluţii vizând neconstituţionalitatea textului de lege menţionat nu creează premisele aplicării directe a acelei norme în vederea soluţionării căii extraordinare de atac.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut curtea de apel faptul că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 205 din data de 27 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de ED