Quantum of moral damages for bodily injury in traffic accidents: proportionality and equitable compensation criteria under civil liability

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, în condiţiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

1. Hotărârea instanţei de apel:

Prin Decizia civilă nr. 1.203 A din 28.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1.705 din 16.06.2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, şi a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.12.2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanta B. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro, echivalent în RON la data introducerii acţiunii, reprezentând daune materiale, precum şi la plata sumei de 300.000 euro, echivalent în RON la data introducerii acţiunii, reprezentând daune morale; cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.705 din 16.06.2016, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.146,35 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune materiale, precum şi suma de 300.000 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale şi a respins cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, la data de 05.01.2013, intervenientul C. a condus pe drumul forestier ce leagă Drumul Cotei 1400 din Sinaia de cartierul D., un motocvadriciclu - ATV, cu numărul de înmatriculare x, alături de reclamantă, în calitate de pasager, iar la ieşirea dintr-un viraj către stânga, conducătorul autovehiculului a încercat să îndrepte ghidonul, moment în care roţile din faţă ale autovehiculului au alunecat pe gheaţă, determinând deraparea şi răsturnarea pe partea dreaptă a acestuia. În urma evenimentului rutier, a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia dosarul penal nr. x/2013, în care a fost emisă, la data de 22.04.2013, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de C., în raport de lipsa plângerii prealabile.

Din înscrisurile medicale ataşate cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că reclamanta, în urma accidentului rutier, a suferit mai multe traumatisme şi fracturi la nivelul membrelor superioare.

Tribunalul a constatat că la data producerii accidentului rutier, autovehiculul cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA la societatea de asigurări pârâtă.

În ceea ce priveşte legea civilă substanţială aplicabilă în cauză, instanţa a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile privind răspunderea civilă delictuală în persoana intervenientului, temeiul plăţii despăgubirii de către asigurătorul autoturismului fiind reprezentat de Legea nr. 136/1995.

Tribunalul a evidenţiat dispoziţiile art. 50, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 1349 şi art. 1357 alin. (1) şi (2) C. civ. şi a constatat că sunt întrunite cele patru condiţii pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, tribunalul a constatat îndeplinită condiţia săvârşirii de către intervenient a unei fapte ilicite constând în nerespectarea regulilor de circulaţie prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, prin neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum. În ceea ce priveşte prejudiciul, sub aspectul daunelor materiale, tribunalul a apreciat că, deşi reclamanta a pretins un cuantum al prejudiciului de 15.000 de euro, probele administrate în cauză, au dovedit un prejudiciu în cuantum de 5.146,35 euro.

Sub aspectul daunelor morale, tribunalul a reţinut că acestea au fost consecinţa prejudiciului nepatrimonial, şi anume suferinţa de ordin fizic şi afectiv provocată de accidentul rutier din data de 05.01.2013, reclamanta suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare trei intervenţii chirurgicale. În plus, astfel cum rezultă atât din înscrisuri, cât şi din declaraţia martorului, degetul mic al mâinii drepte a reclamantei a fost amputat, probleme de mobilitate subzistând şi în ceea ce priveşte alte două degete de la aceeaşi mână. De asemenea, conform declaraţiei martorului, reclamanta nu îşi mai putea îndeplini profesia la fel ca înainte de producerea accidentului, fiind puternic afectată emoţional şi efectuând terapie psihologică. Or, afecţiunile medicale suferite de reclamantă au produs efecte negative ce subzistă şi în prezent, şi care au afectat în mod considerabil capacitatea de efort a acesteia. Astfel, prejudiciul moral suferit de reclamantă a fost unul cert, existenţa acestuia fiind dincolo de orice îndoială.

Având în vedere că judecătorul cauzei este singurul care, în raport cu împrejurările concrete ale cauzei, poate să aprecieze o sumă globală reprezentând echivalentul prejudiciului suferit, tribunalul a constatat că prejudiciul moral suferit era în cuantum de 300.000 de euro, raportat la gravitatea afecţiunilor suferite de către reclamantă, ce rezultă din numărul de zile de îngrijiri medicale şi din timpul necesar pentru ameliorarea afecţiunilor suferite, precum şi în raport de suferinţele efectiv încercate de către aceasta.

Tribunal a precizat că a avut în vedere un cuantum valoric rezonabil, dar substanţial al despăgubirilor pentru prejudiciul moral produs prin fapta ilicită a intervenientului, ce nu trebuie privit ca o sursă de înavuţire pentru reclamantă, ci, dimpotrivă, trebuie să constituie o reparaţie echitabilă a prejudiciului produs, dar să fie şi de natură a descuraja, pe viitor, o conduită asemănătoare cu cea a intervenientului.

Tribunalul a arătat că în cauză a fost îndeplinită şi condiţia privind legătura de cauzalitate între fapta ilicită a intervenientului şi prejudiciul suferit de reclamantă, astfel cum rezulta din probele administrate în cauză, iar în ceea ce priveşte vinovăţia, a reţinut că, din înscrisurile existente la dosar, rezultă că fapta ilicită a fost săvârşită cu vinovăţie, sub forma culpei.

Împotriva acestei sentinţe civile a declarat apel SC A. SA, iar prin Decizia civilă nr. 1.203 A din 28.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelul şi, în temeiul art. 480 alin. (2) C. proc. civ. a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 30.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei. În baza art. 482 C. proc. civ., coroborat cu art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a obligat intimata să plătească apelantei suma de 7.962 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Sub aspectele criticate ulterior în cauză prin recursul declarat, instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011 şi împrejurarea că prejudiciul material a fost calculat de către tribunal atât prin verificarea înscrisurilor depuse la dosar, cât şi în raport de declaraţia martorului audiat în cauză. Instanţa de apel a reţinut, totodată. că apelanta nu a criticat acordarea prejudiciului material sub aspectul cuantumului, neindicând vreo greşeală de calcul cu privire la suma acordată de instanţă, sau altă sumă ce ar reprezenta prejudiciul material pe care instanţa ar fi trebuit să o acorde.

Curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiată critica referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de tribunal (300.000 euro) şi a reţinut că, astfel cum reiese din actele medicale depuse la dosar, vătămarea suferită de reclamantă a constat în fracturi ale degetelor 3 - 5 ale mâinii drepte, fracturi care au necesitat mai multe intervenţii chirurgicale, în urma cărora s-a efectuat amputaţia falangei proximale de la al cincilea deget.

Fără a contesta aprecierea tribunalului în sensul că vătămarea corporală a reclamantei, suferită în urma accidentului din data de 05.01.2013, i-a cauzat acesteia o serie de traume fizice şi psihice de natură să conducă la acordarea de daune morale, curtea de apel a considerat că, faţă de suferinţa fizică şi psihică a reclamantei, daunele morale în cuantum de 300.000 euro acordate de prima instanţă au fost supraevaluate.

Precizând că nu există un criteriu de natură legislativă cu privire la aprecierea cuantumului daunelor morale ce se acordă de către instanţă şi arătând că are în vedere jurisprudenţa în materie, instanţa de apel a considerat că acordarea de daune morale în valoare de 30.000 euro este suficientă pentru repararea prejudiciului de natură nepatrimonială suferit de reclamantă.

2. Motivele de casare invocate

Reclamanta B. a declarat, în termen legal, recurs împotriva Deciziei civile nr. 1.203A din 28.06.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin cererea de recurs au fost formulate următoarele critici de nelegalitate, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

a. Decizia instanţei de apel nu este motivată (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.)

Curtea de apel invocă dispoziţiile art. 49 alin. (1) pct. l lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 potrivit acordarea daunelor morale trebuie să se realizeze în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România. Or, deşi face referire la aplicarea jurisprudenţei în materie, instanţa nu indică nicio hotărâre a instanţelor naţionale sau a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Totodată, sunt încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care stabilesc obligaţia instanţei de a preciza motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea.

Instanţa de apel avea obligaţia ca, la stabilirea cuantumului despăgubirilor morale să procedeze la examinarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a instanţelor naţionale, să ţină cont de contextul economico-social în care partea vătămată se află, stabilirea cuantumului despăgubirilor morale fiind, într-adevăr, atributul instanţei de judecată, însă nu pe criterii subiective, ci pe criterii obiective, care trebuie să fie relevate şi justificate.

Mai mult, dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor. În cauză însă, instanţa de apel dispune reducerea daunelor morale, în lipsa unei motivări pertinente, şi fără a indica jurisprudenţa în materie aplicabilă prezentului litigiu.

b. Aplicarea greşită a normelor de drept (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Instanţa de apel, deşi a invocat aplicabilitatea dreptului material constând în dispoziţiile art. 49 alin. (1) pct. l lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011 potrivit cărora acordarea daunelor morale trebuie să se realizeze în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, nu a indicat care este acea jurisprudenţă, rezumându-se doar la a da o soluţie fără motivarea convingerii sale.

Totodată, cerinţele echităţii impun atât o despăgubire justă a prejudiciului suferit de reclamantă în urma accidentului, avându-se în vedere, inclusiv timpul necesar ameliorării suferinţelor încercate şi repercusiunile ce se manifestă şi în prezent, dar şi o aplicare corectă a dreptului material în baza căruia se acorda aceste despăgubiri.

3. Analiza motivelor de casare

a. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ. alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele hotărârii trebuie să cuprindă obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii reprezintă o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar. Înalta Curte constată că, în cauză, această garanţie procesuală a fost respectată, instanţa de apel arătând motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat soluţia cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, ceea ce permite efectuarea controlului de legalitate în prezenta cale de atac.

Astfel, cât priveşte situaţia de fapt, instanţa de apel a confirmat hotărârea primei instanţe. De asemenea, ca şi prima instanţă, curtea de apel a reţinut implicit că sunt îndeplinite toate condiţiile răspunderii civile delictuale, prin prisma dispoziţiilor art. 1357 C. civ., a răspuns criticilor invocate, a cenzurat concluziile părţilor şi a arătat considerentele pe care şi-a întemeiat soluţia pronunţată, chiar dacă nu a răspuns detaliat fiecărui argument formulat în cauză.

Obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost puse (cauza Albina c. României).

Prin urmare, Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a îndeplinit obligaţia de motivare a hotărârii în acord cu cerinţele art. 425 C. proc. civ., chiar dacă argumentele expuse în analiza singurului motiv de apel care a dus la modificarea hotărârii primei instanţe - reaprecierea cuantumului prejudiciului - au fost prezentate succint.

b. Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat.

Potrivit art. 1357 C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă". Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile cauzei, fiind necontestat în prezentul litigiu că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Esenţa răspunderii civile delictuale constă în existenţa unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral (a daunelor morale) atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalităţii umane şi se manifestă prin suferinţa fizică sau morală pe care o resimte victima.

Este adevărat că în cazul daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, nu există criterii precise pentru determinarea lor, art. 49 alin. (1) lit. f) Ordinul CSA nr. 14/2011, invocat prin motivele de recurs, stipulând că despăgubirile pentru daunele morale în cazul vătămării corporale a unei persoane se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Înalta Curte reţine însă că la nivel legislativ nu există criterii obiective, clare, de cuantificare a despăgubirilor băneşti ce pot fi acordate pentru repararea prejudiciilor morale, iar jurisprudenţa, în ceea ce priveşte prejudiciului nepatrimonial rezultat din aceeaşi categorie de fapte ilicite - accidente cauzate de autovehicul - cunoaşte variaţii foarte mari şi este lipsită de delimitări precise ale cuantumului despăgubirilor.

De aceea, instanţa de judecată este suverană în a-şi forma propria convingere asupra aspectelor deduse judecăţii, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama de principiile de drept şi de practica judiciară în materie.

În cauză, nu este contestat faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu care o îndreptăţeşte la acordarea daunelor morale. Ceea ce se contestă este întinderea acestui prejudiciu, evaluarea lui prin raportare la criterii valorificate în jurisprudenţă.

În exercitarea controlului de legalitate cu care a fost învestită cu privire la această chestiune, a evaluării daunelor morale, Înalta Curte va avea în vedere următoarele aspecte:

Evaluarea daunelor morale este dificilă întrucât este lipsită de criteriile obiective existente în cazul prejudiciului material. Prejudiciul nepatrimonial nu se poate reduce la determinarea "preţului" suferinţei fizice şi psihice, acestea fiind, dealtfel, inestimabile. Stabilirea cuantumului unui astfel de prejudiciu trebuie să aibă în vedere toate consecinţele negative produse şi să plece de la premisa că daunele morale se raportează la nivelul trăirilor psihice. Tocmai de aceea, prejudiciul nepatrimonial implică o apreciere raportată le situaţia personală a fiecărei victime în parte.

În determinarea cuantumului despăgubirilor morale, interpretarea normelor aplicabile răspunderii civile delictuale, principiile aplicabile în această materie şi soluţiile pronunţate în jurisprudenţă, conturează aplicarea unor criterii ce vizează gravitatea suferinţei, echitatea şi al proporţionalitatea.

Astfel, în primul rând, în ceea ce priveşte prejudiciul moral rezultat într-o suferinţă, ceea ce trebuie evaluat este gravitatea suferinţei, şi nu neapărat gravitatea atingerii. Pornind de la faptul că prejudiciul analizat rezultă din încălcarea unor drepturi fundamentale, evaluarea gravităţii suferinţei produse trebuie să se facă ţinând seama de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de situaţia personală a victimei, de personalitatea şi psihologia ei, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.

În al doilea rând, în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate trebuie avut în vedere criteriul echităţii. Dacă gravitatea prejudiciului produs este mare, este echitabil ca şi indemnizaţia ce se acordă să fie una în cuantum ridicat.

În materia daunelor morale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului consacră principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte; indemnizaţia acordată trebuie să fie justă, raţională, echitabilă şi să asigure o compensaţie suficientă a prejudiciului moral suferit.

În al treilea rând, despăgubirile acordate trebuie să respecte criteriul unui raport de proporţionalitate cu dauna suferită. Curtea Europeană a Drepturilor Omului afirmă în jurisprudenţa sa că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora (Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit).

În cauză, este evident că numeroasele spitalizări, intervenţiile chirurgicale şi problemele de mobilitate au produs reclamantei suferinţe fizice şi psihice, după cum infirmitatea produsă la mâna dreaptă i-a creat un prejudiciu estetic şi unul de agrement - în evaluarea căruia vârsta victimei nu poate fi ignorată -, constând în restrângerea posibilităţilor de a se bucura de o viaţă normală, de a avea parte din plin de satisfacţii materiale şi spirituale pe care aceasta le poate oferi. Suferinţa psihică este atrasă de limitările inevitabile pe care probleme fizice le-au produs şi, eventual, le vor produce şi în viitor pe plan social, personal, şi profesional, şi este cu atât mai intensă cu cât recurenta este la o vârstă la care speranţele obţinerii unor satisfacţii pe toate aceste planuri sunt foarte mari şi justificate.

În consecinţă, ţinând seama de gravitatea suferinţei încercate de recurentă, (stabilită în raport de importanţa valorilor lezate, de măsura în care acestea au fost afectate şi de intensitatea cu care a fost resimţit prejudiciul produs în raport de situaţia personală a victimei), având în vedere principiul echităţii şi cel al proporţionalităţii, Înalta Curte consideră că recursul declarat de reclamantă sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale este întemeiat.

Aplicând regula reparării integrale a prejudiciului moral şi ţinând cont de faptul că suma acordată cu titlu de daune morale trebuie să asigure o compensare, pe cât posibilă, a suferinţelor pe care reclamanta le-a încercat, Înalta Curte apreciază că suma de 300.000 euro reprezintă, în acord cu consideraţiile cu valoare de principiu expuse anterior şi cu particularităţile cauzei, o satisfacţie echitabilă cuvenită reclamantei.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta B., iar în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va casa în parte decizia recurată, în sensul că, în temeiul art. 480 C. proc. civ. va respinge apelul declarat de SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 1.705 din 16.06.2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov

Vor fi păstrate dispoziţiile deciziei recurate referitoare la excepţia insuficientei timbrări a cererii de apel, care nu au făcut obiectul criticilor formulate în calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta B. împotriva deciziei civile nr. 1203 A din data de 28 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează în parte decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC A. SA.

Păstrează celelalte dispoziţii ale deciziei referitoare la excepţia insuficientei timbrări.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.

Procesat de ED