Insufficiency of cassation grounds in civil damages claim: failure to articulate legal illegality under Article 488 of the Civil Procedure Code

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 309 din data de 11 iunie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 2147 din data de 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. şi intimata-intervenientă C.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pe pârâta A. S.A. să plătească reclamantului suma de 30.000 euro, la cursul de schimb valutar oficial al B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-reclamant B., solicitând admiterea căii de atac, respingerea apelului şi menţinerea Sentinţei civile nr. 2147 din data de 21 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul nr. x/2016, ca fiind temeinică şi legală, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant, în esenţă, a susţinut că instanţa de apel, deşi a consemnat corect toată situaţia de fapt, în soluţionarea apelului nu a avut în vedere mai multe aspecte.

Astfel, nu a reţinut că intimata-pârâtă A. S.A. a avut o atitudine de totală pasivitate în respectarea contractului de asigurare-reasigurare prin care trebuia să despăgubească victima unui accident, făcând acesteia o propunere de despăgubire în data de 16 martie 2016 şi neîndeplinindu-şi obligaţiile contractuale, deşi au trecut 4 ani.

Instanţa de apel a trecut foarte uşor peste faptul că, prin noul raport de expertiză medico-legală, s-a stabilit că recurentul-reclamant are o infirmitate permanentă, chiar dacă starea clinică actuală are o evoluţie favorabilă, în sensul că este vindecat chirurgical.

Însă, nu s-a avut în vedere faptul că, în afară de fractura de şold care a dus la infirmitatea permanentă, cu protezare provizorie, în urma accidentului au existat fracturi de col femural stâng, fractura bazicervicală stângă cu deplasare, traumatism toracic cu fractură C 9, acest din urma traumatism fiind greu de vindecat şi durerile fiind de mare intensitate şi de lungă durată.

De asemenea, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere nici împrejurările în care s-a produs accidentul, care se putea solda cu pierderea vieţii sale, întrucât maşina în care se afla s-a răsturnat în valea portului pe o adâncime de 10 m. Acest eveniment i-a creat o stare de spaimă care îl afectează şi în prezent.

Totodată, în opinia sa, curtea de apel trebuia să aibă în vedere şi faptul că pentru tot restul vieţii va avea un handicap motor, va fi obligat să facă periodic tratamente de recuperare, va fi obligat peste o perioadă de timp să schimbe proteza şi niciodată nu va mai avea o viaţă normală.

Recurentul-reclamant a considerat că trebuie avute în vedere suferinţele fizice, dar şi morale, întrucât pentru familia sa, de la producerea accidentului, a devenit o persoană cu nevoi speciale, care nu mai poate oferi sprijinul necesar şi firesc în casă. Totodată, a solicitat să fie avută în vedere şi vârsta sa, care nu-i mai permite o recuperare uşoară.

A mai arătat că în mod greşit s-a consemnat în hotărâre că a solicitat 50.000 euro, suma cerută prin acţiune fiind de 500.000 euro, însă, nu a declarat apel împotriva hotărârii prin care i-au fost acordate daunele morale de 50.000 euro, considerând că această sumă este echitabilă în funcţie de împrejurările cauzei şi de situaţia de fapt, precum şi în raport de practica instanţelor de judecată.

Apreciind că pretenţiile sale sunt justificate, a făcut trimitere la legislaţia în materie şi la practica instanţelor din ultimii ani, potrivit cărora, în cazul infirmităţilor permanente, victima trebuie să fie despăgubită de către societatea de asigurare în mod corespunzător traumatismului suferit. Altfel, în opinia sa, asigurarea RCA ar fi lipsită de substanţă şi de obiect, întrucât scopul acestei asigurări este chiar acela de a proteja persoana aflată în nevoie ca urmare a unui accident rutier, legiuitorul prevăzând şi modalitatea legală de despăgubire, în funcţie de infirmitatea dobândită.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 486 şi următoarele C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată în cauză în termen legal, intimata-pârâtă A. S.A. a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurentul-reclamant nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În cauză, prin raportul întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că susţinerile recurentului-reclamant nu pot fi încadrate în motivele de casare statuate de lege, aspect faţă de care, în lipsa unor motive de ordine publică, devin incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Examinând recursul din perspectiva încadrării motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, recurentul-reclamant, fără a indica în concret niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a criticat decizia instanţei de apel invocând că aceasta a trecut cu uşurinţă peste concluziile noului raport de expertiză medico-legală, a reţinut greşit cuantumul despăgubirilor solicitate şi nu a avut în vedere atitudinea părţii adverse, împrejurările în care s-a produs accidentul, precum şi consecinţele pe care acesta le are asupra sa.

Înalta Curte reţine că aceste critici nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, ci constituie aspecte de netemeinicie ale acesteia, referitoare la modul în care instanţa de apel a interpretat şi a valorificat probele administrate în cauză şi cele reţinute cu privire la situaţia de fapt, chestiuni care nu pot fi supuse cenzurii în recurs, faţă de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că se poate cere casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Totodată, nici cele susţinute de către recurentul-reclamant în sensul că instanţa de apel a reţinut eronat cuantumul despăgubirilor solicitate nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege, acest aspect vizând o posibilă eroare materială strecurată în hotărârea atacată şi nu aspecte ce ţin de legalitatea hotărârii.

În cauză, recurentul-reclamant nu a indicat în concret care sunt motivele de nelegalitate care pot fi imputate hotărârii recurate şi nu a formulat critici care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susţine nelegalitatea hotărârii.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă, precum şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

Aşa fiind, cum aspectele susţinute de recurentul-reclamant B. nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva Deciziei nr. 309 din data de 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN