Competence conflict over restitution claims: territorial jurisdiction of tribunals under Law 165/2013

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 30 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Timişoara, Municipiul Timişoara, prin primar, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au solicitat, în principal, obligarea pârâtelor la restituirea în natură a imobilului, iar în subsidiar, obligarea pârâtelor la acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

La data de 31 octombrie 2017, reclamanţii au depus cerere de completare a cadrului procesual pasiv, în sensul chemării în judecată şi a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 1651 din 22 noiembrie 2017, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Timiş a reţinut că reclamanţii sunt nemulţumiţi de faptul că nu au primit nici până în prezent despăgubirile, ce li se cuvin pentru partea din imobil, ce nu a putut fi restituită în natură, deşi le-a fost soluţionată notificarea emisă în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

S-a apreciat prin raportare la dispoziţiile art. 131 şi art. 132 din C. proc. civ., dispoziţiile art. 35 coroborate cu art. 34 din Legea nr. 165/2013, că, în această materie, este competentă exclusiv instanţa de la sediul entităţii care trebuie să emită decizia pentru stabilirea despăgubirii.

Totodată, dispoziţiile art. 35 din lege stipulează că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana, care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni, de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor, iar art. 34 la care art. 35 face trimitere, în mod expres, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, aceasta fiind astfel asimilata de legiuitor entităţii învestită de lege cu emiterea deciziei.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Sentinţa civilă nr. 478 din 7 martie 2018, a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Timiş competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, dispunând înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut că obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtelor la restituirea în natură, iar în subsidiar restituirea în echivalent a părţii imobilului situat în Mun. Timişoara.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a arătat că dosarul administrativ cu privire la imobilul menţionat în cererea de chemare în judecată nu i-a fost transmis.

Or, după cum rezultă din prevederile art. 35 alin. (1), instanţa competentă în soluţionarea litigiilor izvorâte din nesoluţionarea/greşita soluţionare a notificărilor este cea în raza căreia se află entitatea care, aşa cum este definită în art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, nu a soluţionat sau a soluţionat greşit cererea.

Prin urmare, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a fost sesizată cu notificarea reclamanţilor, dosarul nefiind transmis acesteia, iar din înscrisurile aflate la dosar rezultă că, primii doi pârâţi au fost sesizaţi cu acea notificare, în soluţionarea căreia s-a emis Dispoziţia nr. 1869/7.08.2009, prin care s-a luat act de Sentinţa civilă nr. 3271/PI/2008 a Tribunalului Timiş, s-a dispus trimiterea dosarului către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Restituirea Despăgubirilor, în vederea acordării de măsuri reparatorii, raportat la obiectul principal al cererii de chemare în judecată şi solicitarea de restituire în natură.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii A. şi B. au depus, prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C. şi D., Notificarea nr. x din 19 iulie 2001, înregistrată sub nr. x/23.07.2001 la Primăria Municipiului Timişoara, solicitând restituirea în natură sau despăgubiri băneşti, pentru imobilul situat în Timişoara str. x, confiscat în baza Sentinţei penale nr. 703/1974 a Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 3271/PI/09.10.2008, pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 55/19.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara, şi irevocabilă, prin Decizia civilă nr. 9262/12.11.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în acelaşi dosar, a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi s-a dispus restituirea în natură către reclamantul B. a apartamentului nr. x din imobilul situat în Timişoara str. x.

Conformându-se hotărârilor judecătoreşti, Primarul municipiului Timişoara a emis Dispoziţia nr. 1869/07.08.2009 şi a înaintat Dosarul administrativ nr. x, constituit în baza Notificării nr. x/19.07.2001 a Biroului Executorului Judecătoresc C. şi D., către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru apartamentele nr. x şi nr. x1 din imobil.

Norma de competenţă aplicabilă raportului juridic litigios este Legea nr. 165/2013, ce conţine dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, referitoare la competenţa teritorială şi materială a instanţelor învestite cu soluţionarea deciziilor emise de entităţile definite prin art. 3 din acelaşi act normativ.

Astfel, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România: "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni."

De asemenea, dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevăd că: "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării."

Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că:

"În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor".

Noţiunea de "entitate" învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că are această semnificaţie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, structură cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.

În cauză nu s-a emis decizie de către pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu toate că această entitate a fost învestită cu soluţionarea Dosarului administrativ nr. x, transmis de către Primăria Timişoara, ca urmare a soluţionării Notificării nr. x/19.07.2011, prin Dispoziţia nr. 1869/07.08.2009.

Cum Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuţii în aplicarea legii speciale, în temeiul prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2003, raportat la dispoziţiile art. 34 din aceeaşi lege, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului, în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi, învestită cu emiterea deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Municipiul Timişoara, prin primar şi Primarul municipiului Timişoara în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN