Inadmissibility of revision against filter-panel decisions under Civil Procedure Code Art. 493(5)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the revision request filed by the Ministry of Internal Affairs against a previous decision, thereby upholding the initial ruling rendered by a filter panel. The dispute arose when the Ministry sought to revise a decision that had previously rejected, as inadmissible, the appeals of the defendant public authorities against a civil judgment, but the higher court determined that no legal remedy could be sought against the initial decision because it was issued by a filter panel. The decisive legal basis was the interpretation of Articles 493(5) and 509(1)(6) of the Code of Civil Procedure, which establishes that decisions rendered by filter panels regarding the formal admissibility of appeals are not subject to any ordinary or extraordinary means of appeal, including revision or cassation.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ; Inadmissibility of revision against filter-panel decisions under Civil Procedure Code Art. 493(5): Înalta Curte reţine că, în completul de filtru, se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2.876 din data de 13 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva Deciziei civile nr. 84A din data de 31 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Împotriva acestei decizii, la data de 31 octombrie 2018, Ministerul Afacerilor Interne a formulat revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Analizând excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocată de intimaţii A., B., C. şi D. prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ... pct. 6 s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale extraordinară de atac a fost pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., soluţia fiind aceea de respingere, ca inadmisibile, a recursurilor declarate de pârâta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva Deciziei civile nr. 84A din data de 31 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Înalta Curte reţine că, în completul de filtru, se analizează admisibilitatea căii de atac, respectiv aspecte ce ţin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de recurs stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum şi respectarea termenului de declarare a căii de atac.
Prin urmare, procedura examinării recursului în complet de filtru vizează doar aspecte pur formale, care nu presupun analiza pe fond a motivelor de recurs invocate de către parte.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."
Rezultă, deci, că legiuitorul a optat ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate nici cu revizuire şi nici cu contestaţie în anulare.
Ca atare, în aplicarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, împotriva Deciziei nr. 2.876 din data de 13 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) şi ale art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Juridică împotriva Deciziei civile nr. 2.876 din data de 13 septembrie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2019.
Procesat de ED