Inadmissibility of extraordinary appeal against preparatory interlocutory order preceding final judgment on merits
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal filed by a party against an interlocutory order, thereby leaving the appellate court's preliminary decision regarding the postponement of proceedings in force. The dispute concerned a procedural challenge to a preparatory order issued by the Court of Appeal, which noted the appellant's procedural absence and postponed the hearing; the appellant attempted to challenge this specific order before the final judgment on the merits of the appeal was rendered. Applying Articles 234 and 235 of the Code of Civil Procedure, the court held that preparatory (preliminary) orders are not amenable to separate appeal or extraordinary appeal; instead, they form a unitary body with the final judgment and can only be challenged concurrently with that final decision if it remains subject to further appeal. Consequently, because the appeal on the merits was still pending when the extraordinary appeal was lodged, the legal basis for such a separate challenge did not exist, rendering the complaint inadmissible under the principle of the legality of appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 234 C. proc. civ, art. 235 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against preparatory interlocutory order preceding final judgment on merits: În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 17 decembrie 2018 şi comunicat părţilor la data de 27 decembrie 2018 - 3 ianuarie 2019.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Analizând recursul în condiţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, se află înregistrat Dosarul nr. x/2018, având ca obiect soluţionarea apelului formulat de contestatorul A. împotriva Sentinţei nr. 47 din data de 21 iunie 2018 pronunţată de Tribunalul Suceava.
Prin încheierea din data de 24 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, constatând lipsa de procedură cu apelantul A., a amânat judecarea cauzei la data de 14 noiembrie 2018.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul A. a formulat recurs la data de 29 octombrie 2018.
Dosarul de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 5 decembrie 2018.
În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 17 decembrie 2018 şi comunicat părţilor la data de 27 decembrie 2018 - 3 ianuarie 2019.
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 234 C. proc. civ., dispoziţiile privitoare la deliberare, opinie separată, precum şi orice alte dispoziţii referitoare la hotărârile prin care instanţa se dezînvesteşte de judecarea fondului cererii se aplică în mod corespunzător şi încheierilor. (2) În cazul în care încheierile pronunţate de instanţă pe parcursul judecăţii sunt supuse apelului sau, după caz, recursului separat de hotărârea de fond, dosarul se înaintează instanţei superioare în copie certificată de grefa instanţei a cărei încheiere se atacă.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 235 C. proc. civ., instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase.
Potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, toate încheierile care preced hotărârea şi care au ca scop pregătirea soluţionării pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre aceste încheieri pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheieri preparatorii), care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că instanţa nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.
În speţă, recurentul-contestator supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care, constatând lipsa de procedură cu apelantul A., instanţa a amânat judecarea cauzei, pronunţând în acest sens o încheiere premergătoare cu caracter preparatoriu.
Textele legale anterior redate instituie condiţii speciale cu privire la calea de atac ce se poate declara împotriva unei încheieri în funcţie de caracterul preparatoriu sau interlocutoriu al acesteia. Astfel, prin încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu instanţa de judecată ia unele măsuri în vederea cercetării şi soluţionării cauzei, fără a anticipa soluţia, nefiind rezolvate aspecte sau împrejurări legate de fondul cauzei. De aceea, acest tip de încheiere face corp comun cu hotărârea finală, putând fi atacată odată cu aceasta, fiind susceptibilă de aceeaşi cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii finale, în măsura în care respectiva hotărâre are deschisă vreo cale de atac.
Din verificările efectuate în cauză, se constată că la data declarării căii extraordinare de atac, respectiv 29 octombrie 2018, cauza (cererea de apel) nu era încă soluţionată.
Prin Decizia nr. 1331 din data de 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Suceava a respins apelul, ca inadmisibil - hotărâre definitivă.
Având în vedere cele constatate, se reţine că prezenta cale de atac, nu este deschisă părţilor decât la finalul judecăţii, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza şi doar dacă respectiva hotărâre este supusă vreunei căi de atac.
Drept urmare, cum în speţă, calea de atac a recursului, declarată împotriva încheierii prin care a fost amânată judecata, a fost promovată anterior soluţionării apelului ce face obiect al dosarului în cadrul căruia a fost pronunţată respectiva încheiere, faţă de dispoziţiile legale anterior menţionate, recursul urmează a fi respins ca fiind inadmisibil.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 24 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT