Competence conflict over civil versus administrative jurisdiction for private property concession contracts and delictual liability claims

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 29.09.2017, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii UAT Comuna Certeze, UAT Judeţul Satu Mare, Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa Cluj-Napoca, SC B. SA, să se constate nelegalitatea autorizaţiei de construire nr. x/29.09.2014 emisă de Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare; să se constate nelegalitatea autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014, precum şi a celor ulterioare acesteia, respectiv a avizului de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015, emise de către Administraţia Naţională "Apele Române" Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa Cluj-Napoca; obligarea pârâţilor la plata sumei de 592.731,57 RON, reprezentând prejudiciul pentru anii 2015 şi 2016, cu dobânda legală de la data promovării prezentei acţiuni, respectiv la plata sumei de 272.440,2 RON/an începând cu anul 2017 şi până la data desfiinţării/modificării investiţiei B. SA, cauzatoare a prejudiciului, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa nr. 536 din 19 februarie 2018 Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Cluj a reţinut că între reclamanta SC A. SRL, în calitate de concesionar, şi Comuna Certeze, în calitate de concedent, s-a încheiat Contractul de concesiune nr. x/12.09.2011.

Conform prevederilor art. 10 pct. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de pană la 1000000 RON, se soluţionează în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 1000000 RON, se soluţionează în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Tribunalul Cluj a constatat că obiectul contractului anterior menţionat este concesionarea pe o perioadă de 49 de ani a terenului în suprafaţă totală de 2974 mp, situat în comuna Certeze, sat Huta-Certeze, înscris în CF x Certeze 802 mp, CF x Certeze 64 mp, CF x Certeze 749 mp, CF x Certeze 359 mp, toate având categoria de folosinţă fâneaţă extravilan, precum şi CF x Certeze 1000 mp din nr. top. x având categoria de folosinţă fâneaţă intravilan, în scopul construirii a două microhidrocentrale, în baza HCL Certeze nr. 50 şi 51/2011.

Conform art. 21 (1) din contract, litigiile de orice fel apărute între părţile în cursul derulării contractului de concesiune se vor rezolva pe cale amiabilă. În cazul în care soluţionare pe cale amiabilă nu este posibilă, litigiul va fi supus soluţionării instanţelor competente pe a căror rază teritorială îşi are sediul obiectul concesionat, conform legislaţiei în vigoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.04.2018.

Prin Sentinţa nr. 450/CA din 30 mai 2018 Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe, reţinând că prezentul litigiu priveşte executarea/neexecutarea unor obligaţii contractuale asumate de reclamantă şi pârâta Comuna Certeze prin Contractul de concesiune nr. x/12.09.2011. Pretenţiile reclamantei faţă de pârâta Comuna Certeze îşi au izvorul în clauzele contractuale asumate de părţile contractante, având ca temei de drept răspunderea civilă contractuală, iar pe de altă parte, pretenţiile reclamantei faţă toţi pârâţii îşi au drept temei, invocat de aceasta, răspunderea civilă delictuală.

Nelegalitatea actelor administrative - autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 406/23.09.2014, precum şi a celor ulterioare acesteia, respectiv avizul de gospodărire a apelor nr. 54/24.02.2015 este invocată doar prin prisma unei excepţii de nelegalitate potrivit art. 4 alin. (1) din legea contenciosului administrativ, nu pe calea dreptului comun în materie, astfel încât, în baza art. 4 alin. (2) din lege, competenţa de soluţionare a excepţiei revine instanţei competente să soluţioneze fondul litigiului.

Or, pe fond, obiectul concesiunii este o suprafaţă de teren proprietatea privată a Comunei Certeze, nu proprietatea publică a Unităţii Administrativ Teritoriale.

Drept urmare, litigiului ivit în privinţa executării/neexecutării acestui contract nu îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică deoarece, aşa cum rezultă chiar din textul titlului ordonanţei de urgenţă şi după cum este prevăzut de art. 1 alin. (1) "Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează regimul juridic al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică."

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ statuează că sunt considerate acte administrative "(...) în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ;", însă doar dacă au ca obiect bunuri proprietate publică după cum reiese din chiar conţinutul normei.

Tribunalul a constatat că prezenta acţiune promovată faţă de pârâta Comuna Certeze este o acţiune în răspundere contractuală căreia, în privinţa dreptului material, îi sunt aplicabile dispoziţiile C. civ., aşa cum au şi fost invocate de reclamantă, şi nu ale O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică sau ale Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, după cum, în plan procedural, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine secţiei civile a tribunalului. În ceea ce priveşte pretenţia reclamantei faţă de toţi pârâţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, competenţa materială de soluţionare aparţine de asemenea secţiei civile a tribunalului.

Prin Sentinţa nr. 194/D din 13 septembrie 2018 Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă, dispus suspendarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Satu Mare a reţinut că prezenta acţiune are ca obiect antrenarea răspunderii civile contractuale, în raport de pârâta de rând 1 şi a celei delictuale, în raport de pârâţii de rând 2 - 4, ca urmare a existenţei unei fapte ilicite (de natură contractuală, pentru pârâta de rând 1 şi delictuală, pentru pârâţii de rând 2 - 4), generatoare de prejudicii materiale, cuantificate astfel: la nivelul sumei de 592.731,57 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în anii 2015 - 2016, împreună cu dobânda legală calculată de la data promovării acţiunii şi la nivelul sumei de 272.440,2 RON/an, începând cu anul 2017 şi până la data desfiinţării/modificării investiţiei cauzatoare a prejudiciului.

Ca efect al admiterii excepţiei de necompetenţă materială, prin Sentinţa civilă nr. 450/CA/30.05.2018, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, calificarea acţiunii ca fiind o simplă acţiune în pretenţii având izvor contractual şi, totodată, delictual, iar nu o acţiune în contencios administrativ promovată în condiţiile Legii nr. 554/2004, nu mai poate fi pusă la îndoială.

Potrivit art. 107 C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel" iar potrivit art. 112 alin. (1) din acelaşi cod, "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; (...)". În considerarea acestor reguli de stabilire a competenţei, alegerea reclamantei de introducere a cauzei la Tribunalul Cluj nu poate fi cenzurată, fiind necesar ca instanţa să procedeze, în acord cu poziţia procesuală expusă de aceasta prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar în data de 04.12.2017 şi să stabilească competenţa de soluţionare a acţiunii în pretenţii ce face obiectul cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă, instanţa competentă general, material şi teritorial pentru soluţionarea acţiunii evaluabile în bani, având ca obiect o creanţă cu valoare de peste 200.000 RON, îndreptată împotriva mai multor pârâţi, dintre care o pârâtă, respectiv Administraţia Bazinală de Apă Someş Tisa Cluj-Napoca, este persoană juridică, cu sediul în localitatea Cluj-Napoca.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită, îşi declină, la rândul său, competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care, anterior, s-au declarat necompetente.

Din aceste dispoziţii rezultă o primă ipoteză, respectiv aceea ca, două sau mai multe instanţe să se fi dezînvestit de soluţionarea unei cauze, considerând că nu sunt competente, iar dezînvestirea să fie reciprocă, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ.

A doua ipoteză vizează declinările succesive şi presupune ca ultima instanţă învestită să îşi decline la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, niciuna dintre ipoteze nu se regăseşte, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, reclamanta a sesizat iniţial Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, instanţă care, constatând că este necompetentă, a trimis cauza la Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a aceleiaşi instanţe.

Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, la rândul său, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă, dar a constatat în mod greşit existenţa conflictului negativ de competenţă, în cauză nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 133 C. proc. civ., întrucât între Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, nu a existat o declinare reciprocă de competenţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare cu regulatorul de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare cu regulatorul de competenţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV