Competence for abusive banking contract clauses: economic activity nature vs. professional status in specialized tribunals

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş la data de 5 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA, să se constate că în convenţia de credit nr. HL8354/15.12.2006 intervenită între părţi sunt stipulate clauze abuzive; să se dispună anularea acestor clauze, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâtei la restituirea tuturor sumelor încasate nelegal de la reclamanţi, respectiv suma de 825,00 euro cu titlu de comision de acordare şi gestiune, actualizat cu dobânda legală aplicată asupra plăţii nedatorate pârâtei, de la data plăţii şi până la data restituirii efective a fiecărei sume în parte (474,38 euro la data introducerii acţiunii), precum şi suma de 15.723,67 euro, cu titlu de diferenţa dintre dobânda modificată în mod unilateral de către pârâtă şi dobânda iniţial prevăzută în contract, actualizată cu dobânda legală aplicată asupra fiecărei plăţi nedatorate pârâtei, de la data plăţii fiecărei sume în parte şi până la data restituirii efective a fiecărei sume în parte (4.775,75 euro calculat din decembrie 2007 şi până la introducerea acţiunii); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 2313 din 8 mai 2017 Judecătoria Târgu Mureş a admis în parte acţiunea; a constatat că dispoziţiile art. 4 pct. 4.11 lit. a) privind perceperea unui comision de acordare credit şi gestiune de 2% calculat la valoarea creditului şi art. 4 pct. 4.1 alin. (2) şi pct. 4.2 în ceea ce priveşte stabilirea dobânzii în funcţie de indicele de referinţă stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în euro din contractul de credit ipotecar înregistrat sub HL8354 din 15.12.2006 încheiat între părţi, reprezintă clauze abuzive; a constatat nulitatea acestor clauze; a dispus obligarea pârâtei la restituirea, către reclamanţi, a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare credit şi gestiune în cuantum de 825 euro, precum şi cu titlu de dobândă între cea prevăzută în art. 4 pct. 4.2 alin. (1) din contractul de credit înregistrat sub HL8354 din 15.12.2006 şi dobânda percepută de către pârâta pe perioada 15/01/2008 - 15/12/2010, cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată - 05/08/2016 şi până la restituirea efectivă a acestor sume; a respins capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv şi constatarea nulităţii clauzelor cuprinse la art. 4 pct. 4.6 din acelaşi contract, art. 1 din anexa actului adiţional nr. x din 15/12/2010 şi anexa actului adiţional nr. x din 13/10/2011 la contractul de credit ipotecar, ca neîntemeiate; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de diferenţă de dobândă percepută după intrarea în vigoare a actului adiţional nr. x din 15/12/2010, precum şi a dobânzii legală calculată asupra acestor sume, respectiv asupra sumelor la care pârâta a fost obligată prin prezenta hotărâre, anterior introducerii cererii de chemare în judecată; a obligat pârâta la plata, către reclamanţi, a sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi.

Prin Sentinţa nr. 177/A din 5 februarie 2018 Tribunalul Specializat Mureş, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Specializat Mureş a reţinut, în esenţă, că prin decizia în interesul legii nr. 18/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că criteriile de determinare a competenţei materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenţiei, iar calificarea în sens contrar a instanţelor raportată la calitatea de profesionist a uneia dintre părţi nu are acoperire în dreptul pozitiv.

Aşa cum se deduce din prevederile art. 94, pct. 1, lit. k) şi art. 95 din noul C. proc. civ., tribunalele sunt competente să soluţioneze cererile având o valoare de peste 200.000 RON. Faptul că litigiul se poartă între "profesionişti" nu atrage competenţa materială de soluţionare de către Tribunalul Specializat Mureş, neexistând vreo normă de procedură care să prevadă faptul că litigiile dintre "profesionişti" trebuie să fie judecate de către această instanţă specializată.

Din cuprinsul acestor dispoziţii rezultă că instanţa specializată nu poate soluţiona decât acele cauze ce îi sunt expres date de către legiuitor spre competenta soluţionare, cauza ce formează obiectul prezentului dosar nefiind una din această sferă.

S-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze apelul este Tribunalul Mureş, însă, faţă de calitatea reclamantului de judecător la această instanţă, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. declinând competenţa de soluţionare a apelurilor în favoarea Tribunalului Cluj.

Prin Sentinţa nr. 2000/A din 20 septembrie 2018 Tribunalul Cluj, secţia civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionare.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Cluj, secţia civilă a reţinut că prin cererea formulată, reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută, în considerarea caracterului lor abuziv, a mai multor clauze din contractul de credit încheiate cu pârâta C.

Tribunalele comerciale Argeş, Cluj şi Mureş au fost reorganizate ca tribunale specializate, prin Hotărârea CSM nr. 654/31.08.2011. Pentru a pronunţa această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale prin comparaţie cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localităţi în care îşi au sedii curţi de apel, similar cu situaţia în care se află cele trei tribunale specializate şi care au o schemă relativ apropiată cu cea rezultată din comasarea schemei tribunalului specializat cu cea a tribunalului de drept comun.

Litigiul dedus judecăţii este întemeiat pe obligaţii contractuale născute între persoane fizice şi o societate bancară, privind activitatea economică a acesteia.

Prin urmare, litigiul ce se desfăşoară între părţi este un litigiu ce reclamă o specializare de natura celei acordate tribunalelor specializate, având în vedere faptul că operaţiunea juridică pe care se fundamentează cererea de chemare în judecată din prezenta cauză cuprinde acte juridice ale părţilor în exercitarea activităţii economice ale acestora.

Această concluzie este în concordanţă cu statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr. 18/17.10.2016 privind aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, în sensul de a se stabili dacă, în interpretarea acestor dispoziţii legale, calitatea de profesionist a uneia din părţile raportului juridic dedus judecăţii atrage competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate, indiferent de natura sau obiectul litigiului a decis următoarele a stabilit că competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş, pentru următoarele argumente:

În cauză, cu prilejul judecăţii în fond, prin încheierea de şedinţă din 15.02.2017, Judecătoria Târgu Mureş, a procedat la verificarea propriei competenţe potrivit art. 131 C. proc. civ., concluzionând că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, având în vedere art. 94 lit. k) şi art. 113 pct. 8 C. proc. civ.

Cum dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că încheierea prin care instanţa de judecată consemnează rezultatul verificării şi stabilirii propriei competenţe are caracter interlocutoriu, rezultă că asupra celor reţinute prin încheierea de şedinţă din 15.02.2017 Judecătoria Târgu Mureş nu mai putea reveni, aceasta putând fi contestată exclusiv în calea de atac.

Împotriva hotărârii de primă instanţă au declarat apel ambele părţi, însă niciunul din motivele de apel nu a vizat chestiunea competenţei materiale a instanţei de fond, care a rămas astfel câştigată cauzei.

Prin urmare, întrucât Tribunalul Specializat Mureş este instanţă ierarhic superioară Judecătoriei Târgu Mureş, este competent material şi teritorial în soluţionarea apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate de aceasta, atunci când litigiul dedus judecăţii este întemeiat pe obligaţii contractuale ale unei societăţi bancare ce îşi au izvorul în activitatea economică a acesteia.

Cum soluţionarea acestui tip de litigii atrage competenţa tribunalelor specializate, împrejurare ce nu contrazice Decizia nr. 18/17.10.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii iar reclamantul nu are calitatea de judecător la această instanţă, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV