Supreme Court jurisdiction over appeals from tribunal decisions in civil disputes under 200,000 RON

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 Bucureşti la data de 09.01.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Administraţia Sectorului 5 a Finanţelor Publice Bucureşti, obligarea acesteia la plata sumei de 3.000 RON, actualizată cu dobânda legală, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data restituirii efective a acesteia, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat) efectuate în interesul procesului civil (fond) în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

La data de 20.04.2017, reclamantul şi-a mărit cuantumul obiectului cererii, de la suma de 3.000 RON la suma de 5.650,18 RON, actualizată cu dobânda legală fiscală, reprezentând daune moratorii, calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data restituirii efective a acesteia şi cu indicele de inflaţie, reprezentând daune compensatorii, calculat pentru aceeaşi perioadă de timp.

Prin Sentinţa nr. 3660 din 19 mai 2017 Judecătoria Sector 5 Bucureşti a admis în parte acţiunea astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumei de 3020,15 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în Dosarul nr. x/2012 (x/3/2012* în recursul petentului); a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat, efectuate în prezenta cauză, ca nefondată.

Prin Decizia nr. 282/A din 30 ianuarie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinţei; a admis apelul reclamantului; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâta la plata, către reclamant, a sumelor de 1216,5 RON reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1000 RON reprezentând onorariu avocat; a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei; a respins cererea apelantului-pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi, înregistrate la Tribunalul Bucureşti la data de 25.04.2018.

Prin adresa nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti a înaintat cererea de recurs, împreună cu dosarul, spre soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Decizia nr. 430/13.09.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, întrucât litigiul dedus judecăţii este evaluabil în bani şi ţinând seama de dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4), art. 97 alin. (1) C. proc. civ., precum şi de Decizia nr. 369/30.05.2017 pronunţată de Curtea Constituţională, în speţă competenţa materială de soluţionare a recursului revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 22.10.2018.

Prin rezoluţia din 23.10.2018, s-a fixat termen la 21.11.2018, în vederea discutării competenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra excepţiei de necompetenţă, pe care o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Hotărârea de declinare a competenţei nu poate realiza o legală învestire a instanţei supreme, temeiurile juridice la care se face referire nejustificând competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului într-o cauză având ca obiect pretenţii în cuantum de 5650,18 RON RON, soluţionată în primă instanţă de judecătorie şi în apel de tribunal.

Astfel, dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care stabilesc competenţa Înaltei Curţi ca instanţă de recurs, statuează expres că este vorba despre "hotărârile curţilor de apel sau alte hotărâri prevăzute de lege", care pot face obiectul unui astfel de control în faţa instanţei supreme.

Or, în speţă, obiectul recursului nu se circumscrie celor două ipoteze ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ., nefiind vorba nici de o hotărâre a curţii de apel şi nici de o altă hotărâre, într-o materie anume prevăzută de lege, pentru a fi dedusă judecăţii recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dispoziţia procedurală menţionată nu consacră plenitudinea de competenţă a Înaltei Curţi în soluţionarea recursurilor ci dimpotrivă, foloseşte două criterii ale circumscrierii acestei competenţe-unul care vizează ierarhia instanţelor de judecată în sistemul judiciar românesc (hotărârile curţilor de apel) şi celălalt indicaţia expresă a legii ("cazurile anume prevăzute de lege").

Aceste două criterii utilizate de legiuitor exclud ideea unei competenţe de drept comun, posibilă doar în situaţia în care norma nu ar circumscrie în mod specific domeniul ei de aplicare.

O interpretare în sens contrar a dispoziţiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., aşa cum procedează curtea de apel, înseamnă nesocotirea conţinutului expres al normei şi extinderea nepermisă a sferei ei de aplicare, ajungându-se astfel la crearea unei reguli noi de competenţă, prin adăugarea la lege şi încălcarea regulilor procedurale [conform art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competenţă pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor este prevăzută numai prin lege].

Nici dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. la care face referire curtea de apel nu sunt de natură să demonstreze o plenitudine de competenţă în materia recursurilor pentru instanţa supremă.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Aşadar, norma procedurală menţionată are ca obiect de reglementare natura şi scopul recursului, cale extraordinară de atac în cadrul căreia se realizează controlul de legalitate.

În ceea ce priveşte obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanţa supremă în recurs, el se determină cu observarea normei de competenţă înscrisă în art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în termenii menţionaţi anterior.

De asemenea, dispoziţia din alin. (4) al art. 483 C. proc. civ. face referire la faptul că şi celelalte instanţe, atunci când judecă în recurs, realizează acelaşi tip de control de legalitate.

Nici referirea la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 nu este aptă să demonstreze competenţa de drept comun a instanţei supreme în materia recursului.

Hotărârea instanţei de contencios constituţional nu a avut ca obiect de analiză vreo normă de competenţă a cărei neconstituţionalitate să o fi constatat.

Obiectul controlului de constituţionalitate l-a reprezentat sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" din conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel încât analiza şi considerentele justificative ale soluţiei adoptate s-au circumscris problemei admisibilităţii recursurilor împotriva unor hotărâri excluse de la posibilitatea exercitării acestei căi de atac pe criteriul valoric.

Prin urmare, dezînvestirea curţii de apel s-a făcut în mod eronat, cu nesocotirea normelor procedurale menţionate anterior.

De asemenea, se reţine că prin decizia în interesul legii nr. 18/01.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 şi art. 483 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 369/30.05.2017 a Curţii Constituţionale, revine curţilor de apel.

În consecinţă, judecata recursului va fi declinată la Curtea de Apel Bucureşti, căreia îi revine competenţa de soluţionare, ca instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a recursurilor declarate de reclamantul A. şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, prin Administraţia Sectorului 5 a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva Deciziei nr. 282/A din 30 ianuarie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV