Employer’s labor damage claim against driver for tachograph tampering is not subject to cassation appeal

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 28 iunie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3.450 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului material cauzat de pârât.

În motivarea cererii s-a arătat faptul că între reclamantă şi pârât s-a încheiat, la data de 16.11.2016, contractul individual de muncă nr. 40, prin care pârâtul a dobândit calitatea de angajat al reclamantei, având funcţia de şofer autocamion.

Reclamanta a solicitat angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, la data de 20.12.2016, a încărcat marfa în localitatea Arad, urmând a o transporta în Italia, cu autocamionul având nr. de înmatriculare x, proprietatea societăţii şi, în aceeaşi zi, în jurul orei 23:45, în Slovenia, pe autostrada A5 ieşirea Lendava nord, a fost oprit de autorităţile statului sloven, reţinându-se în sarcina acestuia săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 22 parag. 5 din Regulamentul 165/2014/CE - lipsa sigiliilor tahografului şi art. 32 paragraf 3 din Regulamentul 165/2014/CE - manipulare tahograf.

În urma controlului rutier efectuat, pârâtul, în calitate de conducător auto, a fost sancţionat cu amenda de 3000 euro pentru încălcarea art. 32 parag. 3 din Regulamentul 165/2014/CE - manipularea tahografului, iar societatea reclamantă, în calitate de persoana juridică, cu suma de 2000 euro pentru aceeaşi încălcare. De asemenea, pentru încălcarea art. 22 din Regulamentul 165/2014/CE - lipsa sigiliilor tahografului, pârâtul a fost sancţionat cu amenda de 1600 euro, iar societatea reclamanta cu suma de 300 euro.

Urmare a celor arătate, reclamanta a înţeles să angajeze răspunderea patrimonială a pârâtului în considerarea prejudiciului produs din culpa exclusivă a acestuia.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 254 alin. (1) din C. muncii.

Prin Sentinţa civilă nr. 156/26.02.2018, pronunţată de Tribunalul Arad, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., şi în consecinţă a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2300 euro reprezentând prejudiciu produs reclamantei şi la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 1400 RON.

Prin Decizia nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a respins apelul formulat de pârâtul B. împotriva Sentinţei civile nr. 156/26.02.2018 pronunţată de Tribunalul Arad.

Împotriva Deciziei civile nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a declarat recurs pârâtul B., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 26 septembrie 2018, a luat act de raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prevăzut de art. 493 din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia pentru ca părţile să poată formula un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicarea lui, în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 26 septembrie 2018, s-a reţinut faptul că s-a declarat o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu este supusă recursului.

Părţile au depus punct de vedere la raport conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 26 septembrie 2018, s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 20 noiembrie 2018, fără citarea părţilor.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflicte de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Litigiul iniţiat de reclamanta S.C. A. S.R.L. are ca obiect o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 254 din C. muncii care, în alin. (1), prevăd că:

"Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor".

Astfel, sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de Codul muncii, precum şi cererile privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit aceluiaşi cod.

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., rezultă că Decizia nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, nu poate fi supusă recursului, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei civile nr. 834 din 12 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN