Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4022/2018 AI generated

Intervenor's appeal against interlocutory adjournment order held inadmissible as preparatory ruling not separately appealable.

Case Number Decizia nr. 4022/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (labeled "apel," but treated as a recourse) filed by the intervenor against a preparatory interlocutory order of the Court of Appeal, which had adjourned ruling on a request to apply the falsification/inscription-in-fals procedure and set a hearing on the merits of a motion to complete the operative part of a prior civil decision; therefore, the challenged order remains in force. The dispute concerned the procedural challenge of an interlocutory ruling issued in a civil case involving a request to complete the dispositif of a decision, where the appellant sought to attack the adjournment and scheduling order directly. The Court held that, under Articles 457, 466(4), and 483 of the Civil Procedure Code, preparatory interlocutory orders (încheieri premergătoare), whether preparatory or interlocutory, cannot be appealed separately but only together with the final judgment on the merits, as they do not interrupt the course of proceedings and are subject to the principle of legality of appeals, enshrined also in Article 129 of the Constitution; thus, the appeal was inadmissible because the order was not subject to recourse, and no further appeal was permitted.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, Art. 457 din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Intervenor's appeal against interlocutory adjournment order held inadmissible as preparatory ruling not separately appealable: Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Keywords

AI generated
appealable interlocutory decision procedural orders course of proceedings article of civil procedure operative part of judgment provisional setting aside of opposition

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost înregistrată, sub nr. x/2017/a1.2, cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 304/A din 23.03.2018, pronunţate în Dosarul nr. x/2017 al aceleiaşi instanţe, cerere formulată de apelanta-intervenientă A.

Prin încheierea din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.2, s-a amânat pronunţarea asupra cererii vizând aplicarea procedurii defăimării/înscrierii în fals, cu ansamblul aspectelor arondate ei, cerere formulată de petenta A. şi s-a acordat termen pe fondul cauzei (pe cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 304/A din 23.03.2018) la 11.09.2018.

Împotriva încheierii de şedinţă din 12 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.2, a declarat recurs intervenienta A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte, prin rezoluţia din data de 26 septembrie 2018, a luat act de raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului prevăzut de art. 493 din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia pentru ca părţile să poată formula un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicarea lui, în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, la data de 26 septembrie 2018, s-a reţinut faptul că s-a declarat o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti care nu este supusă recursului.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din data de 26 septembrie 2018, s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la data de 20 noiembrie 2018, fără citarea părţilor.

Analizând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia de inadmisibilitate, reţinută prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Dispoziţiile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.".

Potrivit art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel".

În cauză, recurenta a declarat recurs împotriva unei încheieri prin care completul învestit cu soluţionarea unei cereri de completare a dispozitivului unei decizii civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a amânat pronunţarea asupra cererii vizând aplicarea procedurii defăimării/înscrierii în fals, cu ansamblul aspectelor arondate ei, cerere formulată de petenta A. şi a acordat termen pe fondul cauzei, respectiv pe cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 304/A din 23.03.2018.

Art. 235 din C. proc. civ. prevede că:

"Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparatoriu, ci numai de cele interlocutorii. Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează excepţii procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase".

Prin urmare, potrivit C. proc. civ., toate încheierile care preced hotărârea şi au ca scop să pregătească soluţionarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conţine dispoziţii pur premergătoare (încheierii preparatorii) care nu leagă instanţa sau, dimpotrivă, pot conţine soluţionări parţiale ale unor aspecte ale litigiului care leagă instanţa (încheieri interlocutorii), în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte.

Consecinţa practică a unei astfel de reglementări constă, printre altele, în aceea că încheierile premergătoare, indiferent de felul lor (încheieri preparatorii sau încheieri interlocutorii) nu pot fi atacate cu recurs decât odată cu fondul. Recursul declarat împotriva hotărârii se socoteşte că a fost făcut şi împotriva încheierilor premergătoare (art. 483 din C. proc. civ.).

Prin urmare, încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală şi vor fi supuse căii de atac numai odată cu aceasta.

În consecinţă, recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus amânarea pronunţării asupra unei cereri vizând aplicarea procedurii defăimării/înscrierii în fals, cu ansamblul aspectelor arondate ei şi prin care s-a acordat termen pe fondul cauzei nu poate fi promovat decât odată cu fondul, fiind vorba de o încheiere premergătoare, preparatorie, care este supusă, cu privire la căile de atac, regimului juridic prevăzut de art. 466 alin. (4) din C. proc. civ., fiind susceptibilă de a fi atacată numai odată cu hotărârea, câtă vreme este vorba de o încheiere care nu întrerupe cursul judecăţii.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 466 alin. (4) din C. proc. civ. cu cele ale art. 457 din C. proc. civ. rezultă că încheierea de şedinţă din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.2, nu este susceptibilă de recurs.

În fine, din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Faţă de cele menţionate, din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că încheierea de şedinţă din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.2, nu este susceptibilă de a fi supusă căii de atac a recursului.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de intervenienta A. împotriva încheierii de şedinţă din 12 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "apel" declarată de intervenienta A. împotriva încheierii de şedinţă din 12 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.2.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN