Press defamation: sufficiency of factual basis for academic misconduct claims at time of publication under freedom of expression limits

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 25.05.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C., ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata daunelor morale reprezentând echivalentul în RON al sumei de 350.000 euro, obligarea pârâţilor, pe cheltuiala proprie, să publice scuze precum şi hotărârea ce se va pronunţa în cauză, pe portalul societăţii "pressone.ro" şi, de asemenea, să publice într-un ziar de largă circulaţie naţională hotărârea ce se va pronunţa şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 18.05.2016 pârâta D. şi societatea pârâtă B. S.R.L. au publicat pe site-ul societăţii pârâte "pressone.ro", la secţiunea "Corupţie", un reportaj cu titlul "E.". Acest reportaj a fost preluat ulterior de alte medii de informare în masă. În cadrul acestui reportaj-articol de presă au fost făcute afirmaţii lipsite de adevăr şi calomnioase la adresa reclamantului. Toate aceste afirmaţii calomnioase şi lipsite de adevăr, precum şi inserarea acestora într-un articol de presă încadrat la secţiunea "Corupţie" pe site-ul societăţii pârâte aduc atingere demnităţii, onoarei, reputaţiei şi imaginii reclamantului.

Prin Sentinţa civilă nr. 354 din data de 21.02.2017 a Tribunalului Specializat Cluj s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. şi C. Reclamantul a fost obligat să achite pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

Prin Decizia nr. 700 din 5 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 354 din 21.02.2017 a Tribunalului Specializat Cluj.

Curtea de apel a reţinut, în considerentele deciziei, faptul că instanţa de fond, în mod legal, a constatat că publicarea articolului la care face referire reclamantul în cadrul acţiunii introductive nu reprezintă o faptă ilicită, ci o manifestare, în limitele deontologiei profesionale, a libertăţii de exprimare în domeniul presei, nefiind îndeplinită condiţia esenţială a angajării răspunderii civile delictuale a pârâtelor, iar acest aspect face inutilă examinarea prejudiciului, vinovăţiei şi raportului de cauzalitate în speţă.

Nu este fondat nici motivul de apel potrivit căruia, în mod incorect, instanţa de fond nu a observat că pârâţii au încălcat Rezoluţiile nr. 1003/1993 şi nr. 1215/1993 ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la etica ziaristică, unde se specifică următoarele:

"Este un drept al cetăţeanului, care are, prin urmare, şi dreptul de a cere ca informaţia furnizată de ziarişti să fie transmisă cu respectarea adevărului, în cazul ştirilor, şi în mod onest, în cazul opiniilor, fără nici o intervenţie exterioară, fie din partea autorităţilor publice, fie din partea sectorului privat".

Însă în conformitate cu aceeaşi Rezoluţie nr. 1003/1993, "principiul de bază al oricărei evaluări etice a ziaristicii este că trebuie făcută o distincţie clară între ştiri şi păreri, evitându-se orice confuzie între acestea. Ştirile sunt informaţii, adică fapte şi date. Ştirile trebuie difuzate cu respectarea adevărului după ce au fost efectuate verificările de rigoare, prezentarea, descrierea sau naraţiunea fiind făcute într-un mod imparţial". Pornind de la aceste definiţii, articolul redactat de către intimată şi publicat de către aceasta este fără echivoc o ştire, prezentând fapte şi date concrete: teza de doctorat în raport cu lucrările arătate şi deci nu poate fi considerat a fi zvon, opinie sau afirmaţie de valoare.

Nici această încadrare a articolului nu aduce nimic de natură a fi a neadevărat sau circumstanţiat. Publicarea articolului în secţiunea "Corupţie" nu a atras nicio caracterizare sau o concluzie că reclamantul ar fi corupt.

Pentru antrenarea răspunderii delictuale se impune întrunirea cumulativă a patru condiţii: săvârşirea unei fapte ilicite, vinovăţia, prejudiciu, raportul de cauzalitate, or, în cauză, nu se poate vorbi de existenţa unei fapte ilicite a autorului articolului ce-l vizează pe apelant, demersul acestuia subsumându-se celor arătate anterior.

Aşadar, demersul jurnalistic al intimatelor care-l viza pe reclamant nu a adus o atingere imaginii acestuia, cele cuprinse în articol fiind confirmate de autoritatea competentă în materie de acordarea titlului de doctor, titlu care i-a şi fost retras, astfel că nu se justifică acordarea de daune morale.

Împotriva Deciziei nr. 700 din 5 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamantul A.

Recurentul, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3,5 şi 8 din C. proc. civ., solicită, în principal, admiterea recursului, casarea în totalitate a Deciziei nr. 700 din 5 decembrie 2017 şi a Sentinţei civile nr. 354 din 21.02.2017 şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate, admiterea apelului şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs se invocă următoarele critici:

Un prim motiv de recurs vizează nepronunţarea instanţei de apel asupra unui motiv de apel.

Astfel, arată recurentul, a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nulă întrucât a fost dată cu încălcarea normelor generale de competenţă.

În motivele de apel, susţine recurentul, a arătat faptul că obiectul prezentei cauze deduse judecăţii îl reprezintă "acţiunea civilă în răspundere delictuală ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite", obiect care nu se încadrează în genul litigiilor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Prin Decizia nr. 18/17.10.2016 referitoare la recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a dispus:

"Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte următoarele: competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. cu modificările şi completările ulterioare".

În prezenta cauză, arată recurentul, litigiul dedus judecăţii poartă asupra răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită a unei persoane fizice şi a unei persoane juridice prin care s-a cauzat un prejudiciu unui neprofesionist, în accepţiunea termenului dată de art. 3 C. civ. şi a fost eronat considerat a atrage o competenţă specializată după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi (persoana juridică), iar motivul de apel privind necompetenţa procesuală a instanţei de fond care a soluţionat cauza este întemeiat întrucât aceasta nu are competenţa generală de drept comun care îi permitea judecata cauzei în fond.

Curtea de Apel Cluj, susţine recurentul, nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de apel, astfel încât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 497 alin. (1) teza I, atât Sentinţa civilă nr. 354/21.02.2017, pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, cât şi Decizia civilă nr. 700/2017 sunt lovite de nulitate absolută, şi, în baza dispoziţiilor art. 491 alin. (1) raportat la art. 480 alin. (2) şi (3) coroborat cu art. 174 alin. (2), art. 176 alin. (1) pct. 3, art. 178 alin. (1) din C. proc. civ., solicită casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în fond, la Tribunalul Cluj, secţia civilă.

Un al doilea motiv de recurs invocat de recurent se referă la faptul că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind şi nemotivată.

Recurentul arată că deşi Decizia nr. 700 din 5 decembrie 2017 cuprinde un număr de 21 de pagini, motivarea instanţei de apel se rezumă doar la o singură pagină. În această unică pagină care constituie motivarea deciziei nu se arată, în concret, care au fost motivele instanţei prin care s-a dispus respingerea apelului declarat de reclamant. De asemenea, nu este indicat nici temeiul de drept material care a stat la baza deciziei instanţei de apel.

Ordinul Ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 6146/21.12.2016, face obiectul Dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul instanţei Curtea de Apel Bucureşti, astfel ca acesta nu este un act administrativ care să certifice în mod definitiv o situaţie de fapt, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Cu privire la acest aspect şi motiv de apel, instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel, reţinând doar că există un ordin de ministru, fără să observe că, la momentul publicării articolului de presă, pârâţii nu aveau o certitudine cu privire la exactitatea informaţiilor cuprinse în articol, că pârâţii nu aveau competenţa conferită de lege să analizeze o teză de doctorat şi fără să observe că, în realitate, pârâţii, prin sesizarea către CNATDCU, au dorit să îşi constituie probe în apărare pentru o eventuală răspundere cu privire la informaţiile publicate anterior în presă.

De asemenea, arată recurentul, cu privire la toate celelalte motive de apel, instanţa de apel, fără să analizeze întreaga situaţie de fapt aşa cum a fost expusă şi fără să ia în considerare derularea faptică a evenimentelor, se mărgineşte doar la afirmaţia că "articolul redactat de către intimată şi publicat de către aceasta este fără echivoc o ştire, prezentând fapte şi date concrete: teza de doctorat în raport cu lucrările arătate şi deci nu poate fi considerat a fi un zvon, opinie sau afirmaţie de valoare".

Acest considerent nu poate să îmbrace forma unui motiv temeinic de respingere a apelului, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, intimaţii pârâţi nu aveau competenţa conferită de lege să analizeze dacă teza de doctorat a reclamantului era sau este "un plagiat", ca o comparaţie a tezei de doctorat cu anumite texte publicate în alte lucrări de specialitate efectuată de un jurnalist, fără ca jurnalistul respectiv să deţină un document oficial emis de un organ de specialitate în domeniu prin care să se stabilească faptul că teza de doctorat este plagiată, nu poate fi calificată drept o ştire cu date şi fapte concrete.

Şi din acest punct de vedere, arată recurentul, consideră că hotărârea instanţei de apel este nemotivată.

Desigur, arată recurentul, este de acord cu faptul că instanţele de judecată nu sunt obligate să răspundă prin considerente la toate motivele invocate de către parte în criticile aduse unei hotărâri judecătoreşti, însă, în acest dosar, instanţa de apel nu a dorit sub nicio formă să observe că, în realitate, situaţia de fapt este cea expusă de reclamant în acţiune, că motivele reale pentru care a fost dat publicităţii un astfel de articol au avut la bază intenţia de denigrare a reclamantului în timpul campaniei electorale din luna mai 2016 (campania electorala fiind desfăşurată în perioada 6 mai - 4 iunie 2016, iar articolul a fost publicat în 18 mai 2016) şi că singurul interes al pârâţilor intimaţi era acela de a împiedica reclamantul să acceadă încă o dată, prin vot liber, la funcţia de primar al oraşului Voluntari.

Înalta Curte, fiind învestită cu soluţionarea recursului, constată că acesta este fondat în limitele şi pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte constată că prima critică invocată de recurent, ce vizează nepronunţarea instanţei de apel asupra unui motiv de apel, este nefondată.

Astfel, arată recurentul, a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, faptul că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nulă întrucât a fost dată cu încălcarea normelor generale de competenţă.

Recurentul susţine că litigiul dedus judecăţii poartă asupra răspunderii civile delictuale pentru fapta ilicită a unei persoane fizice şi a unei persoane juridice prin care s-a cauzat un prejudiciu unui neprofesionist, în accepţiunea termenului dată de art. 3 C. civ. şi a fost eronat considerat a atrage o competenţă specializată după calitatea de profesionist a uneia dintre părţi (persoana juridică), iar motivul de apel privind necompetenţa procesuală a instanţei de fond care a soluţionat cauza este întemeiat întrucât aceasta nu are competenţa generală de drept comun care îi permitea judecata cauzei în fond.

Potrivit art. 131 din C. proc. civ.:

"La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

La primul termen de judecată acordat de către instanţa de fond - 07.09.2016, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a instanţei. Atât reclamantul, cât şi pârâţii, prin apărători, au solicitat admiterea excepţiei invocate.

Prin Sentinţa civilă nr. 466 din 07.09.2016, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj .

Art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Textele invocate - art. 131 şi art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. - sunt complementare şi trebuie interpretate în sensul că verificarea competenţei de către instanţă nu împiedică partea în drept ca, la acelaşi termen, să invoce excepţia de necompetenţă materială sau teritorială exclusivă, astfel încât chestiunea competenţei să fie analizată şi soluţionată definitiv, indiferent că iniţiativa aparţine instanţei sau părţii interesate.

Se reţine că recurentul-reclamant, pe lângă faptul că, în faţa Tribunalului Cluj, secţia civilă, a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei materiale a instanţei (potrivit concluziilor apărătorului său consemnate în practicaua Sentinţei nr. 466 din 07.09.2016 a Tribunalului Cluj, secţia civilă - Dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Cluj, secţia civilă), nici în faţa Tribunalului Specializat Cluj nu a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei ultime instanţe, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, nici la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate - 08.11.2016 şi nici la al doilea termen de judecată - 20.12.2016, când instanţa, verificându-şi din oficiu competenţa, a constatat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, recurentul nu a invocat faptul că Tribunalul Specializat Cluj nu ar fi competent să soluţioneze cauza.

Prin urmare, chestiunea competenţei materiale a instanţei de fond nu mai putea fi pusă în discuţie în faţa instanţei de apel şi, cu atât mai puţin, în faţa instanţei de recurs, constatându-se că recurentul nu a invocat necompetenţa acesteia în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În concluzie, primul motiv de recurs invocat de recurent, referitor la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unui motiv de apel, este nefondată.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la faptul că hotărârea instanţei de apel este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, se constată că acesta este fondat.

Recurentul arată că la data de 18.05.2016, data publicării articolului, nu exista Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 6146/21.12.2016, prin care reclamantului i-a fost retras titlul de doctor în ştiinţe militare, astfel că, la data publicării în presă a articolului despre teza de doctorat a reclamantului pârâţii nu aveau o "bază factuală suficientă" astfel încât să facă afirmaţii publice de unde să rezulte că reclamantul este "corupt".

Cu privire la acest aspect şi motiv de apel, arată recurentul, instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel, reţinând doar că există un ordin de ministru, fără să observe că, la momentul publicării articolului de presă, pârâţii nu aveau o certitudine cu privire la exactitatea informaţiilor cuprinse în articol, că pârâţii nu aveau competenţa conferită de lege să analizeze o teză de doctorat şi fără să observe că, în realitate, pârâţii, prin sesizarea către CNATDCU, au dorit să îşi constituie probe în apărare pentru o eventuală răspundere cu privire la informaţiile publicate anterior în presă.

Înalta Curte reţine faptul că, într-adevăr, la data de 18.05.2016, data publicării pe site-ul societăţii pârâte "pressone.ro", la secţiunea "Corupţie", a reportajului cu titlul "E.", nu fusese încă emis Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 6146/21.12.2016, prin care reclamantului i-a fost retras titlul de doctor în ştiinţe militare.

Se constată că instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel asupra acestui motiv de apel invocat de reclamantul-apelant A., reţinând doar că există un ordin de ministru, fără să ţină seama de faptul că, la momentul publicării articolului de presă, pârâţii nu aveau o certitudine cu privire la exactitatea informaţiilor cuprinse în articol şi că nu există o bază factuală suficientă care să-i determine să facă afirmaţii publice de unde să rezulte că reclamantul este "corupt".

Aşadar, Curtea de Apel Cluj, fără să analizeze întreaga situaţie de fapt şi fără să ia în considerare derularea faptică a evenimentelor, a respins apelul reclamantului, ca nefondat.

Trebuie amintit faptul că, în nenumărate rânduri, Curtea Europeană a subliniat că, dacă în virtutea rolului său, presa are datoria de a alerta publicul atunci când are informaţii de interes public, faptul de a pune în cauză în mod direct persoane determinate, indicând numele şi funcţia acestora, implică, pentru autor, obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă.

Baza factuală nu trebuie să aibă aceeaşi forţă probantă ca cea care ar putea fi dedusă în faţa unei instanţe de judecată (dublată simultan de mijloacele de probă aflate la dispoziţia acesteia în sancţionarea unei infracţiuni) şi nici să se fundamenteze pe o hotărâre penală de condamnare, ci trebuie să fie rezonabilă şi să fie în măsură să susţină concluzia cu care s-au finalizat articolele.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a subliniat că, datorită îndatoririlor şi responsabilităţilor ce le incumbă potrivit paragrafului 2 al art. 10, protecţia oferită de art. 10 ziariştilor în momentul în care comunică informaţii ce privesc chestiuni de interes public este subordonată condiţiei ca aceştia să acţioneze cu bună-credinţă, pe baza unor fapte exacte şi să furnizeze informaţii fiabile şi precise, demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.

Având în vedere cele expuse şi constatând că instanţa de apel, fără să analizeze întreaga situaţie de fapt şi fără să ia în considerare derularea faptică a evenimentelor, nu a analizat elementele esenţiale care trebuie luate în considerare în aprecierea respectării limitelor libertăţii de exprimare de către pârâţi, din perspectiva jurisprudenţei convenţionale, că s-a limitat la o aplicare pur formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere situaţia factuală de la data publicării articolului şi consecinţele asupra drepturilor personale nepatrimoniale ale reclamantului la momentul apariţiei în presă a reportajului.

De asemenea, se va avea în vedere dacă publicarea articolului reprezintă o faptă ilicită, dacă sunt îndeplinite condiţiile esenţiale ale angajării răspunderii delictuale a pârâtelor şi dacă au fost respectate rigorile imperative ale deontologiei profesionale.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 700 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, se va casa decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 700 din 5 decembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN