Moral damages quantification in fatal road accidents: discretionary judicial equity versus statutory compensation guides

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 27 septembrie 2016, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., au solicitat instanţei - în contradictoriu cu G., prin mandatar H. S.R.L. şi intervenientul forţat I. - să oblige pârâţii la plata sumelor de: 30.000 euro (echivalent în RON la data efectuării plăţii), cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale; despăgubiri civile cu titlu de daune morale în cuantum - 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamanta - A., în calitate de soţie, - 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamantul - B. în calitate de fiu,- 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamantul - C. în calitate de fiu,- 600.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamanta - D. în calitate de soră,- 600.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamanta E. în calitate de mamă,- 600.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plăţii), pentru reclamantul F. în calitate de tată, ca urmare a accidentului mortal de circulaţie căreia i-a fost victimă J., la data de 20 septembrie 2015.

Prin Sentinţa nr. 710/2017 din 1 martie 2017, a Tribunalului Bucureşti, secţia a-VI-a civilă, s-a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă şi s-a anulat cererea în privinţa reclamanţilor B. şi F..

A fost admisă, în parte, cererea cu privire la ceilalţi reclamanţi. A fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor suma de 4.266 RON reprezentând despăgubiri materiale. A obligat pârâta să plătească reclamantei A. suma de 20.000 euro, daune morale. A obligat pârâta să plătească reclamantului C. suma de 20.000 euro, reprezentând daune morale. A obligat pârâta să plătească reclamantei E. suma de 15.000 euro, reprezentând daune morale. A obligat pârâta să plătească reclamantei D. suma de 15.000 euro, reprezentând daune morale.

Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de pârâta G., prin mandatar H. S.R.L., a fost respins de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Decizia nr. 2282/A din 8 decembrie 2017.

Aceeaşi instanţă, a admis apelul reclamanţilor şi, schimbând în parte sentinţa, a obligat pârâta la plata unor daune morale în sumă de 30.000 euro către reclamanta A., 30.000 euro către reclamantul C. şi respectiv 20.000 euro, către reclamanta E..

A menţinut în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii A., C., E. şi D. care, invocând prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează:

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în condiţiile în care nu se răspunde criticilor vizând cuantumul sumelor acordate de către instanţa de fond cu titlu de daune morale.

Astfel, se arată, nu a fost avut în vedere prejudiciul moral "incomensurabil" produs prin pierderea vieţii unui membru important de familie (capul familiei) ca şi criteriu de cuantificare a daunelor cât şi criteriul echităţii, apărările invocate în acest sens, nefiind nici măcar "amintite" de către instanţa de apel.

Or, se conchide, hotărârea fiind nemotivată, echivalează cu o nepronunţare asupra apelului.

- hotărârea a fost dată, cu încălcarea respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material, incidente în cauză.

Astfel, se susţine, analiza făcută de instanţa de control judiciar, din perspectiva traumei reclamanţilor, este o analiză profund greşită, în afara normelor răspunderii delictuale cât şi în opoziţie cu cele ale asigurărilor de răspundere civilă obligatorie, faţă de faptul că niciuna dintre aceste reglementări, care prevăd desdăunări pentru daune materiale şi morale, nu introduce ca şi condiţie de evaluare de daune şi respectiv condiţii de plată, culpa victimei cazului asigurat.

Dimpotrivă, prevederile art. 49 şi 50 din Legea asigurărilor şi Normele speciale aplicabile la aceasta, statuează asupra criteriilor de cuantificare ale daunelor materiale şi morale, fără ca vreuna din aceste norme să includă referiri la culpa concurentă, în măsură să lipsească pe beneficiarii legali de drepturile lor la desdăunare.

Ca atare, se solicită a se constata, că din modul de redactare al hotărârii recurate, nu se poate stabili dacă legea s-a aplicat corect sau nu.

Astfel, instanţa trebuia să cuantifice prejudiciul moral, în raport de gravitatea şi importanţa lui şi să aibă în vedere că sentimentul de doliu şi obsesionalitatea legată de acest eveniment tragic afectează întreaga existenţă a reclamanţilor, suferinţa acestora făcând întemeiată acordarea daunelor morale, în cuantumul solicitat.

Or, atât literatura de specialitate cât şi practica judiciară au stabilit că gravitatea prejudiciului constituie un criteriu de stabilire a cuantumului despăgubirii destinate reparării prejudiciilor morale.

Pe lângă gravitatea prejudiciului moral, se mai arată, pentru stabilirea indemnizaţiei destinate reparării daunelor morale, trebuie apelat la un criteriu orientativ şi anume, la criteriul echităţii.

De aceea, este în afara oricărei controverse că, dacă gravitatea prejudiciului moral este mare şi indemnizaţia acordată ca despăgubire, trebuie să fie substanţială, justă, raţională şi echitabilă, adică în aşa fel stabilită încât să asigure efectiv o compensaţie a prejudiciului moral suferit.

Tot astfel, se mai arată, daunele materiale solicitate reprezintă cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării, fiind de neînţeles de ce instanţa de apel nu a acordat niciun fel de sumă cu titlu de cheltuieli materiale, deşi evidenţa suportării unor astfel de cheltuieli, este de netăgăduit.

Drept urmare, se conchide, "reducerea drastică" a sumelor acordate de către instanţa de fond, apare ca nelegală, iar suma stabilită de instanţa de apel, cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, este lipsită de orice semnificaţie reparatorie prin prisma cuantumului său, iar determinarea acesteia prin raportare la infracţiuni de altă natură, fără nicio legătură cu speţa, reduce la nivel derizoriu pierderea suferită.

Mai mult decât atât, sumele acordate sunt sub nivelul celor prevăzute de "vestitul Ghid" în care sunt prevăzute sume derizorii pentru moştenitori, raportat la traumele suferite, reclamanţii arătând că nu îşi însuşesc prevederile din Ghidul pentru soluţionarea cererilor privind acordarea daunelor morale.

Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Cu privire la situaţia de fapt, la judecata în fond a cauzei s-a reţinut că, în data de 20 noiembrie 2015, în jurul orei 21:20, inculpatul I., cu o alcoolemie de 1,95 g% a condus autoturismul marca x cu o viteză excesivă, pe şos. x, dinspre str. x către str. x, iar când a ajuns la trecerea pentru pietoni situată în apropriere de intrarea în Spitalul Bagdasar Arseni, a surprins şi accident mortal pe persoana vătămată J., în vârstă de 55 ani care traversa regulamentar strada, din expertiza tehnică auto efectuată în cauză reieşind culpa exclusivă a conducătorului auto în producerea accidentului.

Instanţa de fond a acordat reclamanţilor despăgubiri pentru daunele materiale suferite, în limita sumei dovedite de 4.266 RON, reprezentând costul serviciilor funerare, taxa de înmormântare şi mesele de parastas.

Legat de stabilirea cuantumului daunelor materiale, nu pot fi primite criticile reclamanţilor recurenţi care, îşi reiterează pretenţiile formulate prin cererea introductivă (cuantificate la suma de 30.000 euro) fără a face trimitere la acte depuse la dosarul cauzei şi ignorate de instanţe sau la încălcarea dispoziţiilor legale privind stabilirea despăgubirilor în caz de deces produs ca urmare a unui accident rutier.

Aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată, estimarea, ca metodă de cuantificare a prejudiciului material nu poate fi acceptată, decât în contra prevederilor din legislaţia terţiară a aplicabilă care, instituind drepturile părţilor, condiţionează limitele despăgubirii cât şi condiţiile de plată, de împrejurarea depunerii unor înscrisuri doveditoare, neputând fi susţinută juridic argumentaţia vizând imposibilitatea, fie ea fizică sau morală, de a dovedi aceste cheltuieli.

Tot astfel, recurenţii-reclamanţi nu invocă niciun argument pertinent în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din analiza considerentelor deciziei atacate reieşind faptul că instanţa de control judiciar a răspuns punctual fiecărei critici inserate în motivele de apel, în aprecierea atât asupra daunelor materiale cât şi a daunelor morale, luându-se în considerare probatoriul administrat în cauză şi avându-se în vedere, la cuantificarea daunelor morale, pe lângă raporturile de rudenie şi aproprierea efectivă dintre reclamanţi şi victima accidentului rutier, modalitatea de convieţuire şi sprijinul efectiv, reciproc acordat.

Recurenţii, de altfel, nu au precizat, în concret, de ce apreciază că decizia dată de curtea de apel, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Faptul că instanţa a menţionat anumite argumente aduse de către societatea pârâtă în legătură cu pretenţiile deduse judecăţii şi nu a mai reluat analiza situaţiei de fapt, necontestată în cauză, înţelegând doar să puncteze principiile generale ale răspunderii civile delictuale şi cele jurisprudenţiale după care se recunoaşte şi se cuantifică un prejudiciu moral, nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, câtă vreme, în considerente, instanţa a expus argumentele care i-au format convingerea.

Este lesne de observat că, prin majoritatea criticilor formulate, recursul aduce, de fapt, în dezbatere, problematica stabilirii unui anumit cuantum al daunelor morale pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial, intenţia fiind aceea de a supune cenzurii instanţei supreme, maniera în care curtea de apel a interpretat şi aplicat, în cauza particulară dedusă judecăţii, dispoziţiile legale relevante în această materie.

Prin aceste critici, ce atrag incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii au arătat că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile art. 49 din Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 5/2010 "pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule" unde se statuează criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale, în caz de deces.

Se invocă şi aplicarea greşită a dispoziţiilor relevante din C. civ., precum şi ignorarea practicii instanţei supreme care, prin mai multe decizii, a statuat că în stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, trebuie avute în vedere criterii obiective "relevante şi justificate".

În analiza acestei critici, se are în vedere, ca principal aspect, faptul că în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor, care ar presupune reevaluarea situaţiei de fapt, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac a recursului.

Cuantumul daunelor morale, stabilit de instanţa de apel, conform circumstanţelor particulare ale cauzei, reprezintă aşadar, o chestiune de temeinicie iar nu de nelegalitate, necenzurabilă în recurs.

Se poate analiza însă dacă instanţa a pronunţat hotărârea, cu nesocotirea unor criterii legale, care au stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea se regăsesc în legislaţie.

Or, dispoziţiile art. 49 pct. 1 lit. f) din Ordinul nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, invocat de recurenţii-reclamanţi, stipulează că daunele morale, în cazul decesului unei persoane, se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Legislaţia din România nu cuprinde însă criterii concrete de evaluare a acestui tip de despăgubire iar jurisprudenţa naţională a apreciat, de la caz la caz, acest pretium dolores, în raport de importanţa valorii morale lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, ţinându-se cont şi de independenţa financiară a aparţinătorilor victimei accidentului.

În speţă se constată că instanţa de control judiciar a soluţionat apelul reclamanţilor, ţinând cont de principiile răspunderii civile stabilite în dreptul intern, cât şi de practica C.E.D.O. care, a făcut o serie de aprecieri în ceea ce priveşte proba şi stabilirea prejudiciului moral, sens în care a statuat că la aprecierea asupra cuantumului daunelor morale trebuie avut în vedere caracterul nu atât reparatoriu, cât în special compensatoriu al acestora.

Or, operaţiunea presupune indiscutabil o anumită doză de aproximare, chiar de arbitrariu, întrucât nu se poate stabili, cu rigoare matematică, niciun fel de echivalenţă între durerea morală şi o anumită sumă de bani.

Statuând în echitate, în acord şi cu practica instanţei europene (a se vedea cauza Tolstoy-Miloslavsky vs. Regatul Unit) curtea de apel a apreciat corect, asupra cuantumului prejudiciului moral, raportat la consecinţele negative suferite de rudele victimei evenimentului rutier asigurat, toate aspectele legate de circumstanţele particulare ale cauzei fiind expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, recurenţii nu au indicat, în mod concret, care este acea jurisprudenţă constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva lor, în condiţiile în care, soluţia criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în speţe cu o cazuistică similară, depuse la dosar, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligaţi să plătească rudelor celor decedaţi (ascendenţi, descendenţi şi colaterali), atât prin hotărâri ale instanţelor civile, cât şi ale instanţelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de faţă.

Acesta este şi motivul pentru care instanţa de apel nu s-a prevalat, ca mijloc de probă, de ghidul depus la dosar de pârâtă, acesta neconstituind un criteriu legal pe care instanţele, sunt ţinute a-l respecta în stabilirea plafonului de despăgubiri, ci a apreciat, în mod pertinent, în acord cu criteriile jurisprudenţiale, asupra cuantumului daunelor morale, soluţia astfel pronunţată înscriindu-se în marja jurisprudenţei constante şi unitare pentru cazuri similare.

Or, atâta vreme cât nu există o soluţie legislativă, respectiv un act cu forţă normativă care să stabilească criterii şi plafoane de acordare a acestor despăgubiri,instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de distrugerea legăturii afective şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Deşi reclamanţii reiau, în memoriul de recurs, criteriile ce pot fi utilizate, potrivit recomandărilor C.E.D.O., în evaluarea despăgubirilor, respectiv gradul vătămărilor psihice şi alterarea condiţiilor de viaţă a celor îndreptăţiţi, precum şi principiile stabilite de instanţa europeană şi anume: principiul echităţii, principiul nevoii sociale, principiul îmbogăţirii fără just temei, principiul stabilirii daunelor morale la nivelul venitului lunar mediu net sau salariului de bază pe economie, al ţării membre UE, aceştia nu formulează critici de nelegalitate referitoare la nerespectarea, de către instanţa de apel, a unuia sau mai multor criterii astfel enunţate, de natură a constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

Este surprinzătoare afirmaţia reclamanţilor, din memoriul de recurs referitoare la "reducerea drastică" de către instanţa de control judiciar a sumelor acordate cu titlu de daune morale de către tribunal cât şi cea referitoare la neacordarea niciunei sume cu titlu de cheltuieli materiale.

Astfel, din examinarea hotărârii atacate (dispozitiv şi considerente) rezultă fără niciun fel de echivoc, că admiţând apelul reclamanţilor, instanţa de control judiciar a schimbat în parte sentinţa şi a majorat cuantumul daunelor morale ce urmează a fi achitate de către pârâtă, soţiei supravieţuitoare - A. -, fiului major - C. şi mamei victimei accidentului - E., de la 20.000 euro, cât fusese stabilit la fond, la 30.000 euro şi respectiv de la 15.000 euro, la 20.000 euro, echivalentul în RON.

În ceea ce o priveşte pe D., sora victimei, s-a apreciat corect că nu se impune redimensionarea cuantumului de 15.000 euro, daune morale, stabilit de prima instanţă, în condiţiile în care aceasta nu convieţuia cu victima şi nici nu s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări diferite decât cele reţinute de tribunal, cu referire la intensitatea cu care au fost percepute în mod particular, consecinţele pierderii suferite.

Restul dispoziţiilor sentinţei apelate, deci şi cele vizând suma reprezentând despăgubirile materiale, au fost menţinute prin hotărârea dată în apel, instanţa statuând neechivoc asupra îndreptăţirii celor în cauză de a le fi înapoiate cheltuielile ocazionate de tragicul eveniment, în măsura în care acestea au fost dovedite.

Aşa fiind, faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., C., D. şi E. împotriva Deciziei nr. 2282/A din 8 decembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenţi la 4000 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă G. prin mandatar H. de asigurare reasigurare S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM