Fatal accident liability ruling partially quashed and remanded for ruling on interveners' appeal grounds

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 11 august 2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., U. şi H. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele I. şi J. a Victimelor Străzii, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora la plata: către A. şi E., în calitate de fii, a sumei de 2.000.000 RON reprezentând daune morale pentru decesul defunctului U. şi 2.000.000 RON pentru cel al lui K., pentru fiecare, precum şi a sumei de 150.000 RON reprezentând daune materiale; către B., C., D., F. şi G., în calitate de nepoţi, a sumei de 1.000.000 RON reprezentând daune morale pentru decesul defunctului U. şi 1.000.000 RON pentru cel al lui K., pentru fiecare; către H. S.R.L., în calitate de proprietar al autoturismului x, cu nr. de înmatriculare x, distrus în totalitate în urma accidentului, a sumei de 450.000 RON constând în daune materiale; dobânda legală de la data pronunţării până la plata definitivă şi integrala a sumelor reprezentând despăgubiri; cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Intervenienţii L., M., N., O., P., Q., R., S. au formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 RON, constând în despăgubiri morale, către fiecare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 8095 din 21 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a societăţii reclamante şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă. A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de ceilalţi reclamanţi şi a obligat pârâta I. la plata, către reclamanţii A. şi E., a sumei de 35.000 RON fiecare, reprezentând daune morale; la plata, către B., C., D., F., G., U., a sumei de 6.000 RON fiecare, reprezentând daune morale. A admis cererea formulată de intervenienţii L., M., N., O., P., Q., R., S. şi a obligat pârâta I. la plata sumei de 30.000 RON către fiecare din intervenienţii L., M., N. şi a sumei de 10.000 RON către fiecare din intervenienţii O., P., Q., R., S.. De asemenea, a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Prin Decizia 337/A din 19 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a respins apelul formulat de reclamanta S.C. H. S.R.L. şi de intervenienţii O., P., Q., R., S., M., N. şi L. împotriva Sentinţei nr. 8095 din 21 decembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin aceeaşi decizie, s-a admis apelul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. şi de pârâta I., prin mandatar S.C. T. S.A. împotriva Sentinţei nr. 8095 din 21 decembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat fiecare pârâtă să plătească reclamanţilor A. şi E. câte 70.000 RON şi reclamanţilor B., C., D., F. şi G. câte 10.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceştia.

Au fost respinse cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul U. şi cererea de intervenţie, ca neîntemeiate.

Împotriva Deciziei nr. 337/A din 19 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, au declarat recurs intervenienţii O., P., R., M., N. şi L., solicitând admiterea căii de atac şi casarea în parte a hotărârii instanţei de apel, în sensul obligării pârâtului V. ca Organism de Plata a Despăgubirilor - Direcţia Fondul Pentru Protecţia Victimelor Străzii la repararea pagubei cauzate recurenţilor-intervenienţi, respectiv achitarea în totalitate a sumei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de aceştia, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs se arată că decizia instanţei de apel nu se conformează dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ. deoarece, pe de o parte, "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" (pct. 6), iar pe de altă parte, "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"(pct. 8).

Recurenta arată că unicul motiv de recurs vizează faptul că instanţa de apel a respins apelul intervenienţilor fără a dispune şi obligarea pârâtei J. a Victimelor Străzii (B.A.A.R.) la plata despăgubirilor către aceştia.

Astfel, instanţa, apreciind că se impune răspunderea ambelor pârâte pentru producerea prejudiciului, a admis apelul reclamanţilor, în sensul obligării la plata despăgubirilor şi de către pârâta J. a Victimelor Străzii, respingând în schimb apelul intervenienţilor, în condiţiile în care aceleaşi critici au fost invocate şi de către aceştia.

Or, dacă J. a Victimelor Străzii (B.A.A.R.) trebuie să răspundă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanţi, acelaşi raţionament juridic ar fi trebuit aplicat mutatis mutandis şi în situaţia intervenienţilor.

În condiţiile în care această critică a fost una comună, fiind formulată atât de reclamanţi, cât şi de către intervenienţi, instanţa de apel, din eroare, a stabilit că ceea ce este întemeiat pentru primii este neîntemeiat pentru ceilalţi.

Înalta Curte, fiind învestită cu soluţionarea recursului, constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:

Se constată că prin apelul comun declarat împotriva Sentinţei nr. 8095 din 21 decembrie 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, atât apelanţii-reclamanţi, cât şi apelanţii-intervenienţi au solicitat modificarea, în parte, a hotărârii atacate, printre motive regăsindu-se şi cele referitoare la reţinerea greşitei culpe comune a tuturor conducătorilor implicaţi, cât şi faptul că cererea nu a fost admisă şi faţă de pârâta J. a Victimelor Străzii.

Ca o consecinţă a criticilor aduse de către apelanţi, instanţa de apel, contrar celor reţinute de prima instanţa, a stabilit că prejudiciul a fost cauzat doar din culpa conducătorilor autoturismelor x şi y, nu şi a victimelor U. şi K..

Cu privire la răspunderea Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, dat fiind ca autoturismul cu nr. x nu era asigurat, a stabilit că este incidentă şi răspunderea acestui pârât, conform art. 3 alin. (1) din Normele Metodologice aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 1/2008.

Se constată faptul că instanţa de apel a reţinut că cele două pârâte trebuie să răspundă pentru faptele celor doi conducători auto vinovaţi de producerea accidentului, apreciind că această critică din apelul reclamanţilor este fondată, dar fără a face referire şi la apelul intervenienţilor O., P., R., M., N. şi L., care au invocat aceeaşi critică prin cererea de apel formulată.

În consecinţă, reţinând ca fiind întemeiată critica reclamanţilor referitoare la răspunderea Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, deşi apelanţii-intervenienţi invocaseră aceeaşi critică în cuprinsul motivelor de apel (fiind vorba despre un apel comun al reclamanţilor şi al intervenienţilor), Curtea de Apel Bucureşti a admis doar apelul reclamanţilor, obligând fiecare pârâtă la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, respingând apelul intervenienţilor ca nefondat.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 din C. proc. civ. pct. 6, în sensul că decizia instanţei de apel este, practic, nemotivată, în condiţiile în care aceleaşi critici au fost invocate şi de intervenienţi prin cererea de apel comună cu cea a reclamanţilor, însă instanţa a analizat doar criticile acestora din urmă, fără a face vreo motivare cu privire la cele susţinute de intervenienţi.

Astfel, instanţa, apreciind că se impune răspunderea ambelor pârâte pentru producerea prejudiciului, a admis apelul reclamanţilor, în sensul obligării la plata despăgubirilor şi de către pârâta J. a Victimelor Străzii, respingând, în mod nelegal, apelul intervenienţilor, în condiţiile în care aceeaşi critică a fost invocată şi de către aceştia prin motivele de apel.

Prin urmare, în condiţiile în care această critică a fost una comună, fiind formulată atât de către reclamanţi, cât şi de către intervenienţi, instanţa de apel, pentru acelaşi raţionament juridic, trebuia să analizeze şi apelul intervenienţilor O., P., R., M., N. şi L..

Se mai constată faptul că instanţa de apel, analizând o critică din apelul pârâtei I., referitoare la admiterea cererii de intervenţie în lipsa actelor de stare civilă ale intervenienţilor Q. şi S., a reţinut că la dosarul cauzei nu există acte de stare civilă privindu-i pe intervenienţi din care să rezulte legătura de rudenie cu defuncţii U. şi K., astfel că intervenienţii aveau obligaţia de a dovedi prejudiciul suferit în conformitate cu art. 1391 alin. (2) din C. civ.. Or, aceştia nu au înţeles să administreze probe în acest sens.

În consecinţă, apreciind că acest motiv de apel este fondat, instanţa de apel a reţinut netemeinicia cererii de intervenţie, motiv pentru care apelul formulat de intervenienţi a fost respins ca nefondat, constatându-se că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de aceştia.

Înalta Curte constată că doar în ceea ce îi priveşte pe intervenienţii Q. şi S. nu s-au depus la dosar acte de stare civilă din care să rezulte legătura de filiaţie dintre aceştia şi victima K., pentru ceilalţi intervenienţi - apelanţii O., P., R., M., N. şi L., existând la dosar înscrisuri care atestă legătura de rudenie cu victimele accidentului rutier.

În concluzie, se reţine faptul că motivele de recurs formulate de intervenienţii O., P., R., M., N. şi L. sunt fondate, hotărârea instanţei de apel fiind nemotivată în ceea ce priveşte motivele de apel invocate de aceştia (având în vedere apelul comun formulat împreună cu reclamanţii), motiv pentru care se impune admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului acestor intervenienţi.

În rejudecare, instanţa de apel va analiza cererea de apel formulată de intervenienţii O., P., R., M., N. şi L. prin prisma criticilor formulate şi a condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală, raportat la înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi la dispoziţiile legale în materie.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., se va admite recursul declarat de intervenienţii O., P., R., M., N. şi L. împotriva Deciziei nr. 337/A din 19 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă. Va fi casată, în parte, decizia atacată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului acestor intervenienţi. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de intervenienţii O., P., R., M., N. şi L. împotriva Deciziei nr. 337/A din 19 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează, în parte, decizia atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului acestor intervenienţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM