Moral damages quantum in fatal traffic accident: failure to apply equity and proportionality criteria under mandatory insurance norms

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A., A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi intervenientul D., obligarea pârâtei la plată a câte 1.000.000 euro, reprezentând daune morale, către reclamanţi, în calitate de soţ, respectiv copii ai defunctei E., decedată ca urmare a accidentului rutier produs la data de 8 decembrie 2012.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 8 decembrie 2012, E. a fost victima unui accident rutier provocat de D., posesor al autovehiculul marca F., înmatriculat cu nr. x, accident produs în Municipiul Tîrgu Mureş, B-dul x, în urma căruia a rezultat decesul lui E., aceasta având calitatea de soţie, respectiv de mamă a reclamanţilor, autoturismul implicat în accident având încheiat contractul de asigurare la societatea pârâtă.

Prin Sentinţa civilă nr. 4909 din 17 septembrie 2015, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti şi s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 25 mai 2016.

Prin Sentinţa nr. 2144 din 15 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor. S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., A. şi B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. şi intervenientul D., ca fiind introdusă de persoane lipsite de calitate procesual activă.

Tribunalul a constatat că lipsesc de la dosar documentele de stare civilă care să ateste o legătură de rudenie de natura celei prevăzute la art. 1391 din C. civ.

Prin Decizia nr. 220 din 8 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva Sentinţei nr. 2144 din 15 septembrie 2016 a Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, s-a anulat sentinţa apelată şi s-a acordat termen pentru evocarea fondului, constatându-se că apelanţii-reclamanţi au făcut dovada calităţii procesuale active şi că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, deşi avea posibilitatea ca în condiţiile articolului 22 alin. (2) din C. proc. civ. să solicite părţilor administrarea probelor necesare soluţionării excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Prin Decizia nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, după evocarea fondului, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., A. şi B., în contradictoriu cu pârâtă S.C. C. S.A. şi intervenientul D.. A fost obligată pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 30.000 euro (câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant), echivalentul în RON la cursul oficial al BNR din ziua plăţii efective, reprezentând despăgubiri cu titlu de daune morale.

Împotriva Deciziei nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au declarat recurs reclamanţii A., A. şi B..

Recurenţii solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivare, recurenţii arată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă este nelegală, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi anume "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Decizia atacată este nelegală sub aspectul cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale reclamanţilor, hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vigoare la data producerii evenimentului rutier soldat cu decesul numitei E., care prevăd că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislaţiei şi a jurisprudenţei din România.

Cu privire la stabilirea întinderii reparaţiei pentru prejudiciul moral încercat de reclamanţi, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei, iar stabilirea cuantumului despăgubirilor implică o doză de aproximare, însă instanţa trebuia să aibă în vedere o serie de criterii cum sunt: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic sau psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familiară, profesională şi socială.

Deşi instanţa de apel a reţinut aceste criterii jurisprudenţiale, nu a făcut nici o apreciere cu privire la criteriul echităţii şi al reparării integrale a prejudiciului moral suferit de reclamanţi şi a reţinut în mod eronat, raportat la circumstanţele cauzei, principiul proporţionalităţi între prejudiciile suferite şi sarcina impusă societăţii de asigurare de a suporta efectiv plata despăgubirilor ce vor fi acordate cu titlu de daune, apreciind că suma de 10.000 euro acordată reclamanţilor constituie o satisfacţie echitabilă.

Sub acest aspect, arată recurenţii, faptul că reclamantului A., soţul victimei decedate, pârâta i-a prezentat, în cursul procesului o ofertă de despăgubire de 52.510 RON, iar instanţa de apel, prin hotărârea atacata, i-a acordat acestuia suma de 10.000 euro, deci sub oferta primită de la asigurător, ceea ce dovedeşte că instanţa de apel nu a avut în vedere toate criteriile de acordare a daunelor morale, chiar asigurătorul care este direct interesat să ofere despăgubiri cât mai reduse, a apreciat că acesta este îndreptăţit la o despăgubire mai mare.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Or, în speţă, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, instanţa de apel s-a raportat doar la faptul că reclamanţii A. şi B., fiul şi fiica victimei E., sunt majori şi au familiile lor şi nu se aflau în întreţinerea persoanei decedate, nu şi la criteriul echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită şi consecinţele negative profunde suferite de reclamanţi în urma decesului soţiei şi mamei acestora, care au produs consecinţe negative majore asupra vieţii familiale a reclamanţilor şi au determinat schimbări profunde şi în calitatea vieţii acestora.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la cele prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor raportat la dovezile administrate în apel, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Raportat la dispoziţiile art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, instanţa de apel nu a luat în considerare practica judiciară naţională cu privire la sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul încercat în cauze similare.

Sumele acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, de câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant, sunt extrem de mici şi mult inferioare în raport de alte cauze similare, indicate în dosar, ceea ce reprezintă un tratament discriminatoriu şi constituie o limitare nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţă.

Aşa fiind, întrucât în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale instanţa de apel nu a avut în vedere toate criteriile jurisprudenţiale în materie şi practica judiciară în cauze similare, ceea ce echivalează cu o necercetare completă a fondului cauzei, recurenţii consideră că se impune admiterea recursului, în baza art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spere rejudecare la aceeaşi instanţă. Cu ocazia rejudecării, se impune ca instanţa de trimitere să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudenţiale în materie, raportat la situaţia de fapt din speţă, sens în care va ţine seama atât de toate consecinţele suportate de reclamanţii-apelanţi în urma decesului soţiei şi mamei acestora, cât şi de criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, precum şi de jurisprudenţa în cauze similare, în vederea determinării cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte, fiind învestită cu soluţionarea recursului, constată că acesta este fondat pentru considerentele ce succed:

Recurenţii-reclamanţi A., A. şi B. au criticat decizia instanţei de apel prin prisma faptului că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale potrivit cărora stabilirea cuantumului daunelor morale, în caz de deces, se face conform legislaţiei şi a jurisprudenţei din România.

Totodată, se arată faptul că, raportat la dispoziţiile art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, instanţa de apel nu a luat în considerare practica judiciară naţională cu privire la sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul încercat în cauze similare.

Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate de reclamanţii-recurenţi, care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt fondate.

Astfel, art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 (în vigoare la data producerii accidentului - 8 decembrie 2012), prevede că daunele morale în caz de deces se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În prezent, la nivel legislativ nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel că în conformitate cu jurisprudenţa, instanţele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, aşa încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Prin urmare, din perspectivă jurisprudenţială, nu pot fi ignorate împrejurările concrete ale cauzei, context în care instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere, la cuantificarea daunelor morale, şi toate consecinţele suportate de reclamanţii-apelanţi în urma decesului soţiei şi mamei acestora, alături de celelalte împrejurări de fapt rezultate din probele administrate, ceea ce ar fi condus la pronunţarea unei hotărâri cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Normele sus evocate.

În materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale, ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge, însă, în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare celei de faţă, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislaţia naţională, ci au avut în vedere şi o judecată în echitate, prin raportare şi la consecinţele negative suferite de victimele evenimentului rutier asigurat.

Toate aceste aspecte, circumstanţiate situaţiei particulare a cauzei, trebuie expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor, fiind de natură să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a daunelor morale suferite de reclamanţi.

Or, în speţă, la stabilirea întinderii despăgubirii acordate, instanţa de apel s-a raportat doar la faptul că reclamanţii A. şi B., fiul şi fiica victimei E., sunt majori şi au familiile lor şi nu se află în întreţinerea persoanei decedate, nu şi la criteriul echităţii şi principiul proporţionalităţii cu dauna suferită şi consecinţele negative profunde suferite de reclamanţi în urma decesului soţiei şi mamei acestora, care au produs consecinţe negative majore asupra vieţii familiale a acestora şi au determinat schimbări profunde şi în calitatea vieţii acestora.

Cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor nu trebuie să fie lipsit de semnificaţie reparatorie şi să conducă la reducerea la nivel derizoriu a pierderii suferite de aceştia.

Sumele acordate cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, de câte 10.000 euro pentru fiecare reclamant, nu trebuie să conducă la un tratament discriminatoriu şi la o limitare nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţă.

De altfel, se constată faptul că reclamantului A., soţul victimei decedate, pârâta i-a prezentat, în cursul procesului, o ofertă de despăgubire de 52.510 RON, într-un cuantum, aşadar, superior celui oferit de instanţa de apel prin hotărârea atacată (care i-a acordat acestuia suma de 10.000 euro).

Prin urmare, despăgubirile acordate de instanţa de apel sunt sub oferta primită de la asigurător, ceea ce dovedeşte că instanţa de apel nu a avut în vedere toate criteriile de acordare a daunelor morale, în condiţiile în care chiar asigurătorul, care este direct interesat să ofere despăgubiri cât mai reduse, a apreciat că este îndreptăţit la o despăgubire mai mare.

În consecinţă, constatând că instanţa de apel nu a avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în art. 49 din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, referitoare la legislaţia şi jurisprudenţa din România, urmează a se reţine caracterul fondat al criticilor prin care se invocă nesocotirea criteriilor de stabilire a daunelor morale.

Ceea ce este obligatoriu pentru instanţe este de a ţine seama de criteriile de stabilire a daunelor morale consacrate de jurisprudenţă, în absenţa unor criterii clare şi obiective prevăzute de legislaţia naţională, iar nu de a cuantifica aceste daune în litigiul cu care sunt sesizate în raport cu sumele concrete stabilite de alte instanţe, în alte cauze, care pot fi similare, însă nu identice. Sumele se stabilesc în fiecare cauză în parte în raport de circumstanţele concrete ale speţei, de valorile efectiv lezate ale reclamantului şi de importanţa lor pentru persoana respectivă, de gradul de lezare pe care îl resimte reclamantul şi se apreciază în cadrul fiecărui dosar în parte. Aceste elemente diferenţiază cuantumul daunelor în cadrul fiecărei speţe concrete. Ceea ce este esenţial este asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între despăgubire şi prejudiciu, ceea ce nu a realizat instanţa de apel în speţă.

Aşa fiind, întrucât în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale, instanţa de apel nu a avut în vedere toate criteriile jurisprudenţiale în materie şi practica judiciară în cauze similare, se impune admiterea recursului, în baza art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, se impune ca instanţa de trimitere să stabilească cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudenţiale în materie, raportat la circumstanţele particulare ale speţei, stabilite pe baza probelor administrate în cauză, sens în care va ţine seama atât de toate consecinţele suportate de reclamanţi în urma decesului soţiei şi mamei acestora, cât şi de criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, precum şi de jurisprudenţa în cauze similare în vederea determinării cuantumului daunelor morale.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanţii A., A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, se va casa decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., A. şi B. împotriva Deciziei nr. 1925 din 15 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - MM